Când mergi cu copilul la psiholog pentru prima dată, este util să știi la ce să te aștepți: prima programare are loc de obicei fără copil, pentru ca specialistul să înțeleagă dinamica familiei, iar intervenția directă asupra copilului variază în funcție de vârsta lui. Adesea, schimbarea reală începe de la adulții din jurul copilului, nu doar de la el. Acest ghid îți arată etapele evaluării, rolul tău ca părinte și momentul potrivit pentru a cere ajutor specializat.
Ce se întâmplă la prima întâlnire cu psihologul
Cel puțin prima programare va avea loc fără prezența copilului. Poate suna neobișnuit, însă pentru o evaluare temeinică este necesar ca psihologul să cunoască familia, dinamica relațiilor din ea și perspectiva fiecărei persoane asupra copilului. Dacă este posibil, psihologul va insista să cunoască ambii părinți, precum și îngrijitorii copilului (bonă, bunică etc.). Perspectiva fiecăruia dintre cei implicați direct în viața și educația copilului contează foarte mult, cu atât mai mult cu cât părerile adulților despre „problemă” sunt deseori foarte diferite.
Dacă este posibil, psihologul va solicita informații și de la cadrele didactice active în viața copilului.
Când este nevoie de o evaluare complexă a dezvoltării
Dacă îți dorești o evaluare a nivelului de dezvoltare a copilului, solicită expres acest lucru psihologului. Nu toți psihologii care lucrează cu copii realizează evaluări complexe, care presupun teste standardizate și mai multe întâlniri dedicate exclusiv evaluării. Dacă scopul solicitării serviciilor psihologice este unul psihoterapeutic, psihologul va evita să supună copilul stresului suplimentar al unei evaluări complexe, preferând să evalueze minimal nivelul de dezvoltare și să intervină mai degrabă pe „problemă”.
Cum variază intervenția psihologului în funcție de vârsta copilului
Copiii la vârste foarte mici, sub șase-șapte ani, vor avea parte de intervenție minimă din partea psihologului. Specialistul va prefera să realizeze intervenția prin părinți, bunică etc., persoane care petrec mult mai mult timp cu copilul și cu care acesta are o relație de atașament. Intervenția directă a specialistului cu copilul crește exponențial cu vârsta.
De ce copilul este adesea „simptomul” familiei
Copilul este adeseori „simptomul” familiei. Poți să te aștepți să ți se ceară schimbări semnificative ție, ca adult, împreună cu toți adulții activi din viața copilului. În funcție de problematică și de vârsta copilului, o schimbare adecvată și radicală în mediu și stil parental ameliorează foarte mult problema copilului.
Mulți părinți au impresia că pot aduce copilul la psiholog și că acesta „va rezolva” copilul, redându-l familiei sănătos, cuminte și cu abilități perfecte de a gestiona emoțiile și a face față situațiilor. Nu poți arunca un cartof răcorit în aceeași ciorbă fierbinte. În copiii noștri și problemele lor se oglindesc propriile noastre limite și dificultăți. Copiii noștri seamănă cu noi, gestionează problemele cum le gestionăm noi, ne moștenesc genetic structurile de personalitate și învață de la noi anxietatea, furia, deprimarea, agresivitatea sau modul defectuos de a gestiona situațiile de criză.
Influența școlii și a prietenilor pe măsură ce copilul crește
Pe măsură ce crește, copilul este expus unor medii asupra cărora controlul parental devine din ce în ce mai limitat: școală, prieteni, rude etc. Astfel, cresc provocările, iar influența parentală pare să se diminueze. Adevărul este însă că un copil cu un atașament securizant și cu o relație de comunicare activă cu părinții le va spune acestora provocările cu care se confruntă și va învăța de la ei modalități de a le gestiona eficient. Mediul școlar își va pune totuși amprenta asupra copilului, indiferent de dorința ta, astfel că unele dintre probleme vor fi mereu întreținute de lucruri la care nu ai acces sau pe care nu le poți schimba.
Capcana perfecționismului
Este de evitat perfecționismul: mulți părinți își doresc copii perfecți, care să se descurce eficient în orice situație, să învețe bine, să fie sănătoși, să asculte, să aibă prieteni, să-și gestioneze emoțiile etc. Adevărul este că perfecționismul este o capcană periculoasă. Nici tu nu ești perfect și trăiești într-o lume imperfectă. Perfecționismul te face nemulțumit și lipsit de bucuria fiecărei zile, cu bune și rele, expunându-te astfel unei presiuni care te uzează pe tine, dar și pe cei din jur.
Când problema ta nu este și problema copilului
Problema prezentată de tine, ca adult, s-ar putea să nu fie o problemă și pentru copil, care acceptă situația respectivă și nu își dorește schimbarea. De aici pot apărea dificultăți, însă cu o intervenție eficientă, obiectivele pot fi redirecționate spre un scop general: starea de bine a copilului și a familiei.
Care este momentul potrivit să mergi la psiholog
Un lucru important este și momentul oportun al vizitei la psiholog. Mulți părinți amână mult prea mult ajutorul specializat, în timp ce alți părinți se îngrijorează de orice detaliu mic, fără curajul de a aborda problema. Din fericire, dacă ești un părinte atent, vei observa când copilul trăiește un stres mai mare, când dispoziția lui afectivă este diferită pentru prea multă vreme sau când starea de sănătate se înrăutățește fără cauze medicale evidente, și vei căuta ajutor specializat la timp.
Fă primul pas către o stare de bine
Nu trebuie să treci singur prin anxietate, atacuri de panică, depresie, tulburare obsesiv-compulsivă (TOC), anxietate socială sau alte dificultăți emoționale. Primul pas este să înțelegi ce ți se întâmplă și să ai acces la informații corecte și la sprijinul unui psiholog.
Dacă nu poți ajunge la cabinetele noastre din București sau Cluj, poți beneficia de psihoterapie online, de oriunde te-ai afla, prin intermediul platformei Gândește Sănătos.
Descarcă gratuit aplicația Gândește Sănătos din App Store sau Google Play sau creează-ți un cont gratuit pe www.gandestesanatos.ro. Vei avea acces imediat la primele 3 lecții ale programului de psihoterapie online, fără niciun cost.
Dacă alegi să continui programul, poți lucra alături de unul dintre psihologii noștri specializați în terapia cognitiv-comportamentală (CBT), care te va ghida pe parcursul procesului terapeutic. Pentru întrebări sau pentru programarea unei ședințe individuale, accesează pagina Contact de pe site.
De asemenea, pe platformă vei găsi un forum dedicat comunității Gândește Sănătos, unde poți citi experiențele altor persoane care s-au confruntat cu probleme similare și poți afla cum le-a ajutat psihoterapia în procesul de recuperare.
Psiholog Simona Chiriluță
Disciplinarea și pedeapsa nu sunt același lucru, deși mulți părinți le confundă. Pedeapsa se bazează pe autoritate, frică și judecarea copilului ca persoană, în timp ce disciplinarea presupune respect reciproc și învățarea unui comportament dorit, ajutând copilul să devină responsabil pentru propriile acțiuni. Înțelegerea acestei diferențe este esențială pentru o relație părinte-copil sănătoasă și pentru dezvoltarea emoțională a copilului pe termen lung.
De ce ne punem întrebări despre corectarea comportamentului copilului
Fiecare părinte, mai devreme sau mai târziu, începe să-și pună întrebări despre cum să corecteze comportamentele nepotrivite ale copilului. Ne dorim cu toții copii sănătoși, frumoși, ascultători, generoși, conștiincioși la școală, respectuoși față de noi și de ceilalți, capabili să-și gestioneze emoțiile, ordonați, creativi — iar lista poate continua în funcție de valorile fiecărui părinte. Adevărul este însă că nici noi, ca adulți, nu acționăm mereu așa, având propriile noastre dificultăți. Ne dorim totuși ce e mai bun pentru copiii noștri și facem eforturi susținute spre a-i educa, spre a le transmite valorile și principiile noastre.
Copilul rămâne însă copil, iar în ciuda eforturilor părinților, apar comportamente pe care le considerăm demne de corectat. Cum facem asta? Unii părinți aleg să ignore și să meargă mai departe. Alții, în extrema opusă, „vânează” orice greșeală, sancționând fiecare comportament considerat negativ. Fiecare părinte are propriul său stil parental, însă ce este comun tuturor este că, într-un fel sau altul, confruntăm comportamentul negativ.
Confuzia dintre disciplinare și pedeapsă
Mulți dintre noi confundă disciplinarea cu pedeapsa. Educația din trecut se baza pe învinovățire, pe frică și pe dominare, forțând astfel copilul să asculte de părinte. Sancțiunea era, fără doar și poate, sub formă de pedeapsă. De aici, consecințele sunt variate, atât asupra copilului, cât și a părintelui, dar și a relației dintre ei. Noi, părinții de azi, am fost educați în acest fel și tindem, de multe ori fără să vrem, să repetăm propriul model parental în relațiile cu copiii noștri.
Ce presupune pedeapsa?
Pedeapsa are câteva trăsături definitorii, care o diferențiază fundamental de disciplinare:
- Se bazează pe autoritate — forțează copilul să respecte norma stabilită de părinte. Pedeapsa cere supunere, iar consecința este că acesta învață să obțină ce dorește prin dominare și agresivitate.
- Se adresează persoanei, nu comportamentului — presupune mai degrabă judecarea morală a copilului decât a faptei. Îi reamintim mereu greșelile trecutului, sperând că nu le va mai repeta. În mod evident, copilul știe ce să nu facă, însă nu este sigur ce anume ar trebui să facă pentru a mulțumi părintele.
- Este arbitrară — se aplică după bunul plac al părintelui, fără legătură directă cu comportamentul. De exemplu, dacă a depășit timpul permis pentru joacă pe tabletă, copilul este pedepsit cu o zi fără dulciuri. Astfel, pedeapsa nu-și atinge scopul, iar copilul nu trăiește o consecință logică a neascultării care să-l ajute pe viitor.
- Amenință copilul cu pierderea iubirii părintelui — copilul este „șantajat emoțional” și se teme de respingere, motiv pentru care ascultă. Acesta este un aspect care va influența viitorul adult, generând insecuritate și relații dependente și submisive.
Ce presupune, în schimb, disciplinarea?
Disciplinarea, în comparație cu pedepsirea, presupune învățarea unui comportament dorit în paralel cu eliminarea comportamentului inadecvat. Disciplinarea nu înseamnă impunere prin forță, ci respect reciproc și posibilitatea copilului de a lua decizii, acesta devenind astfel responsabil de propriul comportament și de consecințele lui.
Prin disciplinare:
- corectăm comportamente, nu judecăm sau umilim copiii;
- iubim necondiționat, în ciuda comportamentului;
- oferim atenție suplimentară copilului atunci când face ceva ce ne dorim, nu doar când greșește;
- rămânem obiectivi și nu luăm comportamentul copilului ca pe un afront personal — un eveniment devine mai degrabă o experiență de învățare și educație, nu o încălcare a autorității parentale.
Ce vor învăța copiii prin disciplinare
Copiii vor învăța să se adapteze, să-și asume responsabilitatea propriilor comportamente, se vor implica activ în devenirea lor și vor interioriza regulile stabilite împreună cu părintele, fără a fi nevoie ca acesta să le impună sau să le amintească de fiecare dată.
Nu e niciodată prea târziu să reînvățăm
În mod sigur, fiecare părinte disciplinează și pedepsește. Nu este însă niciodată prea târziu pentru a o lua de la capăt și a reînvăța. Teoretic, știm cum ar trebui să educăm copilul, însă practic, modul în care noi înșine am fost educați, dar și propriile dificultăți în a gestiona problemele personale și emoțiile, ne împiedică să ne educăm copiii pentru a deveni adulți funcționali.
Ca adulți, merită să învățăm cum să fim noi înșine model pentru copiii noștri, iar pentru asta merită să apelăm cu încredere la psiholog. O persoană instruită și specializată ne poate ajuta să gestionăm eficient propriile probleme și să identificăm dificultățile întâmpinate în creșterea copilului, precum și depășirea acestora. În plus, uneori unele comportamente ale copilului sunt mult prea dificile de abordat, iar asistarea de către psiholog devine esențială.
Fă primul pas către o stare de bine
Nu trebuie să treci singur prin anxietate, atacuri de panică, depresie sau alte dificultăți emoționale. Primul pas este să înțelegi ce ți se întâmplă și să ai acces la informații corecte și la sprijin specializat.
Descarcă gratuit aplicația Gândește Sănătos din App Store sau Google Play și începe cu primele 3 lecții gratuite ale programului de psihoterapie online.
Dacă îți dorești și îndrumarea unui psiholog pe parcursul programului, îți poți crea gratuit un cont pe www.gandestesanatos.ro, unde vei putea continua procesul terapeutic alături de unul dintre psihoterapeuții noștri.
Psiholog Simona Chirilută
www.psihosolutii.ro
www.gandestesanatos.ro
Când un părinte pleacă la muncă în străinătate, cea mai grea decizie nu este plecarea în sine, ci ce se întâmplă cu copiii: rămân acasă sau merg împreună cu părintele? Ambele variante presupun riscuri emoționale — sentimentul de abandon, în primul caz, și dificultăți de adaptare, în al doilea — dar ambele pot fi gestionate cu sprijin psihologic potrivit, oferit constant și, dacă e nevoie, chiar de la distanță.
De ce este migrația o provocare pentru familiile din România
Fenomenul migrării către țări mai dezvoltate decât România este deja o realitate a societății românești. Dificultățile financiare și dorința unei vieți mai bune au condus la decizii nu tocmai ușor de luat, cu consecințe pe termen lung. În acest context, atât cel care pleacă, cât și familia rămasă, trec prin schimbări importante.
De cele mai multe ori, unul dintre părinți pleacă pentru a „deschide drumul” înainte de a muta întreaga familie, sau pleacă temporar pentru a trimite bani acasă. Întrebarea care rămâne mereu deschisă este: ce facem cu copiii? Îi luăm cu noi sau îi lăsăm acasă? Cum vor evolua rămânând acasă? Cum se vor acomoda cu noua țară? Cum se vor adapta când ne vom întoarce?
Dacă copiii rămân acasă
Dacă copiii rămân acasă, relația cu părintele plecat trebuie să continue cu constanță. Doar a trimite bani nu este suficient pentru ei — copiii trebuie să resimtă mereu că sunt iubiți și acceptați, de la convorbirile zilnice prin telefon și internet, la vizitele dese și vacanțele petrecute împreună.
Timpul în care copilul este separat de părintele plecat nu trebuie să fie prea îndelungat. Altfel, copilul se simte abandonat, iar mintea lui „înțelege” că nu este o prioritate pentru părinții săi.
Semnele sentimentului de abandon
- Deteriorarea conduitei școlare
- Tulburări de atenție
- Indiferență și apatie
- Încăpățânare
- Comportamente agresive
- Lipsă de perspectivă
Când aceste semne apar, este important să căutăm ajutor de specialitate fără a amâna.
Dacă copiii merg împreună cu părinții
Dacă copiii merg cu noi, este bine să ne pregătim emoțional pentru o perioadă dificilă, în care atât adulții, cât și copiii se adaptează la noul mediu. Mutarea într-o nouă țară necesită pregătire: copilul trebuie să se simtă parte din decizie și să cunoască (chiar și virtual) noul mediu și locuința în care va sta. Cu cât știe mai multe detalii dinainte — cum va arăta noua viață, de ce ne mutăm, ce vom face acolo — cu atât tranziția va fi mai ușoară.
Odată mutați, merită să ne dăm timp de acomodare și să petrecem mult timp împreună ca familie, în ciuda haosului și oboselii care însoțesc un astfel de eveniment. Tranziția va fi mult mai ușoară dacă familia își construiește rapid o nouă rețea socială de prieteni sau dacă rudele cu care copiii au o relație de atașament (de exemplu, bunicii) vizitează familia.
Semnele neadaptării
Dacă, după 2-3 luni, copilul devine apatic, trist, neascultător, anxios, fără dorința de a socializa sau agresiv, este momentul să căutăm ajutorul unui specialist pentru recomandări concrete de abordare a situației.
Cum poate fi accesat ajutorul psihologic din străinătate
Mulți părinți se întreabă cum pot căuta ajutor într-o țară străină, mai ales când este vorba despre copii. Vestea bună este că terapia copilului se realizează, la fel ca la cabinet, prin intermediul părintelui. Psihologul îndrumă părinții cum să lucreze zilnic cu copilul, pentru a-l ajuta în procesul de adaptare.
Prin modalități de comunicare accesibile și sigure, precum Zoom sau WhatsApp, terapia poate fi realizată în limba maternă, cu un terapeut român care înțelege bine ansamblul situației care a adus copilul în suferință.
Recomandăm să apelezi fără amânare la ajutor specializat — pentru un copil, jumătate de an de suferință este foarte mult și îi poate afecta dezvoltarea. Ne găsești pe www.gandestesanatos.ro, unde, realizând un cont de utilizator, beneficiezi de trei lecții gratuite.
Povestea unei familii mutate în Germania
Redăm mai jos experiența unei familii mutate în Germania, care a găsit ajutor psihologic în momentul în care a avut cea mai mare nevoie:
„Experiența încercării adaptării într-o altă țară îmi lasă un gust amar, deși am încercat să las totul în urmă și să învăț din greșeli și doar ce e bun. Recunosc că și acum resimt efectele acestei proaste adaptări sau inadaptări, deși în curând se împlinește anul de când am revenit acasă în România. Ședințele psihologice realizate online au fost pentru mine mâna de ajutor în niște momente de cumpănă, ca și părinte. Deși am încercat să uit acele momente, îmi amintesc cu tristețe cum un copil vioi, fericit și extrem de vorbăreț, la o vârstă fragedă de 3 ani, a putut resimți un dezechilibru emoțional atât de puternic.
Am avut lângă mine un copil trist, răvășit, speriat și de sunetul frigiderului, și de lătratul unui câine, îngropat de coșmaruri și incapabil să zâmbească prea des, să se joace; un copil bolnav, cu febră, fără imunitate. Se prea poate ca și starea mea de acolo să fi contribuit la toate acestea. Sunt însă fericită că acum, privind în urmă, văd un copil aproape la fel ca cel cu care am plecat de acasă, cu o mică mențiune: soțul meu călătorește ocazional în Germania câteva zile o dată la câteva luni, iar acest lucru îl afectează încă pe micuț — deci e clar, pe undeva, că tot răul de acolo încă își mai lasă amprenta, dar e ceva infim în raport cu starea de bine generală.
Totuși, ca exemplu, făcând testul desenului familiei, copilul meu a desenat un copil mic, numit Piticuț, cu lacrimi, care plânge pentru că tăticul lui a plecat și nu se mai întoarce, deși știe că revine acasă. Îi este frică să nu îl piardă și e trist atunci când știe că tati pleacă la lucru în acele puține zile când e nevoit să nu fie acasă. Cine știe ce resimt copiii ai căror părinți sunt în străinătate perioade lungi și cât de triști pot fi.
Ședințele psihologice m-au ajutat să gândesc mai clar, să fiu un părinte mai bun, să aplic idei care să îmi ajute copilul să depășească această anxietate extremă și crâncenă datorată schimbării mediului, iar într-un final am hotărât să revenim în România.
Recomand tuturor părinților cu copii cu sufletul sensibil, în special celor extrem de fericiți de viața lor, să se gândească de două ori înainte de a părăsi această țară, sau, ca sfat, să facă tot posibilul să se integreze cu toții în noua țară, socializând de la început, legând prietenii, mergând la grădiniță sau școală, învățând o altă limbă — și totul într-un termen foarte scurt, pentru a grăbi integrarea și a nu permite prelungirea unei tulburări profunde de adaptare. Probabil că această schimbare poate sau nu să fie necesară în viața noastră, depinde de fiecare ce viață are aici, în România. Banii nu pot compensa niciodată un echilibru spiritual sau emoțional; nici măcar eu, personal, nu simt că în acest moment mi-am redobândit liniștea sau echilibrul avut înainte. Sunt un alt om.
Cumva, amprenta acestei experiențe este și acum în viața mea, dar în orice situație fără ieșire, ajutorul psihologic e acel prieten de care ai nevoie la greu și singura șansă de reechilibrare sau renormalizare.
Și mulțumesc mult Simona Chiriluță pentru toată implicarea și eforturile de a-mi fi alături cu cele mai bune sfaturi în acele momente dificile de părinte neputincios.”
Fă primul pas către o stare de bine
Nu trebuie să treci singur prin anxietate, atacuri de panică, depresie sau alte dificultăți emoționale. Primul pas este să înțelegi ce ți se întâmplă și să ai acces la informații corecte și la sprijin specializat.
Descarcă gratuit aplicația Gândește Sănătos din App Store sau Google Play și începe cu primele 3 lecții gratuite ale programului de psihoterapie online.
Dacă îți dorești și îndrumarea unui psiholog pe parcursul programului, îți poți crea gratuit un cont pe www.gandestesanatos.ro, unde vei putea continua procesul terapeutic alături de unul dintre psihoterapeuții noștri.
Psiholog Simona Chiriluță
www.psihosolutii.ro
www.gandestesanatos.ro