În ultimii ani, interesul pentru fericire a crescut enorm. Căutările pe Google despre ce este fericirea sau cum putem fi fericiți sunt mai numeroase decât multe alte subiecte din domeniul sănătății mintale. Cu toate acestea, puțini oameni își pun o întrebare esențială: ce înseamnă, de fapt, fericirea?
Mulți dintre noi asociem fericirea cu o stare permanentă de bine, plăcere și satisfacție. Însă cercetările din psihologie arată că lucrurile sunt mai complexe. Fericirea nu înseamnă să te simți extraordinar în fiecare zi, ci mai degrabă să fii mulțumit de direcția în care merge viața ta și să ai sentimentul că aceasta are sens.
Ce este, de fapt, fericirea?
În psihologie, fericirea este definită mai degrabă prin nivelul de satisfacție față de propria viață decât prin intensitatea emoțiilor pozitive trăite zilnic.
Cu alte cuvinte, fericirea înseamnă mai degrabă sens decât plăcere continuă.
Emoțiile pozitive sunt importante, însă ele sunt, prin natura lor, trecătoare. Acest lucru nu reprezintă un defect al creierului nostru, ci un mecanism adaptativ. Dacă ne-am simți permanent extraordinar, emoțiile și-ar pierde rolul de a ne motiva să căutăm ceea ce este benefic pentru noi.
Creierul își modifică permanent starea emoțională în funcție de informațiile pe care le primește din corp și din mediul înconjurător. A ne aștepta să rămânem într-o stare constantă de fericire este la fel de nerealist precum a crede că o singură masă ne va ține sătui pentru tot restul vieții.
De ce căutarea fericirii poate deveni o capcană
Societatea modernă transmite constant același mesaj: trebuie să fim fericiți.
Cărți, cursuri, reclame și rețele sociale promovează ideea că putem și chiar ar trebui să ne simțim extraordinar în fiecare zi. În timp, această idee poate deveni o presiune.
Dacă nu ne simțim fericiți, ajungem să credem că este ceva în neregulă cu noi.
Problema este că acest standard este imposibil de atins. Starea de bine permanentă nu reprezintă o funcționare normală a psihicului uman.
Mai mult decât atât, suntem expuși zilnic imaginilor atent selectate de pe rețelele sociale, unde oamenii par mereu frumoși, relaxați și împliniți. Comparându-ne viața reală cu aceste imagini idealizate, așteptările noastre devin nerealiste, iar diferența dintre ceea ce trăim și ceea ce credem că ar trebui să trăim generează frustrare și dezamăgire.
Poate că unul dintre cele mai sănătoase mesaje pe care ni le-am putea spune este:
„Este în regulă să te simți rău uneori.”
De ce alergăm după fericire fără să o găsim
În majoritatea domeniilor vieții, cu cât depunem mai mult efort, cu atât cresc șansele de a obține rezultatul dorit.
În cazul fericirii însă, lucrurile par să funcționeze invers.
Cu cât ne concentrăm mai mult asupra ideii de a fi fericiți tot timpul, cu atât riscăm să devenim mai atenți la momentele în care nu suntem. Astfel, fericirea ajunge să ne scape printre degete tocmai pentru că o transformăm într-un obiectiv permanent.
Fericirea nu este o colecție de plăceri
Una dintre cele mai răspândite concepții greșite este aceea că fericirea reprezintă acumularea continuă de experiențe plăcute.
Este foarte puțin probabil ca oamenii care au trăit de-a lungul celei mai mari părți din istoria omenirii să fi considerat că sensul vieții este reprezentat de un șir nesfârșit de momente de plăcere.
Această perspectivă este relativ recentă și este alimentată în mare măsură de cultura consumului și de imaginea promovată în mediul online.
În realitate, oamenii au supraviețuit și au evoluat datorită colaborării, apartenenței și scopurilor comune. Sensul, relațiile și contribuția la binele celorlalți au avut întotdeauna un rol mult mai important decât confortul permanent.
Cum apare adevărata stare de bine
Fericirea nu ar trebui privită ca un obiectiv în sine.
Ea apare ca efect secundar atunci când trăim în acord cu valorile noastre, construim relații sănătoase, contribuim la ceva mai mare decât noi și găsim sens în ceea ce facem.
Cu alte cuvinte, nu devenim fericiți pentru că urmărim fericirea, ci pentru că ne concentrăm asupra unei vieți pline de sens.
Dacă treci printr-o perioadă dificilă, iar anxietatea, depresia, stresul sau alte probleme emoționale îți afectează calitatea vieții, te așteptăm cu drag online sau la cabinetele noastre din București sau Cluj-Napoca sau pe www.gandestesanatos.ro, unde înregistrarea și primele 3 lecții sunt gratuite. Poți face o programare la unul din numerele de telefon pe care le găsești la sectiunea de Contact de pe site.
NOU! Accesează gratuit primele 3 ședințe-lecții ale platformei de psihoterapie și dezvoltare personală online descărcând aplicația GândeșteSănătos din AppStore și GooglePlay. Dacă dorești și interacțiune cu un psiholog te poți înregistra gratuit pe www.gandestesanatos.ro.
Psiholog Ioana Ionicioiu
0746 211 896
ioana.ionicioiu@psihosolutii.ro
Scurtăturile spre starea de bine — precum detașarea, evitarea sau negarea emoțiilor — oferă doar o alinare superficială și de scurtă durată. Vindecarea emoțională autentică nu are o cale rapidă: presupune trei pași opuși scurtăturilor — conștientizarea emoțiilor, confruntarea gândurilor dureroase și acceptarea a ceea ce s-a întâmplat. Este un proces, nu un rezultat instant.
De ce căutăm scurtături pentru suferința emoțională
Lumea în care trăiești este adesea caracterizată de viteză. Informațiile circulă rapid, călătoriile care în urmă cu câțiva ani luau zile, acum iau ore, orașele în care locuim se schimbă de la o lună la alta. Intri și tu în acest ritm zi de zi și, deoarece vezi că funcționează atât de bine în jurul tău, ai așteptarea ca viața ta interioară să se alinieze la fel. Îți dorești să asimilezi informații, să le aplici, să fii flexibil și, în general, să faci față solicitărilor, iar dacă ai suferințe emoționale, ai vrea să le „rezolvi” tot printr-o metodă rapidă, să găsești calea cea mai scurtă, ca să nu pierzi timp.
Cele 3 scurtături frecvente în fața suferinței interioare
Care sunt scurtăturile pe care încerci să le iei când apare suferința interioară? Pot fi multe și diverse, atent țesute de mintea fiecăruia. Scopul este același: să te simți bine cât mai repede. Iată câteva scurtături adesea accesate:
Detașarea de propriile emoții
Te menții ocupat, te focalizezi pe ceea ce ai de făcut, pe activități imediate, chiar urgente, și nu îți iei timp să îți conștientizezi trăirile interioare.
Evitarea
Când una dintre emoțiile negative se face totuși simțită, cauți să o îngropi în și mai multe activități sau o acoperi cu gratificări imediate și temporare.
Negarea sau respingerea stărilor neplăcute
Când te simți copleșit, îți oferi un scurt și ferm discurs de încurajare: „trebuie să fii puternic, nu te poți lăsa afectat de așa ceva.”
Nu este de mirare că apelezi la scurtături. Oricine preferă să obțină rezultate cât mai bune cu un efort cât mai scăzut. Neajunsul acestor variante este dat de faptul că starea de bine obținută este superficială și de scurtă durată.
Cei 3 pași ai vindecării emoționale autentice
Vindecarea emoțională autentică implică acțiuni opuse celor menționate mai sus — „scurtăturilor”.
1. Conștientizare
În loc de detașare, vindecarea presupune conștientizare — să te oprești și să identifici care sunt emoțiile pe care le experimentezi, și să îți dai voie să le trăiești.
2. Confruntare
Este necesar să „vizitezi” anumite gânduri care îți provoacă suferință, deoarece este singurul mod în care poți să le gestionezi. Dacă ai o durere de măsea, poți să iei o pastilă împotriva durerii, dar acest fapt nu va rezolva problema, iar mai devreme sau mai târziu ar fi de dorit să îți faci curaj și să confrunți problema, mergând la dentist.
3. Acceptare
Vindecarea presupune, de asemenea, acceptare. Multe persoane se tem de acest pas deoarece confundă acceptarea cu resemnarea. „Nu pot să accept nedreptatea care mi s-a făcut. Ar fi ca și cum sunt de acord cu ce s-a întâmplat!”, spunea cineva. A accepta nu înseamnă să fii de acord, ci să recunoști că un anumit fapt a existat sau există și că te-a afectat într-o oarecare măsură. Acceptarea marchează locul din care începe vindecarea.
Vindecarea emoțională este o călătorie personală, uneori dificilă, care te poate duce prin teritorii ocolite și umbrite, dar la final îți poate aduce împăcare cu tine însuți.
Fă primul pas către o stare de bine
Nu trebuie să treci singur prin anxietate, atacuri de panică, depresie, tulburare obsesiv-compulsivă (TOC), anxietate socială sau alte dificultăți emoționale. Primul pas este să înțelegi ce ți se întâmplă și să ai acces la informații corecte și la sprijinul unui psiholog.
Dacă nu poți ajunge la cabinetele noastre din București sau Cluj, poți beneficia de psihoterapie online, de oriunde te-ai afla, prin intermediul platformei Gândește Sănătos.
Descarcă gratuit aplicația Gândește Sănătos din App Store sau Google Play sau creează-ți un cont gratuit pe www.gandestesanatos.ro. Vei avea acces imediat la primele 3 lecții ale programului de psihoterapie online, fără niciun cost.
Dacă alegi să continui programul, poți lucra alături de unul dintre psihologii noștri specializați în terapia cognitiv-comportamentală (CBT), care te va ghida pe parcursul procesului terapeutic. Pentru întrebări sau pentru programarea unei ședințe individuale, accesează pagina Contact de pe site.
De asemenea, pe platformă vei găsi un forum dedicat comunității Gândește Sănătos, unde poți citi experiențele altor persoane care s-au confruntat cu probleme similare și poți afla cum le-a ajutat psihoterapia în procesul de recuperare.
Psiholog Sandra Voicu
0729.007.831