Ma numesc Irma si am 25 de ani. Primul atac de panica a aparut in jurul varstei de 12 ani la scoala. Ultimul atac de panica a fost in mai 2015 cand mi-am luat si concediu medical. Pentru ca pentru a nu stiu cata oara, atacurile de panica revenisera in viata mea. Imi dau seama in timp ce scriu ca s-a scurs o perioada destul de mare de atunci si pana acum, iar asta ma face sa zambesc si sa ma simt mai increzatoare. Am apelat la psihosolutii (mai exact la Irina) .... undeva pe la mijlocul lui iulie 2015. Pentru ca tocmai trecusem printr-o despartire care ma afecta destul de tare am decis cu parintii mei sa imi schimb psihologul (pe care il aveam de peste un an). Terapia cu fostul psiholog mi-a facut bine, dar nu m-a vindecat. Rezultatele concrete intarziau sa apara, eu picam din nou fara a intelege ce se intampla de fapt cu mine. Cand am descoperit acest program aveam lacrimi in ochi. Primele trei sedinte (online) mi-au redat speranta, o speranta pe care o credeam deja pierduta mai ales in acea perioada plina de fel si fel de schimbari in viata personala. Apoi am luat legatura cu Irina si astfel am inceput sedintele. Recunosc cu parere de rau ca nu am fost cel mai constiincios elev
), si cu toate astea pot spune ca ma simt mai bine acum. Mi-am mai recapatat din increderea de mult pierduta. Simptomele unui atac de panica apar mult mai rar astazi si nici nu ma mai sperie atat de rau. Inca lucrez la decatastrofare poate si pentru ca am trait prea multi ani fara sa cer un ajutor ori primind ajutor, dar nu suficient. Am mai ajuns eu pe la urgente, pe la psihologi cand eram mica, dar noiembrie 2013 mi-a pus capac. Nu mai puteam sa ies din casa fara sa am un atac de panica. Pana cand am inceput si in casa sa le am... atat de urate ca a trebuit sa ajung iarasi la urgente unde nu mi-a fost prea bine. Nu o sa ma lungesc, dar mai mult rau mi-a facut cu tot cu pastilele prescrise. Apoi...dupa doua zile de tratament medicamentos, mama a luat decizia sa mergem la domnul doctor Florin Tudose (psihiatru), pe care vreau sa il mentionez aici pentru ca a insemnat foarte mult pentru mine si pentru pasii care au urmat spre vindecarea mea. Astazi ar fi fost mandru de mine daca mai traia!
De Irina auzisem de la mama care auzise de la un prieten virtual de pe facebook/interviu (Cred)
! Mama imi spunea de Irina inca de la inceputul anului. Ma batea la cap sa schimbam psihologul, sa incercam si altceva. Si eu l-am luat pe nu in brate, dar intr-un final am facut acest pas si nu il regret chiar daca uneori am impresia ca poate l-am facut prea tarziu si ca poate lucrurile in viata mea ar fi stat putin altfel. Dar trecutul trebuie sa ramana acolo unde ii este locul. Acum am un loc de munca, sunt din nou o fire cat se poate de sociabila, ma pot face placuta foarte usor asa ca in vremurile mele mai bune. Cu ajutorul Irinei am reusit sa ma redresez si sa trec mai usor peste evenimentele de la inceputul verii (cand m-am despartit de iubitul meu) si nu doar peste acestea. Ce este mai important decat orice eveniment neplacut prin care am trecut, este ca acum inteleg atacul de panica. Lucru pe care il credeam imposibil. Nici nu imi imaginam ca exista asemenea tehnici. Imi spuneam "asa sunt eu, obisnuieste-te!" Acum nu mai cred asta, si iti multumesc Irina, pentru rabdare si pentru dedicatia ta. Ma bucur foarte mult ca te-am cunoscut!Astazi, terapia continua. In ianuarie am urmatoarea vizita la psihiatru. Iau cipralex (o pastila dimineata) si anxiar (jumatate seara, jumatate dimineata, dar incerc sa le reduc si uneori nu iau deloc ori iau doar jumatate, la recomandarea medicului, desigur). Am luat si xanax in urma cu vreo 5 ani. Niciodata nu am fost dependenta de antidepresive, asa cum am citit ca multe lume se teme. Prin urmare, eu v-as sfatui sa nu va speriati cand auziti de antidepresive.
Multumesc!
Daca aveti intrebari, va voi raspunde. Daca nu, ne revedem cu un post dupa vindecarea completa! Pe cuvantul meu!
P.S: am incercat sa nu ma lungesc prea tare
sper ca aceia care aveti nevoie de ajutor, sa cititi si sa va recapatati speranta, pentru ca SE POATE!