GANDESTESANATOS.RO

O sa va povestesc despre anxietatea mea si cum a inceput pentru prima data serios sa se manifeste.

Tocmai ma mutasem de cateva luni in SUA pentru a onora un contract ca inginer rezident. Lucrurile mergeau destul de bine, in afara de cateva dificultati de adaptare, mai ales ca nu plecasem cu prietena, ci singur. Dupa 4 luni, prietena ma viziteaza, iar a doua zi, in drum spre casa, dupa ce tocmai vizitasem un oras mare, am inceput sa ma simt rau. Am mers cativa km prin coada nesfarsita de la iesirea din oras si lucrurile au inceput sa-mi scape de sub control. Am inceput sa ma simt agitat, din ce in ce mai irascibil (nu se mai termina coada asta?!), am inceput sa deschid geamul sa respir aer crezand ca o sa-mi fie mai bine. M-a cuprins transpiratia, iar ulterior a culminat cu furnicaturi puternice in maini si in antebrate. Am inceput sa strang din ce in ce mai mult volanul, iar antebratele au inceput sa ma doara si furnicaturile sa fie mai puternice. Concentarea a inceput sa scada, miscarile au inceput sa fie usor necontrolate. Am hotarat sa opresc, si am pus-o pe iubita sa sune la 911. Imi amintesc si acum cum i-am explicat ce sa-I zica operatorului la telefon, sa citeasca indicatorul, sa spuna exact directia de unde veneam. In tot acest timp, eu dadeam tururi prin iarba, sperand ca nu o sa fie mai rau. Imi amintesc cum imi tineam mainile pe solduri si presam ca sa nu mai simt senzatia …

Din acel moment totul s-a schimbat pentru mine. Mi s-a prescris Lorazepam 0.5 mg, iar diagnosticul a fost “criza de anxietate”. Mai aveam cateva zile si implineam 26 de ani. Imi amintesc ca in fiecare dimineata si seara faceam jogging si faceam dus pentru a ma linisti, avem des goluri in stomac, ma furnicau mereu mainile, fiind intr-o stare de frica permanenta. Tristetea a inceput sa ma cuprinda, pentru ca nu puteam sa fac nimic sa ma simt mai bine. Aveam insomnie, dar in acelasi timp ma luptam sa nu iau pastile. De ziua mea am avut ganduri negative. La 20 de zile dupa acel episod ma intorceam deja in Romania sa am grija de mine sperand totodata ca familia si iubita ma vor ajuta sa nu mai am acele senzatii. Am mai asteptat inca 10 zile sa vad daca imi vor trece si acest lucru nu s-a intamplat. Aceleasi furnicaturi, nu puteam conduce mai mult de 1 ora si cu mari dificultati, vise ciudate, tulburari de somn si tristete. Incercam sa ma autodepasesc, desi asta insemna doar 1-2 km de mers singur pe jos. Apoi mi se facea frica. Putin nu? Totusi atunci mi se parea atat de mult. Credeam ca nici macar nu o sa mai prind un loc de munca la aceiasi companie cu care am plecat. Stima de sine si increderea au scazut foarte mult. Aveam impresia ca sunt o povara pentru iubita si eram deznadajduit si nu mai vedeam nicio iesire din asta.

Am inceput cu iubita mea sa cautam un psiholog si astfel am gasit aplicatia gandestesanatos.ro. Am spus “de ce nu? Merita incercat.” Am inceput in fiecare zi sa completez sarcinile date in clipuri si am facut-o temeinic. Am inceput sa vad care sunt cauzele, cum imi functioneaza mintea si corpul, cum pot lucra cu gandurile mele. Am inceput sedintele de psihoterapie cu dna. Psiholog Irina Paraschiv. Dupa cateva sedinte deja ma simteam mai bine: incepeam sa dorm mai bine, iar senzatiile de furnicaturi nu mai erau foarte prezente. Avem momente , scurte ce-i adevarat, cand furnicaturile nu le mai percepeam.

Acum pot sa va spun cine sunt in momentul de fata, dupa 3 luni si jumatate de psihoterapie. Pot conduce fara furnicaturi in maini, puterea de concentrare e aproape ca inainte, increderea in mine a crescut, pot calatori iarasi cu avionul, nu ma mai sperie furnicaturile atunci cand le am(momente foarte rare si de foarte mica intensitate), fac cumparaturi si pot merge singur, dorm bine si cel mai important pot controla o anxietate care se iveste pe fondul unui stimul din exterior (eveniment declansator cum se defineste in teoria comportamental-cognitiva). In concluzie, ma simt bine si deseori foarte bine.

Va incurajez sa apelati la ajutorul unui psiholog, sa va cunoasteti mai bine pe voi insiva, atat din punct de vedere al gandurilor cat si al senzatiilor corporale, sa faceti sarcinile care va sunt date pe aplicatia gandestesatos.ro temeinic, si sunt convins ca va veti simti mai bine sau mult mai bine. Va doresc sa va cunoasteti punctele forte, sa fiti mereu constienti de ele. Va doresc ca in final sa incepeti sa va bucurati de viata.
Si ca sa inchei cu o mica credinta dobandita in urma psihoterapiei, as spune ca in afara de ce natura ne arata prin ceea ce vedem, orice convingere de tipul “stiu eu ca asa este”, “sigur asa este”, “trebuie neaparat sa …” va fi situata impotriva noastra.

Va doresc mult succes !

Buna Catalin,

Ma bucur sa aud de progresele pe care le-ai facut.Te felicit pentru ca ai muncit pentru aceste rezultate , identificand si punandu-ti la indoiala gandurile care iti provocau aceste stari.

Mult succes in continuare!

Irina Paraschiv
Psihoterapeut
irina.paraschiv@psihosolutii.ro
+4 0735 884 103
www.psihosolutii.ro
www.gandestesanatos.ro

cat de mult mi-as dori si eu sa fiu asa de increzatoare. as dori daca este cumva pe aici o viitoare mamica, sa povesteasca putin despre cum face fata solicitarilor, in conditia in care nu ia nici o medicatie. eu sunt intr-o stare foarte proasta acum, si mi se pare ca e din ce in ce mai proasta. nu sunt decat la a 15-a sedinta, dar cand vad aici ca unii au deja luni de terapie, mie mi se face piele de gaina, fiindca nu pot sa ma gandesc ca mai continui cu starea mea nici macar o saptamana.

Buna Camica!
Nu-ti perde speranta, fii increzatoare ca totul va fi bine si asa va fi; si eu am fost ca si tine, aveam momente cand simteam ca nu voi mai putea, nu voi mai rezista starilor severe de anxietate, dar crede-ma ca nu este asa; si eu am fost o viitoare mamica, acum am un ingeras sanatos tun care imi umple viata cu fericire, cu bucurie; si eu aveam momente atunci in care ma gandeam cum voi face eu fata starilor de anxietate fara medicatie, caci inainte aveam tratament dat de medic, dar iata ca am facut fata cu rabdare, cu un pic de vointa, desi stari mai proaste au fost, uneori imi era mai greu sa trec prin acestea, alteori mai putin greu. Dar hai sa-ti spun ceva, ceva ce cred ca stii si tu: de noi depinde cat dureaza starile, noi alegem ca aceste stari sa se amplifice sau sa se diminueze pana la dispartitie, crede-ma ca stiu ce spun.
Dupa nastere, starile de anxietate s-au accentuat, de fapt nu singure, ci prin importanta pe care eu le-o acordam,prin modul meu de gandire irational; aici, in program ghidata de Irina Paraschiv am invatat sa-mi disput gandurile irationale, sa nu ma mai sperii de ele, sa le accept, am invatat sa gandesc rational. Nu a fost usor, inceputul a fost mai greu; de peste un an de zile nu am mai luat nici un fel de pastila, si iata ca nu am murit, nu am lesinat, nu am innebunit si nici nu se va intampla aceste lucruri, din contra, sunt mai puternica din moment ce am reusit sa trec prin aceste stari. Si inca ceva, singura si aici ma refer la faptul ca familia nu m-a sprijinit pentru ca netrecand prin ce treceam eu nu intelegeau; asa ca singura am inceput sa ma documentez in legatura cu ce ma confrunt, sa citesc, sa aplic ce am citit, am inceput pas cu pas sa ies din zona de confort si sa-mi disput fricile
Hai sa-ti spun ceva, ceva ce cred ca stii si tu: de noi depinde cat dureaza starile, noi alegem ca aceste stari sa se amplifice sau sa se diminueze pana la disparitie.
Invata sa-ti disputi gandurile irationale, fa ABC-uri, pastilute psihologice, chiar daca la inceput este mai dificil, fa-o mecanic, si incet, incet totul va veni de la sine; invata sa ai rabdare, fii perseverenta si este imposibil sa nu resusesti.
Inchei prin a-ti spune ca orice problema are cel putin o solutie. Sa nu uiti acest lucru.

Buna Camica...iata cum cineva vine cu raspuns la intrebarea ta .Da, sunt insarcinata in 18 saptamani si sunt dovada vie ca se poate si fara medicatie.
Daca ai un pic de ragaz sa urmaresti istoricul meu pe acest forum (ex:"viata fara pastile") vei vedea ca deja sunt veterana in anxietate si ca, chiar si noi, anxiosii putem avea o viata frumoasa si plina de realizari.
Acum am sa ma rezum doar la subiectul care te intereseaza : sarcina si medicatia.
As minti sa spun ca a fost sau ca este usor...la medicatie am renuntat in urma cu un an si in toti acesti 10 ani, medicatia m a "salvat" de la fiecare episod anxios.Asta pana acum, cand aparitia sarcinii mi a "trezit" din nou "nevoia" de a lua pastile.
Eu am avut o pe Madadudu alaturi (cauta povestea ei tot pe utopicul "viata fara pastile") care m a incurajat si mi a garantat faptul ca trebuie doar sa am rabdare cu mine si ca totul o sa fie bine.Ea deja are o fetita de 4 luni si este o mamica fericita.
Apoi am apelat la Irina Paraschiv, crezand ca atunci cand ma va vedea cat de rau imi este ma va trimite la psihiatru.Ghinion!N a facut o! ))) ... si cu pasi marunti, sedinte si exercitii am invatat sa mi inving si acest episod anxios, de data asta fara pastile.
Esti la sedinta a 15-a, cu siguranta ai parte de o mica recadere (firesca in procesul de vindecare)...trage aer puternic in piept, vino ti in fire si mergi mai departe.Nu ai cum sa nu reusesti, te cred ca este coplesitor, dar nu imposibil.
Eu iti tin pumnii si abia astept sa mai auzim de tine.

Buna Camica,

Ma bucur foarte mult ca ai scris aici si ai gasit deja doua persoane care sa iti raspunda la intrebari, sa empatizeze cu tine si sa iti dea curaj sa ai incredere in fortele tale!
In terapie, dupa cum ti-am mai spus, nimic nu se intampla ca prin minune, ci prin multa munca.
Chiar daca e greu, nu inseamna ca este si imposibil.
E chiar foarte posibil, mai ales cand nu uiti ce motivatie ai.
Fii increzatoare si vei reusi! Eu te vad o persoana puternica si apta.
Asa cum a scris si alineala, e absolut normal ca in timpul terapiei sa mai ai si perioade in care simti ca nu mai poti si starile sunt mai amplificate, dar e doar o perioada. Mereu trece!
Poate ca nu le vezi acum, dar ai toate resursele necesare sa treci prin problemele acestea si eu sunt aici sa te sprijin si sa te ajut sa le depasesti definitiv.
E bine sa faci fiecare pas pe rand, sa te uiti mereu la urmatorul si nu la cat de multi mai ai de facut, pentru ca sunt sanse mai mari sa te descurajezi astfel si nu te ajuta cu nimic asta.
Dar, poti in schimb, sa iti reamintesti unde vrei sa ajungi, gandindu-te ca esti mereu mai aproape.
Intr-adevar, sunt persoane care fac o luna, mai multe luni de terapie sau poate chiar un an, sunt persoane care fac si sedinte la cabinet/online in paralel, o luna insemnand doar 4 sedinte si programul. O luna nu inseamna asa de mult.
Fiecare are nevoie de o perioada anume, in functie de ce vrea sa rezolve, de cat de veche e problema respectiva, de implicare, motivatie, de ritm s.a.m.d.
Nu toata lumea face luni de terapie. Sunt cazuri si cazuri.
De aceea e bine sa te gandesti la ce poti face asa incat sa iti diminuezi cat de mult perioada acesta.
Uitandu-ma peste ce ai notat, imi dau seama ca ai selectat din mesaje o concluzie irationala, si anume aceea ca vei avea parte de o perioada foarte lunga de terapie. E nerealista, pentru ca nu poti citi viitorul, nu stii ce va fi.
Poti incerca sa faci un ABC pe acest subiect.

Iti urez o seara linistita!

multumesc pt. raspunsul promt,ela76, alineala si psihologului Alice . intr-adevar, mi-am dat seama ca fiecare persoana e o lume, si nu se poate compara perioada de terapie a unuia cu a altuia. bineinteles ca eu am luat ce era mai rau in calcul, asa sunt eu, mai pesimista de cand ma stiu. ce ma supara cel mai tare acum e faptul ca nu pot sa dorm. mentionez ca pana sa aflu ca sunt insarcinata am luat pastile pt. somn, timp de aproximativ 5 ani( cu o perioada de intrerupere de aproape 1 an, acum vreo 3 ani) cand am aflat de sarcina, le-am intrerupt brusc si de aici s-a declansat totul, nopti intregi si zile nedormite, atacuri de panica, anxietate, am slabit 3 kg( eu fiind o persoana supla, am 1,55m, si aveam 51 de kg, acum am 48), sunt palida si cu niste cearcane mari, toata lumea ma intreaba ce se intampla cu mine. sotul meu incearca sa ma inteleaga, dar pe de -o parte tot imi spune ca nu poate sa priceapa cum e sa-ti fie somn si sa nu poti sa dormi, sau cum e sa nu poti sa mananci( mai ales daca ti se pune nodul acela in stomac si se intareste acolo). am vreo 3 saptamani de cand pot spune ca nu dorm, decat cu mici exceptii, si nu am simt odihnita deloc. de aici si teama ca din cauza oboselii si a stresului generat de aceasta as putea sa pierd sarcina( sunt in saptamana a 8-a ).sincer nu credeam ca anxietatea poate genera atatea probleme, eu pana acum nemaiavand acest gen de manifestari. in trecut am facut tratament pentru aceasta, dar din cauza ca eram foarte nervoasa, fara sa ajung sa am alte stari, inafara de 2 atacuri de panica dupa o operatie.
ce sa spun, sper din tot sufletul sa reusesc sa trec cu bine peste tot, sa nu se intample nimic cu bebe, si sa pot povesti peste un timp despre aceasta experienta neplacuta, cu calm si degajare.

Buna Camica, din nou ... inainte de a incepe, sa tii minte un lucru :nu esti singurA si mai ales singura care trece prin astfel de stari.
Am citit postarea ta si cateva secunde m am vazut cum eram si eu la inceputul sarcinii...pfff...aceeasi ca si tine, acum!Poate ti s a mai spus, o fac si eu, doar pentru a te mai linisti putin.Starea de rau, panica, anxietate, insomnie este foarte mult accentuata si de sarcina, sau mai exact de hormonii care "o iau razna" in primul trimestru.
Eu de cateva saptamani sunt mult mai bine si am ajuns pana in faza in care imi ador sarcina, burtica, bebele care "falfaie" ... lucruri pe care nu le puteam simti la inceput.Am crezut ca asa va fi mereu, ca nu ma voi putea bucura de bebe, iar lucru asta mi se parea cel mai ingrozitor cu putinta (catastrofarea si Mama Omida).
Imi pare rau ca te am speriat cand am spus ca sunt o veterana a anxietatii si probabil te am lasat sa crezi ca si in cazul tau va fi la fel.Insa, abia anul trecut am descoperit si eu programul GD si abia atunci am inteles ce se intampla cu mine.Chiar daca o data cu sarcina a revenit si anxietatea, nu a fost de intensitatea altor ani, drept dovada ca acum sunt bine si fara medicatie (ma odihnesc, merg la servici, ma plimb, mananc-deja am pus 4 kg pe mine ).
Sa stii ca nici eu nu dorm asa cum scrie la carte sau ca m as incadra in categoria viitoarelor mamici care dorm noaptea, dimineata si la pranz, dar asta nu influenteaza cu nimic dezvoltarea bebelusului.Dormi cat simti (fara a mai numara orele), mananca doar cat iti trebuie (vei vedea ca din trimestul 2 iti va creste apetitul) si lasa lucrurile sa curga de la sine.Fa totul cu pasi mici si gandeste te doar la ce vei face peste o ora, nu maine, nu peste 5 luni, nu peste 1 an.
Iti doresc multa liniste si sanatate, tie si bebelusului!

multumesc pt. raspunsul tau incurajator, alineala. chiar aveam nevoie, deoarece am avut iar o noapte alba si cu niste stari ciudate, rau. poti sa-mi spui cate luni ai? eu ma framant mult din cauza somnului, iar cand fac asta nu stau prea bine nici cu pofta de mancare. asa cum spui, eu inca parca nu am reusit sa ma bucur de sarcina mea, doar sa ma ingrijorez. la fel ma intreb si eu daca nu e ceva anormal la mine sa nu ma bucur?! parca nu realizez inca. sper sa se schimbe acest lucru, mai ales daca totul decurge bine,si o sa inceapa bebe sa miste. iti doresc o sarcina usoara si sper ca o sa ne mai auzim pe-aici.

Eu am 4 luni si 2 saptamani ( o sa avem un baietel) ... asa ca, ai rabdare cu tine si incearca sa crezi si sa ma crezi cand iti spun ca vei depasi aceasta perioada.Stiu ca iti este greu si te cred cand spui ca din cauza starii de rau (emotional) nu simti bucurie, entuziasm legat de sarcina.O sa reusesti!Mai mult decat atat faptul ca faci terapie si ca o ai pe terapeuta ta alaturi in aceste momente, inseamna extraordinar de mult.Fa ti ABC urile, citeste pastilutele si incearca macar pt cateva zile sa nu ti mai pui atatea intrebari.Asta pt a intrerupe ciclul cercului vicios...
Nu uita: ai rabdare cu tine, cu transformarile din corpul tau si mai ales nu uita ca si eu sunt aici .O sa fim bine, chiar daca asta inseamna si recaderi din cand in cand!
Aveti grija de voi si tot binele vi l doresc!