Anxietate, stari de neliniste, panica

[rox_anne_88]

Buna, numele meu este Roxana, am 29 de ani si ca multe alte persoane de pe acest forum, ma confrunt cu stari puternice de anxietate, panica si neliniste. Totul a inceput acum 5 luni, dupa un lesin cauzat de niste banale dureri in zona toracica, pe care le-am asociat cu un posibil infarct. De atunci, viata mea e diferita, nu am reusit sa scap de anxietate, de ingrijorarea excesiva ca ceva rau s-ar putea intampla. Starile de neliniste sunt inca prezente si sunt foarte dezamagita ca nu pot sa imi controlez gandurile negative ce imi provoaca aceste senzatii neplacute. Am inceput terapia de pe programul "gandeste sanatos" de aprox. o luna, si pot sa spun ca am observat mici schimbari in bine in viata mea. Pot spune ca atacurile de panica s-au rarit, si chiar daca apar, reusesc sa le controlez mult mai usor, insa am ramas cu nelinistea puternica si frica. Simt ca nu voi putea trece peste anxietate si asta ma deprima, in plus mi-e frica sa raman singura in casa. Am hotarat sa scriu pe acest forum pentru ca, pe langa ajutorul pe care il primesc de la psiholog Mihaela Iote, caruia ii multumesc pentru toata rabdarea si ajutorul oferit, simt nevoia sa discut si cu alte persoane aflate in situatii similare si probabil sa ne incurajam reciproc. Cred ca ajuta sa stim ca nu suntem singuri, si mai ales sa impartasim din experienta noastra si cateva ganduri pozitive, de care cu totii avem nevoie.

[stroe_irina]

Buna!
Si eu pot spune ca am o problema similara. Din cauza unui lesin la un computer tomograf (ca mi-am inchipuit eu ca patesc ceva de la substanta de contrast) din luna mai de atunci, stii vorba aia, parca nu mai sunt om. Nu pot iesi din casa prea departe ca mi-e frica sa nu lesin...bine, poate la tine nu e chiar asa. Si eu pot spune ca de o luna de cand am inceput programul vad mici schimbari in sensul ca imi pot spune ca nu am nimic cand simt ca ma ia panica sau emotiile si reusesc sa le gestionez mai usor ca inainte insa cu iesitul mari progrese inca nu am facut dar merg putin mai mult ca inainte. Stiu ca nu trebuie sa imi setez asteptari majore dar uneori imi vine sa plec unde vreau si sa ma lase panica asta in pace odata:) uneori simt ca am curaj si am pofta de viata, alteori am si momente in care sunt mai trista si mi-e mai greu sa ma incurajez. E foarte greu sa lupti cu tine insuti si inca mai cred ca nu ma pot vindeca insa fata de acum o luna cand 100% credeam asta acum a mai scazut putin la 95% psihologul meu Gabriel Dinu a spus ca este normal sa nu cred ca ma pot vindeca ca de asta am anxietate si gandesc negativ. Mult succes in vindecare. Pana la urma am inteles ca totul depinde de cum vedem noi lucrurile pt ca toata panica si anxietatea nejustificata e numai in mintea noastra. Mult succes si sanatate multa!

[rox_anne_88]

Buna Irina,

Am trecut si eu prin momente similare, la inceput. Inca mai am frica sa conduc masina, cu toate ca o conduc aproape zilnic, dar incerc sa trec si peste asta. Tot timpul imi spun ca daca e sa se intample ceva, se va intampla chiar si cu toata ingrijoarare mea, oricum frica nu va face sa dispara "pericolul". Acum, incet, incet reusesc sa imi fac treaba, sa merg unde imi propun, in unele zile mai usor, intr-altele cu greu, dar ingrijorarea este permanent cu mine. O am undeva in spate, in fundal, si cel mai groaza imi este de senzatiile pe care mi le da anxietatea. S-au tot schimbat de-a lungul timpului, de la ameteala, la greata si nod in stomac, senzatie de sufocare si multele altele. De cele mai multe ori simt frustrare, ca nu pot sa imi traiesc viata relaxata si sa fac ce imi doresc la fel ca inainte, fara ganduri si griji. Am petrecut foarte mult timp citind pe acest forum si cel mai mult mi-am focusat atentia pe cei care sustin ca s-au vindecat. E foarte important sa stim ca exista exemple concrete, oameni care au trecut peste si sa constietizam ca anxietatea poate fi invinsa (psihologii sustin ca sansele de reusita prin terapia cognitiv comportamentala este de peste 90%). Si eu iti doresc mult succes in procesul de vindecare si sper sa aud in curand vesti bune de la tine, pline de optimism!

[stroe_irina]

Asa imi spun si eu de cateva zile mai ales cand ies pe afara ca daca e sa patesti ceva, patesti oricum si degeaba ma ingrijorez in ultimul hal ca mai rau imi fac, imi induc singura raul. Stiu cum e cu senzatiile date de anxietate ameteli etc si la inceput le luam mereu ca semne de boala ca sigur am eu ceva. De frustrare nu mai zic..ma uit cum toti pleaca in vacante si eu ma simt atat de neputincioasa si port povara asta a anxietatii si panicii. Si pe mine ma ajuta sa stiu ca nu sunt singura care pateste asa mai ales ca cei care stiu te inteleg cel mai bine. Acum inca mi se pare miraculos ca te poti vindeca si sa fii la fel ca inainte sau poate chiar mai bine. Uneori stau si realizez ca mi-ar fi prins bine terapia dinainte pt ca de ceva timp incepusem sa nu mai fiu bine si se acumulasera toate. Dar trb sa privesc inainte sa lupt si uneori chiar o iau ca pe o lectie pt ca dupa ce o sa "ies" din ea voi stii in mare parte ce sa nu mai gresesc cu mine. Astept ziua aia! iti doresc multa liniste si putere!

[rox_anne_88]

Buna Irina,

Cum mai esti, cum te mai simti? Eu am inceput sa ma simt mai bine, ultimele trei zile au fost destul de linistite si relaxate si incet, incet imi recapat speranta ca totul va fi bine. Zilele acestea am realizat ca nu e imposibil sa iti controlezi gandurile negative, si sper ca treptat, acestea vor disparea si vor fi inlocuite de ganduri rationale. Mi-am tot repetat in minte ca nu pot sa controlez ceea ce e programat sa se intample, insa pot sa imi controlez gandurile si astfel sa imi fac viata mai usoara. Si constat ca functioneaza, uneori poate cu mai mult efort. De aceea, pentru ca simt pe propria mea piele ca se poate depasi acest episod din viata, vreau sa incurajez pe toata lumea sa aiba incredere, ca se poate. Incerc sa nu mai am teama de o viitoare stare proasta, sa ma gandesc ca oricum va trece si astept ziua cand voi avea controlul total asupra gandurilor mele.

[stroe_irina]

Buna Roxana,

Ma bucur ca ti s-a imbunatatit starea. Pot spune ca imi controlez mai bine emotiile si nu mai cred cu asa tarie ca ceva rau se intampla. Uneori ma gandesc chiar ca m-am saturat si am obosit sa gandesc negativ si gandurile dispar de multe ori iar eu incep sa ma gandesc la altceva. Cu iesitul afara mai am de lucrat dar atata timp cat gandesc pozitiv imi mai fi mai usor.
Multa sanatate si putere de a lupta!

[rox_anne_88]

Buna Irina,

Da, dupa 5 zile in care pot spune ca m-am simtit bine, in unele zile chiar foarte bine, parca nu imi venea sa cred ca pot sa simt din nou bucurie si speranta, starea de anxietate a revenit din nou, dar ce e drept, parca nu mai e la fel de puternica, senzatiile nu sunt la fel de intense. M-a nelinistit gandul ca trebuia sa raman singura acasa sambata si de acolo si gandurile negative, ca daca mi se face din nou rau, ca nu o sa fie nimeni alaturi de mine in acele momente. M-a dat putin peste cap, pentru ca o parte din mine spera ca o sa trec cu bine si peste aceasta experienta. Probabil ca nu inca nu a fost momentul, probabil inca nu ma simt pregatita pentru pasul acesta. Incerc sa ma gandesc ca toate se vor rezolva treptat si ca trebuie doar sa am rabdare. Cred ca astept progrese prea mari, intr-un timp foarte scurt si nerabdarea mea face ca uneori sa imi revina pesimismul.
Faptul ca reusesti sa iti iei gandurile de la starea ta de neliniste si sa te gandesti si la altceva, chiar daca e doar pentru cateva minute, este un semn bun. Asa a fost si in cazul meu, initial eram mereu focusata doar pe ceea ce simt, pe senzatiile din corpul meu, apoi, ma suprindeam din cand in cand cu gandul la altceva si vedeam ca pot sa ma desprind putin de starile mele si sa fac si altceva. Aceste momente de detasare vor deveni din ce in ce mai dese si mai lungi. Iti doresc multa putere sa iti infrunti starile, sa lupti cu gandurile negative si multa rabdare, pentru ca eu cred ca asta e cuvantul cheie si calea spre "vindecare".

[stroe_irina]

Buna Roxana,

Si eu imi doresc sa imi revin foarte repede si cand vad ca nu e asa uneori ma mai dezamagesc. Desi in cadrul terapiei am inteles faptul ca trebuie sa am asteptari realiste de la mine tot nu pot sa ma detasez complet de pesimismul meu. Te inteleg si stiu ca e foarte chinuitor sa fii tu cu gandurile si trairile astea si ca cei din jur nu pot intelege pe deplin. Eu mai am caderi cand vin persoane in vizita, am rusinea sa nu mi se faca rau cu alte persoane de fata. Am avut o cadere mai mare inainte sa incep aici psihoterapia: reusisem sa ies mai mult pe afara si m-am speriat dintr-o prostie si iar nu mai ieseam din casa. Dar ma invarteam in cerc pt ca nu intelegeam ce se intampla, nu a fost nimeni sa imi spuna tot ce am aflat prin acest program si nu cred ca reuseam altfel.
Am observat foarte clar uneori faptul ca gandurile sunt inconstiente si vin fara sa vreau; am inceput sa nu ma mai sperii asa rau cand ies afara, adica gandul meu rational dar cel irational vine fara sa vreau, e in instinctul meu. Deja cand incep sa am atac de panica ma gandesc 'aaa imi bate inima mai tare ca mi-e frica mie aiurea'. La mine problema e ca mi-e frica de lesin si trb sa risc mai mult. Cum mi-a spus psihologul trb sa-mi 'dau voie sa lesin' sa nu mai cred ca e ceva catastrofal, aici e problema. Si tie cnd ti-era frica ca esti singura gand ca poti suna la salvare si daca iti e rau iti revi si porma ceri ajutor la salvare. Sau suni pe cineva. Eventual sa vbesti cu cineva care stii ca te intelege, poate te ajuta sa te mai linistesti. Eu de asta m-am legat.
Teoria e usoara insa trb sa ne gandim, asa cum spuneai si tu, ca daca se intampla ceva, se intampla oricum.
Am scris romane dar sunt asa de multe de scris:)
Numai bine!

[rox_anne_88]

Buna Irina,

A trecut ceva timp de cand nu am mai auzit vesti de la tine. Cum mai este starea ta, cum te mai simti? Eu am avut parte de zile linistite, insa acum cred ca traversez iar o perioada mai proasta. Mi-a revenit senzatia de nod in stomac si frica nejustificata si incerc sa pun in practica ce am invatat, dar nu tot timpul si reusesc. Ce e drept, starile sunt mai usoare si suportabile in comparatie cu ce simteam inainte, dar tot ma nelinistesc. Eu am terminat deja cele 3 luni de terapie, dar o sa continui sedintele atat timp cat e nevoie. Inca mai am momente cand imi interpretez gresit gandurile, cand catastrofez si atunci si starile mele se amplifica. Am inteles mecanismul, dar mai am de muncit. Totusi, cred ca sunt pe calea cea buna si o sa vina in curand si momentul cand o sa spun ca am „scapat“ de anxietate.

[Nicoletad91]

Buna, tuturor! Numele meu e Nicoleta, am 26 ani si sunt noua in aceasta comunitate, abia de pe 4 ianuarie voi stabili prima sedinta de consiliere.
Ma confrunt cu anxietatea de aproximativ un an, insa niciodata nu a atins culmi asa inalte ca acum. De doua zile ma confrunt si cu o insomnie, pe care nu stiu cum sa o depasesc, intrucat involuntar, ma gandesc la asta ori de cate ori inchid ochii. Panica este continua.. este groaznic.. Mentionez ca sufar si de hipotiroidie Hashimoto. Daca ati trecut prin asta si aveti vreun sfat, va raman profund recunoscatoare.