Stări mai intense în timpul terapiei.

Madalina09
Mesaje: 11
Membru din: Joi Noi 02, 2017 1:49 pm

Stări mai intense în timpul terapiei.

Mesaj de Madalina09 »

Bună seara tuturor. Sufăr de anxietate de mai mulți ani și un fel de fobie socială. De anul trecut în noiembrie am aflat de acest program, și foarte sceptica am achiziționat primul abonament dar fără ședințe online. Am văzut că mă ajută oarecum și după o pauză de vreo 2 luni cred, am luat și cel de-al doilea abonament dar cu ședințe online de data asta. Am făcut 3 ședințe deja dar starea mea pare ca s-a agravat, în sensul că resimt stările de rău mult mai des. Adică dacă înainte îmi era frică să ies cu prietenii, sa nu mi se facă rău, blocam oarecum starea asta si ieșeam, dar acum nu mai ies aproape deloc, nu accept invitații, nu invit pe nimeni la mine, îmi dă o stare de rău și numai gândul că ar trebui sa ies în lume, cu prietenii sau să-mi fac prieteni noi, sa socializez, sa ies din casa, îmi dă o stare de rău, amețeală și panică interioară. Psihologul meu Alexandra Pacurar mi-a explicat că am pus degetul pe rană și fiind în contact mai mult cu aceste gânduri care le blocasem oarecum, e normal să le simt mai des acum dar ca ușor, ușor vor trece. Întrebarea mea este, dacă a mai pățit cineva asa și cum a reușit să gestioneze toată situația asta. Va mulțumesc și numai bine tuturor.
George22
Mesaje: 87
Membru din: Mar Ian 10, 2017 4:12 pm

Re: Stări mai intense în timpul terapiei.

Mesaj de George22 »

Buna Madalina
Si eu am patit ca tine. Acum esti tu cu gandurile tale. Le intelegi le dezbati. Ai incredere insramna ca ai inceput procesul vindecarii.
Madalina09
Mesaje: 11
Membru din: Joi Noi 02, 2017 1:49 pm

Re: Stări mai intense în timpul terapiei.

Mesaj de Madalina09 »

Bună George. Mulțumesc de răspuns. Ai putea te rog să îmi dai mai multe detalii, despre cum ai gestionat tu situația și cum ai reușit să treci peste acest moment. Pe mine una ma chinuie foarte tare și încep să am îndoieli de genul ca mi-au intrat gândurile astea în cap și îs mai intense datorita terapiei. Gen, acum vorbesc și învăț despre ele și încep să le simt și pe care nu le aveam pana acum :) Și cam cât timp ti-a luat tie sa te vindeci. Sau crezi că te-ai vindecat de tot? Se poate vindeca anxietatea în sensul să fii ca înainte să apară?
George22
Mesaje: 87
Membru din: Mar Ian 10, 2017 4:12 pm

Re: Stări mai intense în timpul terapiei.

Mesaj de George22 »

Camd am inceput dupa primele 2 lectii simteam ca o usurare terapia.
Apoi am simtit cum zici tu starile ceva mai intense si clare.
Am intrebat si psihologul mi-a zis ca da taskul meu era fara sa-mi dau seama cel monitorizare a gandurilor si de asta sunt senzatiile.
Face parte din procesul in care ai intrat.
Apoi a fost o perioada de deprimare in care credeam ca am in fata un munte prea inalt si prea mare de doborat.
Si eu parca as fi lovit doar aerul adica ma simteam neputincios.
Psihologul ma incuraja sa continui.
Apoi usor usor muntele dispare. Adica iti revii si te simti mai bine.
Mai apar zile cu ganduri dar scad in intensitate si vei vedea ca per total esti mult mai bine.
Pe viitor vei intelege si mai bine toate lectiile. Toate cuvintele terapeutului tau.
Nu trebuie sa te gandesti ca sa nu mai ai griji deloc cand vei fi vindecata. Oricibe are griji. Dar intri in normalitate. In viata de zi cu zi cu bune si rele.
Cam asa a fost la mine.
Incredere si perseverenta
George22
Mesaje: 87
Membru din: Mar Ian 10, 2017 4:12 pm

Re: Stări mai intense în timpul terapiei.

Mesaj de George22 »

Citind intrebarile tale vad ca exact asa gandeam si eu:
Oare nu e mai rau?
Voi scapa vreodata?
Chiar e bine ce fac de ce nu scap rapid si de tot.
E prea greu sa scap.
Daca asa sunt eu si nu pot schimba asta.
E prea de mult timp in mintea mea ca sa mai iasa.
Etc
Monitorizeaza-ti gandurile si vezi daca sunt adevarate.
Si nu uita ca sunt doar ganduri. Asta imi aducea aminte mereu terapeutul meu.
Madalina09
Mesaje: 11
Membru din: Joi Noi 02, 2017 1:49 pm

Re: Stări mai intense în timpul terapiei.

Mesaj de Madalina09 »

Asa este, chiar mă gândesc mereu ca după atâția ani în care am gândit greșit, nu știu dacă o să pot să îmi schimb felul de a gândi sau cel puțin să scap de afurisita asta de anxietate, de stările de rău care ma chinuie și mă izolează de restul lumii. Mulțumesc și Doamne ajuta la toată lumea.
George22
Mesaje: 87
Membru din: Mar Ian 10, 2017 4:12 pm

Re: Stări mai intense în timpul terapiei.

Mesaj de George22 »

De obicei noi anxiosii cand nu mai avem controlul simtim frustrare. Ai incredere ca te vei simti normal chiar daca nu gandesti asta acum. Iar cu gandurile in general le vei gestiona mult mai bine fara sa ti mai fie frica ca acum.
Nu se intampla nimic sunt doar ganduri.
Euroline
Mesaje: 1
Membru din: Mar Noi 14, 2017 2:36 pm

Re: Stări mai intense în timpul terapiei.

Mesaj de Euroline »

Buna,trebuie sa imbratisam stările asa cum vin vor pleca,după aproape 2 luni de terapie pot sa spun ca sunt mult mai bine si mulțumit ca incet,incet am inceput sa imi controlez stările.Nu trebuie să ne pierdem speranta..
Madalina09
Mesaje: 11
Membru din: Joi Noi 02, 2017 1:49 pm

Re: Stări mai intense în timpul terapiei.

Mesaj de Madalina09 »

Doamne ajuta la toată lumea! :|
Psiholog Ioana Ionicioiu
Mesaje: 13
Membru din: Vin Feb 03, 2017 5:21 pm

Re: Stări mai intense în timpul terapiei.

Mesaj de Psiholog Ioana Ionicioiu »

Euroline scrie:Buna,trebuie sa imbratisam stările asa cum vin vor pleca,după aproape 2 luni de terapie pot sa spun ca sunt mult mai bine si mulțumit ca incet,incet am inceput sa imi controlez stările.Nu trebuie să ne pierdem speranta..
Buna Iza,

Te felicit pentru eforturile depuse pana acum si pentru perseverenta de care dai dovada. Asa cum bine ai punctat, lucrand cu aceste ganduri care mentin starile de anxietate apar treptat imbunatatiri si un control tot mai ridicat al emotiilor. Esti pe drumul cel bun. Tine-o tot asa!

O zi frumoasa!
Psihoterapeut Ioana Ionicioiu
Scrie răspuns