Spune-ne povestea ta

[roxana2306]

Offff si eu m-am saturat de 'simptomele' astea ale anxietății...la mine a început acum un an jumate cu un țiuit in urechi (il am so azi in permanenta,dar reușesc sa-l ignor, auzindu-l doar seara in pat), care m-a împins la RMN, o groaza de analize... toate fiind bune!
In tot acest timp, mereu apărea cate un simptom nou, căruia ii dădeam prea mare atenție... dar acum am înțeles ca totul venea de fapt de la încordarea mea zilnică, frica mea si catastrofarea...
Toate au fost suportabile, chiar nu își puneau amprenta pe viata mea, pana acum 3 săptămâni... copiii mi-au fost bolnavi, soțul pa fel, febra, spitale, nopți nedormite etc
In momentul in care totul s-a liniștit, eu nu m-am mai putut liniști (
A început cu insomnie (am o frica permanenta ca nu o sa pot dormi si ca asta o sa ma doboare fizic), lipsa poftei de mâncare, neliniște permanenta, gândul mi-e tot timpul numai la starea mea, tremur uneori cu frison, alteori cu senzații de arsura, si o durere de mușchi la picioare, deasupra genunchilor (aceeași senzație pe care o ai după ce depui un efort fizic), slăbiciunea mușchilor, oboseala...
de 3 sapt ma lupt cu toate astea... am zile mai bune si mai putin bune... dimineața e cel mai rau, seara reușind sa ma mai echilibrez putin...

[ngbogdan@gmail.com]

Buna tuturor. Pe mine ma bate gandul sa iau pastile care sa ma ajute. Voi luati medicatie ? Ce parere aveti ?

[roxana2306]

Da, eu am început de doua sapt cu Escitalopram. Locuiesc in Norvegia si aici nu se dau atât de ușor anxioliticele, deci sunt doar cu asta
Încă nu simt nici un efect...

[Violeta Tecuta]

Sunt sigură că tot greul de acum va trece si peste ani ne vom.aduce aminte cu umor despre perioada asta atât de tristă pentru cei ca noi . anxiosii.Sunt simptome greu de descris uneori..la fel de greu sunt si de dus dar am convingerea undeva intr un colt al.sufletului ca este doar o încercare pentru cei ca noi...sensibili..si trebuie să trecem cu brio peste asta..si vom reuși..mi.ar fi plăcut să pot fi mai rece..mai indiferenta..sa fi gândit rațional și pozitiv la momentul potrivit..sa nu.mi fi făcut atâtea gânduri catastrofale pe seama anumitor situații..mi.as dori să pot da timpul înapoi să percep altfel viață,din păcate însă trecutul e trecut,viitorul ne așteaptă ,iar prezentul ne chinuie deocamdată..e greu,dar nu imposibil..stiu ca se poate si mai rau de atât ..sunt oameni cu boli mult mai grave..boli cronice ...boli care nu iartă ..oameni care sunt nevoiți să facă chimioterapie pentru a si prelungi viața .iar noi ne plângem de niste afurisite de gânduri iraționale care ne dau târcoale si vor sa puna stăpânire pe viata noastră.Anxietatea nu.mi va distruge viata..nu mai mult decât a făcut.o deja..nu.mi va mai știrbi fericirea pe care trebuie s o simt alături de copiii mei frumoși,nu.mi va mai calca sufletul în picioare pentru că nu.i mai permit.i.am dat voie prea mult timp să mă transforme în ce a vrut "ea".. m.a tarat prin spitale..prin ambulante..prin urgente..prin cabinete de tot soiul..analize făcute și refăcute...bani aruncați în vânt..mi.a distrus 5 ani din viață..mi a șters bucuria de a crea ..m.a făcut bucăți .I.am arătat de nenunarate ori ca ii pot tine piept..de două ori în sala de nașteri si alte zeci pe unde apuca să mă înfrunte..de data asta însă îți promit că voi câștiga meciul si nu va mai fi egal..nu.ti voi mai lasă nici măcar un dinte în gura.. Tu voi lovi mai rau ca Bute..si vei rămâne acolo..jos..sa vezi ce înseamnă să fii la pământ !

[ngbogdan@gmail.com]

Foarte bine scris Sa avem cu totii o zi frumoasa

[roxana2306]

Buna ziua tuturor
Deși am pus acel smile, nu e tocmai ceea ce ma reprezintă in perioada de fata...
De trei săptămâni am intrat intr-un cerc vicios... anxietate permanenta, nu pot dormi, mănânc dar numai pt ca TREBUIE...
Am 28 de ani, o familie frumoasa si fericita cu doi piticoți, 5 si 3 ani, si un soț iubitor...
Totul s-a declanșat după o perioada se suprasolicitare, streptococi repetați si la copii si la soț, spitalizare, febra, nopți nedormite, alergătura... când lucrurile s-au liniștit, eu nu m-am mai putut liniști...
cam de un an jumate am început sa am anxietate pe seama presupuselor boli, dar era totul suportabil, încă nu ajunsese la panica...
Acum de trei săptămâni sunt intr-o continua neliniște, nu fac atacuri de panica, 'doar' anxietate permanenta...
Am început sa iau Escitalopram de doua săptămâni, dar cred ca si gândul ca am ajuns sa iau acest medicament, ma face sa intru mai tare in panica...
Sunt obsedată ca slăbesc... am 1,63 si înainte aveam cam 53 kg... acum am cam 51-52 kg si sunt disperata ca merg in jos...
ma tot macină gândul ca organismul meu nu va mai rezista lipsei de odihna...
Anxiolitice aici nu se prea dau (locuiesc in Norvegia)...
Referitor la simptome fizice... cred ca le-as putea avea pe toate in fiecare zi, dar am reușit sa mai elimin din îngrijorările referitoare la amorțeala. Amețeala, înțepături...si uite asa au scăzut si ele in intensitate...
Singurele care nu/mi dau pace, sunt:
o senzație ciudata de la genunchi in sus, ca o durere de mușchi, dar nici nu stiu daca o pot numi durere, e exact senzația pe care o ai după 50 de genuflexiuni... si o stare asa subfebrila...
cred ca sunt de la nesomnul combinat cu panica
Ma întristează faptul ca înainte erau atât de activi oamenii pe forumul de pe GS, dar acum nu mai

[ngbogdan@gmail.com]

Cu siguranta te vei simti incet-incet mai bine. Si eu am avut probleme cu somnul la inceput dar s-au rezolvat cumva de la sine dupa 2-3 saptamani. Incearca sa adormi mai devreme decat de obicei. Sa incercam sa nu ne mai sperie nimic. Ce o fi o fi Azi este 1 aprilie, si asta nu este o gluma

[Dorin007]

Salut,

La mine totul a inceput inca din copilarie cand ieseam pe afara si tata imi zicea sa nu merg pe langa blocuri ca poate imi cade o caramida in cap. Sau sa nu ma urc pe tren atunci cand calatoresc ca sunt 27.000 de mii de volti.
Cand cresti intr-o familie in care parintii te educa cu frica, copilul ajunge sa se teama, dar nu-i invinovatesc deloc pentru grija enorma pe care mi-o poarta si acum. Mai tarziu am inceput si eu sa am atacuri de panica cu anxietate. Am intrat pe net si l-am contactat pe Gabriel Dinu sa incepem psihoterapia.


Sedintele de psihoterapie cu Gabriel Dinu, m-au ajutat sa imi controlez anxietatea chiar si atunci cand parea foarte greu. Abc-uri, citirea pastilutelor psihologice, credintelor rationale si irationale chiar ajuta. Folositi-va logica, vedeti daca nu toate aceste ganduri probabil ca nici nu exista. De multe ori vine de la altii, cand auziti ca x-ulescu a patit nu stiu ce si e normal sa empatizam. Dati-va voie sa aveti cate o stare de anxietate din cand in cand.
Sunt probleme mult mai mari in viata decat anxietatea. Acceptati starile de anxietate, nu sunt groaznice, se pot trata, transformati imperativele in preferinte si decatastrofati. Nimic rau nu se intampla, nimic.

Gabi spune ca va fi mai bine de la an la an si asa este. Intotdeauna e o placere sa stam de vorba. E foarte natural, calm si chiar stie cum sa te linisteasca. La mine a functionat.

Va sfatuiesc sa apelati cu incredere,

Dorin

[edith88]

Buna tuturor. Pe mine ma bate gandul sa iau pastile care sa ma ajute. Voi luati medicatie ? Ce parere aveti ?

Buna,

eu iti recomand sa nu iei ce pastile iau si altii, deoarece ce lor le face bine tie ti-ar putea face rau.
Recomand mersul la un medic psihiatru, care sa recomande pastilele corecte