Panica, nu gluma!
Scris: Sâm Ian 07, 2012 1:33 pm
Buna ziua!
Numele meu este Victor, am 35 de ani, casatorit. Sunt Project Manager in cadrul unei companii de IT.
De cand ma stiu am fost o fire activa, energica, fara liniste si fara prea multe momente de relaxare. Indiferent ce mi-am propus, intotdeauna am dat totul si de cele mai multe ori am reusit.
Pana acum 7 luni, cand am fost la o petrecere si, nefiind obisnuit cu bautura, mi s-a facut rau si mi-am petrecut 3-4 ore in toaleta. Era prima oara in viata mea cand mi-a fost atat de rau. Nici sa respir nu reuseam cu usurinta.
Cam a 3-a zi am inceput sa ma simt mai bine, insa am ramas marcat de starile de rau pe care le-am avut atunci.
Am inceput sa ma tot gandesc la acele stari si, de fiecare data cand faceam asta, incepeam sa transpir, sa tremur, mi se punea un nod in gat si nu mai vedeam foarte clar. Inima imi batea foarte repede si aveam un tiuit in urechi care cateodata ma tinea intreaga zi.
Primul atac de panica in toata regula l-am facut intr-o zi in parcare, dupa ce alergasem putin pe scari. Vederea mi s-a incetosat, ameteala era foarte puternica si parca nu mai aveam aer, cu toate ca parcarea are ferestrele deschise in permanenta. Am chemat salvarea si mi-am facut toate analizele posibile in urmatoarele 2 saptamani. Surpriza: eram sanatos tun! Tin minte ca asta m-a panicat si mai mult. Cum e posibil sa n-am nimic? ma rugam sa gasesc ceva in neregula si sa fac tratamentul necesar ca sa scap de starile astea.
Mi-am luat concediu medical si de atunci pana acum 3 saptamani mersul la serviciu a devenit cosmarul vietii mele.
Din fericire am dat de acest program si toate lucrurile imi devin clare. Inca mai simt frica, insa ieri am fost pentru prima oara singur la birou, cu propria masina si fara dialogurile neplacute pe care le aveam cu taximetristii. Inca nu-mi vine sa cred si mi-e teama sa nu imi reapara iar panica. Stiu ca e aproape imposibil, acum ca stiu cum functioneaza, insa recunosc ca am aceasta frica.
Parintii mei si sotia mea sunt foarte fericiti si cred ca , in sfarsit, am intrat pe drumul catre vindecare.
Daca vrea cineva detalii sau daca a mai patit asta si altcineva, de-abia astept sa citesc!
Multumesc psihologilor care au facut posibil acest program, pentru ca nimeni nu mi-a spus pana acum ca am nevoie de terapie si nu de medicatie!
Numele meu este Victor, am 35 de ani, casatorit. Sunt Project Manager in cadrul unei companii de IT.
De cand ma stiu am fost o fire activa, energica, fara liniste si fara prea multe momente de relaxare. Indiferent ce mi-am propus, intotdeauna am dat totul si de cele mai multe ori am reusit.
Pana acum 7 luni, cand am fost la o petrecere si, nefiind obisnuit cu bautura, mi s-a facut rau si mi-am petrecut 3-4 ore in toaleta. Era prima oara in viata mea cand mi-a fost atat de rau. Nici sa respir nu reuseam cu usurinta.
Cam a 3-a zi am inceput sa ma simt mai bine, insa am ramas marcat de starile de rau pe care le-am avut atunci.
Am inceput sa ma tot gandesc la acele stari si, de fiecare data cand faceam asta, incepeam sa transpir, sa tremur, mi se punea un nod in gat si nu mai vedeam foarte clar. Inima imi batea foarte repede si aveam un tiuit in urechi care cateodata ma tinea intreaga zi.
Primul atac de panica in toata regula l-am facut intr-o zi in parcare, dupa ce alergasem putin pe scari. Vederea mi s-a incetosat, ameteala era foarte puternica si parca nu mai aveam aer, cu toate ca parcarea are ferestrele deschise in permanenta. Am chemat salvarea si mi-am facut toate analizele posibile in urmatoarele 2 saptamani. Surpriza: eram sanatos tun! Tin minte ca asta m-a panicat si mai mult. Cum e posibil sa n-am nimic? ma rugam sa gasesc ceva in neregula si sa fac tratamentul necesar ca sa scap de starile astea.
Mi-am luat concediu medical si de atunci pana acum 3 saptamani mersul la serviciu a devenit cosmarul vietii mele.
Din fericire am dat de acest program si toate lucrurile imi devin clare. Inca mai simt frica, insa ieri am fost pentru prima oara singur la birou, cu propria masina si fara dialogurile neplacute pe care le aveam cu taximetristii. Inca nu-mi vine sa cred si mi-e teama sa nu imi reapara iar panica. Stiu ca e aproape imposibil, acum ca stiu cum functioneaza, insa recunosc ca am aceasta frica.
Parintii mei si sotia mea sunt foarte fericiti si cred ca , in sfarsit, am intrat pe drumul catre vindecare.
Daca vrea cineva detalii sau daca a mai patit asta si altcineva, de-abia astept sa citesc!
Multumesc psihologilor care au facut posibil acest program, pentru ca nimeni nu mi-a spus pana acum ca am nevoie de terapie si nu de medicatie!