Viata fara pastile
Scris: Mar Mar 19, 2013 7:32 pm
Asa-i ca ar fi interesant sa aflati si parerea altcuiva atunci cand pastilele nu mai fac parte din viata voastra?
Oare cum se simte acel cineva cand renunta la pastile si incearca sa faca primii pasi timizi in lume…?
Eu as fi foarte curioasa!De ce?Pentru ca in mediul meu perfect,nimeni nu se confrunta cu asemenea probleme si singura batalie se da intre mine si…mine.Apelez la dr. Irina Paraschiv si ma agat de toate informatiile pe care mi le ofera,desi sunt pe "cont propriu" de cateva luni .Apoi este Alexandra_32,colega mea de suferinta din programul Gandeste Sanatos,cu care am legat o amicitie stransa,in ciuda faptului ca nu ne cunoastem.A devenit “jurnalul” meu,pentru ca in fiecare zi ii trimit un sms si facem schimb de impresii,care pana acum m-au ajutat tare mult.De ce spun pana acum…pentru ca de cateva zile eu nu mai sunt pe tratament medicamentos,iar starile care ma incearca sunt altele decat le cunoaste ea.
Desi am redus treptat medicatia,se pare ca stari disconfortante imi dau tarcoale.
Nu va speriati…nu este nimic din ceea ce am cunoscut pana sa aplez la psihiatru.Starile pe care le resimt acum nu au nicio legatura cu atacurile de panica si starile de rau,pe care le aveam inainte.
Acum am devenit foarte irascibila si mai ales vulnerabila.
Este ciudat ce o sa va spun,insa parca acum traiesc,sufar si plang,sentiment pe care in cele 6 luni de medicatie nu l-am putut simti la fel.
Pare usor exagerat, insa parca am fost anesteziata in tot acest timp.
Motive sa plang cu siguranta au existat in 6 luni,insa acum pot sa fac asta si habar n-am daca este bine,insa ma sensibilizeaza orice si nu este tocmai confortabil.
Spuneam ceva de irascibilitate…iata cum tot din jurul meu ma irita si ma supara.Oare acel “tot din jurul meu” nu exista si in perioada medicatiei?Cu siguranta ca da…Apoi,mai este acea senzatie de ameteala,care nu-mi da pace in aceste momente.Cu siguranta lipsa acelor substante din creier genereaza si aceste ameteli…cel putin asa am citit.
Nu incerc sa demontez faptul ca tratamentul medicamentos nu ne ajuta(in cazul meu a facut-o),insa ce facem cu noi atunci cand el nu mai face “front comun” cu starile noastre?
Apelam la Irina si invatam sa traim din nou,fara pastilute si ne folosim doar de armele pe care le avem aici in programul GD.
Revin cu acesta mica descriere a starii mele actuale,pentru ca cine are curiozitatea ma poate identifica pe acest forum in prima mea confruntare cu anxietatea,undeva in urma cu cateva luni.Este uimitor cat de mult am evoluat.Veti remarca singuri asta!
Este un nou inceput pentru mine si imi doresc sa pot depasi si aceasta etapa a lipsei pastilelor,asa cum am reusit sa ma remontez si atunci cand atacurile de panica si anxietatea pusesera stapanire pe viata mea!
Va imbratisez pe toti si va trimit numai ganduri pozitive!
Oare cum se simte acel cineva cand renunta la pastile si incearca sa faca primii pasi timizi in lume…?
Eu as fi foarte curioasa!De ce?Pentru ca in mediul meu perfect,nimeni nu se confrunta cu asemenea probleme si singura batalie se da intre mine si…mine.Apelez la dr. Irina Paraschiv si ma agat de toate informatiile pe care mi le ofera,desi sunt pe "cont propriu" de cateva luni .Apoi este Alexandra_32,colega mea de suferinta din programul Gandeste Sanatos,cu care am legat o amicitie stransa,in ciuda faptului ca nu ne cunoastem.A devenit “jurnalul” meu,pentru ca in fiecare zi ii trimit un sms si facem schimb de impresii,care pana acum m-au ajutat tare mult.De ce spun pana acum…pentru ca de cateva zile eu nu mai sunt pe tratament medicamentos,iar starile care ma incearca sunt altele decat le cunoaste ea.
Desi am redus treptat medicatia,se pare ca stari disconfortante imi dau tarcoale.
Nu va speriati…nu este nimic din ceea ce am cunoscut pana sa aplez la psihiatru.Starile pe care le resimt acum nu au nicio legatura cu atacurile de panica si starile de rau,pe care le aveam inainte.
Acum am devenit foarte irascibila si mai ales vulnerabila.
Este ciudat ce o sa va spun,insa parca acum traiesc,sufar si plang,sentiment pe care in cele 6 luni de medicatie nu l-am putut simti la fel.
Pare usor exagerat, insa parca am fost anesteziata in tot acest timp.
Motive sa plang cu siguranta au existat in 6 luni,insa acum pot sa fac asta si habar n-am daca este bine,insa ma sensibilizeaza orice si nu este tocmai confortabil.
Spuneam ceva de irascibilitate…iata cum tot din jurul meu ma irita si ma supara.Oare acel “tot din jurul meu” nu exista si in perioada medicatiei?Cu siguranta ca da…Apoi,mai este acea senzatie de ameteala,care nu-mi da pace in aceste momente.Cu siguranta lipsa acelor substante din creier genereaza si aceste ameteli…cel putin asa am citit.
Nu incerc sa demontez faptul ca tratamentul medicamentos nu ne ajuta(in cazul meu a facut-o),insa ce facem cu noi atunci cand el nu mai face “front comun” cu starile noastre?
Apelam la Irina si invatam sa traim din nou,fara pastilute si ne folosim doar de armele pe care le avem aici in programul GD.
Revin cu acesta mica descriere a starii mele actuale,pentru ca cine are curiozitatea ma poate identifica pe acest forum in prima mea confruntare cu anxietatea,undeva in urma cu cateva luni.Este uimitor cat de mult am evoluat.Veti remarca singuri asta!
Este un nou inceput pentru mine si imi doresc sa pot depasi si aceasta etapa a lipsei pastilelor,asa cum am reusit sa ma remontez si atunci cand atacurile de panica si anxietatea pusesera stapanire pe viata mea!
Va imbratisez pe toti si va trimit numai ganduri pozitive!