Spune-ne povestea ta

Bobocelul
Mesaje: 2
Membru din: Joi Oct 24, 2013 11:45 am

Re: Spune-ne povestea ta

Mesaj de Bobocelul »

Buna ziua! Am 33 de ani si simt ca am esuat pe toate planurile. Singura realizare mi se pare fetita in varsta de 8 ani. Sunt in depresie de ani buni si nu am cautat ajutor nicioata ptr ca nu am constientizat ca se intampla ceva cu mine. Sunt dupa un divort, nu am un job, sunt singura doar eu si fata, sunt studenta si toate problemele de zi cu sunt apasatoare , sunt mai tot timpul trista si ingrijorata.

Cel mai tare ma doare ca am momente cand imi tratez copilul cu raceala, cu furie, cu vorbe urate, fiind impotriva bataii, astfel recurg ptr orice mica greseala la vorbe grele pe care i le spun apoi regret si plang. Sunt si momente cand ma simt mai bine si o iubesc, ii spun sa ma ierte, o iau in brate si ii explic ca mami nu este bine si de aceea ma comport asa. Uneori vorbesc cu ea lucruri de oameni mari, o rog frumos sa ma inteleaga si cand ma vede suparata sa nu se mai puna si ea deasupra problemelor pe care le am.

Am momente cand nu o suport ca apoi sa-mi dau seama si seara la culcare dupa ce ea adoarme sa o mangai si sa plang si sa-mi promit ca nu o voi mai jigni si o voi inconjura cu multa dragoste ca inainte cand nu sufeream de aceste stari. Un factor important este si faptul ca sunt oarecum dependenta de net si uneori ma inveseleste sa stau ore intregi in fata calculatorului , alteori ma deprima dar tot stau preferand sa stau asa decat sa vad de copil sau sa fiu atenta la micile ei nemultumiri de zi cu zi sau chiar la desenele pe care le face ptr mine. ..Stiu ca gresesc insa sunt la pamant. Singura nu ma mai pot ridica, ca sa o ridic si pe ea. Cand merg afara din casa, cu greutate si cu ultimile forte..imi pun masca de femeie puternica , fara nici o problema ...in schimb ..nu e deloc asa..

Sunt trista, deprimata si pesimista. Singura bucurie este atunci cand vad ca fetita are rezultate bune la scoala iar cand ia o nota sub asteptari sunt un adevarat Taifun. Cred ca nu ma va ierta niciodata ptr cum sunt si ce-i spun. Sper doar sa o tina Dumnezeu sanatoasa, sa nu aiba repercursiuni asupra ei aceste stari ale mele. In ultimii ani am neglijat-o la sensul emotional fiind mai mult preocupata de gandurile mele si starile mele. In rest m-am ocupat singura de ea, am facut tot ce trebuie sa faca un parinte in schimb nu i-am daruit timp si intelegere. Ma simt vinovata ptr tot timpul asta pierdut. Am facut-o din dragoste. :( M-am gandit chiar sa dispar, sa plec departe de toata lumea,sa imi pun capat zilelor insa nu am curaj. Cam asa se manifesta depresia mea in cat mai putine cuvinte. Nici eu nu prea stiu ce mi se intampla dar ceea ce vad zi de zi ma nemultumeste. Nu sunt eu..cea de acum, nu ma regasesc, sunt pierduta, sfaramata in mii de bucatele si imi este f greu sa ma reconstruiesc. N-am forta. Va multumesc ptr timpul acordat citirii acestui mesaj.
AdrianC1966
Mesaje: 24
Membru din: Vin Iul 26, 2013 12:23 pm

Spune-ne povestea ta

Mesaj de AdrianC1966 »

:)
Ei, de la mesajul meu anterior s-au intimplat mai multe lucruri amestecate ( unele de bine iar altele mai putin ).
Am aflat de la medicul psihiatru ( am avut mare noroc sa ajung pe miini foarte bune ) ca unele simptome pe care le aveam incepind cu luna septembrie inseamna o reactivare a depresiei ( cu luni de virf septembrie - noiembrie ) care a dus la dublarea dozei.
Am mai luat pentru o scurta perioada si Seroquel dar mi-a dat efecte secundare neplacute si am renuntat la el.
Vestea buna este ca psihoterapia a functionat cu bune rezultate in cazul meu si anume :
- am renuntat la etichetarile globale alb - negru si la pozitiile radicale
- iau oamenii asa cum sint si incerc sa ii accept cu bune si rele
- mental aplic terapia iertarii -ii iert pe cei care mi-au gresit si ii rog sa ma ierte pe cei care mi-au gresit ( este ceva religios, mi-a zis cineva ) si ma ajuta foarte mult, sa fi mai calm, relaxat, impacat cu mine insumi si cu ceilalti ;
- nu mai gindesc negativ despre nimeni si nimic , cam in 95 % din cazuri
- incerc sa ma odihnesc suficient, sa maninc rational si fara excese
- incerc sa ma bucur de orice moment cu familia ( care m-a sprijinit si ma sprijina ) si de orice mica placere a vietii ( chiar si de un covrig mincat de foame, o mica jucarie care o bucura mult pe fetita mea , un film special vazut impreuna cu sotia cind vrem si cind simtim noi etc. )
- daca ma comport normal sint privit ca o persoana normala ( desi unele ginduri speciale si prostii imi mai trec uneori prin cap, he,he,he ! )

Se pare ca formula de succes este medicatie respectata riguros + psihoterapie + vointa psihica + traire intensa a vietii dar fara excese.
Era sa uit - sefii mei nu ma mai streseaza ca inainte , este foarte bine pentru mine si pentru refacerea mea.
Bine, fiecare caz de depresie este clar individual dar va urez tuturor depresivilor indiferent de forma si cauze :
Capul sus, inima si mai sus !
Alegeti viata ! Dar absolut intodeauna !
gentuta2000
Mesaje: 1
Membru din: Mie Iul 17, 2013 5:56 am

Re: Spune-ne povestea ta

Mesaj de gentuta2000 »

Buna dimineata...

Sunt iarasi treaza cu 4 ore de somn...
Asta merge cam de aprox. 1 an de zile.
Am inceput in Ianuarie 2013 (dupa concediul maternal de 2 ani) sa lucrez intr-o comapnie noua...eram tare fericita de reusita mea. Imediat au inceput temerile, teama de a nu fi acceptata, de a nu ma descurca, de a nu afce fata. Am avut si nesansa de a da peste un om/ sef extrem de dificil si chiar imposibil, care mi-a ingreunat si mai tare starea.
M-am hotarat cu greu dupa 11 luni s aimi dau demisia. Au urmat 4 saptamani de calm, liniste, fericire...nu ma recunostre-am
Saptamana aceatsa am inceput un nou job, oamnei noi de treaba, mediu calm, un sef extrem de ok si totusi starile mele s-au reinstalat.
E depresie? Anxietate?

Intre timp am incercat cu Sedativ PC, fara mare rezultat. Seara cand si cand mai iau melatonna ca sa pot dormii.
Ma trezesc noapte si ma gandesc la munca la ce nu am finalizat, ma supar pe mine ca nu fac mai mult, ca nu invatat mai repede, cum ar fi trebuit sa abordez un task nou, etc..., si lucrurile acestea sunt mereu in minte si in weekend si peste zi.

De felul meu eram extrem de sociabila si comunicativa. Din pacate m-am schimbat.
Incep sa apara discutii in viata de cuplu tot mai des. Sunt si mama si tare mi-as dorii sa redevin ce am fost.
Sper sa gasesc aici un ajutor din partea vostra.

Multumesc!
Psiholog Irina Paraschiv
Mesaje: 155
Membru din: Lun Iul 02, 2012 1:17 pm

Re: Spune-ne povestea ta

Mesaj de Psiholog Irina Paraschiv »

Buna ziua,
Imi pare rau sa aud ca va confruntati cu aceste stari - imi dau seamaca va este greu si ma bucur ca ati apelat la ajutorul nostru. E bine sa facem o evaluare cat mai detaliata a starilor dvs asa incat sa putem pune un diagnostic insa in orice situatie, determinantul unor astfel de stari emotionale negative este un anumit mod de gandi si de a interpreta anumite situatii si stari cu care v-ati putea confrunta.
In sedintele 2 si 3 gratuite din program sunt descrise primele 2 din aceste modalitati irationale care ne afe teaza dispozitia , iar apoi pana in sedinta a 7 veti reusi sa intelegeti cat mai bine de ce va simtiti atat de rau.
Recomandarea mea este sa urmati un program structurat de paihoterapie pt ca doar asa veti reusi sa intelegeti si sa lucrati pe aceste stari impreuna cu un specialist pregatit sa va inteleqgq si indrume cat mai eficient.
Sper sa va pot ajuta in continuare si nu ezitati sa urmati acest program.
O duminica frumoasa!
Irina Paraschiv
Psihoterapeut
0735 884 103
Irina.paraschiv@psihosolutii.ro
Www.psihosolutii.ro
Www.gandestesanatos.ro
llafemme
Mesaje: 1
Membru din: Joi Iun 12, 2014 2:19 pm

Re: Spune-ne povestea ta

Mesaj de llafemme »

Sa incep cu inceputul o sa fie cam lunga povestea mea sper sa aveti rabdare sa o cititi.
Am 27 de ani si o fetita de 11 am avut o copilarie destul de grea, la varsta de 16 ani am dat nastere fetitei mele fiind tanara cred ca am facut fata in timp greutatilor dar se pare ca amprenta lor a ramas pana acum , am crescuto pe fiica mea singura cu ajutorul mamei mele si a bunici , la varsta de 18 ani jumate mam indragostit de un baiat el fiind casatorit , am luato ca pe o simpla relatie fara sa imi fac sperante si vise , in timp miam dat seama ca il iubesc enorm, dupa cateva luni de relatie sia parasit sotia si a venit cu mine sa locuim impreuna sa incercam sa ne facem un viitor, eu nu eram prea increzatoare in viitorul vazut de el ,si imi displacea idea ca despart o familie dar pt faptul ca el imi tot repeta ca el nu vrea sa mai continue casnicia si ca daca nu sunt eu va fii alta am inceput fara sa imi dau seama sa intrezaresc si eu un viitor cu el anii au trecut si acum dupa 9 ani de relatie viata mea sa dat peste cap . in decursul relatiei mele cu el am fost foarte permisiva avand o incredere oarba in el si o iubire aproape obsesiva , a fost liber sa faca ce a vrut si lam sustinut in tot ce a vrut , a avut cateva escapade cu alte fete/femei si nu mia fost niciodata frica ca il voi pierde pt ca el a fost mereu acelas iubitor tandru grijuliu dar acum totul sa schimbat . In urma cu 3 ani ne-am luat angajamentul sa achitam un apartament si sa il achitam in 3 ani , din pacate termenul expira si este posibil sa il pierdem , in urma cu 2 ani am inceput din plictiseala si lipsa unor prieteni buni sa fregventam acele pacatoase sali de joc ( pacanele) la inceput a fost distractiv dar cum orice dependenta creste asa a crescut si viteza cu care pierdeam o suma mai mare de bani, eram amandoi dependenti si mergeam in fiecare zi ca si cum am merge la serviciu, si uite asa am irosit bani care trebuiau sa fie pt apartament pe niste masinarii, dupa fiecare pierdere el imi reprosa ca este vina mea ca doar eu sunt de vina ca de ce lam dus acolo , si certurile durau in jur de 10 20 de minute pe zi la plecarea din locatie, din cauza discutiilor si reprosurilor si idea ca am pierdut banii iar, usor usor am format o depresie eu la momentul acela nestiind, si mam indepartat de el usor usor nu mai aveam chef sa facem dragoste il refuzam mereu nu mai aveam chef de nimic stateam mai mult si ma uitam la filme online parca traiam intro lume a mea . il apreciez ca a avut rabdare cu mine dar imi pare rau ca nu ma facut sa contientizez mai devreme ce se intampla cu mine si ce greseala mare fac in legatura cu noi doi , acum aprogimativ 2 luni am avut ultima discutie si atunci am realizat cat de mult lam neglijat iam promis ca ma voi schimba si voi deveni vechea EU si ca imi pare rau ca nu am realizat , el mia spus ca ma iubeste si ca are rabdare doar ca la o saptamana a aparut o fata in cercul nostru de prieteni si cum el a avut libertate sa faca ce vrea cu conditia sa se opreasca cand lucrurile se complica , a abordato si mi se pare ca sa indragostit, si-a schimbat comportamentul fata de mine , nu mai imi dadea atentie era mai tot timpul plecat, l-am avertizat dar a spus ca mi se pare apoi vazand ca nu se inbunatateste situatia lam intrebat daca va fii dispus sa renunte la ea daca eu nu voi mai fi de acord si ma socat raspunsul lui , spunand ca nu . atunci miam dat seama ca este posibil sa il pierd atunci a inceput si starile mele numai la gandul ca se vede cu ea ma lua cu rau transpiram un gol mare in stomac palpitatii mari simteam ca ma sufoc ameteam , am lesinat de 2 ori ,bineinteles ca nu mai mancam nu mai dormeam si asa am inceput sa slabesc foarte mult si sa am starile de gol in stomac tot timpul si palpitatii , ma durea capul la cate ganduri aveam ce voi face fara el cum ma voi descurca cum sa incep o noua viata fara el , el era centrul universului meu toate visele si planurile erau legate de el , ce ii voi spune fetitei mele care il adora si ea, si atacurile de panica sau accentuat din ce in ce mai mult , el deja nu ma mai suporta sa discutam si sa il tot rog sa renunte la ea, spune ca ma iubeste dar ca il imping eu singura in bratele ei ca acolo gaseste liniste , simt ca ma minte si ca sta cu mine din alte motive si nu ca ma iubeste altfel de ce nu ar renunta vazand cat rau imi face , am fost la medic dupa ultima criza fiind speriata ca am ceva foarte grav si mia pus diagnostic sindrom anxios si asm bronsic, ca si calmante am luat calmogen , dupa prima pastila am reusit si eu sa dorm mai mult de 5 ore , mentionez ca am avut cosmaruri si inca am de fiecare data cand adorm , inca nu am pofta de mancare ma chinui sa mananc si incerc din tot sufletul sa reusesc sa ma calmez in momentul cand vad ca ma ia starea de anxietate de 2 zile incerc sa renunt la calmante ca sa incerc sa invat sa ma controlez , am momente in care sunt ok gandesc pozitiv sper ca lucrurile sa fie bine intre noi dar imediat se intampla ceva o melodie un gest al lui ori un mesaj primit imi declanseaza starea de anxietate si sunt aproape sa fac iar un atac de panica , si la tv daca ma uit aud numai melodii de despartiri stiri despre persoane care se despart si ma gandesc ca este un semn , nu reusesc sa ma calmez sa ii pot da si lui linistea de care are nevoie. sunt atat de convinsa ca relatia noastra sa sfarsit incat incerc sa accept idea asa ca in cazul in care va fii bine si eu exagerez in cea ce gandesc, vad, simt si el va reveni la normal sa fie o surpriza sa nu ma loveasca din plin iar idea , faptul ca sa terminat . Citind pe acest forum miam dat seama ca este nevoie de foarte mult auto control eu de fel am fost o fata puternica si am reusit mai tot timpul ce miam propus , acum ma simt inutila si slaba si nu imi place deloc , incerc sa imi formez noi planuri de viitor neincluzandul pe el si imi este atat de greu sa accept idea o accept poate pe moment dar cum raman singura ma napadesc emotiile si iar fac atac de panica golul in stomac si nodul in gat si palpitatii la inima am de cand deschid ochii pana adorm , ma simt bagata in priza fac tot timpul ceva sa nu stau sa ma gandesc incontinu. Sper sa depasesc situatia intrun fel sau altul sa ma pot linisti si scapa de depresia anxietatea si atacurile de panica sa redevin Eu cum eram mereu optimista cu zambetul pe buze mereu glumind si cu sperante mari de viitor cu o vointa de viata si de a realiza tot ce sia propus , cu siguranta voi incerca si eu programul pt ca imi este frica sa nu fac ceva necugetat pt ca am o minunatie de fetita care ma are doar pe mine , trebuie sa fiu puternica pt ea .
Psiholog Irina Paraschiv
Mesaje: 155
Membru din: Lun Iul 02, 2012 1:17 pm

Re: Spune-ne povestea ta

Mesaj de Psiholog Irina Paraschiv »

Buna Lafemme,

Imi pare tare rau sa aud ca te confrunti cu aceste stari si cu aceasta situatie atat de neplacuta.

Te felicit ca ai apelat la ajutor, caci aceste stari pot disparea doar urmand un curs de tratament cat mai structurat si mai aplicat pentru situatia cu care te confrunti. Eu te invit sa mergi mai departe in acest program si sa incepem impreuna sa intelegem cat mai bine ce se intampla in mintea ta atunci cand ai aceste trairi si senzatii neplacute si apoi sa incepem sa invatam cum sa le controlezi si sa incepi din nou sa te bucuri de viata, sa redevii iar persoana entuziasta.

Nu dispera - daca ai citit in Forum ai vazut ca sunt multe persoane care reusesc sa depaseasca tot felul de stari si situatii neplacute. E nevoie de rabdare si de metoda potrivita.

Eu sunt aici pentru orice nelamurire.
O zi frumoasa!

Irina Paraschiv
Psihoterapeut
0735 884 103
irina.paraschiv@psihosolutii.ro
www.psihosolutii.ro
www.gandestesanatos.ro
Dinu Marilena
Mesaje: 1
Membru din: Mie Iun 29, 2016 7:56 pm

Re: Spune-ne povestea ta

Mesaj de Dinu Marilena »

Buna ziua.. Povestea mea incepe cam asa.. Sunt cu un baiat Bogdan de vreo 2 ani aproape..tin sa va spun. ca eu am fost plecata vreo 8 luni in Spania..din cauza ca ramasesem cu el insarcinata..si in romania eu nu mai puteam avorta deoarece aveamm sarcina de 3 luni si 3 saptamani. In spania la fel am fost chinuita batuta de mama si jignita..si nu pot trece deloc peste..toate bune. am venit in romania In luna Aprilie dupa ce am implinot frunoasa varsta de 18 ani. Am plecat cu gandul ca pot face un viitor alaturi de el. El este din Bucuresti Berceni . iar eu sunt din Alexandria Teleorman.. Acum Inca din spania el s a gandit cand voi ajunge in romania sa ne putem face ceva impreuna sa pot lucra in domeniul videochatului. Fac si asa ceva. de vreo 2 luni incoace. stau la o femeie. nu ma inteleg deloc bine cu ea.. mereu zbiara la mine tipa si am hotarat sa ma duc la un psihiatru. doctora insa mi a spus ca sufar de dubla personalitate. depresie. El acum este plecat la mare de vreo 1 saptamana jumate.. el este singurul de care am nevoie si nu este langa mine.. sifar sufar mult nimeni nu ma poate intelege. am nevoie de ajutor. ma panichez repede. plang din orice si ma consum mult oe tema ca daca nu strang bani pana in toamna cand vine el sa ne luam masina si chirie ma va lasa :( va rog ma puteti ajuta sa scap de aceste temeri ?:((
Psiholog Andreea Neacsu
Mesaje: 29
Membru din: Lun Oct 13, 2014 3:39 pm

Re: Spune-ne povestea ta

Mesaj de Psiholog Andreea Neacsu »

Buna ziua! Imi pare rau ca treceti printr-o situatie asa de delicata. Stiu
ca va este greu, insa este foarte important sa apelati la ajutor de
specialitate si mai ales sa urmati tratamentul psihiatric care v-a fost
recomandat. Este foarte importanta medicamentatia si va recomand sa urmati
tratamentul exact asa cum vi l-a prescris doctorul dvs. Pentru orice
intrebare sau nelamurire si pentru a stabili eventual o sedinta de
psihoterapie va stau la dispozitie. O zi placuta va doresc!

andreea.neacsu@psihosolutii.ro
0735.88.41.05
Id de skyp : psihologandreeaneacsu
brainstorm
Mesaje: 1
Membru din: Sâm Apr 01, 2017 1:06 pm

Re: Spune-ne povestea ta

Mesaj de brainstorm »

Acum am 44 de ani. Am crescut fara tata, nu am fost niciodata un om increzator in fortele sale, intotdeauna m-am confurntat cu teama de nereusita, cu teama ca nu voi putea face fata. Asta de mic copil. Ulterior, pe vremea liceului, ca adolescent mai m-a lovit o boacana - am facut o acnee rebela care practic m-a eliminat din cercul social al adolescentilor. Prima prietena mi-am facut-o la 20 de ani...

Ulterior lucrurile s-au mai redresat. Am terminat facultatea, am avut o cariera buna, totul a mers bine pana prin 2010 cred. In 2010 am decis sa ma despart de femeia cu care aveam un copil, din motive asupra carora nu am sa insist aici. Nu am facut un capat de lume, inca mai credeam ca pot si in plus, rational, mi-am spus ca nu aveam cum sa continui relatia in contextul creat. Am crezut ca o sa fie bine, o sa crestem copilul asa cum se intampla in multe cazuri de cupluri despartite. Mi-am vazut de viata, mi-am facut o noua prietena, semnificativ mai tanara decat mine, eram indragostit de ea si vice-versa. Am avut o oportunitate de a lucra pe un proiect la Londra pentru 2 ani asa ca ne-am facut bagajele si am plecat. Lucrurile au inceput sa scartaie pe toate planurile: job-ul pe care il aveam era incredibil de plicitisitor, nu era pentru mine, incet incet am inceput sa inteleg mai bine omul cu care eram si am descoperit un munte de egoism si egocentricul perfect iar relatia cu mama copilului meu, care a incercat si in continuare incearca sa ma transforme intr-un simplu "casier" bun doar de dat bani dar fara nici un fel de alta prerogativa, a devenit din ce in ce mai ostila.

Din ratiuni obiective si subiective am decis sa ma intorc in tara, desi as fi putut sa imi prelungesc contractul in UK. Pe partea subiectiva speram cumva sa imi imbunatatesc relatiile cu copilul fiind mai aproape - s-a intamplat exact pe dos. Prietenei mele nu prea i-a convenit pentru ca ea ar fi dorit sa ramana - doar faptul ca eu plateam toate utilitatile si chiria iar ea singura nu ar fi facut fata au determinat-o sa se intoarca in tara. Odata intorsi ea a decis ca nu ii place unde stau eu si a decis sa stea singura cu chirie - pana la urma s-a dus totul pe apa sambetei. Relatia cu mama copilului s-a deteriorat in asa masura incat i-am blocat accesul catre mine pe toate canalele de comunicare telecom: mail, telefon, messenger etc. Pur si simplu nu mai o suport si din pacate nici cu copilul nu mai pot vorbi pentru ca il asociez cu ea.

Job-ul care mi s-a oferit la intoarcerea in Romania nu este rau doar ca intreaga companie a devenit rea. Traiesc un sentiment teribil de insecuritate - totul este despre reducerea costurilor, multi dintre cei vechi si scumpi au fost cumva invitati sa plece. In timp eu m-am desprins de tehnic si am evoluat mai mult pe partea de people management, stiu o groaza de lucruri dar nimic in detaliu. Sunt un generalist care insa nu a ajung General Manager... Spaima ca imi pierd job-ul este mare, nu ma vad gasind ceva la univel nici macar apropiat de ce am acum. Am inceput sa fac greseli. Sunt iritabil si ma iau de persoane mult mai puternice in Companie, parca mi-o "caut cu lumanarea"

Desi de tanar am consumat ceva mai mult alcool decat necesarul in ultimii ani am ajuns la excese constante. Beau zilnic 5-6 beri ca sa alung seara plictiseala si ca sa pot adormi dar bineinteles ca somnul este prost si a doua zi ma scol cu capul banita si prost dispus. Evident ca exista un impact asupra activitatii profesionale - am momente in care sunt confuz nici nu mai stiu de la ce este de la depresie sau de la alcool.

Mi-am indepartat putinii prieteni pe care ii aveam. Am facut-o constient, dezamagit de faptul ca nu au fost langa mine atunci cand am avut nevoie. Poate am asteptat prea mult de la ei dar acum lucrurile sunt facute, este fapt. Mai am un singur prieten care insa nu are capacitatea necesara de a ma intelege - este un om extraordinar dar cu o gandire foarte pragmantica, nu intelege zbaterile inutile.

Mama este foarte in varsta si incerc sa ma obisnuiesc cu ideea ca in curand nu va mai fi. Culmea este ca desi tin foarte mult la ea, evit sa o vizitez foarte des, imi face rau sa o vad cum este acum, adeseori plang dupa o astfel de vizita. Este foarte egoist, stiu.

Desi nu am avut cam nici o problema de sanatate pana atunci, incepand cu 2015 au inceput sa curga lant. Mi-am pus ochelari, am ochi "uscati" si ma chinuie tot timpul, m-am operat de apendicita, litiaza salivara, infectie urinala urmata de epididimita iar acum de curand inca ceva, nu stiu ce este dar nici sa ma tratez nu mai vreau.

In sumar: 44 de ani, singur complet, fara familie, fara prieteni, fara viata sociala. Pur si simplu nu am cu cine vorbi, excluzand discutiile de la servici. Cu un job la care simt ca nu mai fac fata si care imi intretine permanent sentimentul de insecuritate. Dependent de alcool. Asteptand sa imi pierd mama. Cu o sanatate care incepe sa se naruie. Mi-am pierdut si dorinta sexuala, tehnic sunt functional, dar nu ma mai intereseaza nici asta. Mai m-am si ingrasat peste masura.

Nu mai am chef de nimic, nimic nu mai imi creaza bucurie. Nu mai imi doresc nimic si traiesc cu sentimentul ca nimic bun nu mi se mai poate intampla, imi prefigurez viata de acum pe urmatorii 20 de ani si imi vine sa ma impusc. Nu mai am nici un hobby, nu imi doresc sa merg nicaieri, nu imi doresc sa vad lucruri. Desi sufar de singuratate nu mai am nici dorinta si nici increderea ca as putea avea o relatie

Paralizat: desi stiu ce ar trebui sa fac ca sa imbunatatesc lucrurile, pur si simplu nu pot. Am o tendinta de auto-distrugere pe care nu mi-o pot explica. Imi spunea o cunostiinta ca ar trebui sa ma indragostesc: nu cred ca mai pot.

Ma gandesc ca este posibil sa imi pierd serviciul si imi va fi foarte dificil sa gestionez situatia - desi nu se pune problema sa mor de foame, am rezerve care probabil mi-ar ajunge sa traiesc rezonabil 15-20 de ani, totusi acele rezerve sunt parte dintr-un plan zamislit de mult si care vizeaza batranetea, mi-ar fi foarte greu sa accept ca trebuie sa renunt la el.

Toate cele de mai sus imi intretin frica ca voi muri ca un caine, singur, paralizat, cazut undeva in casa, fara sa stie nimeni de mine.

Voi incerca in cele din urma sa vorbesc si cu un psiho-terapeut. Problema este ca sunt sceptic, cunoscandu-ma...
Ionut Vasescu
Mesaje: 1
Membru din: Lun Apr 29, 2019 6:29 pm

Re: Spune-ne povestea ta

Mesaj de Ionut Vasescu »

Buna ziua!
M-am decis sa scriu aici pentru a ma descarca oarecum de povara pe care o port cu mine in ultimele 2 luni,de cand m-am despartit de logodnica cu care urma sa ma casatoresc in aceasta vara,dupa 11 ani de relatie.
Totul s-a intamplat instantaneu,fara nicio explicatie , printr-un sms .Ulterior am aflat ca avea pe altcineva.
De atunci nu reusesc sa-mi revin dintr-o stare de depresie accentuata si chiar atacuri de panica.Mi-am dat demisia de la locul de munca si in ultima perioada nu mai ies nici macar o data pe saptamana din casa.M-am izolat complet de lume din cauza rusinii si nu reusesc nici macar sa mananc,am slabit 10 kg.
Medicul de familie mi-a prescris Nitrazepam pt. a putea dormi si daca iau 2 buc. reusesc sa dorm 3 ore pe noapte.
Singura solutie pe care o vad in momentul acesta este un psihoterapeut care sper sa ma ajute,insa in zona de unde sunt(Caransebes -jud. Caras-Severin) nu reusesc sa gasesc persoane competente.
Scrie răspuns