Atac de panica, anxietate, depresie, tristete

[alineala]

Buna tuturor...desi o perioada de timp nu am mai activat acest site,m-am gandit ca poate acum ar fi momentul.Poate ca nici acum nu as fi facut-o,daca pana ieri nu m-as fi confruntat cu un mic regres.Povestea mea deja o stiti,este suficient sa dati cateva pagini inapoi,pentru a o regasi...
Eu am terminat cele 3 luni de psihoterapie din programul Gandeste Sanatos,ajutata pas cu pas de Irina Paraschiv,careia ii multumesc si fara de care,acum nu puteam fi ceea ce sunt.
Emapizez cu fiecare caz al vostru si oare cine poate sa inteleaga asta decat noi,cei care "suferim" la unison!
Va trimit un gand bun si plin de speranta...Va inteleg si cred ca sunteti neputinciosi in fata anxietatii!Dar in acelasi timp trebuie sa fiti convinsi ca nu sunteti singurii in situatia asta si ca daca stim sa cerem ajutor,nu avem cum sa nu invingem.
Eu inca invat sa lupt cu "starile de rau"...pentru ca asta este tot ce a mai ramas in urma anxietatii severe cu care fusesem diagnosticata.Atacurile de panica au disparut,teama de a iesi,la fel,fobiile si ele s-au dus...prin urmare,rezultatele terapiei+medicatiei nu se lasa asteptate.
Desi,sunt veterana si anxietatea este parte din viata mea,inca invat sa o controlez si mai ales sa ma descopar pe mine.Poate fi frustrant,dar nu catastrofal ...cu totii luptam pentru ceva in lumea asta,iar pentru mine asta este singurul razboi !
Va salut pe toti colegii mei de suferinta ...si va doresc numai ganduri pozitive si curaj sa faceti pace cu fiecare stare pe care o aveti!
O seara frumoasa!
PS Te imbratisez alexandra_32 si iti multumesc pentru tot suportul oferit ...esti o invingatoare!Il salut si pe Mikken...un alt coleg de suferinta din prima perioada a terapiei.

[izabella]

Buna tuturor. e prima oara cand intru si scriu pe forum, desi de multe ori am avut intentia. ma numesc izabela si la fel ca si voi ma confrunt si eu cu anxietate si atacuri de panica. le-am dobandit de anul trecut din iunie.o buna perioada de timp m-am luptat cu ele, dar cand am inceput facultatea, am luat altfel problema, am inceput sa lucrez cu atacurile de panica, si incet incet vazand ca ele nu ma mai afecteaza, nu am mai avut.si anxietatea imi disparuse aproape in totalitate. am inceput sa fac si terapie, de 2 luni, dar acum ca sunt in sesiune, mi-au revenit anxietatea, si teama de a nu a avea stari de panica la examene, si acest lucru ma face sa ma simt trista, si ca tot efortul meu a fost in zadar. Imi da impresia ca nu o sa mai ies niciodata din situatia asta. Nu pot sa vorbesc nimanui despre aceste senzatii, pentru ca prietenul nu intelege situatia, crede ca e vorba de o prostie de a mea, si pe parinti nu vreau sa ii ingrijorez. Ma simt frustrata mai mult pentru ca aprox 4 luni de zile a fost ok, mergeam singura cu metroul, la facultate, si chiar in locurile care imi provocau panica in vara. Si acum cam de 2 saptamani, anxietatea mea a crescut, adorm greu, nu prea am pofta de mancare, si ma gandesc ca nu stiu ce sa mai fac ca sa nu mai am starile acestea. Mi-e teama sa nu se agraveze aceste simptome, si mai ales cand sunt in sesiune, pentru ca practic la mine anxietatea si atacurile de panica mai ales au aparut in sesiunea din vara, care m-au impiedicat sa ma duc si la un examen. ce sfaturi imi puteti oferi?

[Mikken]

Draga Izabela, continua terapia, nu iti pierde speranta si povestetste-le parintilor prin ce treci fiindca, asa cum si tu ai ajuta pe cineva la nevoie, la fel de corect este sa ceri si sa primesti sprijin si ajutor din partea celor apropiati.

[izabella]

Ai dreptate dar deja se simt obositi de situatia asta, cel putin,mama, ca m.a vazut de la inceput cum eram, si imi spune ca s.a saturat si ea de situatia asta.oricum singura trebuie sa imi rezolv problemele, si merg pe ideea ca daca am reusit o data, si chiar a mers super, si acum o sa mearga, chiar daca am stari de anxietate(nu dorm bine, lipsa poftei de mancare, palpitatii), pt ca stiu ca e presiunea examenelor la mijloc, dar sigur exista o cale si pt me de a iesi de tot din starile astea.

[daniel05]

Mikken, tu cum te mai simti, care este diferenta fata de lunile oct-noe si acum? Pentru ca la mine in prima faza am avut o evolutie foarte buna si rapida, dar acum parca am ramas impotmolit intr-un anumit punct peste care nu trec. Atacuri de panica nu mai am, dar mai imi revin gandurile care-mi dau anxietate si vinovatie si simt ca parca nu reusesc sa trec odata definitiv peste. Poate fi si din cauza ca sunt prea nerabdator, pt ca daca stau bine si ma gandesc si analizez situatia mea din oct-noe, cand au incept starile la mine, cu cea de acum, intensitatea lor si efectul acestor ganduri asupra mea este mult mai mica, dar totusi nu dispar.

[Mikken]

Izabela, nu e normal sa treci singura si cei apropiati e de preferat sa te sustina, nu sa se sature. Continua terapia si lupta cu tine.

Daniel, si eu am perioade si perioade dar asta fiindca nu am urmat programul de terapie asa cum ar fi trebuit. De data asta il respect cu strictete si nu ma mai las pana nu ma vindec complet.

[Psiholog Simona Chiriluta]

Dragii nostri Mikken, Daniel si Izabella

Ma bucur mult ca ati experimentat ca anxietatea se poate ameliora semnificativ. Sunteti o incurajare reala pentru cei care se lupta cu ea.
Izabella imi pare rau de aceasta recadere. Nu cred ca iti este tocmai usor.

Dupa cum stiti recaderile sunt naturale la fel cum suferinta umana in sine este naturala si parte din viata noastra. Gandurile vin si pleaca si determina tot felul de stari. Dar, cum am invatat in terapie, stim ce sa facem cu ele pentru a le "rationaliza". Nu putem controla neaparat ca ele sa nu mai apara, dar stim ce sa facem cu ele. Noi suntem stapanul gandurilor noastre si nu invers.

In plus, nu uitati ca orice om normal se confrunta in anumite situatii cu o anume doza de frica sau ingrijorare. Izabella, ingrijorarea care trebuia sa te mobilizeze la invatat s-a transformat in panica si te-a blocat. Nu uita totusi ca este o sesiune, nimic mai mult. Ia fiecare examen pe rand, invata cat poti si mai ales, du-te la examen. Daca il iei, foarte bine. Daca nu, nu-i un capat de lume. Il poti da din nou.
Inteleg si atitudinea obosita a parintilor tai. Si eu obosesc ca parinte cand copiii mei au probleme. Totusi, pentru un parinte e mai aiurea sa nu stie ce se intampla cu copilul lor.

Curaj!
Psiholog Simona Chiriluta

[izabella]

exact asa si la mine, din primele saptamani cand am inceput sa lucrez, din octombrie cu ele, a fost super ok, din prima saptamana deja nu mai aveam atacuri de panica, lucram toata ziua cu ele, nu stateam in casa deloc, si parca imi revenisem complet, anxietatea redusa, dar acum ca e si perioada stresanta cu ssiunea, aceleasi ganduri le am si eu, de genul cand voi trece odata peste ele, am tot impresia ca ma impotmolesc. ce e drept atacuri ca la carte nu am mai avut, doar anxietate si la fel ma face sa ma simt vinovata, ca de ce tot am gandurile astea.multumesc pentru raspuns doamna psiholog si aveti dreptate, ma duc la examene ce o sa fie o sa fie si asta e. nu e cel mai rau lucru daca nu iau o nota mare sau daca pic.si o sa fie o ocazie perfecta sa ma confrunt daca e cazul cu noi stari de panica, pentru ca totul in cazul meu a plecat de aici, de un atac de panica la examene, si a fost foarte urat.multumesc inca o data pentru raspunsuri tutor si multa sanatate!:)

[alexandra_32]

Izabela, așa cum spunea și sa Mikken, e foarte importantă susținerea celor din jur, și ceea prin ce trecem noi toți nu e un moft și nici o isterie, nu e chiar o problema cu care din păcate se confrunta tot mai multa lume, a și poate de aia mulți nici nu se vindeca pentru ca nu o iau în serios! Încearcă să vorbești cu ai tai...... Îți face bine asta!
Alineala iti multumesc draga mea, suntem toți niște învingători....... Dacă citim în urma și vedem Cum ne simțeam atunci când ne-am înscris pe forum, și acum privim altfel lucrurile!
Daniel, eu și acum îmi repet...... RABDARE..... cel mai important lucru asta e.....e greu dar nu e imposibil în timp vei vedea ca stările de anxietate nu mai au aceeași intensitate, ca atacurile de panica sunt tot mai rare și ca gândurile vin și pleacă fără sa ne mai sperie!
Nu credeam nici eu acum 3 luni ca voi putea gandii așa..... Dar mi-am dat seama ca aceste stări fac parte din viața mea, așa că nu trebuie decât sa mă imprietenesc cu ele și sa nu le mai las sa mă facă să sufăr.!
Aveți încredere în voi...... Aveți răbdare și nu va învinuiți pentru nimic.... Suntem niște luptători, și atâta timp cât facem terapie nu avem cum sa nu ne vindecam!

[madadudu]

Buna seara si bn v-am gasit,sunt si eu una de-a voastra....depresie,anxietate,stari obsesive,toate la un loc..sunt bogata ce sa zic.Eu aveam stari de anxietate inca de cand eram adolescenta(acum am 27 de ani),insa cu tratament mi-au trecut starile toate bune si frumoase...pana acum 2 ani cand am inceput sa am niste stari ciudate,din senin,cum ca am sa-mi pierd controlul si am sa le fac rau persoanelor pe care le iubesc,am trait cosmarul vietii mele,am simtit vinovatia,panica,anxietatea,depresia .toate veneau peste mine ca un uragan,simteam ca innebunsc,ca nu-mi mai POT TRAI PROPRIA VIATA,m-am tot incapatanat pt ca nu vroiam pastile(vroiam un bebe nespus de mult)insa mi-am dat seama ca singura nu pot face fata,am fost la psihiatru ,am luat pastile cca 4 luni dupa care din propria mea initiativa(stiu ca n-am procedat corect)le-am intrerupt treptat.M-am simtit bn cam 2 luni dupa tratament dupa care a venit din nou avalansa,stari de panica generalizata,frica ca am sa mor,ca am sa-mi pieerd controlul,lA munca cel putin era un calvar,mi se facea rau din ora in ora.M-am ambitionat ,am incercat de toate,naturiste ,muzica de relaxare,am fost la sala dar asta nu prea mult pt ca faceam efort si imi batea inima prea tare si imi era frica sa nu fac vreun infarct(offf mintea asta irationala).Cat de cat mi se schimbase perspectiva insa nu eram pe deplin multumita.Am intrat pe gandeste sanatos si vreau sa spun ca n-am apucat decat sa fac 6 sedinte pe care le-am avut gratuite insa explicatiile pe care le-am primit aici nu le-am primit nicaieri,logica lucrurilor isi spunea cuvantul,si usor,usor mi-am dat cu adevarat seama si am acceptat cu adevarat ca totul este numai si numai in capul meu si ca o catastrofa nu se intampla din atacurile de panica si din mintea irationala,de fiecare data cand incep sa am vreun gand respir adanc si imi spun:este doar in capul meu asa ceva nu se poate intampla,sunt bn si sunt in siguranta si incep sa-mi aduc aminte de cuvintele domnului Dinu.In momentul de fata am inceput psihoterapia la mine in oras de vreo o luna insa ma gandesc foarte serios sa-mi fac si un abonament aici pt ca abordarile sunt diferita fata de ce fac eu si cred ca ma va ajuta foarte mult.IN prezent sunt binisor...atacuri de panica n-am mai avut de 2 saptamani,sunt un pic mai relaxata,cu starile de depresie cei drept mai trebuie sa lucrez si sa scot de la radacina"buruiana"cum spune psihologa mea,am zile cand sunt demoralizata parca nu mai pot lupta,dar ma scutur pt ca trebuie,pt ca am pt cine,pt ca vreau un bebe si pt ca am o casnicie frumoasa...e greu...e foarte greu dar sper din tot sufletul sa pot trece ,,sa pot trai,sa pot fi fericita ceea ce va doresc si voua din tot sufletul pt ca stiu cat poate fi de dureros dar pana la urma hai sa gandim si altfel...noi suntem diferiti nu-i asa?asta pt ca poate Dumnezeu ne-a ales pe noi ca sa ne facem ordine si sa putem face o schimbare in viata noastra,poate ca trebuie sa intelegem ceva de la viata nu?