Timiditatea

Florentina01
Mesaje: 1
Membru din: Mar Sep 01, 2015 12:41 pm

Timiditatea

Mesaj de Florentina01 »

Buna ziua! Ma numesc Flori, am 21 de ani si sunt o fire retrasa si timida. Eu cred ca sunt timida de cand ma cunosc pentru ca si mama mea a fost la randul ei o fire timida si cred ca am mostenit asta de la ea. Trist... :( Am observat ca timiditatea s-a accentuat foarte mult cam pe la varsta de 14-15 ani. Poate si ca parintii mei au fost de vina si nu au fost asa cum credeam eu pentru ca tatal meu era o fire dura, violenta si mereu se certa cu mama si era si violent cu ea. In acea perioada mai bea, era strict si dur cu mine si sora mea. Tatal meu era si este un om bun dar conflictele din familie aplanau sl el se razbuna mai mult pe mama, dar din fericire la mine si la sora mea nu a ridicat niciodata o palma asupra noastra, si era bine. Acum tata s-a schimbat mult nu mai e acel om de cand eram mica, dar tot strict si sever mi se pare penrtu mine. Poate ca mi-a lipsit acel sprijin patern, acea iubire neconditionata din partea lui, un "te iubesc" spus la timpul lui. Asa cum este el ma iubeste enorm de mult. In fine... Eu cred ca de aici s-a declansat si timiditatea. Imi era frica mereu cand tata tipa la noi sau la mama, sau ma speriam si cand ridica putin vocea. Si asa a inceput aceasta lupta grea cu mine insumi care dupa multi ani nu se mai termina. Sunt tacuta, retrasa, timida, inchisa. Asa ma descriu eu. Imi e greu sa comunic, ma balbai, tremur. Pana si cu cei care ma cunosc sunt foarte tacuta si retrasa. Am fost tinta batailor de joc mult timp. La scoala, la liceu eram printre cele mai timide fete din clasa, cand trebuia sa prezint un proiect sau sa tin cursurile in mana imi tremura vocea, mainile si toti ceilalti radeau de mine. Iar in acel moment nu vroiam decat sa fug, sa ma ascund de lume, de fapte. Cand ajungeam acasa plangeam toata ziua si ma inchideam in mine. Eu vreau sa comunic dar parca ceva ma impiedica sa-mi expun parerea. Auzeam comentarii cum ca sunt muta, tacuta, speriata, ca toti o sa fuga de langa mine daca mai continui asa. As vrea sa fiu frumoasa, sa am multi bani, sa pot ajunge asistenta medicala asa cum mi-am propus, sa am o relatie serioasa si frumoasa ca toate celelate fete, sa nu mai profite nimeni de mine. Dar eu sunt diferita, chiar prea diferita de restul. Si cu baietii am o problema. Am cunoscut un baiat acum multe luni dar de o luna jumatate vorbim. Dar a descoperit faptul ca sunt foarte rusinoasa, speriata, timida. Si s-a cam indepartat de mine, desi el s-a tinut de mine sa vorbim. Oricum stiam ca datorita firii mele nu vom avea niciodata o relatie serioasa. Imi place de el ca e mai mare ca mine si ca e foarte matur si puternic. Dar nu cred ca mai am nicio sansa cu el. El imi zice sa ma schimb, dar eu ii zic ca incerc dar nu pot. El ma intelege si ar vrea sa ma ajute dar imi zice ca in primul rand nu ma inteleg eu pe mine si ca termenul "nu pot" nu duce la nimic bun si ca ar vrea sa ma schimbe. Dar stiu ca si el va pleca de langa mine curand ca toti ceilalti baieti pe care i-am cunoscut pt ca nu comunic mult, si stiu ca el nu si-ar face niciodata o relatie serioasa cu mine. Pacat... :( Mi-e rusine sa ies din casa, sa merg la magazin, sa merg cu autobuzul, sa merg pe strada. Zona mea de confort este in casa. aici ma simt in siguranta. Toti se indeparteaza de langa mine, tururor le este rusine cu mine, nimeni nu vrea sa vorbeasca cu mine. Toti ma ignora, si stiu ca e din aceasta cauza, dar nu pot sa ma schimb. Si cat de mult imi doresc, nici nu va puteti imagina :( Sa fiu altfel, sa ma placa toata lumea, sa comunic tare si coerent, sa am mai multa incredere in mine si in calitatile mele. La 21 de ani mi se pare patetic sa fiu asa, vreau sa ma schimb, sa fiu superioara celorlalti, sa fiu iubita, sa fiu fericita, sa fiu linistita. Aaa, si tremurul face parte din viata mea. Mereu cand ies undeva, cand ma simt stresata, cand e aglomerat tremur si ma consum degeaba. Nici cu aceste emotii nu stiu ce sa fac ca sa scap de ele. Sunt o cauza pierduta. Nimeni nu ma poate ajuta sa ma inteleg, si nici macar eu nu ma inteleg pe mine. Cat de mult as vrea sa ma schimb si sa ma inteleg... As vrea sa cred ca aceste sedinte m-ar ajuta sa-mi schimb perspectiva de viata si sa primesc un ajutor specializat in dezvoltarea mea personala. Dar desi as avea mare nevoie de ajutor specializat, nu am o situatie financiara prea buna pentru sedintele online.
anca cristina
Mesaje: 9
Membru din: Dum Aug 03, 2014 5:04 am

Re: Timiditatea

Mesaj de anca cristina »

Bună Flori,cum bine ai spus nu toată lumea are posibilitatea financiară de a-si plăti niște sedinte de terapie, dar poți culege informații care îmi vor fi foarte utile din programul acestei platforme, și intrând mai des pe aici, suntem foarte multe persoane care avem și ne confruntăm cu fel și fel de probleme de genul, iar tu poți lua sfaturi utile și practice de la cei care au trecut prin situația ta! Mult succes și tu poți învinge trimiditatea.
Psiholog Mihaela Iote
Mesaje: 56
Membru din: Joi Noi 20, 2014 3:26 pm

Re: Timiditatea

Mesaj de Psiholog Mihaela Iote »

Buna Florentina01,
In primul rand as vrea sa-ti multumesc pentru faptul ca ai impartasit cu noi problemele cu care de confrunți.
Cred ca ti-a fost greu si iti este in continuare, insa poti primi ajutorul specializat pentru a incepe procesul de vindecare .
Inteleg ca nu dispui de bani pentru a face toate sedintele de terapie necesare, insa ai putea face cateva sedinte pentru a desoperi cum poti incepe lucrul cu tine, ca mai apoi sa il continui singura. In fiecare din noi este un psiholog, iar cu putin ajutor si lucru cu noi, putem face acest lucru posibil.

Iti doresc mult succes,
O seara frumoasa!

Mihaela Iote
Psihoterapeut
0736632545
mihaela.iote@psihosolutii.ro
Scrie răspuns