Despre depresia mea

AdrianC1966
Mesaje: 24
Membru din: Vin Iul 26, 2013 12:23 pm

Re: Despre depresia mea

Mesaj de AdrianC1966 »

Ei, am momente cind medicamentele ma domina, ma depersonalizeaza si ma ametesc la propriu....

Iar cind le iau imi amintesc de ce le iau.....si cind tremur de la carbonatul de litiu imi zic : oare am Parkinson sau ceva pre Parkinson ?

Dar ce ne facem cu practica,teoria ca teoria ?
Sa toci la cap, sa ii macini nervii unui om zi de zi, timp de 4 ( luni ) este o proba de foc.
La asta se adauga suprasolicitarea, mobbingul pe fata si negarea persoanei. Cit sa reziste si respectivul ?
Sa binevoiasca sa se schimbe si cei care sint bolnavi si au probleme de atitudine si comportament.
Am eu cai de evadare din fericire, fara anumite persoane in jur totul se vede altfel.

Si nici karma nu mi-o mai afecteaza....serios vorbesc ! ;)

Asa ca cei care spun pe aici ce depresii serioase au avut , sa o lase mai moale, la mine a fost ceva extrem , nu soft cu Xanax si alte bomboane de genul asta.

Voi sa fiti sanatosi la trup si suflet !
Carpe diem !
AdrianC1966
Mesaje: 24
Membru din: Vin Iul 26, 2013 12:23 pm

Re: Despre depresia mea

Mesaj de AdrianC1966 »

Gata, totul are o limita !

Nu voi mai pierde timpul pe aici, pe acest forum.
Am altceva mai bun de facut, de pilda sa citesc, sa ma uit la un film de arta, sa ascult muzica anilor 60 - 70 , sa stau mai mult cu fetita mea.

Ce folos ca scriu una si alta pe aici , este un paleativ iluzoriu.
Si asa nu imi raspunde nimeni, deh, eu sint foarte special....

Maxima de reflectie :

'' A trai este usor, greu este sa stii a muri la vreme '' - Ferdinand I al Romaniei.

Mai multe nu pot adauga.....

Voi sa fiti sanatosi, traiti-va viata !
simonavs
Mesaje: 12
Membru din: Lun Oct 26, 2020 2:29 pm

Re: Despre depresia mea

Mesaj de simonavs »

Mihaela88 scrie:Ca multi dintre voi, si eu m am confruntat cu depresia. Mentionez ca am 27 de ani, am o familie minunata, n am avut niciodata probleme de sanatate, probleme in famile,fac meseria pe care mi am dorit o...povestea mea a inceput undeva prin iunie 2015, departe de Romania...am plecat in concediu alaturi de iubitul meu intr o destinatie exotica, destinatie pe care am cunoscut o pt prima data prin 2009...si aici a inceput distractia...de cum am aterizat pe aeroport, dupa foarte multe ore de zbor, am fost cuprinsa de o stare de neliniste si anxietate marcata, nejustificate, stari care au persistat pana la finele concediului si care m au impiedicat sa ma bucur de acesta...ma gandeam zilnic ca sunt foarte departe de casa si daca mi se face rau nu v a fii nimeni acolo sa ma ajute...ganduri multe irationale...nu mi doream decat sa ajung inapoi acasa unde "ma simteam in siguranta"... Eeee si a venit momentul cand in sfarsit am ajuns acasa...2 saptamani am fost foarte linistita, multumita, impacata si fericita...dupa care a inceput calvarul...am avut vreo 2 3 zile in care m am simtit mai rau...apatica, deprimata, lipsa poftei de mancare, ametita...si toate au culminat cu o banala durere de maxilar...ma gandeam ca poate am ceva foarte grav, vreo tumara sau alte cele si ca ma voi opera si dureri, chinuri...pana cand am ajuns la stomatolog si mi a explicat ca de vina este molarul de minte care trebuie extirpat...am rezolvat imediat problema...dar eu ma simteam din ce in ce mai rau...au aparut INSOMNIILE am avut 2 saptamani cand n am inchis un ochi...deja ma gandeam...gata organismul meu e epuizat, nu poate traii fara somn...mai am 2 3 zile si mor...groaznic...am cazut in DEPRESIE...trista, deprimata, apatica, nu mancam mai nimic, nu mai simteam nimic,abia ma mai miscam, nu dormeam, analizele toate perfecte, nimic nu imi mai facea placere, ganduri ca ce rost mai am, ca viata mea s a terminat, ca voi ajunge la nebuni si toate cele...ma intrebam mereu " de ce eu, de ce mie, cu ce am gresit sa merit sa trec prin asa ceva, nu e corect ceea ce mi se intampla, sunt tanara, am o viata de trait, vreau copii, o cariera"...nu am vrut sa accept ca iar trebuie sa ma intorc la tratamentul medicamentos (in trecut am urmat tratament cu zoloft pt atacuri de panica...tratament care m a ajutat enorm...eram din nou eu, fara frici si panica)...am incercat intai cu naturiste...nici un efect...apoi cu homeopate...nici un efect...si asa m am chinuit 2 luni in care nu dormeam mai deloc si plangeam 24 din 24, nu mancam, am slabit enorm, nu mai vorbeam aproape cu nimeni, nu mai mergeam la munca, credeam ca gata...asta e sfarsitul meu...pana cand am zis HAI LA MEDICUL PSIHIATRU...mi a prescris imovane, eglonil, zoloft, mirzaten...in doze stabilite de dansul...si au facut efectul din prima zi...am dormit, n am mai plans asa mult, eram mai linistita, toate mergeau ca pe roate...dupa 20 de zile mi a scos imovanul si eglonilul...toate mergeau tot mai bine...incepusem sa privesc viata din nou cu speranta...la sfatul medicului am inceput si psihoterapia, in prezent iau 125mg sertralina dimineata si 1/4 mirzaten seara la culcare (la care voi renunta pe 25 februarie la recomandarea medicului) deci voi ramane doar cu sertralina, pe care o voi scadea treptat...ma simt mult mai bine, am somnul odihnotor, ma bucur din ce in ce mai mult, zambesc si rad din nou, socializez cu prietenii, ma duc la munca, am reusit sa plec din bucuresti fara sa mi mai fie teama, sunt increzatoare, fac sedinte de dezvoltare personala cu o doamna minunata si terapie cognitiv comportamentala cu Irina Paraschiv....aici pe gandeste sanatos...am gasit cele mai satisfacatoare explicatii si cele mai bune abordari....ii multumesc din suflet Irinei ca are rabdare sa mi dea toate explicatiile de care am nevoie...cu pasi mici si siguri stiu ca voi invata sa accept tot ce mi se intampla...si ca mai devreme sau mai tarziu...ma voi bucura de viata asa cum o faceam pana cand sa dau nas in nas cu depresia si insomnia...aveti incredere ca va ve ti face bine, luati tratamentul asa cum este prescris de medicul psihiatru, faceti terapie si totul v a intra pe un fagas normal.... Cu incredere si repetitie viata o sa fie din nou frumoasa!!!
Sper ca nu v am plictisit, dar am vrut sa descriu cat mai bine toata povestea mea, deoarece cred ca sunt multe persoane care au nevoie de incurajare...dupa ce esti pus la pamant de aceste stari urate...totusi...te poti ridica la loc si te poti bucura din nou de viata!!!
Mai am de lucrat, dar consider ca progresul meu e remarcabil!
Va tin la curent!


Buna, Mihaela, cum te mai simti? ;) ;)
Scrie răspuns