Spune-ne povestea ta

Gabriel Dinu
Site Admin
Mesaje: 10
Membru din: Lun Oct 24, 2011 10:55 am

Spune-ne povestea ta

Mesaj de Gabriel Dinu »

In aceasta sectiune a forumului ne poti impartasi cum se manifesta depresia in cazul tau.
Cand ai observat prima oara ca ai depresie? Care sunt starile pe care le ai sau pe care le-ai avut?
Spune-ne si ce ai facut atunci cand te-ai simtit mai bine si care sunt situatiile in care se declanseaza depresia mai tare.
Ai cumva indicatii pe care le-ai impartasi cu alti oameni? Cum ai facut fata pana acum?
Impartasind cu ceilalti oameni iti va fi mai usor sa incepi sa te controlezi si vei realiza ca sunt foarte multe persoane care trec prin aceeasi situatie sau au experimentat asa ceva.
Poti scrie aici tot ce iti trece prin minte, ce crezi ca te poate ajuta sau ii poate ajuta pe cei care sufera ca si tine.
Poti face aici inca un pas pe drumul catre echilibru si liniste!
Ca sa iti spui povestea ta e nevoie sa apesi pe butonul " NEWTOPIC" sau pe butonul " POST REPLY"

Cu multa caldura!
Psihoterapeut Gabriel Dinu
http://www.gandestesanatos.ro
elena65br
Mesaje: 1
Membru din: Lun Mai 14, 2012 1:55 pm

Re: Spune-ne povestea ta

Mesaj de elena65br »

AU TRECUT 1O ANI DE LA MOARTEA FIULUI MEU !10 ANI AVEA SI EL!A FOST CEVA NEASTEPTAT PENTRU CA STIAM CA AM UN COPIL SANATOS-A FACUT UN ANEVRISM!PRIMUL AN A TRECUT USOR =TRECEAM DIN POMANA IN POMANA .DIN COLIVA IN COLIVA!TRECEAM PE LANGA BISERICI SI MA RUGAM DOAR SA MOR!APOI AU APARUT TEMERILE!DE MOARTE !MA GANDEAM CA NU SUNT ATAT DE PREGATITA SA AJUNG LANGA BAIATUL MEU!APOI A MURIT TATA!L-AM GASIT LA MORGA !FACUSE INFARCT LA UN CABINET MEDICAL !VROIA SA VADA DACA ESTE BINE DUPA O OPERATIE DE PROSTATA!AU URMAT IAR POMENI SI COLIVI!APOI AU APARUT TEMERILE CA VOI MURI PE STRADA-SINGURA!IPLECAM DIN CASA SI CUM INCHIDEAM USA MA LUA FRICA !SI MA INTORCEAM!AJUNSESEM LA 46 KG!CONTROALE MEDICALE-NU AVEAM NIMIC !APOI A VENIT MINUNEA -AM RAMAS INSARCINATA!M-AM BUCURAT SI AM UITAT DE TOATE!NU MAI AVEAM NIMIC!AM NASCUT NORMAL-UN BAIETEL PERFECT SANATOS SI AM INTRAT IN COMA-STIAM ASTA -VROIAM SA STRIG -VOI NU VEDETI CA MOR!SI MI-AM SPUS -NU TREBUIE SA MOR=AM INCEPUT SA MA ROG -SI APOI M-AM TREZIT!DUPA 5 LUNI AM DESCOPERIT CA AM INSUFICIENTA HIPOFIZARA!GLANDA HIPOFIZA SE BLOCASE DIN CAUZA PROBLEMELOR DE LA NASTERE!CRED CA ATUNCI AM MURIT PUTIN SI ACUM MA CHINUI SA TRAIESC !IMI DA ENERGIE FAMILIA SI MAI ALES CEL MIC !MA UIT LA EL SI IMI SPUN CA TREBUIE SA TRAIESC !AM NEVOIE DE ENERGIA LUI !POATE SUNT EGOISTA DAR ASTA SIMT!CAND SUNT SINGURA MA APUCA FRICA!MIE ATAT DE DOR DE FIUL MEU DISPARUT !TRAIESC INTRE 2 LUMI!O LUME IN CARE TRAIESC CU FAMILIA SI CEALALTA UNDE ESTE FIUL MEU !PE TOTI II IUBESC! NU VREAU SA CHINUI PE NIMENI CU TEMERILE MELE !VREAU SA TRAIESC FARA TEMERI !VREAU SA VISEZ FRUMOS!
MULTUMESC!
Psiholog Gabriel Dinu
Mesaje: 66
Membru din: Vin Oct 28, 2011 1:35 pm

Re: Spune-ne povestea ta

Mesaj de Psiholog Gabriel Dinu »

Draga Elena65br,

Este foarte grav ceea ce ti s-a intamplat si nu pot decat sa admir faptul ca ai rezistat si ca ai continuat sa traiesti, chiar si sa faci iar un copil.
Cred ca doar parintii inteleg cu adevarat cat de grav este ce ti s-a intamplat.
Este foarte important sa-ti regasesti echilibrul si sa incepi sa gandesti cat de rational se poate, astfel incat sa-ti controlezi emotiile si sa-ti inveti copilasul sa gandeasca rational la randul lui. Influenta parintilor asupra credintelor copiilor este foarte importanta.
O zi buna si sper sa ne tii la curent cu starea ta!

Psiholog Gabriel Dinu
www.gandestesanatos.ro
Psiholog Gabriel Dinu
medeutza
Mesaje: 9
Membru din: Mar Oct 30, 2012 9:32 pm

Re: Spune-ne povestea ta

Mesaj de medeutza »

Depresia mea cred ca a inceput la sfarsitul anului 2004,in urma operatiei de apendicita.Diagnosticul histopatologic al apendicului a evidentiat un carcinoid mixt,iar medicul care m-a operat i-a spus intai surorii mele cum statreaba apoi mie mi-a zis ca nu se stie exact ce ste si ca trebuie sa fac chimioterapie si etc ca la cancer.Din ziua aceea nu am mai fost om,mereu ma gandeam ca urmeaza sa mor,toate visele mele nu mai aveau cum sa se implineasca.....si tot asa.Mergeam la servici,iar cand terminam programul mergand spre casa nu ma puteam abtine din plans.....Surorile mele au umblat cu rezultatul la mai multe laboratoare,iar mie nu imi spuneau nimic,vorbeau doar intre ele iar cand apaream eu sa facea liniste...Toate astea mi-au comfirmat banuielile ca se intampla ceva rau si faptul ca se ascundeau de mine nu a facut decat sa aanceasca suferinta.Au urmat mai multe controale,analize,parerea altui medic ...iar la final s-a dovedit ca nu este grav si ca trebuie decat sa merg la control la inceput a fost mai des iar apoi o data pe an.Intre timp am avut o cearta serioasa cu iubitul cu care trebuia sa ma casatoresc siera cat pe ce sa se anuleze nunta...dar totul s-a rezolva pana la urma.La aproximativ 1 an si jumatate de la toate astea a incepu sa am tari de ameteala,moleseala,tremuraturi,frisoane,stari de lesin care ma faceau sa ma panichez,eram mereu f agitata si mi era permanent frica ca o sa mi se faca rau si nu o sa mai stiu de mine,chiar o sa si mor.Pana intr-o zi cand i-am povestit unui medic despre toate starile astea iar el m-a trimis la psihiatru.Medcul psihiatru mi-a dat tratament medicamentos 6 luni si psihoterapie,cae m-au ajutat f mult si imi revenisem complet.Cand am termina tratamentul mi-am luat concediu fara plata si am plecat cu sotul i strainatate avand promisiuni din partea unei cumnate ca o sa ne gaseasca de munca sio sa fie bine.Ajunsi acolo ne-a intampinat f rece ,SI NIMIC NU A FOST PRECUM MA ASTEPTAM.Nu ne a ajutat mai deloc,eu nu am muncit,traia dintr un slariu timp de 6 luni pana am gasit si eu si ne-am mutat de la sora lui .Pt mine a fost o experienta neplacuta si dupa un an cand trebuia sa prelungesc concediul m-am intors in taraca sa nu pierd serviciul de aici.Fiindca nu ne era bine acolo s-a hotarat si sotul sa se intoarca.Dupa o perioada am inceput iar sa ma simt ca inainte dar nu erau starile de panica si de rau la fel de intense ca prima data.Am fost din nou la psihiatru si mi-a dat acelasi tratament dar timp de 1 an ,ca asa trebuia sa fac de prima data.Din nou tratamentul a avut succes si imi revenisem .Dupa ce am terminat tratamentul am ramas si insarcinata.Cat timp am fost insarcinata am stat mai mul singura,deoarece sotul meu a fost plecat si venea doar de sarbatori 2 saptamani.Avenit de tot cu doua luni inainte sa nasc,iar cat am fost singura mi-a fost rau,simteam nevoia sa fiu protejata ,insarcinata fiind....iar toate astea nu au avut un impact pozitiv asupra mea.Cand am nascut din cauza anesteziei era sa fac stop pe masa de operatiii...dar am zis ca sunt bine ca am trecut peste toate.Ajunsa acasa cu copilul iar am ramas singura ,dar de data aceasta si cu copilul....fiind primul,nu stiam ce sa fac,ma simteam f slabita dupa cezariana,...mai veneau surorile sa ma ajute dar aveau si ele familie nu puteau sa stea cu mine pana seara cand venea sotul de la munca......Am avut si unele probleme cu sangerarea,apoi IMI iesea odificat testul Papanicolau...si asta a inceput sa ma sperie cel mai tare.....am plecat iar in strainatate cu totii....si chiar ne a fost bine de data aceasta in afara faptului ca banii erau cam putini...In vara aceasta ne-am intors deoarece eu trebuia sa reincep serviciul ,pt ca trecuse doi ani de postnatal...iar la insistentele sotului am mers la tara sa construim o casa ,desi fara voia mea,la soacra....Mentionez faptul ca in toti acesti ani mereu am avut discutii si certuri cu sotul din cauza soacrei,pt ca mereu incearca sa il domine si sa faca ce vrea ea....Acum l-a convins sa faca aceasta casa care e mai mult pt orgoliul ei decat in ajutorul nostru,si de la aceasta siuatie am avut o cearta cu ea si am si plecat de la ea....In ciuda fapptului ca in toiul scandalului soacara m-a jignit in toate felurile posibile pe mine si familia mea,sotul nu a zis nici un cuvant sa ma apere,mi-am strans lucrurile si am plecat.Sotul a venit cu noi dar a doua zi cand l- a sunat sa ii zica ca ii pare rau,s-a intors repede la ea si a continuat asa zisa casa...Nu mai staea cu ea dar merea dimineata sa muneasca la casa si venea searala noi...O situatie foarte deprimanta pt mine.aPOI A TREBUIT SA NE INTOARCEM IN BUCURESTI,AICI NEMAIAVAND UNDE STA PT CA VANDUSE CASA IN CARE STATEAM CU CHIRIE...DECI A TREBUIT SA CAUTAM ALT LOC CU CHIRIE,TIMPUL FIIND SCURT PANA LA INCEPEREA SERVICIULUI...IN FINAL AM GASIT CASA....DAR DE LA ACEA CEARTA ESTE MEREUO TENSIUNE INTRE NOI...SI EU AM INCEPUT SA SIMT IAR ACELE SIMPTOME NEPLACUTE DE RAU,PANICA,AMETELI,MOLESEALA,FRICA SA IES DIN CASA,FRICA SA STAU SINGURA....CU O INTENSITATE MAI MARE DECAT IN TRECUT,ACUM NU MA SIMT CAPABILA SA AJUNG PANA LA SERVICIU,SAMA TIN PE PICIOARE SI SA IMI FAC TREABA LA SERVICI,ACASA STAU MAI MULT IN PAT....IMI VINE MERE SA PLANG PT CA NU MAI SUPORT ACEASTA STARE DE RAU SI CA NU MA SIMT IN STARE SA IMI INGRIJESC CUM TREBUIE COPILUL....AM MARE NEVOIE DE AJUTOR SA POT SA TREC PESTE TOATA ACEASTA SITUATIE.VREAU DECAT SA MA SIMT BINE,SA FIU OPTIMISTA,SA FIU PE PICOARELE MELE SI SA FIU IN STARE SA FAC LUCRURILE DE ZI CU ZI FARA SA IMI FIE TEAMA CA O SA MI SE INTAMPLECEVA RAU.EUNU SUNT OPERSOANA CARE SA MA PLANG TOATA ZIUA DE ACEEA NICI MACAR NU II SPUN SOTULUI MEREU CAT IMI ESTE DE RAU SAU ALTCUIVA...PT CA NU VREAU SA FIU RIDICOLA SI PLANGACIOASA,IAR CEI DIN JUR NU INTELEG DACA NU AU TRECUT PRIN ASA CEVA...DE CATE ORI I-AM ZIS SOTULUI CA MA SIMT RAU MI-A ZIS DECAT CA NU PATESC NIMIC SI ATAT.VREAU SA FIU O PERSOANA NORMALA FARA ACEASTA FRICA SI PANICA PERMANENTA
Psiholog Roxana Niculescu
Mesaje: 27
Membru din: Vin Oct 28, 2011 1:35 pm

Re: Spune-ne povestea ta

Mesaj de Psiholog Roxana Niculescu »

Buna ziua,
Imi pare rau ca va simtiti asa. Cred ca va este greu.
Citind povestea dvs reiese ca aveti curaj si ati trecut prin multe experiente si placute si neplacute. De fiecare data ati invatat sa mergeti mai departe si sa cereti ajutor.
Este bine sa invatati in terapie cum sa diminuati aceste stari neplacute si sa faceti fata mai usor evenimentelor neplacute din viata dvs.
Ati reusit, de a lungul timpului sa le diminuati si sa mergeti departe. Si ati vazut ca puteti sa faceti acest lucru.
Ar fi indicat sa lucrati cu terapeutul pana cand intelegeti aceste aceste stari si le combateti eficient.
Mult succes si cereti ajutor ori de cate ori aveti nevoie!
medeutza
Mesaje: 9
Membru din: Mar Oct 30, 2012 9:32 pm

Re: Spune-ne povestea ta

Mesaj de medeutza »

Buna ziua.VA MULTUMESC TARE MULT PT RASPUNS.ASA ESTE,MEREU AM INCERCAT SA DEPASESC ACESTE SITUATII GRELE DIN VIATA MEA SI SA MERG MAI DEPARTE,INSA IN TOT ACEST TIMP NU AM INVATAT CUM SA FAC SA NU MA MAI COPLESEASCA ASA USOR GREUTATILE,SI SA IMI SCHIMB MODUL DE A GANDI.ACUM MAI MULT CA ORICAND VREAU SA IMI DEPASESC ACESTE TEMERI SI SA FIU MAI INDIFERENTA LA PARTILE NEGATIVE,DE DRAGUL COPILULUI. O ZI BUNA VA DORESC
crisolina
Mesaje: 1
Membru din: Mar Iul 30, 2013 2:01 pm

Re: Spune-ne povestea ta

Mesaj de crisolina »

Ma numesc Alina, am 38 de ani, sunt de profesie economist, pana acum 1 saptamana locuiam cu sotul meu, la casa, in prezent ne-am separat, mutandu-ma cu chirie in Bucuresti. Noi formam un cuplu de 21 ani, 10 ani de relatie de prietenie si 11 ani de mariaj, in tot acest timp totul a decurs destul de lin, au fost niste devieri cu ani in urma si din partea mea si a lui, dar ne-am iertat reciproc si am mers mai departe. La un moment dat, circa acum 5 ani am inceput sa ma gandesc la a face un copil, tot timpul mi-am dorit acest lucru, dar n-a fost sa fie, dorinta mea de a deveni mama s-a transformat in obsesie, nu ma mai interesa nimic, ma simteam hanicapata ca nu puteam sa aduc pe lume un om, ma purtam urat, etc. Si, uite asa, ne-am chinuit timp de vreo 5 ani de zile, cu tratamente, cu sex programat, facut numai cu acest scop, toate gandurile si eforturile mele erau canalizate catre acest obiectiv. Sotul meu nu impartasea aceleasi dorinte cu mine (asta acum am aflat), nu-si dorea copil la fel de mult ca si mine, mi-a spus acum ca tot ceea ce a facut, a facut numai pentru mine, el si-a ales un alt obiectiv, acela de a ne construi o casa, si uite asa fiecare dintre noi avea alta preocupare. Nimic nu mai faceam impreuna, traiam separat in lumea noastra. Dupa multe tratamente si incercari, cu ajutorul stiintei am reusit sa am un copil, care are acum 5 luni de zile. In timpul sarcinii am avut tot felul de discutii mai aprinse, ne-am suparat unul pe altul, el nu prea statea pe acasa, isi facea program singur, iesea, pe mine nu ma lua, pe motiv ca sunt insarcinata, si obosesc repede, desi ar fi trebuie ca totul sa fie complet, ne mutasem la casa, visul nostru, mai mult al lui, decat al meu, eram insarcinata. Din motive medicale, nu am avut voie pe parcursul sarcinii sa am contact sexual, in momentul in care la circa 2 luni de la nastere medicul mi-a dat unda verde in acest sens, a rabufnit totul. Am fost respinsa de sotul meu, pe motiv ca cei 5 ani de incercari si-au pus amprenta asupra lui, ca nu se mai simte atras de mine, ca nu vrea sa mai faca lucruri ca asa trebuie, ca a facut destul de mult timp asta. Si, mi-a propus sa ne separam o perioada de timp, ca sa vedem cum ne e, mai bine, sau mai rau, unul fara celalalt. El se gandea de ceva timp la asta, numai ca m-a menajat pe mine si nu mi-a spus, avand in vedere ca eram insarcinata, ca obtinusem greu sarcina. Eu nu am fost de acord cu asta, la inceput, pentru ca mi se parea ca nu e corect ca doi oamanei sa decida sa se separe, fara sa incerce sa faca ceva. Singurul motiv care statea in picioare era acela ca are pe cineva, cei din jurul meu imi spuneau asta, iar eu nu credeam, aveam incredere in el, il intrebasem, imi negase. In sfarsit, acum 2 saptamani, mi-a recunoscut ca este intr-o relatie din noiembrie anul trecut (cam de cand aveam eu restrictia de la medic), si, atunci am decis eu ca trebuie sa ne despartim, si am plecat de acasa cu bebelusul, asa a fost mai bine pentru noi. Si-a dat seama de gravitatea situatiei in momentul in care m-am mutat, ii e greu singur, ne simte lipsa. Intre timp a pus capat relatiei, ma tot viziteaza, deoarece vrea sa vorbim, sa comunicam, lucru pe care nu l-am facut toti acest ani, din pacate, sufera ca nu ne-am apreciat unul pe altul, ca ne desconsideram, ca nu mai formam un cuplu. Imi tot spune ca trebuie sa tratam cauza, si nu efectul, daca vrem sa mai fim impreuna. Cam asta e viata mea. Eu imi asum partea mea de vina,am o problema de comunicare, in a-mi exprima sentimentele, recunosc ca mi-am neglijat sotul si relatia de cuplu in toti acesti ani, dar nu stiu ce sa fac, cum sa fac, am nevoie de ajutor.
Psiholog Simona Chiriluta
Mesaje: 37
Membru din: Mar Ian 24, 2012 7:25 pm

Re: Spune-ne povestea ta

Mesaj de Psiholog Simona Chiriluta »

Buna ziua.
Dna Alina, cum va spuneam, cred ca v-a fost si va este destul de greu in aceasta situatie. Nu a fost si nu este deloc usor.
E mare lucru ca intelegeti ce a fost neadecvat in relatie si ca vreti sa faceti tot ce tine de dvs pentru a repara lucrurile. Sunt multi ani si un copil la mijloc si, cred eu, merita sa investiti in salvarea relatiei.
Comunicarea da, este foarte importanta. Avem de invatat in aceasta problema toata viata.

Cred ca solutia optima este o terapie de cuplu, daca ambii parteneri doriti salvarea casniciei si mai ales a relatiei dvs.
Va asteptam cu drag.
Curaj!
AdrianC1966
Mesaje: 24
Membru din: Vin Iul 26, 2013 12:23 pm

Re: Spune-ne povestea ta

Mesaj de AdrianC1966 »

Buna ziua,

In cazul meu este vorba de o combinatie de factori care m-au adus in situatia de depresie severa plus alte fenomene conexe.....
Nu am acordat atentie unor simptome instalate in timp : insomnie rebela, oboseala accentuata progresiva, probleme de memorie, stari de dezorientare si lipsa de orizont si de iesire , mobbing extrem la serviciu datorita
Crizei economice ; atitudinii dictatoriale a sefilor, si toate acestea suprapuse peste un tip de personalitate timida, introvertita.
Efectul de cca. 4 luni de regim de teroare psihica m-a adus in situatia unei caderi psihice si fizice in avalansa, insomnia s-a accentuat, au aparut dureri de spate , in tot organismul, pierderi de memorie ( eu stateam foarte bine cu memoria ) , lipsa de concentrare, slabiciune fizica, pierdere in greutate, ginduri extreme de sinucidere, tremur si tendinte mistico -religioase.
Daca m-as fi dus de la primele semne de boala la medic ( insomnie ) nu as fi ajuns in situatia sa ma internez direct in spital unde mi-a fost extrem de rau in primele zile ( am intrerupt tratamentul initial, am luat alt medicament care mi-a produs reactii foarte dure si neplacute, plus atmosfera de spital s.am.d. ) dar medicul curant mi-a presris un medicament care m-a ajutat in final.
Iau medicamente si acum la mai bine de 18 luni de la inceputul depresiei severe, ce-i drept in doza mai mica, am facut si fac si psihoterapie si incerc sa ma misc mai repede ( creierul lucreaza mai bine ca efect al miscarii ). Familia m-a inteles si m-a sprijinit altfel nu reuseam sa trec peste momentele extreme ale crizei.
Am mai scapat si de factorii de stres care m-au trimis in starea de depresie dar medicul a spus ca eram predispus la asa ceva mai devreme sau mai tirziu..... Sint mult mai optimist acum ( desi medicamentele au efecte secundare destul de variate, am trecut prin multe asemenea efecte ) si cu vointa din partea mea si concentrare pentru evitarea acelorasi greseli si mai ales cu o alta atitudine ( mai nesimtit, mai detasat, mai concentrat pe ceea ce este bine pentru mine )
irene03
Mesaje: 1
Membru din: Sâm Oct 05, 2013 1:11 am

Re: Spune-ne povestea ta

Mesaj de irene03 »

Ma numesc Andreea si am 24 de ani. De aproape 2 ani sufar de depresie, dar in ultima jumatate de an s-a accentuat ingrijorator. Acum 4 ani am fost diagnosticata cu cancer de col. A urmat o perioada lunga de tratamente si foarte multe operatii, 2 infarcturi, metastaze, un accident vascular si o coma de 2 luni. Cand m-am trezit parca nimic nu se intamplase, pe durata celor 2 luni corpul meu se vindecase foarte bine. Peste boala am trecut cu zambetul pe buze si eu am fost cea care ii incuraja pe toti. In sufletul meu stiam ca nu voi muri. Dupa recuperarea mea m-am implicat sa ma intalnesc cu femei care sufereau de aceeasi boala, sa discut cu ele, sa le spun povestea mea si sa ne dam increderea una celeilalte. Apoi am cazut. Intr-o zi n-am mai avut puterea sa fac nimic. Intrasem la facultatea de medicina dar din cauza bolii nu am reusit decat 2 ani sa ii urmez. Reintoarcerea mea la facultate era imposibila, parintii nu ma mai puteau ajuta pentru ca aveam probleme financiare foarte mari, pierdusem 2 case, parintii mei nu mai aveau servici, iar eu nu aveam experienta pentru a gasi un loc de munca. Visam sa deschid o fundatie, sa ajut oamenii, sa termin facultatea si sa ma zbat pentru vietile oamenilor. Acum nu mai vreau nimic. Simt ca nimic nu are rost si ca viata mea s-a terminat cand m-am trezit din coma aceea. Plang in fiecare zi, am ganduri sinucigase. Iubitul meu ma sprijina foarte mult, incearca sa discute cu mine sau sa-mi faca surprize pentru a ma scoate din stare. Mi-e frica ca o sa-l pierd pentru ca imi dau seama cat sunt de insuportabila dar nu reusesc sa schimb asta. Sunt si foarte geloasa, el lucreaza intr-un mediu cu femei de succes, elegante si bogate. Nu o sa fiu niciodata la acest nivel si stiu ca isi a dori in curand sa gaseasca altceva cand ajunge acasa. Va rog sa ma ajutati!
Scrie răspuns