Tulburare obsesiv-compulsiva
-
- Mesaje: 1
- Membru din: Sâm Mai 22, 2021 5:52 pm
Tulburare obsesiv-compulsiva
Buna! La îndemnul psihoterapeutei mele, Larisa Maria Paul, m-am hotărât sa scriu despre suferința mea. In urma cu 2 ani, in timp ce copilul meu dormea, mi-au apărut niște gânduri care m-au înspăimântat( gânduri ca ii fac rău copilului meu), niște gânduri care m-au urmărit o lunga perioada și nu știam ce se întâmpla cu mine. Mi-am sunat mama,simteam nevoia sa fiu supravegheata ca nu cumva acele gânduri sa se adeverească( soțul era plecat in voiaj și eu eram singura cu copilul). Am fost la psihiatru, am luat tratament timp de 8 luni, in toată aceasta perioada m-am simțit bine, dar la 1 an după întreruperea tratamentului frica a reapărut, Mai ales pt ca asociam aceste gânduri cu plecarea soțului in voiaj și cu teama de a fi singura cu copilul. Atunci m-am hotărât sa apelez la programul gândește sanatos și am înțeles ca nu sunt singura care are aceste gânduri, și ca ele de fapt nu ma definesc pe mine ca și persoana, nu sunt decât niște gânduri defecte care aveau menirea sa ma sperie. Știu ca este înspăimântător sa treci prin asta, dar simplul fapt ca suntem conștienți de ele ne demonstrează faptul ca niciodată nu le vom înfăptui. După ședințele cu psihoterapeutul și dupA ce am rezolvat sarcinile pe care mi le-a dat, am început sa ma bucur de momentele noastre mama-fiu, sa ma bucur ca sunt doar eu cu el și ca putem avea activități și amintiri frumoase împreuna. Deși gândurile mai apar, fac ABC l-ul si îl dezarmez, știu ca nu este nimic adevărat din ce îmi spune aceste gând.Va doresc mult succes și clipe frumoase!!!