Anxietatea nu înseamnă întotdeauna frică vizibilă. De multe ori, ea se ascunde în spatele unor comportamente pe care le poți considera „normale”, „responsabile” sau chiar „dezirabile” — perfecționism, nevoia de a avea totul sub control, dificultatea de a spune „nu”, iritabilitate sau procrastinare. În loc de „Mi-e frică”, poți gândi „Trebuie să mă asigur că totul este în regulă” sau „Nu pot să mă opresc până nu termin tot”. În spatele acestor tipare stă adesea aceeași nevoie: să obții siguranță într-o lume care nu poate oferi certitudine absolută.
Cum se poate ascunde anxietatea în spatele unor comportamente „normale”
Anxietatea poate arăta ca perfecționism. Ca nevoia de a avea totul sub control. Ca dificultatea de a spune „nu”. Ca iritabilitate, procrastinare sau imposibilitatea de a te opri din muncă. Poate arăta ca o nevoie permanentă de a verifica, de a anticipa, de a analiza și de a te asigura că nu ai greșit.
Uneori, persoana anxioasă nu spune „Mi-e frică”, ci:
„Trebuie să mă asigur că totul este în regulă.”
„Mai bine verific încă o dată.”
„Nu pot să mă opresc până nu termin tot.”
„Dacă fac lucrurile perfect, nu voi avea de ce să-mi fac griji.”
„Trebuie să știu ce se va întâmpla.”
În spatele acestor comportamente poate exista aceeași nevoie fundamentală: să obții siguranță într-o lume care nu poate oferi certitudine absolută.
Ce este, de fapt, anxietatea din punct de vedere psihologic
Anxietatea poate fi mai degrabă o stare de alertă decât o frică evidentă. Din punct de vedere psihologic, ea implică anticiparea unei amenințări viitoare. Nu este nevoie ca pericolul să fie prezent aici și acum — este suficient ca mintea să îl anticipeze. De aceea, anxietatea poate produce o stare persistentă de vigilență: Ce ar putea merge prost? Ce am omis? Ce se va întâmpla dacă…?
În timp, această stare poate deveni atât de familiară, încât nici nu o mai recunoști ca anxietate. Poți spune:
„Așa sunt eu. Sunt atentă.”
„Îmi place să fac lucrurile bine.”
„Sunt o persoană responsabilă.”
„Nu-mi place să las lucrurile la voia întâmplării.”
Și poate fi adevărat — responsabilitatea, atenția și dorința de a face lucrurile bine nu sunt, în sine, probleme. Diferența apare atunci când aceste comportamente nu mai sunt alegeri, ci devin modalități prin care încerci să îți reduci anxietatea.
Perfecționismul și frica de greșeală
Perfecționismul poate ascunde frica de greșeală. Uneori, în spatele lui nu se află dorința de excelență, ci teama de consecințele unei greșeli:
„Dacă fac totul perfect, nu voi putea fi criticat.”
„Dacă mă pregătesc suficient, nu voi eșua.”
„Dacă verific totul, nu voi face o greșeală.”
Problema este că perfecțiunea nu poate oferi siguranța promisă. Cu cât încerci mai mult să elimini posibilitatea unei greșeli, cu atât devii mai atent la tot ce ar putea merge prost. Iar ceea ce trebuia să îți ofere siguranță ajunge să îți mențină starea de alertă.
Iritabilitatea, o altă față a anxietății
Nu toate persoanele anxioase par îngrijorate. Unele par nervoase. Când organismul se află într-o stare prelungită de activare, toleranța la frustrare poate scădea. Zgomotele devin mai greu de suportat, întrebările celorlalți pot deveni iritante, iar micile schimbări de plan pot provoca reacții disproporționate.
În astfel de momente, în spatele lui „Mă enervează!” poate exista și un: „Este prea mult. Nu mai pot procesa încă ceva.” Asta nu înseamnă că orice iritabilitate este anxietate, dar este util să te întrebi uneori ce se află sub reacția vizibilă.
Procrastinarea și cercul anxietății
Pare paradoxal: dacă îți este atât de important să faci ceva bine, de ce amâni? Pentru că uneori problema nu este lipsa motivației, ci frica de ceea ce ai putea simți dacă începi. Dacă o sarcină este asociată cu posibilitatea de a greși, de a fi evaluat, de a nu fi suficient de bun sau de a nu face față, amânarea îți poate oferi o ușurare imediată.
„Mă apuc mai târziu” reduce pentru moment disconfortul. Dar apoi apare vinovăția, presiunea crește, iar sarcina devine și mai amenințătoare. Se formează astfel un cerc:
anxietate → evitare → ușurare temporară → anxietate mai mare → evitare.
Nevoia de control, o formă subtilă de anxietate
Una dintre cele mai frecvente încercări de a te liniști este să controlezi cât mai multe variabile. Planifici, anticipezi, verifici, ceri reasigurări, îți imaginezi scenarii alternative, încerci să prevezi toate posibilitățile.
Controlul poate fi util. Problema apare atunci când devine condiția pentru a te putea simți în siguranță. Dacă ai nevoie să știi exact ce se va întâmpla pentru a fi liniștit, vei fi inevitabil vulnerabil în fața incertitudinii — iar incertitudinea este o parte inevitabilă a vieții.
O întrebare mai utilă decât „De ce sunt așa?”
Când înțelegi anxietatea doar ca pe „frica de ceva”, poți ajunge să te lupți cu simptomele ei — încerci să nu mai gândești, să nu te mai îngrijorezi, să nu mai verifici, să fii mai relaxat.
Uneori, însă, o întrebare mai utilă este: „Ce încearcă această parte din mine să prevină sau să protejeze?”
- Poate că perfecționismul încearcă să protejeze de rușine.
- Poate că nevoia de control încearcă să protejeze de neputință.
- Poate că hiperresponsabilitatea încearcă să prevină critica.
- Poate că evitarea încearcă să protejeze de eșec.
- Poate că nevoia constantă de reasigurare încearcă să creeze un sentiment de siguranță.
Privită astfel, anxietatea nu mai apare doar ca un „dușman” care trebuie eliminat, ci și ca o strategie de protecție care, la un moment dat, poate să fi avut un sens.
Cum arată anxietatea ta?
A înțelege anxietatea înseamnă și a observa ce se află sub ea. Poate că primul pas nu este să te întrebi „Cum scap de anxietate?”, ci „Cum arată anxietatea mea?”
La unii oameni este o teamă intensă. La alții este o minte care nu se oprește. La alții este perfecționism. La alții este nevoie de control. La alții este iritabilitate. La alții este procrastinare. La alții este imposibilitatea de a se odihni.
Și poate că tocmai aici începe o relație diferită cu propria anxietate: nu prin a o judeca, ci prin a deveni suficient de curios încât să observi ce încearcă ea să facă pentru tine și de ce are nevoie pentru a nu mai fi nevoită să o facă atât de intens.
Fă primul pas către o stare de bine
Nu trebuie să treci singur prin anxietate, atacuri de panică, depresie, tulburare obsesiv-compulsivă (TOC), anxietate socială sau alte dificultăți emoționale. Primul pas este să înțelegi ce ți se întâmplă și să ai acces la informații corecte și la sprijinul unui psiholog.
Dacă nu poți ajunge la cabinetele noastre din București sau Cluj, poți beneficia de psihoterapie online, de oriunde te-ai afla, prin intermediul platformei Gândește Sănătos.
Descarcă gratuit aplicația Gândește Sănătos din App Store sau Google Play sau creează-ți un cont gratuit pe www.gandestesanatos.ro. Vei avea acces imediat la primele 3 lecții ale programului de psihoterapie online, fără niciun cost.
Dacă alegi să continui programul, poți lucra alături de unul dintre psihologii noștri specializați în terapia cognitiv-comportamentală (CBT), care te va ghida pe parcursul procesului terapeutic. Pentru întrebări sau pentru programarea unei ședințe individuale, accesează pagina Contact de pe site.
De asemenea, pe platformă vei găsi un forum dedicat comunității Gândește Sănătos, unde poți citi experiențele altor persoane care s-au confruntat cu probleme similare și poți afla cum le-a ajutat psihoterapia în procesul de recuperare.
Psihoterapeut Ileana Matei
0726.112.161
Frica de a simți emoții neplăcute este un fenomen tot mai răspândit într-o cultură care valorizează excesiv fericirea și plăcerea. Windy Dryden, unul dintre pionierii terapiei rațional-emotive și comportamentale, numește generația actuală „generația confortului” — cea în care replica „Nu o să fac asta pentru că m-aș simți inconfortabil” devine tot mai frecventă. Problema nu e că vrei să eviți suferința (e firesc), ci că frica de emoții negative te poate face să le eviți sau să le suprimi, pierzând astfel rolul lor adaptativ și informativ.
De ce ne e frică de emoțiile neplăcute
În zilele noastre, cu precădere în cultura vestică, fericirea și plăcerea sunt valori foarte des promovate, atât de des încât la primele semne de tristețe sau disconfort, majoritatea dintre noi reacționăm cu frică și evitare. Windy Dryden, unul din pionierii terapiei rațional-emotive și comportamentale, spune că generația noastră este generația confortului și că nu rar se întâlnește cu replica „Nu o să fac cutare lucru pentru că m-aș simți inconfortabil”. Până la un punct e de înțeles: ca ființe vii este firesc să căutăm plăcerea și să evităm suferința, însă când dezvoltăm o frică față de sentimente sau emoții mai puțin plăcute și ne e foarte greu să tolerăm frustrarea când le simțim, această alergare după plăcere poate fi problematică. Mai jos sunt câteva exemple legate de cum te poate afecta frica de emoții.
Emoțiile „negative” au și ele un rol adaptativ
În primul rând, dacă grupezi emoțiile în emoții pozitive și emoții negative și consideri că cele negative sunt rele și de evitat, pierzi din vedere rolul adaptativ pe care îl poate avea o emoție precum tristețea sau îngrijorarea. Astfel, poți rata mesaje importante pe care creierul ți le transmite. Evitând sau suprimând o emoție negativă care apare, nu îți dai șansa să te înțelegi pe tine însuți și să vezi de ce anume ai nevoie, ce aspecte din viața ta merită o atenție mai mare sau care sunt valorile și lucrurile importante pentru tine.
Emoțiile nu cresc la nesfârșit
În al doilea rând, în spatele fricii de emoții de multe ori se află credința că, dacă nu scapi de emoții sau nu le controlezi în vreun fel, ele vor crește în intensitate până vor deveni insuportabile. Această credință te poate „urmări” și, la primul semnal că în corpul tău se întâmplă ceva, poți reacționa puternic. Cât este de plauzibil totuși acest scenariu, în care emoțiile cresc și te acaparează? Ce emoții știm să dureze la nesfârșit sau să crească atât de mult încât să depășească capacitatea noastră de a le simți?
Doar pentru că încă nu ai găsit variante alternative la unele gânduri negative pe care le ai sau la modalitățile dezadaptative de a face față emoțiilor, nu înseamnă că emoțiile, în sine, sunt periculoase sau de nesuportat. Ci doar că e nevoie să te raportezi la ele într-un mod mai sănătos. Strategiile ineficiente de reglare emoțională, precum ruminația sau consumul de substanțe, cresc șansele ca emoțiile negative să persiste pe termen lung, pe când acceptarea, modificarea gândurilor sau tehnicile de reducere a activării fiziologice (relaxare, meditație) scad semnificativ aceste șanse.
Dar chiar și în cazul în care folosești strategii mai puțin eficiente de reglare a emoțiilor, felul în care suntem construiți nu permite emoțiilor să crească încontinuu și să depășească un prag de suportabilitate al organismului. În loc să vezi emoțiile ca pe un bulgăre de zăpadă care coboară pe pârtie și se face din ce în ce mai mare, te poți gândi la ele ca la norii de pe cer, care vin și pleacă — a doua metaforă descriind mult mai bine felul în care funcționează emoțiile.
Frica de rușine, un caz aparte
În al treilea rând, un „loc special” în ierarhia fricilor legate de emoții îl ocupă frica față de rușine. Fie că te-ai confruntat la un moment dat cu situații umilitoare, fie nu ți s-a întâmplat niciodată ceva extrem de umilitor, dar anticipezi că oricând ți se poate întâmpla asta, această fugă de a nu te simți rușinat poate fi mult mai obositoare și costisitoare decât dacă ai trece efectiv prin situația de care te temi.
Rușinea poate da naștere la senzații viscerale puternice, iar primul instinct poate fi cel de a te ascunde. Dar de aici până la „a intra în pământ de rușine” este o cale lungă, și doar neacceptarea și indisponibilitatea ta de a o simți îi dă atâta putere asupra ta. Oare merită tot efortul pe care îl investești în evitarea rușinii? Sau ai putea să îți canalizezi resursele spre ceva mai productiv, alegând să accepți situațiile în care te-ai putea simți rușinat ca parte din viață?
Un gând de final
În concluzie, emoțiile tale pot ajunge să fie obiectul unei frici uneori destul de intense, lucru ușor de înțeles într-o societate care valorizează atât de mult fericirea și plăcerea. Însă schimbându-ți perspectiva din care vezi disconfortul creat de anumite emoții, impactul pe care îl are această frică poate fi redus. Astfel poți lua ce e bun din această frică, adică motivația de a căuta plăcerea și fericirea, fără să te înspăimânți când, din diverse motive, experimentezi stări mai puțin plăcute sau perioade în care nu simți fericire.
Fă primul pas către o stare de bine
Nu trebuie să treci singur prin anxietate, atacuri de panică, depresie, tulburare obsesiv-compulsivă (TOC), anxietate socială sau alte dificultăți emoționale. Primul pas este să înțelegi ce ți se întâmplă și să ai acces la informații corecte și la sprijinul unui psiholog.
Dacă nu poți ajunge la cabinetele noastre din București sau Cluj, poți beneficia de psihoterapie online, de oriunde te-ai afla, prin intermediul platformei Gândește Sănătos.
Descarcă gratuit aplicația Gândește Sănătos din App Store sau Google Play sau creează-ți un cont gratuit pe www.gandestesanatos.ro. Vei avea acces imediat la primele 3 lecții ale programului de psihoterapie online, fără niciun cost.
Dacă alegi să continui programul, poți lucra alături de unul dintre psihologii noștri specializați în terapia cognitiv-comportamentală (CBT), care te va ghida pe parcursul procesului terapeutic. Pentru întrebări sau pentru programarea unei ședințe individuale, accesează pagina Contact de pe site.
De asemenea, pe platformă vei găsi un forum dedicat comunității Gândește Sănătos, unde poți citi experiențele altor persoane care s-au confruntat cu probleme similare și poți afla cum le-a ajutat psihoterapia în procesul de recuperare.
Psihoterapeut Alexandra Păcurar