Atac de panica, anxietate, depresie, tristete

[daniel05]

Buna madadudu,
vreau sa iti spun ca aproximativ aceleasi stari le-am avut si eu, frica sa nu le fac rau alor mei, nu mai suportam cutitele, mi-era frica cand vedeam vreun cutit pe masa in bucatarie, nu le mai suportam, imi venea sa le arunc pe toate din casa, vinovatie, panica si evident gandul ca asta ma duce la nebunie, deci stiu foarte bine prin ce stari ai trecut.
Eu am ajuns la sedinta 22, iau si tratament pt ca simteam ca nu mai pot face fata, si incet incet cu acest program de psihoterapie si toate exercitiile facute zilnic ca la carte, obsesiile aproape ca au disparut, sau cel putin nu ma mai deranjeaza asa de mult, atacuri de panica in ultima luna am avut vreo 2 minore, si alea nu prea le-as cataloga atacuri de panica, si asta in conditiile in care la mine o zi obisnuita insemna cateva atacuri de panica serioase, iar anxietatea are zilele numarate .Psihoterapie am facut si eu aici in oras la mine, dar nu m-a ajutat prea mult pt ca era altceva decat ce fac aici. Eu acum am inteles de ce se vorbeste pe net atat de mult despre terapia cognitiv-comportamentala, eu chiar simt ca ma readuce cu picioarele pe pamant. Sper ca si tu sa poti scapa cat mai repede de acele ganduri si stari urate, pt ca stiu prin ce treci.

O seara buna!

[alexandra_32]

Daniel și madadudu...... Cât de bine mă regăsesc în tot ceea ce ați scris, la început credeam ca sunt singura care simte așa ceva, oricum tulburarea obsesiv compulsiva e sora cu anxietatea și atacul de panica
Pe fondul anxietatii și a atacurilor de panica au apărut și aceste gânduri, mi-au provocat atâta suferință...... Atâtea sentimente de vinovăție, nu îmi puteam imagina cum să mă gândesc eu ca as putea sa fac rău cuiva????Îmi era teama de cuțite, de foarfeca, crease o obsesie în a le baga prin sertare, m-am îndepărtat de fiul meu, nu mai puteam sa stau în preajma lui, și concluzia finală a mea a fost ca înnebunesc sau sufăr de schizofrenie! Cum puteai povesti cuiva ce îți trece prin cap?
Când am început psihoterapia am aflat de fapt ca sunt gânduri pe care le avem toți oamenii, gânduri care vin și pleacă, ca empatizam fiind mai sensibili cu tot ceea ce ne înconjoară!
Medicația, psihoterapia și exercițiile pentru gânduri m-au adus pe linia de plutire, mi-a redat viața înapoi și curajul de a avea răbdare și încredere!! Nu a fost ușor dar nici imposibil!!
Madadudu...... Acum după 4 luni exact așa văd și eu lucrurile ca și tine..... A fost o încercare, a fost un test..... Toate aceste trairi m-au făcut să meditez mai mult la viața mea, la felul cum percepeam lucrurile, la felul cum etichetam oamenii, la cât de mult mă preocupam de toată lumea și uitam sa am grija și de sufletul meu!!
Va doresc sa fiți bine!!

[madadudu]

Exact...si am mai inteles ceva apropo de teama asta de a innebuni,un nebun nu se intreaba niciodata:oare sunt nebun,oare am luat-o razna?el nu se intreaba asta niciodata ,insa un anxios si un panicos exact asta face..deci...noi NU suntem nebuni.
Alexandra cu copilul tau cum e relatia?eu una ma gandesc mereu si imi este teama ca atunci cand voi avea un copil nu voi fi o mama buna,ca nu voi fi in stare sa-l cresc asa cum mi-as dori pt ca nu vreau ca copilul meu cand va creste sa pateasca ce patesc eu dak nu ma voi purta cu el cu deosebita grija.
Asta si starile mele ma intorc de multe ori din drum,cu toate ca ma simt mai bn decat acum 1 an cand eram un zombi pe strada, parca un pic de teama am....vreau sa-mi i-au inima in dinti si sa fac un bebix,imi doresc mult...

[alexandra_32]

Madadudu draga mea, nici sa nu te gândești că nu vei fi o mama buna, și sa nu îți fie teama pentru ca toate lucrurile se așează de la sine!! Relația mea cu fiul meu e una deosebita, și suntem foarte atașați unul de altul și poate ca de aceea având acele gânduri m-am panicat și mai tare! M-am depărtat de el doar atunci când mă simțeam rău, și de multe ori nu vroiam sa mă vadă plângând sau în momentele de teama cum puteam eu sa îi ofer siguranță, când nu o aveam nici eu?......dar a trecut..... Și m-a susținut și înțeles și soțul și părinții mei și au fost alături de mine tot timpul!
Și apropo de teama ăsta de a înnebuni, exact așa mi-a spus și psihiatra și psihoterapeutul, un nebun are impresia ca e absolut normal

[daniel05]

Alexandra m-ai facut sa zambesc cand am citit de frica ta de schizofrenie, pt ca la asta ma gandeam si eu, ca asa o sa ajung, luasem frica de aceasta boala, pana mi-am luat inima in dinti si am citit simptomele, nu puteam sa mai rezist. Pot sa spun ca m-am linistit putin atunci, doar ca inca mai aveam frica vocilor, ea fiind veche inca din primul meu episod. Una peste alta anxietatea asta a noastra asta si face din noi, sa ne gandim tot timpul ca va fi mai rau, ca vom pati nu stiu ce lucruri rele, si defapt noi suntem niste oameni sanatosi tun .

O seara buna!

[bianca88]

buna tuturo, am citit pe forum multe din fricile cu care va confruntati voi , cu sentimentul de vinovatie , dar nu am citsit despre frica de a sta singura , despre o obsesie pentru o perosoana de ex eu cred ca am facut o obsesie pentru sotul meu ma apuca atacuri de panica si daca coboara pana la scara fara telefon , daca nu raspunde la telefon...am ajuns sa fiu un stres pentru el..daca se duce la sala cronometrez timpul cat sta oriunde merge vreau sa fiu si eu cu el..nu mi se intampla cu nimeni asta decat cu el..mai mult de atat atacuri de panica am foarte rar cand suntem impreuna insa cum e plecat undeva ma ia instantaneu senzatia de frica respiratie grea si inima o simt in gat...cum credeti ca voi gasi rezolvare la aceasta obsesie...daca se mai confrunta cineva cu asta astept pareri multumesc

[alexandra_32]

Bianca ma bucur ca ne-ai scris, eu una nu pot sta singura de cand am aceste probleme, merg insotita in oras, la cumparaturi, cred ca si asta face parte din aceste tulburari!!Eu mai mult sunt dependenta de mama mea deorece sotul meu lucreaza mult si ajunge tarziu acasa!Am inceput deja sa imi infrunt si aceste temeri, asa ca incerc incetisor sa merg singura in oras, sa raman singura acasa..!!Numai infruntandu-le poti scapa de frica de ele!!E ca si la gandurile obsesive, ele apar dar nu ne mai creeaza teama sau frica!

[madadudu]

Buna bianca,si eu m-am confruntat cu astfel de temeri,imi era frica sa stau singura si mai ales sa ies singura din casa de teama sa nu mi se faca rau sa nu clachez,dar usor ,usor am scapat,important este modul de gandire si logica la care trebuie sa apelam de fiecare data,,,aici sa sti ca intra persoane cu fel de fel de temeri,fiecare are teama si obsesia lui nu trebuie sa semene intre ele,important este sa discuti despre ele ...uite si eu ma pot considera dependenta de sotul meu,nu stiu ce m-as face fara el.ii multumesc lui Dumnezeu ca mi l-a scos in cale,ca ma intelege si ca e acolo de fiecare data cand am nevoie de el.Parintii mei sunt divortati,mama e plecata din tara la munca din cauza vremurilor rele in care traim,fratele meu la fel,cu tatal meu ma vad foarte rar practic sotul meu e familia mea in momentul asta,cei drept ai mei nu stiu chiar tot ce se intampla cu mine pt ca nu vreau sa-i ingrijorez....bianca ai incredere in tine,ai incredere ca esti in siguranta,ai mai trecut prin asta si ai fost bn nu?incearca sa faci ceva cand e sotul tau plecat,ceva ce iti face placere sau completeaZa un rebus de ex iti va capta atentia chiar si pt cateva minute.incearca sa faci ceva pt tine .pt ca oricat de mult am vrea sa scapam de trairile astea cat am trosni din degete nu se va intampla ,avem nevoie de timp si de cineva care sa ne invete lucruri pe care noi nu le putem vedea de valul asta de pe fata noastra care se numeste ,frica,panica,depresie.Va pup pe toti o viata linistita va doresc.

[Mikken]

Salutare, dragilor. Revin si eu cu ceva detalii legate de evolutia mea. Dupa ce m-am simtit foarte bine intre noiembrie si jumatatea lui ianuarie, culcandu-ma pe o ureche si rarind exercitiile de pe site, in urma cu 2 saptamani am avut o recadere. M-am trezit dintr-o data cu team si frica puternica in stomac si nu a mai durat mult pana am izbucnic in plans. Mi-am revenir relativ repede, in sensul ca a 2-a zi la pranz m-am simtit mult mai bine. Acum ma simt destul de bine, cu exceptia fricii si golului din stomac pe care le resimt dimineata la trezire si razlet in timpul zilei. De data asta nu mai fac greseala sa renunt la terapie si urmez cu sarguinta indicatiile lui Gabi si ale programului.

In sfarsit, daca nu era deja clar, am realizat ca numai cu medicatie nu ne putem vindeca niciodata definitiv ! Nu renuntati la program si la exercitii nici atunci cand va simtiti excelent si credeti ca nimic nu va mai poate darama !

Duminica placuta tuturor !

[izabella]

La fel mi se intampla si mie.am fost la examene asa cum spuneam, nu am avut stari de panica, am venit fericita acasa, linistita dar peste cateva zile mi.au revenit iar gandurile anxioase, care ma fac sa ma trezesc dimineata agitata, si obosita. Si de doua zile ma simt tensionata la,nivelul,intregului corp. Si cand vad recaderile astea incerc sa imi adun curajul sa lucrez iar cu ele, si nu reusesc in totalitate.