Spune-ne povestea ta

Spune-ne povestea ta

Mesajde Gabriel Dinu » Mie Dec 14, 2011 12:32 pm

In aceasta sectiune a forumului ne poti impartasi cum se manifesta timiditatea in cazul tau.
Cand ai observat prima oara ca ai timiditate?
Spune-ne si ce ai facut atunci cand ti-a trecut mai repede si cum te comporti in acele situatii si care sunt situatiile in care se declanseaza timiditatea.
Ai cumva indicatii pe care le-ai impartasi cu alti oameni? Cum ai facut fata pana acum?
Impartasind cu ceilalti oameni iti va fi mai usor sa incepi sa te controlezi si vei realiza ca sunt foarte multe persoane care trec prin aceeasi situatie sau au experimentat asa ceva.
Poti scrie aici tot ce iti trece prin minte, ce crezi ca te poate ajuta sau ii poate ajuta pe cei care sufera ca si tine.
Poti face aici inca un pas pe drumul catre echilibru si liniste!
Ca sa iti spui povestea ta e nevoie sa apesi pe butonul " NEWTOPIC" sau pe butonul " POST REPLY"

Cu multa caldura!
Psihoterapeut Gabriel Dinu
http://www.gandestesanatos.ro
Gabriel Dinu
Site Admin
 
Mesaje: 10
Membru din: Lun Oct 24, 2011 10:55 am

Re: Spune-ne povestea ta

Mesajde dangia » Lun Mar 11, 2013 12:43 am

Nu este o poveste, pur si simplu asa sunt eu.
Mi-e rusine si jena sa ii spun omului cu care locuiesc zi de zi lucruri care ma deranjeaza si as vrea sa incerce sa le schimbe dar probabil din timiditate nu reusesc.
Mie mi se pare ca el ar trebui din bun simt sa incerce sa se schimbe.
Nu este normal si proabil voi plati pentru asta si voi regreta ca nu au stiut sa spun lucurilor pe nume cand a fost cazul.
Credeti ca se poate schimba ceva? Eu nu cred.
dangia
 
Mesaje: 1
Membru din: Lun Mar 11, 2013 12:17 am

Re: Spune-ne povestea ta

Mesajde simonaas » Sâm Mai 17, 2014 10:52 am

Buna ziua,
Timiditatea mea a fost de cand ma stiu...si pana la varsta asta de 28 de ani tot ma confrunt cu ea....sunt timida la locul de munca, timida cu oamenii care ii intalnesc pt prima data, dar si cu anumite persoane care chiar daca le cunosc de ceva vreme tot continua timiditatea....nu stiu ce sa fac....mai ales ca am de pierdut din aceasta cauza, pt ca oamenii au tendinta sa se indeparteze de tine cand te vad asa....vreau cateva sfaturi ce pot sa fac?....
simonaas
 
Mesaje: 1
Membru din: Joi Mar 27, 2014 6:17 pm

Re: Spune-ne povestea ta

Mesajde Psiholog Simona Chiriluta » Sâm Iun 21, 2014 10:18 am

Buna ziua simonaas
Intra-devar timiditatea determina multe neajunsuri in viata noastra si te cred ca nu-ti este tomai usor mai ales daca de cand te stii te lupti cu acest neajuns.
Sfatul nostru este terapia cognitiv-comportamentala. In urma evaluarii, vom determina daca vorbim de o anxietate sociala sau de o lipsa de abilitati sociale. Vom lucra pe depasirea temerilor care stau in spatele acestei timiditati si vom exersa asertivitatea in diferite contexte de viata.
Curaj!

Psiholog Simona Chiriluta
Psiholog Simona Chiriluta
 
Mesaje: 37
Membru din: Mar Ian 24, 2012 8:25 pm

Tacuta, introvertita, zona de confort

Mesajde Andreea Andreea » Dum Iun 07, 2015 8:30 pm

Buna! Ma numesc Andreea, am 19 ani si vreau sa va spun "povestea" mea. Pot spune ca am avut o copilarie fericita, unde m-as intoarce oricand daca as putea, desi mama si tata nu s-au prea descurcat in calitate de parinte. M-au invatat cei 7 ani de acasa(sa salut pe ceilalti, sa multumesc, sa fiu cuminte, nu vorbi neintrebata etc) dar ei nu mi-am spus niciodata "te iubesc", "esti frumoasa" etc , iar cand am mai crescut, tata era strict cu mine si eu am inceput chiar sa il urasc( si acum am acel sentiment fata de el, desi imi este mila intr-un fel de el pt ca acum se comporta frumos si eu ii raspund sec si nu ii zic niciodata nimic, dar poate nu il pot ierta, sau nu incerc eu prea mult). Cu mama am avut o relatie ok cand eram copil, dar apoi m-am distantat si de ea. Din cauza educatie primite, am inceput sa fiu timida, sa nu am chiar atat de multa incredere in mine, sa nu comentez, sa ma balbai de fiecare data cand trebuia sa rasupund la scoala si nu numai acolo, sa imi fie frica sa imi exprim opiniile, am devenit tacuta(desi cand eram mica imi amintesc ca eram o fata prietenoasa, vorbareata) si asa la scoala colegii au inceput sa ma jigneasca, sa isi bata joc si la 14 ani am incercat sa ma sinucid si toti au aflat. Parintii mei au suferit enorm de mult(dar eu si mai mult), dar incercau sa caute alte cauze banale pt ceea ce am facut eu, dar nu si-au dat seama ca, in mare parte, ei sunt de vina. Am devenit din ce in ce tot mai inchisa in mine, m-am distantat si de "prietene", chiar si de cea mai buna, care m-a ajutat si m-a inteles foarte mult.
Atunci ma gandeam ca de ce trebuie sa am o viata atat de distrusa, de ce nu puteam sa fiu o fata foarte frumoasa, bogata si cu parinti de treaba, care sa imi fie prieteni, cu care sa rad, sa ma distrez. Imi doream enorm de mult sa ma omor, era depresiva, apoi mi-am zis ca viata e povara pe care trebuie sa o duc pana se va termina si in fiecare seara ma gandeam ca sunt cu o zi mai aproape de moarte. (Daaa, stiu, suna foarte dur... ) Cu timpul am realizat ca doar o viata am si atunci de ce sa nu incerc sa traiesc asa cum imi doresc?! Am inceput sa citesc bloguri de dezviltare personala, am gasit si multe citate care m-au inspirat si din care am invatat. (ex "Schimba ceea ce nu poti accepta. Accepta ceea ce nu poti schimba").
Arat ok, am incredere in mine, ma apreciez, dar nu am avut o relatie adevarata cu un baiat, nu am iubit niciodata(nu ma pot atasa de cineva, nu imi pot exprima sentimentele, nu stiu ce sa zic si, pe de alta parte, imi doresc un baiat special: romantic, glumet etc). Nici prietene adevarate nu am, nu prea ies si ma simt foarte bine in casa, zona mea de confort.
Mi-am irosit enorm de multi ani nefacand aproape nimic, urand viata. Nici nu mai stiu cum e sentimentul acela de fericire... Vreau sa imi traiesc viata, vreau sa fiu fericita!!! Daca as fi vorbareata, prietenoasa viata mea s-ar schimba enorm de mult in toate planurile, in bine, normal. Sunt o fata introvertita, niciodata nu stiu ce sa zic(si asta se intampla si cu persoanele cunoscute, nu doar cu strainii).
Cum as putea sa o fata prietenoasa, vorbareata??? Va rog sa imi da-ti sfaturi practice(inafara de: iesi, cunoaste persoane noi pt ca asta e problema mea: nu stiu niciodata ce sa zic, sunt plictisitoare si ma rog doar sa plec de acolo si daa stiu, experimentand devii vorbareata, nu dintr-o data, dar la mine nu se vede niciun progres in privinta asta, chiar din contra parca devin din ce in ce tot mai tacuta, chiar si cu "prietenii" ). Va multumesc anticipat! :)
Andreea Andreea
 
Mesaje: 1
Membru din: Dum Iun 07, 2015 7:29 pm

Re: Spune-ne povestea ta

Mesajde Psiholog Andreea Neacsu » Mar Iun 09, 2015 2:33 pm

Buna Andreea Andreea iti multumesc pentru increderea de a scrie la noi pe forum stiu ca iti este greu in acest moment sa vezi si partea frumoasa si buna din propria ta viata acesta este motivul pentru care este importanta dezvoltarea personala pentru a ne cunoaste si mai ales pentru a ne accepta exact asa cum suntem pentru a putea aduce modificarile de care avem nevoie in viata.

andreea.neacsu@psihosolutii.ro
0735.88.41.05
O viata fara bucurie este ca un an fara primavara! Învata sa te bucuri de viata!
Psiholog Andreea Neacsu
 
Mesaje: 29
Membru din: Lun Oct 13, 2014 3:39 pm

Re: Spune-ne povestea ta

Mesajde DanaJM » Lun Ian 14, 2019 12:20 pm

O am de cand ma stiu, dar am constientizat destul de tarziu (poate dupa varsta de 30 de ani) ca timiditatea este cauza atitudinii mele defensive - uneori, alteori a renuntarii cand e vorba de a cere cuiva o favoare (mai ales daca persoana nu pare sa fie foarte deschisa si evident binevoitoare)... Cel mai rau a fost cand trebuia sa iau atitudine pentru ceva ce i se intampla copilului la scoala, ma refer la situatii de genul acelora care determina un parinte normal sa dea cu pumnul in masa - eu m-am ascuns in spatele "cumsecadeniei", al "evitarii conflictelor" si al deciziei copilului de a-si rezolva singur problemele, desi nu avea cum si nici nu a reusit.
Am avut o copilarie plina de pedepse si interdictii, am trecut de la permanenta frica de parinti, la un soi de rebeliune amestecata cu ura (uneori) si o totala lipsa de incredere, inclusiv in propriile forte. Nu numai pedepsele si interdictiile au dus la asta, ci poate si insinuarea deseori - de catre mama - ca sunt o fata rea (aici amintind inclusiv ce bebelus galagios si nelinistit eram, pentru ca in rest eram copilul exagerat de cuminte, pe care de obicei parintii il dau exemplu copiilor neastamparati sau insuficient silitori).
Viata m-a trimis si in situatii in care a fost imperios necesar sa-mi infrang timiditatea, ba chiar sa capat un fel de flow in a rezolva lucrurile fara a ma poticni, dar cred ca asta se intampla doar pana la momentul in care a disparut urgenta. Asa cum bine ati inteles, nu totul inseamna sa rezolvi lucruri urgente, pe mine timiditatea ma impiedica si sa primesc atentie, daca nu vine din partea cuiva apropiat, ma fastacesc chiar si acum, la maturitate... Am trecut prin depresii, anxietati, inca ma confrunt cu acestea, intr-o oarecare masura.
N-am prea avut noroc de psihologi, pana acum cativa ani am locuit intr-un orasel fara asemenea specialisti, iar de cand m-am mutat, cu copilul, in orasul asta al tuturor posibilitatilor, sunt in cautarea cuiva care sa aiba rabdarea, priceperea si bunavointa de a mai repara ceva ... Am 50 de ani. Dar nu voi abandona niciodata sa incerc sa rezolv lucrurile, intelegand ca asa voi deveni putin cate putin mai fericita. Mi-ar fi de folos un sfat pentru a sti de unde, cum si cu cine sa incep, pe acest site. Va multumesc anticipat!
DanaJM
 
Mesaje: 1
Membru din: Lun Dec 10, 2018 10:22 am


Înapoi la Timiditatea - Spune-ne aici despre timiditatea ta

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator

cron