ajutor

[virgin]

da.anxietatea mea este din copilarie,am realizat asta tarziu,la 45 de ani am avut prima criza pe fondul unui stres cauzat de privatizare,eu am inceput sa realizez ce am tarziu,dupa ce am mers la internisti.Problema mea este ca vreau sa renunt total la medicamente,si cand sunt in ultima zi de medicatie,esuez,teama de a nu face din criza nu-mi dispare,va rog sa ma ajutati,altfel sunt puternica,luptatoare,si lupt cu propriile mele ganduri,am inceput psihoterapie,dar aici am gasit ceea ce dorem eu,COMUNICARE ,sfaturi si mai ales rezolvarea anxietatii,cu mii de multumiri ,astept raspuns

[anamarcatanus]

Buna seara.
Cred ca cele mai multe si competente raspunsuri le vei gasi la terapeutul tau. Asadar, lucrurile pe care ti le voi scrie eu vor fi din perspectiva unei persoane cu probleme de anxietate si care este sub tratament de cca 1 an. Partea cu medicatia este una foarte sensibila. Nu stiu ce fel de tratament iei, nu stiu cum este psihiatrul la care mergi. Eu am gasit, dupa ceva cautari, unul care ma intelege, prin urmare, discutam impreuna schema, pentru a gasi cea mai buna solutie. Dincolo de efectul substantelor, mi-as permite sa-ti directionez cumva atentia catre partea psihologica, perceptia pe care ai dezvoltat/o in ceea ce priveste medicamentele. Mi se pare ca privesti ultima zi in care iei medicamentele ca pe o zi teribila, ca un pe un examen pe care nu te simti in stare sa-l treci. Stiu cum e sa te deranjeze luatul medicamentelor. Eu simt ca si cum sunt legata cu o sfoara si nu o pot taia. Ce vreau sa spun este ca poate ar fi mai bine sa abordezi problema gradual... Nu-ti propune ca de maine sa nu mai iei nimic, ci redu dozele...pana cand ele or sa devina atat de mici incat o sa uiti de ele... Reducerea trebuie fireste facuta cu acordul psihiatrului (mai ales cand e vorba despre medicamente cu eliberare prelungita...antidepresive...). Eu am facut asta cu somniferul acum trei ani, la o prima repriza de anxietate, depresie. Terminasem de luat antidepresivul, dar nu puteam sau mai bine zis credeam/eram convinsa ca nu o sa pot dormi fara somnifer. Si am luat somnifer inca un an. In acelasi timp ma framantam cu ideea dependentei de medicament, cu aceea ca nu sunt in stare sa ma rup de el. La un moment am schimbat strategia... Am redus la jumatate pastila, apoi la un sfert, apoi la sfertul sfertului, pana cand m-am convins ca de fapt nu dormeam cu ajutorul sfertului sfertului, cu care oricum organismul era deja super obisnuit, ci dormeam pur si simplu....Acum incerc sa fac acelasi lucru...reduc... E adevarat, contrabalansez cu monitorizarea gandurilor, cu exercitiile invatate, cu terapia.... dar nu-mi mai pun termene. Pentru ca imi doresc mai mult sa-mi fie bine, decat ma deranjeaza sa iau medicamentele. Acum, spre deosebire de episodul de acum trei ani, pare ca am ai multa rabdare, am invatat ceva...
Ce-mi doresc sa-ti spun este: ai incredere in tine, nu-ti fixa termene stricte, care inevitabil iti creeaza o stare de neliniste, mai ales cand e vorba despre medicamente...