Articole

Cum pot parintii plecati din tara sa rezolve problemele cu copiii

Fenomenul migrarii in tarile mai bine dezvoltate decat Romania este deja o realitate a societatii romanesti. Dificultatile financiare si dorinta dupa o viata mai buna au condus la decizii nu tocmai usor de luat si cu consecinte pe termen lung. In tot acest context, cel care pleaca cat si familia acestuia, trec prin schimbari importante.

Dupa cum bine stim, in marea majoritate a cazurilor, unul dintre parinti pleaca pentru a „deschide drumul” inainte de a muta intreaga familie sau pleaca temporar pentru a trimite bani acasa. Ce facem insa cu copiii? Ii luam cu noi, ii lasam acasa? Cum vor evolua ramanand acasa? Cum se vor acomoda cu noua tara? Cum se vor adapta cand ne vom intoarce?

In cazul in care copiii raman acasa, este bine de stiut ca relatia cu parintele plecat trebuie sa continue cu constanta. Stim deja ca doar a trimite bani nu este suficient pentru ei. Copiii trebuie sa resimta mereu ca sunt iubiti si acceptati. De la convorbirile zilnice prin telefon si internet, la vizitele dese si vacantele petrecute impreuna. Oricum ar fi, timpul in care copilul e separat de parintele plecat nu trebuie sa fie prea indelungat. Altfel, copilul se simte abandonat iar mintea lui „pricepe” ca nu este o prioritate pentru parintii lui. Care sunt semnele acestui sentiment de abandon? Deteriorarea conduitei scolare, tulburari de atentie, indiferenta, apatie, incapatanare, comportamente agresive, lipsa de perspectiva. Cand acestea apar trebuie sa cautam ajutor de specialitate fara a amana!

In cazul in care copiii merg cu noi, este bine sa ne pregatim emotional pentru o perioada dificila in care atat adultii cat si copiii se adapteaza la noul mediu. Mutarea in noua tara necesita pregatire. Copilul trebuie sa se simta parte din decizie si sa viziteze (chiar si virtual) noul mediu, locuinta in care va sta. Cu cat va sti mai multe detalii dinainte (cum va arata noua viata, de ce ne mutam, ce vom face acolo, etc) cu atat trecerea va fi mai usoara. Odata mutati, merita sa ne dam timp de acomodare si sa petrecem mult timp impreuna ca familie, in ciuda haosului si oboselii care insotesc un astfel de eveniment. Trecerea va fi cu mult mai usoara daca familia isi va construi cat mai repede o noua retea sociala de prieteni sau daca rudele cu care copiii au o relatie de atasament (exp. bunicii) vor vizita familia.

Care sunt semnele care ne arata ca un copil nu s-a adaptat? Daca dupa 2-3 luni copilul devine apatic, trist, neascultator, anxios, fara dorinta de a socializa, agresiv, este timpul sa cautam ajutorul specialistului pentru a primi recomandari de abordare a situatiei.

Poate ca multi parinti se intreaba cum pot cauta ajutor intr-o tara straina, mai ales cand este vorba despre copii. Vestea buna este ca terapia copilului se realizeaza (ca si in cabinet) prin parinte. Psihologul indruma parintii cum sa lucreze zilnic cu copilul, pentru a-l ajuta in adaptarea sa. Avand la indemana modalitati de comunicare ieftine si sigure cum sunt skype sau messenger, terapia poate fi realizata in limba materna cu un terapeut roman care intelege bine ansamblul situatiei care a dus copilul in suferinta.

Va recomandam sa apelati fara amanare la ajutor specializat. Pentru un copil, jumatate de an de suferinta este foarte mult, afectandu-i dezvoltarea. Va asteptam pe www.gandestesanatos.ro unde, realizand un cont de utilizator, veti beneficia de trei sedinte-lectii puse la dispozitie gratuit.

Redam mai jos experienta dificila a unei familii mutate in Germania, familie care a gasit ajutor psihologic atunci cand a avut cea mai mare nevoie:

“Experienta incercarii adaptarii intr-o alta tara imi lasa un gust amar, desi am incercat sa las totul in urma si sa invat din greseli si doar ce e bun. Recunosc ca si acum resimt efectele acestei proaste adaptari sau inadaptari, desi in curand se implineste anul de cand am revenit acasa in Romania. Sedintele psihologice realizate online au fost pentru mine mana de ajutor in niste momente de cumpana ca si parinte. Desi am incercat sa uit acele momente, mi-amintesc cu tristete cum un copil vioi, fericit si extrem de vorbaret, la o varsta frageda de 3 ani a putut resimti un dezechilibru emotional atat de puternic.
Am avut langa mine un copil trist, ravasit, speriat si de sunetul frigiderului, si de latratul unui caine, ingropat de cosmaruri si incapabil sa zambeasca prea des, sa se joace; un copil bolnav cu febra, fara imunitate. Se prea poate ca si starea mea de acolo a ajutat la toate acestea. Sunt insa fericita ca acum privind in spate sa vad un copil aproape la fel ca cel cu care am plecat de a acasa, cu o mica mentiune: sotul meu calatoreste ocazional in Germania cateva zile o data la cateva luni si acest lucru il afecteaza inca pe micut; deci e clar pe undeva ca tot raul de acolo inca isi mai lasa amprenta, dar e ceva infim in raport cu starea de bine generala. Totusi ca exemplu facand testul desenului al familiei, copilul meu a desenat un copil mic numit Piticut cu lacrimi care plange ca taticul lui a plecat si nu se mai intoarce, desi stie ca revine acasa. Ii este frica sa nu il piarda si e trist atunci cand stie ca tati pleaca la lucru in acele putine zile cand e nevoit sa nu fie acasa. Cine stie ce resimt copii ai caror parinti sunt in strainanatate perioade lungi si cat de tristi pot fi.
Sedintele psihologice m-au ajutat sa gandesc mai clar, sa fiu un parinte mai bun, sa aplic idei care sa imi ajute copilul sa depaseasca aceasta anxietate extrema si crunta datorata schimbarii mediului, iar intr-un final am hotarat sa revenim in Romania.
Recomand tuturor parintilor de copii cu sufletul sensibil in special si poate extrem de fericiti de viata lor, sa se gandeasca de 2 ori inainte de a parasi aceasta tara, sau ca si sfat sa faca tot posibilul sa se integreze in tara noua cu totii, socializand de la inceput, legand prietenii, mergand la gradinita sau scoala, invatand o alta limba si totul intr-un termen foarte scurt pentru a grabi integrarea si a nu permite prelungirea unei tulburari profunde de adaptare. Probabil si aceasta schimbare poate sau nu sa fie necesara in viata noastra, depinde de fiecare ce viata avem aici in Romania. Banii nu pot compensa niciodata un echilibru spirirtual sau emotional, nici macar eu personal nu simt ca in acest moment mi-am redobandit linistea sau echilibrul avut inainte. Sunt un alt om.
Cumva amprenta acestei experiente este si acum in viata mea, dar in orice situatie fara iesire ajutorul psihologic e acel prieten de care ai nevoie la greu si singura sansa de reechilibrare sau renormalizare.
Si multumesc mult Simona Chiriluta pentru toata implicarea si eforturile de a imi fi alaturi cu cele mai bune sfaturi in acele momente dificile de parinte neputincios.”

Psiholog Simona Chiriluţă
www.psihosolutii.ro
www.gandestesanatos.ro