E lupta sau acceptare?

Andra2007
Mesaje: 41
Membru din: Joi Noi 29, 2018 4:51 pm

E lupta sau acceptare?

Mesaj de Andra2007 »

Bună ziua!M-am gandit mult dacă acum e momentul sau nu sa scriu. O fac in speranta ca si voi,cei care ati facut sau faceți terapie ,să impartasiti experienta voastra. Am inceput lupta cu anx inca de cand s-a instalat in viața mea,acum mai bn de un an.O lupta inegala as spune,pt ca ea stia tot despre mine si inca imi dicteaza ce sa simt,iar eu nu stiam nimic. Din ianuarie am hotarat ca e momentul sa aflu si eu tot ce pot despre ea si am facut-o cu ajutorul Sandrei Voicu,careia vreau sa-i multumesc pt sfaturi,pt ajutor,dar mai ales pt rabdare. Mai vreau sa-i cer scuze public pt toate datile i care am intrerupt-o in sedinte,si au fost multe! :D Uneori pot fi destul de greu de suportat,mai greu decat anx in sine :D
O sa va spun ce greseli am facut eu.inca de la inceput am avut pretentia ca totul sa se rezolv f repede. După primele lectii credeam ca ştiu tot.ei bn nu e chiar asa.Drumul meu catre vindecare este infinit mai greu si mai lung decat am crezut .atentie!Spun al meu,nu inseamna ca al tau este la fel.e f important sa nu te compari cu ceilalti.eu inca invăț sa fac asta.din pacate am reusit sa iau doar 2 luni de ab+5sedinte. Sper sa mai pot continua.inca sunt departe de a fii bn.inca nu am reusit sa accept anx,inca ma enerveaza,inca mi-e teama de ea,inca lupt sa scap de "totul sau nimic "sau "trebuie neaparat ".in teorie ştiu cam tot,si totusi mi-e f greu sa inlocuiesc automatismele vechi cu unele noi,sănătoase.terapia m-a ajutat sa inteleg legatura dintre ganduri si emotii,sau de ce am senzatii si simptome atunci cand sunt anx si mult mai mult de atat si asta e f bn.acum gandul care ma bantuie e "si daca asa voi ramane toata viața? "Si ştiu ca nu e cel mai rau lucru care mi se poate intampla ,dar tot ma sperie posibilitatea asta.Trebuie sa fiu sincera pana la capat si sa recunosc faptul ca nu am respectat chiar in totalitate sarcinile date de Sandra. Ştiu ca as putea sa fac mai mult.Ar mai fi un milion de lucruri de spus,dar o sa ma opresc aici.Oricum,cred ca vindecarea incepe atunci cand incepi sa faci lucrurile pe care le faceai inainte,in ciuda anxietatii. Cand esti convins ca anxietatea nu te poate rani,fizic vb.,cand incetezi sa o vezi ca pe ceva ingrozitor,de nesuportat.Bafta tuturor si nu stati pe ganduri!Apelati la terapie daca va confruntati cu astfel de probleme!Nu asteptati sa treaca de la sine!Nu intotdeauna se intampla asa!
ioana182
Mesaje: 1
Membru din: Mie Mai 15, 2019 12:18 pm

Re: E lupta sau acceptare?

Mesaj de ioana182 »

Bună, Andra! Felicitări în primul rând pentru că ai apelat la terapie atât de curând după ce anxietatea s-a instalat... eu am ani de zile de când mă lupt cu anxietatea și doar de o lună de zile ce am început terapia (plus medicație). M-am regăsit foarte mult în ceea ce ai scris... și eu am crezut că va fi mult mai ușor, dar nu este. Medicația mă ajută totuși destul de mult, spre surprinderea mea, în sensul că nu mai reacționez atât de anxios pe cât reacționam înainte, "focul" anxietății (ca să folosesc o metaforă) este mult mai moderat și îmi este mult mai ușor să îmi ajustez reacțiile și gândurile la diferite situații care acum 2-3 luni îmi provocau mult, mult mai multă anxietate.
Dar, da, drumul este greu și lung, nu știu nici eu cât de mult este o luptă, cât este acceptare... cred că este un pic din amândouă. Trebuie să ne luptăm să înțelegem anxietatea și să acceptăm că lupta este dificilă, inegală și lungă. Este greu cu o gândire anxioasă să încerci să descifrezi anxietatea. Dar nu imposibil. Este foarte important să înțelegem anxietatea, toate modurile în care ea se poate manifesta, cum afectează percepțiile și gândurile noastre, pentru a avea armele potrivite împotriva ei. Ne putem ușura lupta. Cred că e greu să schimbăm automatismele vechi pentru că ele s-au format de-a lungul unei perioade lungi de timp, cel mai probabil prin repetiție. Acum, tot prin repetiție, trebuie să asimilăm gânduri pozitive și raționale în fiecare zi.
Și eu am fix aceleași probleme cu gândirea de genul "totul sau nimic", ori e "albă ori e neagră", "trebuie neapărat"... și pe mine mă bântuie întrebarea că "dacă nu îmi va trece niciodată?", "dacă terapia nu mă va ajuta atât de mult pe cât credeam?"... și multe întrebări care încep cu "dacă".
Ce am înțeles eu de-a lungul timpului, deși îmi este greu să pun în practică, este că ajută foarte mult să îți lărgești perspectivele, să vezi posibilități, să accepți că realitatea deseori nu este în extreme. Realitatea are foarte multe nuanțe, lucrurile sunt mult mai complexe decât par, este bun în general un echilibru în toate. O gândire echilibrată. Rațională. Și ce mai ajută, este să înveți să trăiești în prezent. Să ne gândim, "da, poate nu îmi va trece complet niciodată, dar astăzi cum mă simt?" și dacă astăzi mă simt bine, hai să mă simt bine azi. Mâine e o altă zi, în care pot face aceeași alegere de a mă simți bine. Anxietatea iubește foarte mult incertitudinea, din experiența mea. Și dacă este ceva ce mai trebuie să acceptăm, este incertitudinea. Viitorul este mereu incert. Normal că anxietatea se agață de ce se poate întâmpla sau nu în viitor... și de multe ori se agață de lucrurile care sunt cele mai importante pentru noi. De aici și emoțiile puternice pe care le resimțim.
Știu, teoria e ușoară. Dar, baby steps every day. Eu încerc cât pot de mult să îmi reamintesc zilnic lucruri care să mă ajute să fiu mai pozitivă și mai puțin anxioasă. Nu e așa cum aș vrea, dar sunt mai bine decât eram acum ceva timp. Și asta e cel mai important. Să progresăm. În ciuda anxietății, continuăm să mergem mai departe și cum spuneai și tu, să faci lucrurile pe care ți le dorești. Mult succes! :)
Andra2007
Mesaje: 41
Membru din: Joi Noi 29, 2018 4:51 pm

Re: E lupta sau acceptare?

Mesaj de Andra2007 »

Bună!Îți mulțumesc mult pt raspuns!Tu spui ca am apelat devreme la terapie,Eu spun ca era mult mai bn daca apelam inca de la inceput,cand inca nu se instalase si agorafobia si inca nu mi se intarise credinta ca sigur nu voi mai scapa!Dar pt ca e inutil sa ne gandim la lucruri pe care nu le putem schimba,privim cu speranta spre viitor.Si majoritatea gandurilor mele incepe cu "dar daca...".incerc sa le dezbat si sa gandesc in termeni de posibilitati si probabilitati. In acest fel gandurile de genul asta se transforma din ceva catastrofal,de nerezolvat in ceva care nu e chiar cel mai rau lucru care mi se poate intampla!dar tot e f greu si nu-mi iese mereu!Asta ar insemna sa accept anx sau orice alt lucru negativ care ar putea sa mi se intample si inca n-am ajuns in punctul asta.Astazi chiar stateam si ma gandeam ca eu asociez orice stare de disconfort,de rau cu anx sau atac de panica. Stari pe care le aveam si inainte de anx.absolut normale uneori ....incerc sa-mi aduc aminte de lucrurile pe care le-am discutat in sedinte,de sfaturile psihoterapeutului si sa le pun in practica.succes si multă sănătate!
Scrie răspuns