A doua luna de terapie
Scris: Sâm Feb 09, 2019 7:18 am
Bună dimineata!Vă scriu după o noapte nedormita.A treia in decurs de o saptamana!Sunt in a doua luna de terapie si chiar daca am evitat sa mai intru sa citesc mesaje sau sa scriu in perioada asta,am decis sa ma descarc si sa cer pareri si sfaturi de la cei care au facut sau fac terapie.La inceput m-am entuziasmat f tare si din primele lectii parea ca am deslusit totul.Pe parcurs insa,A intervenit teama ca nu voi reusi,ca terapia nu da rezultate la mine si aceasta a crescut pana a devenit aproape o obsesie.a mai intervenit si gandul ca sunt depresiva si apoi gandul ca voi avea nevoie de medicatie si totul este ingrozitor. Sigur ca recunosc aici toate gandurile irationale (mama omida,catastrofare,autoatichetare negativa)as putea chiar sa fac un abc,am si facut.Nu pot nici sa mint si sa spun ca nu vad rezultate. Parca unele simptome s-au mai diminuat(ameteala,care inainte era zilnica,palpitatiile le mai simt uneori dar nu ma mai sperie atat de tare).Iarasi faptul ca eu inteleg ca aceste simptome nu sunt semne de boala,ci sunt simptome si senzatii normale la frica,ca ele apar in urma unor emotii care si ele vin ca urmare a gandurilor mereu.cam asta am eu ca rezultat pana acum.habar n-am daca e mult sau putin.dar tot mi-e teama ca daca voi avea simptome nu voi putea sa ma controlez,mi-e teama sa ies. Mi-e frica de frica,daca exista asa ceva si gandul ca nu voi reusi si ca voi face depresie ma ingrozeste!Mai ştiu si ca situatia de acasa nu m-ajuta deloc (nu am o ocupatie,serviciu,si nici n-am facut tot ce tine se mine sa am pt ca mi-e teama ca nu voi face fata,sunt in pragul despartirii de partenerul meu)nu am parte de sprijin atat cat mi-as dori sau ad avea nevoie si inca n-am ajuns in punctul ala in care sa ma detasez,sa nu Ma afecteze si sa fiu intelegatoare.asta Ma face sa fiu nervoasa,sa plang.Ma rog,sunt multe de spus.Incerc sa fac toate sarcinile zilnice,fac miscare aproape in fiecare zi si sper sa-mi gasesc din nou motivatia.Am discutat si cu psihologul meu despre teama asta de nereusita si mi-a spus ca e normal sa ma confrunt cu astfel de stari din moment ce eu acum aflu si inteleg ca toate credintele mele,felul meu de a vedea lucrurile,"plasa mea de siguranta ",sunt gresite,irationale si incerc sa le inlocuiesc cu ganduri si credinte rationale.Vreau sa-i multumesc pe aceasta cale Sandrei Voicu pt sprijin si pt rabdare!Cam asta e povestea mea.Poate am mai omis unele lucruri.Astept cu nerabdare si interes pareri,sfaturi,povesti,ajutor,orice!sanatate multă!