Lupta zilnica cu depresia

[iulia29]

Am cerut ajutorul persoanei de langa mine..dar nu am fost luata in serios...ba ca sunt eu prea sensibila, ba ca el are probleme financiare si alte probleme mult mai mari decat tampeniile mele de copila... Atunci am crezut ca are dreptate (asta se intampla acum vreo 2 luni bune), mi-am cerut scuze si viata noastra a mers in continuare ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat...pt el... pt mine a fost si este un iad...am ajuns sa plang din nimicuri pe strada, in parc, la birou, acasa etc.. oriunde ma aflu intr.o stare deolorabila si prind putina singuratate...
Asta e doar o mica parte a ceea ce experimentez, ma apuca tremuratul fara motiv, puls mare 120, palpitatii etc... cunoastem cu totii simptomele unui atac de panica... dar cu tristetea continua cum ramane?
Am inceput sa iau Distonocalm, la inceput pt ca mi se parea vital, apoi il luam pt imi placea starea usor euforica pe care mi-o dadea si aveam senzatia ca ma binedispune...am renuntat la el ulterior, dar nu definitiv... am consumat si alcool ca sa pot face fata discutiilor si sa nu mi se mai faca rau... la el am renuntat definitiv (singura pt ca imi faceam mai rau)... am avut si ganduri... da, dintr-acelea..."negre"... m-am gandit la metode, la durere, la ce vor spune ceilalti... dar de fiecare data oricat de suparata sau furioasa as fi fost, am realizat ca am pt ce sa traiesc...
Sunt in permanenta trista, in afara de strictul necesar, aproape ca nu mai vorbesc nimic... nu imi mai face placere sa fac nimic, nu mai am rabdare cu oamenii (ceea ce pt mine e grav pt ca iubeam sa vorbesc ORICE), mereu sunt epuizata fizic si psihic... a devenit un chin.
Acum sa incerc sa va prezint o oarecare parte buna a tot ceea ce mi se intampla. In ultima perioada datorita starii mele am petrecut foarte mult timp cu mine si cu propriile ganduri... m-am plimbat mai mult cugetand la cine stie ce... am admirat cladiri, animale, magazine, oameni (la ei este doar o curiozitate... de obicei le observ comportamentul)... numai ca singuratatea asta s-a transformat in izolare...si a inceput sa devina apasator sa nu mai fiu in stare sa comunic... si-asa am inceput (foarte rar se intampla) sa am probleme de exprimare... am pus-o pe seama faptului ca nu vorbesc prea mult cu oamenii...
Si colac peste pupaza, astazi sunt si proaspat parasita de prietenul meu de 1 an, care are niste probleme de incredere in ceea ce ma priveste..si care nu a facut decat in ultima perioada sa adanceasca tot ceea ce tot el a provocat acum multe luni... Stiu, vina e a mea pt ca am permis sa se intample asa ceva...sunt constienta de asta...
Oricum...mereu sunt multe de spus, in orice poveste!!!
Va imbratisez cu drag!
Sunt convinsa ca putem trece peste toate!

[Psiholog Andreea Neacsu]

Buna Iulia 29 ! Stiu ca iti este greu.Din pacate noi trecem si prin momente grele in viata, asa cum trecem si prin momente frumoase, important este sa ne acceptam si sa ne iubim si sa facem tot ce tine de noi pentru a ne putea construi viata pe care ne-o dorim. Ai incredere ca prin munca si prin terapie vei reusi sa treci peste aceste momente grele din viata ta.

andreea.neacsu@psihosolutii.ro
0735.88.41.05
O viata fara bucurie este ca un an fara primavara! Învata sa te bucuri de viata!