Cand anxietatea preia controlul in viata ta

[otilia2014]

As vrea sa scriu aceste randuri cu dorinta ca acei ce sufera de o tulburare anxioasa se vor convinge ca exista rezolvare pentru problema lor. Desi stiu ca este foarte greu pentru voi sa aveti astfel de trairi, o sa va povestesc din experienta mea si probabil veti putea observa ca am avut stari, simptome comune cu cele pe care le aveti si voi. Pe mine m-a linistit la un moment dat sa stiu ca mai sunt persoane care sufera ca si mine de astfel de stari si ca problemele lor s-au rezolvat, pentru ca atunci ma agatam si eu de o farama de speranta.
Totul a inceput in luna octombrie 2013, adica acum 8 luni de zile (oauuu 8 luni, nu imi vine sa cred ca atat timp a trecut), dupa o vara incarcata si obositoare. Intr-o dupa amiazi de vineri linistita la munca, merg pana la departamentul contabil si imi spune colega respectiva “parca esti un pic umflata pe partea stanga a fetei” … si de aici a inceput calvarul. Am mers in birou si primul lucru care mi-a venit in minte a fost ca o sa fac un atac cerebral. Auzisem recent o poveste la coafor despre o tanara care facuse un atac cerebral la munca si in capsorul meu au inceput sa se asocieze evenimentele. Aveam impresia ca ma inteapa capul in diverse locuri. Din cauza gandurilor irationale in scurt timp – 10-15 min am facut si primul atac de panica si am ajuns la urgente. Bineinteles nici un diagnostic. Totul era ok. Nu mi s-a spus de catre medici ca ar fi fost posibil sa fi avut vreun atac de panica, nici eu nu am realizat acest lucru pentru ca habar nu aveam ce inseamna un atac de panica. Mi-au dat o pastiluta, nu mi-au spus ce e desi intrebasem si m-am linistit in scurt timp.
In continuare a urmat un sir lung de evenimente, alte atacuri de panica, vizite la urgente, analize de toate felurile, controale la diverse specializari medicale etc. Nici un rezultat, eram perfect sanatoasa. Ma simteam rau mai tot timpul indiferent de circumstante: acasa, la munca, la film, la plimbare in parc, la vreo petrecere, oriunde, nu conta compania sau locatia. Ameteam, aveam senzatii de derealizare, de lesin, nod in gat, palpitatii, furnicaturi – intepaturi prin maini –picioare, dureri in piept, dureri de coloana cervicala, transpiratii, tiut in urechi, senzatia de urechi infundate, incoerenta in vorbire, nu puteam sa gandesc limpede – sa imi adun gandurile. Ma gandeam mai tot timpul ca am sa mor, ca sigur am o boala grava pe care medici nu o descopera, chiar daca facusem diverse investigatii, imi spuneam ca: “nu cerceteaza medicii unde trebuie, ca e ceva la care nu se gandesc, ca o sa mor si dupa realizarea autopsiei vor descoperi de fapt boala de care sufeream”. Incepuse sa ma obsedeze gandul ca voi face un infarct sau un atac cerebral.
Am avut multe atacuri de panica, desi nu stiam ce sunt, nu mai eram vesela, eram mereu preocupata de senzatiile mele. Nici acum nu stiu cum am putut functiona la munca, pentru ca imi era frica mai mereu sa merg singura si la baie, de teama ca voi lesina acolo si nu m-ar gasi nimeni si astfel as putea muri. Aveam o senzatie permanenta de nod in gat si facusem o “pasiune” – (destul de costisioare ce e drept ) din a merge la medic. Parca pe moment ma linistea faptul ca medicul imi spunea sa sunt sanatoasa. Sa nu va inchiputi ca nu am luat nici o medicatie. Ba da m-am indopat cu calciu, vitamine, magneziu – toate din gama asta, ca vezi Doamne eram slabita si din cauza asta. La un moment dat cred ca imi doream sa mi se descopere o boala, sa stiu un diagnostic si gata.
Acum spun: “Bine ca nu s-a intamplat asa”. Vorba psihologului meu – Simona Chiriluta cand la o sedinta m-am intrebat:
- “ Ce prefer sa ai cancer sau o tulburare anxioasa”?
Am ezitat o vreme. Atunci pe moment m-am gandit ca e mai bine cancer ca nu aveam vreo speranta ca imi voi reveni.
Ma culcam si ma trezeam cu aceleasi ganduri, senzatii si simptome, ba mai mult parca in fiecare zi era mai rau. Dupa o vreme au inceput si insomniile. Sa vezi atunci distractie. Dormeam foarte putin, uneori deloc alteori ma trezeam foarte des. Am luat si diverse medicamente, ceaiuri sa dorm. Nu aveam treaba, nu isi faceau efectul neam. Incepusem sa cred ca pierd controlul asupra vietii mele, ba mai mult ca voi innebuni.
Si asta pana intr-o zi cand o foarte buna prietena de a mea mi-a povestit de experienta ei cu “printesa” anxietate. Eram foarte surprinsa cand am observat ca si ea avea aceleasi senzatii, simptome, trairi ca si mine. Nici eu nici ea nu ne-am gandit vreo clipa ca “boala” noastra era de fapt o tulburare anxioasa care are rezolvare cu ajutor de specialitate. Dupa 2 experiente esuate ale prietenei mele cu diversi psihologi, ea a inceput sa apeleze la programul de ajutor prin http://www.gandestesanatos.ro. Am incercat si eu, m-am inscris, am parcurs cele trei sedinte gratuite si apoi am continuat terapia. Foarte buna idea asta cu sedintele gratuite, pentru ca la inceput te ajuta sa intelegi ce ti se intampla si poti astfel apela cu incredere la ajutor de specialitate. Pentru ca stiu ca multe persoane a o retinere sa mearga la psiholog – probabil din lipsa de incredere ca problema poate fi rezolvata, ca ea nu se afla decat in mintea si in gandurile noastre.
Daca si voi aveti astfel de trairi sau alt gen de tulburari va incurajez sa apelati la ajutorul unui psihoterapeut. Veti vedea ca exita rezolvare pentru problemele voastre. Nu disperati, nu renuntati daca pe parcursul terapiei observati ca aveti recaderi = revenirea unor senzatii, simptome, acestea sunt perfect normale si cu multa munca, rabdare si perseverenta vor disparea.
Nu pot spune ca anxietatea mea este momentan complet vindecata. Ceea ce pot afirma insa este faptul ca ma simt mai bine, ca nu mai am atacuri de panica, ca nu mai cred ca am vreo boala grava, ca aproape toate din senzatiile pe care le aveam au disparut, ca am invatat sa lupt cu aceasta tulburare, ca m-am convins ca anxietatea poate fi vindecata chiar si fara medicatie.
Vreau pe aceasta cale, sa ii multumesc Simonei Chiriluta – psihoterapeutul meu – ca a avut multa rabdare cu mine, ca m-a ascultat, ca pune mult suflet si se implica in asi exercita meseria pe care o practica si o face cu multa daruire. Ii multumesc si pentru ca a facut misto de mine uneori ca asa m-a invatat sa decatrastofez unele ganduri si m-a motivat sa merg mai departe. Ii multumesc si pentru faptul ca atunci cand am dezarmat m-a pus readus cu picioarele pe pamant si m-am asezat din nou confortabil in fotoliul vietii mele.
Stiu insa ca am scris prea mult … am avut inspiratie azi .
Mult succes si voua si nu uitati “panica vine de la niste ganduri”. Sunt asa multe lucruri frumoase in viata asta care merita incercate si pretuite si nu merita sa stam sa ne preocupam de niste senzatii care pot fi perfect normale in anumite circumstante. Conteaza mult sa nu le amplificam si sa nu le catastrofam.
Invinge anxietatea si preia tu controlul asupra vietii tale.

[madalin.petre]

buna otilia,si eu am avut aceasi problema, am 16 ani totul a pornit de la o intepatura in miljocu pieptului anul trecut in iunie. uitanduma la tv dintrodata ma intepat. ma luase cu ameteal cu o senzatie ca ma duc in jos ,si imi batea inima tare. a doua zi am fugit la docotr,asta sa intaplat in anglia. mam dus la doctor,aia acolo ma speriase ca am ceva la inima si ca poate sa fie diabet. mia dat sa fac analizele si un ekg. rezultatele a venit abia dupa o spatamana. eu in tota saptamna sta ma gandeam ca am ceva la inima si ca o sa mor si ca sunt terminat. mam dus la analize totul isise perfect. doar ca am aveam nivelu da vitamina d scazut.am plecat acasa bucuros fericit. la trei zile iara mi saintaplat aceasi poveste. vazand asa mam dus iara la doctor mia spus ca nu are ce sami gaseasca ineregula cu mine totul este perfect in ordine. vazand asa am plecat in romania. am facut iara un ekg si un set de analize la o policrinica. a doua zi maam dus la rezultat,si au iesit perfect normale si alea. iara mam dus aacsa fericit bucuros. a treia zi mam dus pe la un vecin. cand mam intors am alergat cam cate era distanta de la iel pana la mine cam vreo 50 de metri. cand am ajuns acasa,ma tot simteam io ca parca mi se opreste inima si bate tare. atuncea mam speriat rau de tot. asta era miercurea. lunea pentru ca numai atuncea era cardiologu specialist la care am mers io,in rest el era numai in spital,si in spital nu prea are timp de tine numai la cabinet te consulta. mam dus la iel mia facut un ekg si un consult din cap pana in picioare. dupa ce a terminat de citi ekg si consultu,s auitat la mine razand si mia spus asa.; ba baiatule ,io in locu tau la 16 ani masi duce sa ma plimb cu fetele si sa imi taresc viata nu sa ma duc la cardiologi. dute tu frumos acasa si ocupati timpu cu alt ceva nu cu prosti din astea, s vi la mine cat oi avea 50 de ani nu acuma, daca te mai prind pa aicea nustiu cet fac,duta acsa si stai linistit ca la inima nai nimica ,nu esti tu la varsta la care sa para bolile de inima; vazand asa nu mai puteam de bucurie su de fericire imi venea sa pup pa doctoru ala. venise timpu sa ma intorc inapoi in anglia,pentru ca incepuse scoala. cand am ajuns inapoi iara incepuse gandurile,dac oi avea ceva care doctoru na gasit,daca mi se opreste inima in somn,daca fac infract,daca imi bubuie inima. numai gandrui din nastea nebunesti. la un momendat iara facusem un atac de panica,imi batea inima tare si tremuram si imi venea ameteala,si ma moaisem de tot. mam dus la dotor in anglia iara. mia dat sa fac un set de analize,totul a iesit perfect,mam dus acasa fericit bucuros,efectul acesta de fericire tine numai doua saptamani de la data la care am fost la doctor. am facut cam intrun an 30 de seturi da analize. ultimu lam facut in aprilie pa 25 anu asta,si inca un ekg. dar am resuit cat de cat sa imi controlez atacurile de panica,datorita programului acesta. mai am momente in care ma mai simt rau,dar imi trece.

[Psiholog Simona Chiriluta]

Otilia2014,
A fost si este o placere sa lucram impreuna:) Citind povestea ta, mi-am adus aminte de unde am plecat si imi dau seama de progresele facute. Te felicit!
Curaj in continuare!

[otilia2014]

Madalin.petre
Imi pare tare rau ca ai experimentat si tu atacurile de panica, palpitatiile si alte senzatii care te fac sa nu te simti tu. Sper ca pe parcursul terapiei sa vezi progresele si sa te simti mai bine. O sa ia o vreme, dar sa nu dezarmezi indiferent de cat timp o sa dureze, rezultatul merita asteptat - crede-ma. Chiar daca tu multa perioada nu o sa observi progrese, ele nu vor inceta sa apara. Conteaza mult sa ai rabdare, sa crezi ca va fi bine, sa muncesti mult, sa fi perseverent si sa urmezi indicatiile psihologului.
Iti doresc mult succes.

[Psiholog Alice Marasescu]

Buna Madalin,

Nu e usor sa treci prin ce treci tu, insa treptat, ma bucur ca vezi si te convingi ca e foarte realizabil sa rezolvi aceste probleme si sa iti controlezi starile.
Daca faci tot ce tine de tine, tot ce e realizabil, nimic nu are cum sa iti stea in cale!

Mult succes in continuare!