Ganduri intruzive!
Scris: Joi Aug 08, 2019 1:36 pm
Bună, tuturor!
“Povestea” mea, dacă o pot numi aşa, a apărut acum un an şi cinci luni, când am dat naştere unei superbe fetiţe! Toate bune şi frumoase până în momentul în care am început să nu mai pot adormi natural, să tremur, să mă aştept mereu că ceva groaznic se va întâmpla negreşit! Am început uşor, uşor să nu mai am încredre în mine, să îmi fie frică să rămân singură cu bebe acasă! Am apelat imediat la un specialist care mi-a dat verdictul clar: depresie post-partum, cu anxietate generalizată! Mi-nu-nat!!!
Am urmat imediat tratament medicamentos, încercând pe rând mai multe tipuri de antidepresive: Depressinal, Serlift, Arketis, Anafranil, iar Serlift şi, în cele din urmă ceva care mi-a priit-Venlafaxină...În tot acest timp, mai exact un an şi ceva de zile, am apelat şi la psihoterapie...Primul psiholog cu care m-am consultat aborda tehnici Reiki însă pe mine, care eram bulversată rău, nu m-au ajutat absolut deloc. Fără să ştiu, depresiei mele post-partum i s-a mai alăturat un “aliat”-tulburare obsesiv compulsivă!!! Am început să am gânduri intruzive care îmi creau cu o rapiditate de speriat atacuri de panică numeroase şi foarte intense!Gândurile “sunau” cam aşa: “îţi vei omorî copilul, pentru că aşa a făcut şi femeia de la ştiri”, “trebuie neapărat să îţi iei viaţa pentru că ai înnebunit şi le vei face rău celor din jur”, “nu vei mai putea niciodată să lucrezi, te vei interna pe viaţă într- un azil ce tratează demenţa”, etc. Au apărut ulterior şi gânduri intruzive cu tematică religioasă, nemaiputând intra în biserică luni bune...Cu alte cuvinte, viaţa mea s-a transformat într-o clipă într-un calvar greu de închipuit!!! Cele mai greu de tolerat erau gândurile legate de copil, nemaiputând să rămân singură cu el în casă (am apelat la ajutorul mamei mele care s-a mutat efectiv la noi, abandonându-şi propria viaţă!).I-am făcut cunoscute psihologului meu aceste gânduri înfricoşătoare, iar reacţia sa a fost: ”la baza fricii stă întotdeauna intenţia”! Şi bang! A apărut imediat gândul unei sinucideri iminente!!!
Voi sări peste câteva etape despre care efectiv nu mai pot vorbi şi voi intra direct în subiect: eram la o pensiune la munte, cu soţul meu, eu având convingerea că voi face ceva rău copilului meu, plângând din toată fiinţa mea şi dorindu-mi să fac o boală gravă, pierind astfel de pe faţa pământului!!!Căutând ajutor pe net, soţul meu a găsit povestea unui tânăr tată care avusese gândul de a-şi arunca de la etaj copilul. Mărturisise, de asemenea, că a luat tratament şi, cel mai important, făcuse terapie cognitiv -comportamentală cu unul dintre specialiştii care activează prin programul “Gândeşte sănătos.ro”. Am intrat imediat pe platformă şi, în cel mai scurt timp, am luat legătura cu d-l Gabi Dinu care mi-a ascultat păţania şi mi-a explicat cu argumente vehemente că nu sunt nici nebună, nici criminală, nici pedofil, nici sinucigaşă, etc!!! Practic, după prima şedinţă cu dumnealui, am început iar să trăiesc!!! Am înţeles că sunt doar gânduri născute din anxietate, că, odată ce îmi este frică de ele, nu îmi doresc să se întâmple, că nu sunt singura mămică ce are astfel de probleme şi că tulburarea mea are şansă de vindecare garantat (bineînţeles, prin multă muncă de lămurire cu propriul sine)! Vă scriu toate acestea cu zâmbetul pe buze căci sunt mult mai bine, am încredere iar în mine ca om raţional, normal, cu sentimente materne inhibate de boală, dar cu şanse mari de vindecare completă! Îi mulţumesc pe această cale domnului Dinu, iar vouă, dragii mei, vă transmit să aveţi încredere în voi, să perseveraţi, să nu abandonaţi niciodată “terenul de joacă” cu această nemernică boală care poate fi alungată definitiv! Multă sănătate tuturor!
“Povestea” mea, dacă o pot numi aşa, a apărut acum un an şi cinci luni, când am dat naştere unei superbe fetiţe! Toate bune şi frumoase până în momentul în care am început să nu mai pot adormi natural, să tremur, să mă aştept mereu că ceva groaznic se va întâmpla negreşit! Am început uşor, uşor să nu mai am încredre în mine, să îmi fie frică să rămân singură cu bebe acasă! Am apelat imediat la un specialist care mi-a dat verdictul clar: depresie post-partum, cu anxietate generalizată! Mi-nu-nat!!!
Am urmat imediat tratament medicamentos, încercând pe rând mai multe tipuri de antidepresive: Depressinal, Serlift, Arketis, Anafranil, iar Serlift şi, în cele din urmă ceva care mi-a priit-Venlafaxină...În tot acest timp, mai exact un an şi ceva de zile, am apelat şi la psihoterapie...Primul psiholog cu care m-am consultat aborda tehnici Reiki însă pe mine, care eram bulversată rău, nu m-au ajutat absolut deloc. Fără să ştiu, depresiei mele post-partum i s-a mai alăturat un “aliat”-tulburare obsesiv compulsivă!!! Am început să am gânduri intruzive care îmi creau cu o rapiditate de speriat atacuri de panică numeroase şi foarte intense!Gândurile “sunau” cam aşa: “îţi vei omorî copilul, pentru că aşa a făcut şi femeia de la ştiri”, “trebuie neapărat să îţi iei viaţa pentru că ai înnebunit şi le vei face rău celor din jur”, “nu vei mai putea niciodată să lucrezi, te vei interna pe viaţă într- un azil ce tratează demenţa”, etc. Au apărut ulterior şi gânduri intruzive cu tematică religioasă, nemaiputând intra în biserică luni bune...Cu alte cuvinte, viaţa mea s-a transformat într-o clipă într-un calvar greu de închipuit!!! Cele mai greu de tolerat erau gândurile legate de copil, nemaiputând să rămân singură cu el în casă (am apelat la ajutorul mamei mele care s-a mutat efectiv la noi, abandonându-şi propria viaţă!).I-am făcut cunoscute psihologului meu aceste gânduri înfricoşătoare, iar reacţia sa a fost: ”la baza fricii stă întotdeauna intenţia”! Şi bang! A apărut imediat gândul unei sinucideri iminente!!!
Voi sări peste câteva etape despre care efectiv nu mai pot vorbi şi voi intra direct în subiect: eram la o pensiune la munte, cu soţul meu, eu având convingerea că voi face ceva rău copilului meu, plângând din toată fiinţa mea şi dorindu-mi să fac o boală gravă, pierind astfel de pe faţa pământului!!!Căutând ajutor pe net, soţul meu a găsit povestea unui tânăr tată care avusese gândul de a-şi arunca de la etaj copilul. Mărturisise, de asemenea, că a luat tratament şi, cel mai important, făcuse terapie cognitiv -comportamentală cu unul dintre specialiştii care activează prin programul “Gândeşte sănătos.ro”. Am intrat imediat pe platformă şi, în cel mai scurt timp, am luat legătura cu d-l Gabi Dinu care mi-a ascultat păţania şi mi-a explicat cu argumente vehemente că nu sunt nici nebună, nici criminală, nici pedofil, nici sinucigaşă, etc!!! Practic, după prima şedinţă cu dumnealui, am început iar să trăiesc!!! Am înţeles că sunt doar gânduri născute din anxietate, că, odată ce îmi este frică de ele, nu îmi doresc să se întâmple, că nu sunt singura mămică ce are astfel de probleme şi că tulburarea mea are şansă de vindecare garantat (bineînţeles, prin multă muncă de lămurire cu propriul sine)! Vă scriu toate acestea cu zâmbetul pe buze căci sunt mult mai bine, am încredere iar în mine ca om raţional, normal, cu sentimente materne inhibate de boală, dar cu şanse mari de vindecare completă! Îi mulţumesc pe această cale domnului Dinu, iar vouă, dragii mei, vă transmit să aveţi încredere în voi, să perseveraţi, să nu abandonaţi niciodată “terenul de joacă” cu această nemernică boală care poate fi alungată definitiv! Multă sănătate tuturor!