anxietate. atacuri de panica. insomnii.exista vindecare.

monica marin
Mesaje: 1
Membru din: Vin Mai 18, 2018 10:03 pm

anxietate. atacuri de panica. insomnii.exista vindecare.

Mesaj de monica marin »

Buna tuturor,

Numele meu este Monica, lucrez in Bucuresti si am 29 de ani, in curand voi implini 30. As vrea sa va impartasesc tuturor experienta mea legata de anxietate, insomnii si atacuri de panica si, totodata, sa multumesc Alexandrei Pacurar, psihoterapeutul meu, precum si intregii echipe Gandeste Sanatos pentru tot suportul oferit.
In cele ce urmeaza, va scriu in detaliu povestea mea si va recomand sa cititi cele relatate ca sa intelegeti despre ce este vorba si eu sper din tot sufletul sa va ajute sa depasiti si voi aceste probleme pentru ca, desi am crezut initial ca nu voi reusi sau va trece foarte mult timp pana cand imi voi reveni, iata ca s-a putut si chiar mult mai repede decat m-am asteptat, desi nu a fost deloc usor. A fost o lectie de viata pentru mine, m-a schimbat in bine, am invatat multe lucruri esentiale si folositoare, desi initial nu am privit lucrurile in aceasta maniera.
Totul a inceput pe 8 martie anul acesta, cand pentru aproximativ 1h, am experimentat unele din cele mai chinuitoare stari din viata mea de pana acum: dureri foarte mari in piept, ritm alert de bataie a inimii (peste 100 de batai/minut), transpiratii excesive, ameteala, senzatie de lesin, lipsa de aer, confuzie, amorteala atat in picioare, cat si in brate, deranjament la stomac (mergeam foarte des la toaleta), dureri de burta, o stare generala de rau s.a.. Initial, am crezut ca aceste stari se datoreaza durerilor mele menstruale care inca de la varsta de 13 ani sunt destul de mari luna de luna, dar se pare ca era mai mult de atat, era vorba de un prim atac de panica. M-am speriat foarte tare, asa cum am putut, am sunat la salvare, medicii au venit cu intarziere, dupa 1h. Le-am explicat starile mele, insa d-na doctor (care mirosea a alcool, desi era ora 11 dimineata :) ) nu a avut o atitudine deloc incurajatoare si pe un ton dur mi-a zis ca am un atac de panica si o sa imi treaca. In starea in care ma aflam eu atunci, bineinteles ca nu am crezut-o intrucat nu mi-a inspirat deloc incredere si am fost 100% sigura ca era vorba de ceva organic. Aici a fost greseala mea, caci nu am crezut-o si asta m-a costat destul de mult in lunile ce urmau. In ziua respectiva, am iesit din aceasta stare, insa eram confuza pentru ca nu stiam ce se intampla cu mine.
In perioada ce a urmat, pentru aproximativ 2 luni, au urmat o serie de investigatii ca urmare a unor stari de rau a caror cauza era necunoscuta atat de mine, cat si de medici: transpiratii excesive in palme si talpi, care uneori se generalizau; senzatie de derealizare, ameteala, apasare intracraniana, senzatie de lesin, aritmii si tensiune ridicata. Uneori, ma trezeau din somn noaptea batai de inima puternice si nu ma putem linisti ore intregi. Alteori, bataile de inima puternice apareau in timpul zilei, in momente in care eram teoretic linistita. Ulterior, a aparut o senzatie de amorteala si presiune intracraniana, care efectiv imi storcea energia si asteptam sa lesin. Erau de fapt niste senzatii pe care eu nu stiam sa le controlez si nici nu stiam despre ce este vorba. Aici a fost problema. In aceasta perioada, am cheltuit sume foarte mari pe la diversi medici de specialitati precum: endocrinologie, cardiologie (de nenumarate ori, mi s-a administrat pastile de inima, desi eu nu aveam probleme cu inima), neurologie (de nenumarate ori, la un moment dat am facut si un RMN cerebral precum ca as avea tumora cerebrala sau lipsa de oxigenare a creierului), dermatologie, pneumologie, medicina interna s.a. Senzatiile de rau initial apareau cam 1h/zi, ulterior s-au intetit si s-au extins pe durata unei zile intregi, perioada in care ma luptam cu aceste stari chinuitoare si nu mai ma puteam concentra pe nimic din jurul meu.
Problema cea mai mare a fost atunci cand au inceput insomniile, pe langa starile din rau din timpul zilei. Atunci au inceput vizitele la urgenta, uneori si de 3 ori pe zi chemam ambulanta si ajungeam la urgente la diferite spitale (dimineata, seara si noaptea). Dupa ce mi se faceau analize dupa analize, mult sange recoltat, radiografii peste radiografii, ma trimiteau acasa, insa nimeni nu imi spunea despre ce e vorba, iar in toata aceasta perioada, starile mele de rau se accentuau si nu ma simteam in stare de nimic. Recunosc ca m-am gandit de multe ori ca am o boala pe care medicii nu sunt capabili sa o depisteze si asta e. Am avut momente in care ma resemnasem ca acesta va fi sfarsitul vietii mele pe pamant si incepusem sa imi iau la revedere de la cei dragi mie, sot, parinti, rude, cu durere in suflet.
Dar, sa revenim la problema cu insomnia. Desi, in primele 2-3 nopti de la aparatia ei, reuseam sa atipesc 1-2h/noapte, in urmatoarele zile pana la 2 saptamani, nu am mai reusit sa adorm nici macar 1 minut, ceea ce nu a fost deloc placut. In aceasta perioada, medicii nu mi-au recomandat un psihiatru, ci imi dadeau pastile pe baza de plante, spunandu-mi ca medicamentatia prescrisa de psihiatru ma va deregla si nu e buna. Insa, pastilele recomandate de ei nu aveau niciun efect, iar eu nu reuseam sa atipesc nici macar un ochisor.
Cele doua saptamani de insomnie si starile accentuate de rau s-au diminuat cu ajutorul unui medic de urgenta din provincie, care m-a indrumat catre un medic psihiatru pentru tratarea acestei probleme. In sfarsit, dupa aproximativ 2 luni de zile, incepeam sa inteleg despre ce este vorba cu starea mea si sa am un diagnostic clar. Medicamentatia prescrisa de medicul psihiatru a fost Alprazolam (Xanax) si Mirtiazem in prima faza si, ulterior am schimbat cu Serlift. Cu ajutorul lor, am dormit in prima noapte 12h neintrerupt dupa aprox. 330h nedormite consecutiv :D.
Dupa ce am m-am stabilizat cat de cat cu somnul, am inceput sedintele de psihoterapie cu Alexandra si am inceput sa inteleg usor usor ce se intampla cu corpul si cu mintea mea, tehnici de relaxare, tehnici de a-mi controla gandirea si starea emotionala. Credintele rationale m-au ajutat foarte mult, dar si ABC-urile. Medicamentatia m-a ajutat sa ma echilibrez cu somnul cat de cat, insa cu anxietatea am avut ceva de lucru.
Anxietatea a fost destul de urata pentru ca aveam tot feluri de temeri, ma comportam mai rau decat un copil mic. Aveam temeri de tot felul, imi era teama sa stau in pat, desi sotul si mama mea erau de-a dreapta si de-a stanga, imi era teama sa raman singura in camera, imi era teama de intuneric, de tot..Devenisem foarte sensibila, nu puteam privi stiri sensibile la tv, discutii aprinse, chiar si cele mai inofensive cuvinte ma speriau..A fost si o perioada in care am crezut ca s-ar putea sa imi pierd controlul si sa fac ceva prin care as putea sa imi fac atat mie rau, cat si celor din jur..dar erau doar ganduri false. Fiecare dintre noi avem un ingeras pazitor si ne protejeaza.
Cu ajutorul psihoterapiei, usor usor am inceput sa scap si de anxietate, iar la inceputul lunii august am renuntat la Xanax si la jumatatea aceleiasi luni si de Serlift. Foarte mult m-a ajutat relatia cu Dumnezeu, am inceput sa devin mult mai credincioasa, sa ma rog mai mult, sa ajut oamenii din cei din jur si nu sa mai fiu egoista, sa constientizez valorile acestei vieti.
Din aceasta experienta, am invatat mai multe lucruri:
Relatia cu Dumnezeu si legatura cu psihoterapia
Alexandra mi-a explicat ca o stare sufleteasca buna are un impact pozitiv si asupra psihicului, ceea ce am simtit si pe propria persoana, de aici legatura pe care am vazut-o eu dintre psihoterapie si credinta. Relatia cu Domnul este cea mai importanta valoare din viata noastra: spovedania generala m-a ajutat cel mai mult (cand am plecat de la parintele duhovnic, nu mai aveam aceleasi temeri, ca prin minune), mersul la sf Biserica mai regulat, faptele bune, rugaciunea, postul si tot ce are legatura cu divinitatea.
Gandirea rationala si pozitiva
Intotdeauna este bine sa gandim pozitiv si rational, sansele ca sa se intample ceva ffff rau sunt fff mici si, chiar daca ne-am imbolnavi fff grav sau am avea alta problema mai urata, trebuie sa acceptam ce sa intampla in viata noastra, sa luptam si sa fim optimisti. Se spune ca oamenii care sufera pe pamant, Domnul Ii iubeste si Le vrea binele, ca sa isi dobandeasca fericirea vesnica. Este ceva mai important de atat? Cu siguranta nu!
Intotdeauna se poate si mai rau, daca ne gandim ca sunt catastrofe naturale si tot felul de calamitati naturale (cutremure, bombe, atacuri teroriste etc) unde un nr mare de oameni nevinovati se sting din viata, atunci intr-adevar este mult mai trist. Unchiul meu din pacate se lupta de aprox 40 de ani cu o boala incurabila si sufera extrem de mult. Cu toate acestea, el si-a gasit puterea si nadejdea in Domnul sa mearga mai repede, oare noi nu putem? Cu siguranta, da.
Decatastrofarea
Nu trebuie sa catastrofam lucrurile, pentru ca noi nu suntem Dumnezeu, nu cunoastem viitorul si de ce sa punem raul in fata si sa nu punem binele? Avem sa stim ce ne aduce ziua de maine? Nu, cu siguranta nu.
Speranta – sa nu o pierdem niciodata. Desi au fost zile de recadere, trebuie sa ridici si sa speri ca va fi mai bine. Eu aplic tehnica de relaxare cu respiratia si merg mai departe, lupt, maine va fi mai bine sau de ce nu, in urmatoarele ore va fi mai bine Suntem oameni, nu suntem nemuritori, mai devreme sau mai tarziu, capitolul nostru pe pamant se va incheia, dar ce e frumos e ca nu totul se termina aici si, prin ruga, lupta, speranta, sarguinta, incredere si optimism, trecerea in cealalta viata poate deveni fericire vesnica. Eu zic ca merita sa incercam, sa facem tot ce tine de noi.

Activitatea zilnica – activitatea de birou m-a ajutat foarte mult. In august mi-am reluat activitatea si ma simt mult mai bine, mult mai optimista, am uitat si de gandurile false. Asadar, pe langa faptul ca munca il innobileaza pe om, il si ajuta psihic, dar cu conditia sa nu se epuizeze si sa puna o delimitare clara intre timpul personal si timpul de la munca. Munca nu este cel mai important lucru din viata noastra, sunt alte aspect mult mai importante.

Discutiile cu cei din jur – parinti, rude, prieteni foarte apropiati, colegi, care au rolul de a te intelege si de a-ti da sfaturi bune.

Activitati de relaxare – pelerinaje, plimbatul in parc, weekenduri petrecute la mare, la munte, la parinti, bunici, etc., activitati sportive, chiar si mersul pe jos m-au ajutat iarasi in acest demers.

Asadar, se poate. Desi initial am fost trista si nu intelegeam multe lucruri, acum am inteles. Faptul ca am avut o problema psihica nu m-a speriat. E important sa primesti un diagnostic si sa il tratezi. Cel putin la nivel psihologic te ajuta.
Si voi puteti. Trebuie sa luptati si sa nu va lasati. Incercati sa puneti in aplicare cele de mai sus si cu siguranta veti reusi. Nu va fi usor, dar nu trebuie sa va lasati. Eu am gasit un echilibru intre credinta si psihoterapie si il voi pune in aplicare toata viata.
Inca o data multumiri Alexandrei Pacurar si intregii echipe pentru toate indrumarile si suportul oferit in acest demers!
Psiholog Alexandra Pacurar
Mesaje: 18
Membru din: Dum Ian 29, 2017 11:47 am

Re: anxietate. atacuri de panica. insomnii.exista vindecare.

Mesaj de Psiholog Alexandra Pacurar »

Buna Monica,

Iti multumesc ca ai impartasit experienta ta cu ceilalti membri din comunitatea Gandeste Sanatos! Povestea si sfaturile tale o sa ii inspire pe cei care, din pacate, se confrunta cu stari chinuitoare, cum sunt starile de anxietate si panica. De asemenea, vreau iti multumesc pentru increderea acordata in tot acest timp, cat am lucrat impreuna. Ai trecut prin momente foarte grele, dar ma bucur ca prin munca, efort si credinta le-ai depasit.
Iti urez succes in tot ceea ce faci, si te incurajez sa continui sa aplici tehnicile invatate in terapie cand vor fi momente mai grele pentru tine.

Toate cele bune,
Psihoterapeut Alexandra Pacurar
monica marin scrie:Buna tuturor,

Numele meu este Monica, lucrez in Bucuresti si am 29 de ani, in curand voi implini 30. As vrea sa va impartasesc tuturor experienta mea legata de anxietate, insomnii si atacuri de panica si, totodata, sa multumesc Alexandrei Pacurar, psihoterapeutul meu, precum si intregii echipe Gandeste Sanatos pentru tot suportul oferit.
In cele ce urmeaza, va scriu in detaliu povestea mea si va recomand sa cititi cele relatate ca sa intelegeti despre ce este vorba si eu sper din tot sufletul sa va ajute sa depasiti si voi aceste probleme pentru ca, desi am crezut initial ca nu voi reusi sau va trece foarte mult timp pana cand imi voi reveni, iata ca s-a putut si chiar mult mai repede decat m-am asteptat, desi nu a fost deloc usor. A fost o lectie de viata pentru mine, m-a schimbat in bine, am invatat multe lucruri esentiale si folositoare, desi initial nu am privit lucrurile in aceasta maniera.
Totul a inceput pe 8 martie anul acesta, cand pentru aproximativ 1h, am experimentat unele din cele mai chinuitoare stari din viata mea de pana acum: dureri foarte mari in piept, ritm alert de bataie a inimii (peste 100 de batai/minut), transpiratii excesive, ameteala, senzatie de lesin, lipsa de aer, confuzie, amorteala atat in picioare, cat si in brate, deranjament la stomac (mergeam foarte des la toaleta), dureri de burta, o stare generala de rau s.a.. Initial, am crezut ca aceste stari se datoreaza durerilor mele menstruale care inca de la varsta de 13 ani sunt destul de mari luna de luna, dar se pare ca era mai mult de atat, era vorba de un prim atac de panica. M-am speriat foarte tare, asa cum am putut, am sunat la salvare, medicii au venit cu intarziere, dupa 1h. Le-am explicat starile mele, insa d-na doctor (care mirosea a alcool, desi era ora 11 dimineata :) ) nu a avut o atitudine deloc incurajatoare si pe un ton dur mi-a zis ca am un atac de panica si o sa imi treaca. In starea in care ma aflam eu atunci, bineinteles ca nu am crezut-o intrucat nu mi-a inspirat deloc incredere si am fost 100% sigura ca era vorba de ceva organic. Aici a fost greseala mea, caci nu am crezut-o si asta m-a costat destul de mult in lunile ce urmau. In ziua respectiva, am iesit din aceasta stare, insa eram confuza pentru ca nu stiam ce se intampla cu mine.
In perioada ce a urmat, pentru aproximativ 2 luni, au urmat o serie de investigatii ca urmare a unor stari de rau a caror cauza era necunoscuta atat de mine, cat si de medici: transpiratii excesive in palme si talpi, care uneori se generalizau; senzatie de derealizare, ameteala, apasare intracraniana, senzatie de lesin, aritmii si tensiune ridicata. Uneori, ma trezeau din somn noaptea batai de inima puternice si nu ma putem linisti ore intregi. Alteori, bataile de inima puternice apareau in timpul zilei, in momente in care eram teoretic linistita. Ulterior, a aparut o senzatie de amorteala si presiune intracraniana, care efectiv imi storcea energia si asteptam sa lesin. Erau de fapt niste senzatii pe care eu nu stiam sa le controlez si nici nu stiam despre ce este vorba. Aici a fost problema. In aceasta perioada, am cheltuit sume foarte mari pe la diversi medici de specialitati precum: endocrinologie, cardiologie (de nenumarate ori, mi s-a administrat pastile de inima, desi eu nu aveam probleme cu inima), neurologie (de nenumarate ori, la un moment dat am facut si un RMN cerebral precum ca as avea tumora cerebrala sau lipsa de oxigenare a creierului), dermatologie, pneumologie, medicina interna s.a. Senzatiile de rau initial apareau cam 1h/zi, ulterior s-au intetit si s-au extins pe durata unei zile intregi, perioada in care ma luptam cu aceste stari chinuitoare si nu mai ma puteam concentra pe nimic din jurul meu.
Problema cea mai mare a fost atunci cand au inceput insomniile, pe langa starile din rau din timpul zilei. Atunci au inceput vizitele la urgenta, uneori si de 3 ori pe zi chemam ambulanta si ajungeam la urgente la diferite spitale (dimineata, seara si noaptea). Dupa ce mi se faceau analize dupa analize, mult sange recoltat, radiografii peste radiografii, ma trimiteau acasa, insa nimeni nu imi spunea despre ce e vorba, iar in toata aceasta perioada, starile mele de rau se accentuau si nu ma simteam in stare de nimic. Recunosc ca m-am gandit de multe ori ca am o boala pe care medicii nu sunt capabili sa o depisteze si asta e. Am avut momente in care ma resemnasem ca acesta va fi sfarsitul vietii mele pe pamant si incepusem sa imi iau la revedere de la cei dragi mie, sot, parinti, rude, cu durere in suflet.
Dar, sa revenim la problema cu insomnia. Desi, in primele 2-3 nopti de la aparatia ei, reuseam sa atipesc 1-2h/noapte, in urmatoarele zile pana la 2 saptamani, nu am mai reusit sa adorm nici macar 1 minut, ceea ce nu a fost deloc placut. In aceasta perioada, medicii nu mi-au recomandat un psihiatru, ci imi dadeau pastile pe baza de plante, spunandu-mi ca medicamentatia prescrisa de psihiatru ma va deregla si nu e buna. Insa, pastilele recomandate de ei nu aveau niciun efect, iar eu nu reuseam sa atipesc nici macar un ochisor.
Cele doua saptamani de insomnie si starile accentuate de rau s-au diminuat cu ajutorul unui medic de urgenta din provincie, care m-a indrumat catre un medic psihiatru pentru tratarea acestei probleme. In sfarsit, dupa aproximativ 2 luni de zile, incepeam sa inteleg despre ce este vorba cu starea mea si sa am un diagnostic clar. Medicamentatia prescrisa de medicul psihiatru a fost Alprazolam (Xanax) si Mirtiazem in prima faza si, ulterior am schimbat cu Serlift. Cu ajutorul lor, am dormit in prima noapte 12h neintrerupt dupa aprox. 330h nedormite consecutiv :D.
Dupa ce am m-am stabilizat cat de cat cu somnul, am inceput sedintele de psihoterapie cu Alexandra si am inceput sa inteleg usor usor ce se intampla cu corpul si cu mintea mea, tehnici de relaxare, tehnici de a-mi controla gandirea si starea emotionala. Credintele rationale m-au ajutat foarte mult, dar si ABC-urile. Medicamentatia m-a ajutat sa ma echilibrez cu somnul cat de cat, insa cu anxietatea am avut ceva de lucru.
Anxietatea a fost destul de urata pentru ca aveam tot feluri de temeri, ma comportam mai rau decat un copil mic. Aveam temeri de tot felul, imi era teama sa stau in pat, desi sotul si mama mea erau de-a dreapta si de-a stanga, imi era teama sa raman singura in camera, imi era teama de intuneric, de tot..Devenisem foarte sensibila, nu puteam privi stiri sensibile la tv, discutii aprinse, chiar si cele mai inofensive cuvinte ma speriau..A fost si o perioada in care am crezut ca s-ar putea sa imi pierd controlul si sa fac ceva prin care as putea sa imi fac atat mie rau, cat si celor din jur..dar erau doar ganduri false. Fiecare dintre noi avem un ingeras pazitor si ne protejeaza.
Cu ajutorul psihoterapiei, usor usor am inceput sa scap si de anxietate, iar la inceputul lunii august am renuntat la Xanax si la jumatatea aceleiasi luni si de Serlift. Foarte mult m-a ajutat relatia cu Dumnezeu, am inceput sa devin mult mai credincioasa, sa ma rog mai mult, sa ajut oamenii din cei din jur si nu sa mai fiu egoista, sa constientizez valorile acestei vieti.
Din aceasta experienta, am invatat mai multe lucruri:
Relatia cu Dumnezeu si legatura cu psihoterapia
Alexandra mi-a explicat ca o stare sufleteasca buna are un impact pozitiv si asupra psihicului, ceea ce am simtit si pe propria persoana, de aici legatura pe care am vazut-o eu dintre psihoterapie si credinta. Relatia cu Domnul este cea mai importanta valoare din viata noastra: spovedania generala m-a ajutat cel mai mult (cand am plecat de la parintele duhovnic, nu mai aveam aceleasi temeri, ca prin minune), mersul la sf Biserica mai regulat, faptele bune, rugaciunea, postul si tot ce are legatura cu divinitatea.
Gandirea rationala si pozitiva
Intotdeauna este bine sa gandim pozitiv si rational, sansele ca sa se intample ceva ffff rau sunt fff mici si, chiar daca ne-am imbolnavi fff grav sau am avea alta problema mai urata, trebuie sa acceptam ce sa intampla in viata noastra, sa luptam si sa fim optimisti. Se spune ca oamenii care sufera pe pamant, Domnul Ii iubeste si Le vrea binele, ca sa isi dobandeasca fericirea vesnica. Este ceva mai important de atat? Cu siguranta nu!
Intotdeauna se poate si mai rau, daca ne gandim ca sunt catastrofe naturale si tot felul de calamitati naturale (cutremure, bombe, atacuri teroriste etc) unde un nr mare de oameni nevinovati se sting din viata, atunci intr-adevar este mult mai trist. Unchiul meu din pacate se lupta de aprox 40 de ani cu o boala incurabila si sufera extrem de mult. Cu toate acestea, el si-a gasit puterea si nadejdea in Domnul sa mearga mai repede, oare noi nu putem? Cu siguranta, da.
Decatastrofarea
Nu trebuie sa catastrofam lucrurile, pentru ca noi nu suntem Dumnezeu, nu cunoastem viitorul si de ce sa punem raul in fata si sa nu punem binele? Avem sa stim ce ne aduce ziua de maine? Nu, cu siguranta nu.
Speranta – sa nu o pierdem niciodata. Desi au fost zile de recadere, trebuie sa ridici si sa speri ca va fi mai bine. Eu aplic tehnica de relaxare cu respiratia si merg mai departe, lupt, maine va fi mai bine sau de ce nu, in urmatoarele ore va fi mai bine Suntem oameni, nu suntem nemuritori, mai devreme sau mai tarziu, capitolul nostru pe pamant se va incheia, dar ce e frumos e ca nu totul se termina aici si, prin ruga, lupta, speranta, sarguinta, incredere si optimism, trecerea in cealalta viata poate deveni fericire vesnica. Eu zic ca merita sa incercam, sa facem tot ce tine de noi.

Activitatea zilnica – activitatea de birou m-a ajutat foarte mult. In august mi-am reluat activitatea si ma simt mult mai bine, mult mai optimista, am uitat si de gandurile false. Asadar, pe langa faptul ca munca il innobileaza pe om, il si ajuta psihic, dar cu conditia sa nu se epuizeze si sa puna o delimitare clara intre timpul personal si timpul de la munca. Munca nu este cel mai important lucru din viata noastra, sunt alte aspect mult mai importante.

Discutiile cu cei din jur – parinti, rude, prieteni foarte apropiati, colegi, care au rolul de a te intelege si de a-ti da sfaturi bune.

Activitati de relaxare – pelerinaje, plimbatul in parc, weekenduri petrecute la mare, la munte, la parinti, bunici, etc., activitati sportive, chiar si mersul pe jos m-au ajutat iarasi in acest demers.

Asadar, se poate. Desi initial am fost trista si nu intelegeam multe lucruri, acum am inteles. Faptul ca am avut o problema psihica nu m-a speriat. E important sa primesti un diagnostic si sa il tratezi. Cel putin la nivel psihologic te ajuta.
Si voi puteti. Trebuie sa luptati si sa nu va lasati. Incercati sa puneti in aplicare cele de mai sus si cu siguranta veti reusi. Nu va fi usor, dar nu trebuie sa va lasati. Eu am gasit un echilibru intre credinta si psihoterapie si il voi pune in aplicare toata viata.
Inca o data multumiri Alexandrei Pacurar si intregii echipe pentru toate indrumarile si suportul oferit in acest demers!
Scrie răspuns