Repetiția în psihoterapie nu înseamnă că procesul terapeutic stagnează, ci este adesea parte din felul în care se produce schimbarea reală. Poți înțelege perfect de ce reacționezi într-un anumit fel și, totuși, să continui să repeți același comportament — pentru că înțelegerea rațională nu este suficientă pentru a schimba un tipar automat. Ai nevoie și de exersare repetată, în ședințe și mai ales între ele, pentru ca un mod nou de a reacționa să devină la fel de accesibil ca cel vechi.
Un gest automat care spune multe despre cum funcționăm
Acum câțiva ani, la prieteni acasă, cineva a spus: „Aș bea un ceai!”. Fără să te gândești, fără să eziți, te-ai putea ridica în secunda doi și pune un ibric pe aragaz — exact așa s-a întâmplat atunci. Prietenul a rămas mirat și a întrebat: „Îmi pui mie un ceai?”.
Nu era nimic greșit în gest. Ce e interesant, privind lucrurile mai târziu, e altceva: răspunsul fusese complet automat. Nu exista o întrebare reală — „vreau să mă ridic?”, „mi-a cerut el asta?”, „e nevoie să fac eu ceva?” — ci doar o nevoie auzită și o reacție imediată la ea.
De aici pornește discuția despre muncă și repetiție în psihoterapie.
Uneori, în terapie, ai senzația că te întorci la aceeași poveste, la aceeași relație, la aceeași teamă sau la același comportament. Ai înțeles deja de unde vine. Ai analizat. Ai găsit explicații. Poate ai avut chiar acel moment de „Aha, acum înțeleg!”. Dar repetiția nu înseamnă neapărat că terapia stagnează — de multe ori, ea face parte chiar din procesul prin care se produce schimbarea.
Să înțelegi ceva nu înseamnă automat să poți face diferit
Una dintre așteptările firești pe care le poți avea în psihoterapie este ca, odată ce ai înțeles cauza unui comportament, acesta să dispară. „Știu de ce reacționez așa. Atunci de ce continui să o fac?” — pentru că nu funcționăm doar pe baza lucrurilor pe care le știm rațional.
Poți să știi că nu trebuie să mulțumești pe toată lumea și, cu toate acestea, să îți fie foarte greu să spui „nu”. Poți să știi că valoarea ta nu depinde exclusiv de performanță și să te critici în continuare atunci când greșești. Poți înțelege că o anumită relație îți face rău și, totuși, să simți impulsul de a te întoarce la ea. Dacă ani de zile ai răspuns la conflict retrăgându-te, criticându-te, încercând să îi mulțumești pe ceilalți sau evitând ceea ce te sperie, aceste răspunsuri pot deveni foarte familiare și pot apărea aproape automat.
Iar familiar nu înseamnă neapărat bun. Înseamnă doar cunoscut.
De aceea, un mod nou de a reacționa are nevoie, la rândul lui, de practică și repetiție. Nu este suficient să îl descoperi într-o ședință. Ai nevoie să îl observi din nou, să îl exersezi, să greșești, să revii asupra lui și să încerci încă o dată. Practic, terapia nu înseamnă doar să descoperi ceva nou despre tine, ci și să faci acel „nou” suficient de familiar și accesibil încât să îl poți folosi atunci când ai nevoie de el.
„Trebuie să fac iar exercițiul acela?”
Uneori, psihoterapia vine și cu ceva ce nu încântă pe toată lumea: exercițiile dintre ședințe. „Trebuie să notez iar ce am simțit?”, „Să fac din nou exercițiul acela?”, „Dar am înțeles deja ideea.”
Da, ai înțeles-o. Doar că între a înțelege ceva în cabinet și a putea folosi acel lucru într-o zi obișnuită, când ești obosit, anxios, furios sau prins într-un conflict, există o diferență importantă.
Ședința de terapie ocupă, de regulă, doar o mică parte din săptămâna ta. Viața în care apar tiparele pe care vrei să le schimbi se desfășoară în restul timpului. De aceea, exercițiile dintre ședințe pot fi atât de valoroase.
O temă poate însemna să observi când apare un anumit gând, să notezi ce ai simțit într-o situație, să exersezi stabilirea unei limite, să încerci un comportament diferit sau pur și simplu să fii atent la un tipar despre care s-a discutat în ședință.
Și, uneori, tema va fi repetitivă. Pentru că scopul ei nu este să îți ofere de fiecare dată ceva nou și interesant, ci să te ajute să exersezi suficient ceea ce vrei să devină mai accesibil și în viața de zi cu zi.
Analogia cu mersul la sală
Este puțin ca mersul la sală. Antrenorul nu inventează la fiecare întâlnire un exercițiu pe care corpul tău nu l-a mai făcut niciodată doar ca să nu te plictisești. Unele mișcări sunt repetate tocmai pentru că prin repetiție se construiește ceva.
În psihoterapie, „mușchiul” pe care îl antrenezi poate fi capacitatea de a spune „nu”, de a tolera disconfortul, de a observa un gând fără să îl crezi imediat, de a cere ajutor, de a-ți exprima nevoile sau de a reacționa diferit într-o situație în care înainte răspundeai automat.
Schimbarea are nevoie de practică, nu doar de conversații bune
Dacă vrei să înveți o limbă străină, nu citești vocabularul o singură dată și te aștepți să îl știi pentru totdeauna. Dacă vrei să înveți să cânți la un instrument, nu exersezi o singură dată o melodie și consideri că ai terminat.
Și totuși, când vine vorba despre emoții și comportamente, ai uneori așteptarea ca o conversație foarte bună să schimbe instantaneu un mecanism pe care l-ai folosit poate timp de 10, 20 sau 30 de ani. Psihoterapia presupune și antrenament.
Această parte poate fi mult mai puțin spectaculoasă decât marile revelații din terapie. Dar tocmai aici se consolidează, de multe ori, schimbarea. Și da, uneori repetiția chiar este plicticoasă. Nu trebuie să romantizezi fiecare moment al procesului terapeutic.
Uneori este plictisitor să auzi din nou aceeași idee. Uneori este enervant să observi că ai repetat un comportament despre care ai discutat deja. Uneori apare chiar gândul: „Ar fi trebuit să fi trecut peste asta până acum.”
Progresul psihologic rareori urmează o linie dreaptă
Faptul că un tipar reapare nu șterge munca făcută până atunci.
Poate că înainte observai ce s-a întâmplat după o săptămână, iar acum observi în aceeași zi. Poate că înainte intrai automat într-un anumit comportament, iar acum există o secundă în care îți dai seama ce se întâmplă. Poate că încă faci același lucru, dar îl faci mai rar. Poate că intensitatea emoției este aceeași, dar îți revii mai repede. Poate că pentru prima dată reușești să te întrebi: „Ce se întâmplă cu mine acum?”
Și toate acestea pot fi forme de progres.
Repetiția nu este scopul. Integrarea este.
Desigur, simplul fapt că vorbești la nesfârșit despre același lucru nu garantează progresul. În terapie, repetiția devine utilă atunci când aduce ceva: o perspectivă nouă, o emoție pe care reușești să o tolerezi diferit, un comportament exersat, o reacție observată mai devreme sau o posibilitate de alegere acolo unde înainte exista doar automatism.
Problema nu era ridicarea de a face unui prieten un ceai. Ai putea face exact același lucru și astăzi. Diferența ar fi să existe măcar o clipă în care să știi că tu alegi să te ridici.
Iar dacă un simptom, o teamă sau un vechi comportament apare din nou și odată cu el vine gândul „Iar asta?”, poate că întrebarea mai utilă este: „Da, iar asta — și ce pot vedea sau face diferit acum?”
Uneori, exact acolo începe schimbarea.
Fă primul pas către o stare de bine
Nu trebuie să treci singur prin anxietate, atacuri de panică, depresie, tulburare obsesiv-compulsivă (TOC), anxietate socială sau alte dificultăți emoționale. Primul pas este să înțelegi ce ți se întâmplă și să ai acces la informații corecte și la sprijinul unui psiholog.
Dacă nu poți ajunge la cabinetele noastre din București sau Cluj, poți beneficia de psihoterapie online, de oriunde te-ai afla, prin intermediul platformei Gândește Sănătos.
Descarcă gratuit aplicația Gândește Sănătos din App Store sau Google Play sau creează-ți un cont gratuit pe www.gandestesanatos.ro. Vei avea acces imediat la primele 3 lecții ale programului de psihoterapie online, fără niciun cost.
Dacă alegi să continui programul, poți lucra alături de unul dintre psihologii noștri specializați în terapia cognitiv-comportamentală (CBT), care te va ghida pe parcursul procesului terapeutic. Pentru întrebări sau pentru programarea unei ședințe individuale, accesează pagina Contact de pe site.
De asemenea, pe platformă vei găsi un forum dedicat comunității Gândește Sănătos, unde poți citi experiențele altor persoane care s-au confruntat cu probleme similare și poți afla cum le-a ajutat psihoterapia în procesul de recuperare.
Psihoterapeut Roxana Dinu
0722.762.805
roxana.niculescu@psihosolutii.ro
În ultimii ani, interesul pentru fericire a crescut enorm. Căutările pe Google despre ce este fericirea sau cum putem fi fericiți sunt mai numeroase decât multe alte subiecte din domeniul sănătății mintale. Cu toate acestea, puțini oameni își pun o întrebare esențială: ce înseamnă, de fapt, fericirea?
Mulți dintre noi asociem fericirea cu o stare permanentă de bine, plăcere și satisfacție. Însă cercetările din psihologie arată că lucrurile sunt mai complexe. Fericirea nu înseamnă să te simți extraordinar în fiecare zi, ci mai degrabă să fii mulțumit de direcția în care merge viața ta și să ai sentimentul că aceasta are sens.
Ce este, de fapt, fericirea?
În psihologie, fericirea este definită mai degrabă prin nivelul de satisfacție față de propria viață decât prin intensitatea emoțiilor pozitive trăite zilnic.
Cu alte cuvinte, fericirea înseamnă mai degrabă sens decât plăcere continuă.
Emoțiile pozitive sunt importante, însă ele sunt, prin natura lor, trecătoare. Acest lucru nu reprezintă un defect al creierului nostru, ci un mecanism adaptativ. Dacă ne-am simți permanent extraordinar, emoțiile și-ar pierde rolul de a ne motiva să căutăm ceea ce este benefic pentru noi.
Creierul își modifică permanent starea emoțională în funcție de informațiile pe care le primește din corp și din mediul înconjurător. A ne aștepta să rămânem într-o stare constantă de fericire este la fel de nerealist precum a crede că o singură masă ne va ține sătui pentru tot restul vieții.
De ce căutarea fericirii poate deveni o capcană
Societatea modernă transmite constant același mesaj: trebuie să fim fericiți.
Cărți, cursuri, reclame și rețele sociale promovează ideea că putem și chiar ar trebui să ne simțim extraordinar în fiecare zi. În timp, această idee poate deveni o presiune.
Dacă nu ne simțim fericiți, ajungem să credem că este ceva în neregulă cu noi.
Problema este că acest standard este imposibil de atins. Starea de bine permanentă nu reprezintă o funcționare normală a psihicului uman.
Mai mult decât atât, suntem expuși zilnic imaginilor atent selectate de pe rețelele sociale, unde oamenii par mereu frumoși, relaxați și împliniți. Comparându-ne viața reală cu aceste imagini idealizate, așteptările noastre devin nerealiste, iar diferența dintre ceea ce trăim și ceea ce credem că ar trebui să trăim generează frustrare și dezamăgire.
Poate că unul dintre cele mai sănătoase mesaje pe care ni le-am putea spune este:
„Este în regulă să te simți rău uneori.”
De ce alergăm după fericire fără să o găsim
În majoritatea domeniilor vieții, cu cât depunem mai mult efort, cu atât cresc șansele de a obține rezultatul dorit.
În cazul fericirii însă, lucrurile par să funcționeze invers.
Cu cât ne concentrăm mai mult asupra ideii de a fi fericiți tot timpul, cu atât riscăm să devenim mai atenți la momentele în care nu suntem. Astfel, fericirea ajunge să ne scape printre degete tocmai pentru că o transformăm într-un obiectiv permanent.
Fericirea nu este o colecție de plăceri
Una dintre cele mai răspândite concepții greșite este aceea că fericirea reprezintă acumularea continuă de experiențe plăcute.
Este foarte puțin probabil ca oamenii care au trăit de-a lungul celei mai mari părți din istoria omenirii să fi considerat că sensul vieții este reprezentat de un șir nesfârșit de momente de plăcere.
Această perspectivă este relativ recentă și este alimentată în mare măsură de cultura consumului și de imaginea promovată în mediul online.
În realitate, oamenii au supraviețuit și au evoluat datorită colaborării, apartenenței și scopurilor comune. Sensul, relațiile și contribuția la binele celorlalți au avut întotdeauna un rol mult mai important decât confortul permanent.
Cum apare adevărata stare de bine
Fericirea nu ar trebui privită ca un obiectiv în sine.
Ea apare ca efect secundar atunci când trăim în acord cu valorile noastre, construim relații sănătoase, contribuim la ceva mai mare decât noi și găsim sens în ceea ce facem.
Cu alte cuvinte, nu devenim fericiți pentru că urmărim fericirea, ci pentru că ne concentrăm asupra unei vieți pline de sens.
Dacă treci printr-o perioadă dificilă, iar anxietatea, depresia, stresul sau alte probleme emoționale îți afectează calitatea vieții, te așteptăm cu drag online sau la cabinetele noastre din București sau Cluj-Napoca sau pe www.gandestesanatos.ro, unde înregistrarea și primele 3 lecții sunt gratuite. Poți face o programare la unul din numerele de telefon pe care le găsești la sectiunea de Contact de pe site.
NOU! Accesează gratuit primele 3 ședințe-lecții ale platformei de psihoterapie și dezvoltare personală online descărcând aplicația GândeșteSănătos din AppStore și GooglePlay. Dacă dorești și interacțiune cu un psiholog te poți înregistra gratuit pe www.gandestesanatos.ro.
Psiholog Ioana Ionicioiu
0746 211 896
ioana.ionicioiu@psihosolutii.ro
Cu toții avem mici gesturi pe care le facem aproape fără să ne dăm seama, mai ales atunci când suntem stresați, emoționați sau concentrați. Ne jucăm cu un obiect, ne răsucim părul, ne mușcăm buzele, ne roadem pielițele din jurul unghiilor sau batem ritmic din picior.
Aceste comportamente sunt, de multe ori, modalități prin care organismul încearcă să reducă tensiunea și să se autoregleze.
Ticurile pot părea asemănătoare la prima vedere, însă nu sunt același lucru. Ele nu sunt simple obiceiuri și nici gesturi făcute intenționat. Sunt mișcări sau sunete involuntare, generate de modul în care funcționează anumite circuite ale sistemului nervos. Din acest motiv, persoana care le are nu le poate controla complet, chiar dacă își dorește.
Dacă ai observat că tu, copilul tău sau cineva drag clipește des, își mișcă umerii, își drege vocea sau repetă anumite sunete fără să vrea, este firesc să apară întrebări și îngrijorări.
Vestea bună este că, în multe situații, ticurile sunt trecătoare și nu reprezintă semnul unei afecțiuni neurologice grave. Totuși, merită înțelese, deoarece pot influența starea emoțională, relațiile și calitatea vieții, atât la copii, cât și la adolescenți și adulți.
Ce sunt ticurile?
Ticurile sunt mișcări sau sunete involuntare, rapide și repetitive, pe care persoana le face fără intenție și pe care, de cele mai multe ori, nu le poate controla complet.
Ele pot fi motorii (mișcări) sau vocale (sunete): clipit frecvent, grimase sau strâmbături, ridicat din umeri, mișcări repetate ale capului sau gâtului, încrețirea nasului, dresul repetat al vocii, tuse fără o cauză medicală, mormăit sau alte sunete repetitive.
Multe persoane descriu înaintea apariției ticului o senzație de tensiune sau presiune, ca și cum organismul „cere” să facă acel gest. După apariția ticului, această tensiune se reduce pentru scurt timp.
Acesta este unul dintre motivele pentru care simplul îndemn „Oprește-te!” nu funcționează.
Ce se întâmplă în creier?
Ticurile sunt considerate o tulburare de neurodezvoltare. Cercetările arată că ele sunt asociate cu o funcționare diferită a unor circuite din creier implicate în controlul mișcărilor și în inhibarea impulsurilor, în special a conexiunilor dintre cortex și ganglionii bazali.
Aceste circuite au rolul de a filtra și controla mișcările pe care le facem automat. Atunci când acest mecanism funcționează diferit, pot apărea mișcări sau sunete involuntare.
Sunt implicate și modificări ale unor neurotransmițători, în special dopamina, ceea ce explică de ce ticurile nu pot fi controlate doar prin voință și de ce, în anumite situații, tratamentul medicamentos poate fi util.
Așadar, ticurile nu apar pentru că persoana este răsfățată, lipsită de voință sau „nu se controlează suficient”. Ele au o bază neurologică reală.
De ce apar?
Nu există o singură cauză.
De cele mai multe ori există o predispoziție biologică, iar factorii de mediu influențează intensitatea simptomelor.
Este important de știut că stresul nu provoacă ticurile, însă le poate face mai vizibile.
Ele tind să fie mai frecvente în perioade de stres sau emoții intense, oboseală, lipsă de somn, schimbări importante, suprasolicitare.
La copii, ticurile apar frecvent în perioada adaptării la grădiniță sau școală ori în alte momente de schimbare. La adolescenți și adulți, ele se pot accentua în perioade solicitante, precum examenele, conflictele, schimbările profesionale sau alte situații stresante.
În unele cazuri, ticurile sunt asociate și cu alte condiții, precum ADHD, anxietatea sau tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC), fără ca acest lucru să însemne că toate persoanele cu ticuri vor dezvolta aceste dificultăți.
Cât de frecvente sunt?
Mai frecvente decât credem.
Se estimează că aproximativ unul din cinci copii prezintă, la un moment dat, ticuri tranzitorii.
Acestea apar cel mai frecvent între 5 și 8 ani și sunt mai întâlnite la băieți decât la fete.
În majoritatea cazurilor, ticurile se reduc treptat sau dispar spontan în decurs de câteva luni sau câțiva ani.
La unele persoane pot persista și în adolescență sau la vârsta adultă, însă adesea devin mai puțin intense și mai ușor de gestionat.
Ticurile nu sunt mereu la fel
Un aspect care îi îngrijorează pe mulți părinți este faptul că ticurile par să vină și să plece. Acest lucru este normal. Pot exista perioade în care aproape dispar, urmate de săptămâni în care reapar. Uneori se modifică și forma lor: un tic dispare, iar altul îi ia locul. Aceste fluctuații fac parte din evoluția obișnuită a ticurilor și nu înseamnă neapărat că problema se agravează.
Ce simte persoana care are ticuri?
Indiferent de vârstă, ticurile nu sunt o alegere.
Mulți copii și adulți spun că încearcă să le controleze, însă acest lucru necesită un efort foarte mare și poate fi menținut doar pentru perioade scurte.
Cu cât încearcă mai mult să le suprime, cu atât apare o nevoie mai intensă de a le face.
Din acest motiv, comentarii precum „Nu mai face asta”, „Controlează-te”, „Se uită lumea la tine” pot produce mai multă rușine și anxietate decât ajutor.
Pentru multe persoane, nu ticurile sunt partea cea mai dificilă, ci teama de a fi judecate sau respinse.
Unii copii evită să răspundă la ore sau să participe la activități de teamă că ceilalți vor observa ticurile. Unii adulți evită prezentările, întâlnirile sau situațiile sociale din același motiv.
De multe ori, suferința emoțională provocată de ticuri ajunge să fie mai mare decât ticurile în sine.
Perfecționismul și nevoia de control
În cabinet observ adesea că atât persoanele cu ticuri, cât și părinții lor ajung să își consume foarte multă energie încercând să controleze ceea ce se întâmplă.
Copilul încearcă să își oprească ticurile pentru a nu fi observat. Adultul devine atent la fiecare gest și încearcă permanent să pară „normal”. Părintele urmărește fiecare tic și își spune: „Trebuie să fac ceva să dispară.”
Este o reacție firească. Atunci când ne sperie ceva, primul impuls este să încercăm să îl controlăm.
Paradoxul este că, în cazul ticurilor, cu cât atenția și presiunea sunt mai mari, cu atât sistemul nervos rămâne într-o stare de activare crescută, iar ticurile pot deveni mai evidente.
Perfecționismul poate amplifica acest cerc vicios.
Copiii perfecționiști sunt adesea foarte preocupați să nu greșească și să fie acceptați de ceilalți. Adulții perfecționiști își impun standarde foarte ridicate și pot ajunge să creadă că trebuie să își controleze fiecare reacție, fiecare gest și fiecare emoție.
Dar oamenii nu au nevoie să fie perfecți pentru a fi acceptați.
Uneori, primul pas nu este să eliminăm fiecare tic, ci să reducem presiunea pe care o punem asupra noastră sau asupra copilului.
Acceptarea nu înseamnă resemnare. Înseamnă să pornim de la realitate și să alegem intervențiile potrivite, fără critică și fără vinovăție.
Cum pot reacționa părinții și cei din jur?
Atunci când ticurile apar la un copil, este firesc ca părinții să se îngrijoreze.
Însă ceea ce îl ajută cel mai mult pe copil este un mediu în care se simte acceptat și în siguranță.
Poate fi de ajutor:
- să păstrezi un ton calm;
- să eviți să atragi atenția asupra fiecărui tic;
- să îi asiguri suficient somn și o rutină echilibrată;
- să reduci, pe cât posibil, sursele de stres;
- să vorbești despre ticuri fără critică sau vinovăție;
- să observi și calitățile copilului, nu doar simptomele.
În schimb, este bine să eviți:
- observațiile repetate;
- pedepsirea;
- ironizarea;
- comparațiile cu alți copii;
- discuțiile despre ticuri în fața altor persoane fără acordul copilului.
Reacția ta nu va face ticurile să dispară peste noapte, însă poate influența profund felul în care copilul se simte în legătură cu ele.
Dar dacă ticurile apar la un adult?
Ticurile nu sunt doar o problemă a copilăriei.
Unii adulți le au încă din copilărie, iar alții observă că devin mai evidente în perioade de stres intens.
Pentru mulți, cea mai mare dificultate nu este ticul în sine, ci rușinea și teama de a fi judecați.
Este important să ne amintim că ticurile nu definesc valoarea unei persoane și nu spun nimic despre inteligența, caracterul sau capacitatea sa de a avea o viață împlinită.
Când este bine să ceri ajutor?
Este recomandat să consulți un medic neurolog, un medic psihiatru sau un psiholog dacă:
- ticurile persistă mai mult de un an;
- devin tot mai frecvente sau mai intense;
- provoacă durere sau accidente;
- afectează activitatea zilnică, școala, serviciul sau relațiile cu ceilalți;
- copilul sau adultul începe să evite anumite situații din cauza lor;
- apar împreună cu dificultăți de atenție, anxietate, simptome obsesiv-compulsive sau alte schimbări importante.
O evaluare de specialitate poate clarifica despre ce este vorba și poate orienta către cea mai potrivită intervenție. În funcție de situație, aceasta poate include monitorizare, intervenții psihologice, terapie comportamentală și, în anumite cazuri, tratament medicamentos.
Un gând important
Atunci când vedem un tic, este ușor să ne concentrăm doar asupra mișcării sau sunetului. Dar un tic este un simptom, nu un defect de caracter. Nu înseamnă că un copil este răsfățat. Nu înseamnă că un adult este lipsit de voință. Nu înseamnă că cineva nu se străduiește suficient.
Înseamnă doar că sistemul nervos funcționează puțin diferit și că persoana respectivă are nevoie, înainte de toate, de înțelegere.
Informarea corectă, răbdarea și sprijinul celor din jur pot face o diferență importantă. Iar atunci când este nevoie, apelarea la un specialist este un pas firesc, nu un motiv de teamă.
Pentru că, indiferent de vârstă, un om înseamnă mult mai mult decât ticurile pe care le are.
Dacă crezi că ai nevoie de ajutor specializat, te așteptăm la cabinetele noastre din București sau Cluj-Napoca sau pe www.gandestesanatos.ro, unde înregistrarea și primele 3 lecții sunt gratuite. Pentru mai multe detalii poți accesa pagina de Contact a site-ului și să realizezi o programare.
NOU! Accesează gratuit primele 3 lecții ale platformei de psihoterapie și dezvoltare personală online descărcând aplicația GandesteSanatos din AppStore și GooglePlay. Dacă dorești și interacțiune cu un psiholog te poți înregistra gratuit pe www.gandestesanatos.ro.
Psihoterapeut Roxana Dinu
0722.762.805
roxana.niculescu@psihosolutii.ro
Trăim într-o lume în care aproape orice se întâmplă imediat. Un film pornește la un click, mâncarea ajunge la ușă în câteva zeci de minute, răspunsurile la orice întrebare apar în câteva secunde, iar pe rețelele sociale sărim de la o informație la alta într-un ritm amețitor.
Într-un astfel de context, răbdarea a devenit, pe nesimțite, o resursă rară. Ne este tot mai greu să așteptăm, să stăm cu incertitudinea sau să acceptăm că unele lucruri au nevoie de timp pentru a se construi. Și, deși pare doar o trăsătură de caracter, lipsa răbdării ne atinge, de fapt, în locurile care contează cel mai mult: relațiile, munca și starea noastră de bine.
Ce este, de fapt, răbdarea?
Contrar a ceea ce credem uneori, răbdarea nu înseamnă pasivitate și nici resemnare.
Din punct de vedere psihologic, răbdarea este capacitatea de a tolera așteptarea, disconfortul, frustrarea sau incertitudinea fără a reacționa impulsiv. Este acea abilitate de a rămâne prezent și echilibrat chiar și atunci când lucrurile nu se întâmplă în ritmul pe care ni l-am dori.
Cu alte cuvinte, o persoană răbdătoare nu-și neagă emoțiile dificile — reușește doar să le gestioneze fără să ia decizii pripite.
De ce ne este tot mai greu să avem răbdare?
Creierul nostru este construit să caute recompense. Atunci când primim repede ceea ce ne dorim, sistemul de recompensă se activează și apare o senzație plăcută.
Problema apare când acest mecanism este stimulat iar și iar. Astăzi suntem înconjurați permanent de notificări, videoclipuri scurte, informații condensate, cumpărături instant și divertisment disponibil non-stop. Treptat, creierul se obișnuiește cu satisfacția imediată și începe să perceapă orice așteptare ca fiind greu de suportat.
Paradoxul e simplu: cu cât ne obișnuim mai mult cu viteza, cu atât ritmul natural al vieții ni se pare mai lent.
Cum contribuie rețelele sociale
Platformele de socializare sunt gândite să ne țină atenția cât mai mult timp. Scroll-ul infinit, clipurile scurte și schimbarea permanentă a stimulilor țin creierul într-o căutare continuă de noutate. În timp, apar câteva tipare pe care merită să le recunoaștem.
Scade toleranța la plictiseală. Momentele în care „nu se întâmplă nimic” devin inconfortabile. Coada la casă, drumul cu metroul sau câteva minute de liniște le umplem imediat cu telefonul — iar creierul nu mai exersează capacitatea de a sta pur și simplu cu propriile gânduri.
Vrem rezultate rapide. Ne surprindem gândind „de ce durează atât?” sau „dacă nu văd rezultate repede, înseamnă că nu funcționează”. E un tipar care poate sabota învățarea, terapia, dezvoltarea personală, sportul — orice proces care presupune progres treptat.
Atenția devine fragmentată. După zeci de clipuri de câteva secunde, poate deveni mai greu să citim un articol până la capăt sau să lucrăm concentrat o oră întreagă. Nu ne-am pierdut capacitatea de a ne concentra — doar că am obișnuit creierul să prefere stimulii rapizi.
Comparațiile permanente cresc nerăbdarea. Pe rețele vedem rezultatul final, nu drumul: promovarea, casa, vacanța, transformarea fizică. Rareori vedem anii de muncă, greșelile și eșecurile din spate. Așa apare impresia că și noi ar trebui să obținem totul repede.
Cum ne afectează relațiile
Relațiile sănătoase au nevoie de timp. Încrederea, apropierea și sentimentul de siguranță nu se construiesc peste noapte. Când răbdarea lipsește, apar câteva dificultăți frecvente.
Facem interpretări pripite. Dacă cineva nu ne răspunde imediat la mesaj, tragem repede concluzia: „nu îi pasă”, „mă evită”, „e supărat pe mine”. De cele mai multe ori, explicația reală e mult mai simplă.
Avem conflicte mai dese. Nerăbdarea ne împinge să reacționăm înainte de a înțelege întreaga situație. Emoția conduce comportamentul, iar o discuție se transformă rapid în ceartă.
Ne construim așteptări nerealiste: ca partenerul să se schimbe imediat, copiii să învețe rapid, colegii să lucreze în ritmul nostru, prietenii să fie disponibili oricând. Când realitatea nu confirmă aceste așteptări, apare frustrarea.
Ne este greu să ascultăm. Ascultarea cere răbdare. Când suntem grăbiți, avem tendința să întrerupem, să oferim soluții înainte ca celălalt să termine sau să presupunem că știm deja ce urmează să spună.
Cum ne afectează la muncă
La locul de muncă, lipsa răbdării își pune și ea amprenta. Ne poate fi greu să ducem la capăt proiecte complexe, schimbăm des direcția, abandonăm obiectivele când rezultatele întârzie și facem mai multe greșeli din grabă. Adăugăm la asta dificultăți în colaborare, stres crescut și senzația permanentă că „nu e destul timp”.
Iar aici se ascunde un paradox: graba constantă nu ne face neapărat mai eficienți. De multe ori produce mai multe erori, care prelungesc, de fapt, timpul necesar pentru a termina.
Ce se întâmplă în corp când devenim nerăbdători
Nerăbdarea nu e doar un proces din minte. Corpul intră și el într-o stare de activare: respirația se accelerează, mușchii se tensionează, ritmul cardiac crește, atenția se îngustează și apare impulsul de a face ceva imediat.
Dacă această stare se repetă des, ea poate contribui, în timp, la stres cronic și epuizare.
Cum putem cultiva răbdarea
Vestea bună este că răbdarea nu este un dar cu care ori te naști, ori nu — este o abilitate care se poate antrena. Iată câteva direcții simple.
Observă impulsul de a grăbi lucrurile. Întreabă-te: ce mă face să vreau ca lucrurile să se întâmple acum? Ce emoție apare dacă trebuie să aștept? Este cu adevărat o urgență sau doar mi-e inconfortabil să aștept? Conștientizarea este mereu primul pas.
Exersează întârzierea recompensei. Începe cu gesturi mici: așteaptă câteva minute înainte să verifici telefonul, nu răspunde imediat fiecărei notificări, termină un capitol înainte de a intra pe rețele. Aceste mici pauze antrenează flexibilitatea creierului.
Creează momente fără stimulare constantă. Nu e nevoie să renunți la tehnologie. Poate fi suficient să ai zilnic câteva momente în care mergi fără telefon, mănânci fără ecrane, faci o plimbare privind ce e în jur sau stai câteva minute în liniște. Creierul are nevoie și de pauze ca să-și recapete capacitatea de concentrare.
Acceptă că schimbarea este lentă. Transformările importante rareori se văd de pe o zi pe alta. Fie că vorbim de terapie, relații, învățare sau obiceiuri, progresul vine prin repetare și consecvență. De cele mai multe ori, schimbările mari sunt suma unor pași mici făcuți constant.
Alege răspunsul, nu reacția. Când simți impulsul de a răspunde pe loc, respiră adânc de câteva ori, observă ce simți și întreabă-te dacă reacția te apropie de ceea ce îți dorești cu adevărat. Uneori, câteva secunde sunt suficiente pentru a schimba complet felul în care răspunzi unei situații.
Câteva întrebări pentru tine
- În ce situații îmi pierd cel mai repede răbdarea?
- Ce încerc, de fapt, să evit atunci când mă grăbesc?
- Ce cred că se va întâmpla dacă trebuie să aștept?
- Ce lucruri importante din viața mea au avut nevoie de timp ca să se dezvolte?
- Dacă aș avea mai multă răbdare, ce s-ar schimba în relațiile mele?
- Ce exemplu ofer copiilor sau celor din jur prin felul în care gestionez așteptarea?
În loc de concluzie
Lumea în care trăim ne împinge să alergăm și să căutăm satisfacția imediată. Însă cele mai valoroase lucruri din viață nu respectă acest ritm. Încrederea se construiește în timp. Relațiile se adâncesc prin experiențe repetate. Vindecarea emoțională are propriul ritm. Competențele se formează prin practică, iar schimbările autentice apar prin pași mici, nu prin transformări instantanee.
A cultiva răbdarea nu înseamnă să renunțăm la obiective sau să încetinim fără sens. Înseamnă să acceptăm că unele procese pur și simplu nu pot fi grăbite — și că tocmai timpul investit în ele le dă valoare.
Poate că una dintre cele mai importante întrebări pe care ni le putem pune este aceasta: ce lucruri cu adevărat importante din viața mea merită timpul de care au nevoie ca să crească?
Sper ca aceste informaţii să te ajute și să te susțină în a-ți crea o viață mai bună. Iar dacă ai nevoie de ajutor din partea unui psiholog, te așteptăm cu drag online sau la cabinetele noastre din București sau Cluj-Napoca sau pe www.gandestesanatos.ro, unde înregistrarea și primele 3 lecții sunt gratuite. Poți face o programare la unul din numerele de telefon pe care le găsești la sectiunea de Contact de pe site.
NOU! Accesează gratuit primele 3 ședințe-lecții ale platformei de psihoterapie și dezvoltare personală online descărcând aplicația GândeșteSănătos din AppStore și GooglePlay. Dacă dorești și interacțiune cu un psiholog te poți înregistra gratuit pe www.gandestesanatos.ro.
Psihoterapeut Ileana Matei
0726.112.161
Ce este stresul și de ce afectează atât de mult sănătatea?
Stresul a devenit una dintre cele mai frecvente probleme ale vieții moderne, fiind asociat cu oboseala cronică, anxietatea, dezechilibrele emoționale și chiar cu apariția unor afecțiuni fizice. Tot mai multe studii arată că impactul stresului asupra sănătății depinde nu doar de evenimentele prin care trecem, ci mai ales de modul în care alegem să le interpretăm.
Cu alte cuvinte, gestionarea stresului începe din felul în care percepem situațiile dificile și provocările cotidiene.
Cum influențează percepția nivelul de stres?
Cercetările din domeniul psihologiei și neuroștiinței au demonstrat că nu evenimentul în sine produce stresul, ci interpretarea pe care i-o atribuim. Aceeași situație poate fi percepută de o persoană ca o amenințare, iar de alta ca o oportunitate de dezvoltare.
În cadrul celui de-al șaptelea Congres Internațional despre Stres, psihiatrul Graham Burrows, președinte al Societății Internaționale de Investigare a Stresului, afirma că esența stresului poate fi rezumată la două cauze principale:
- probleme de percepție;
- probleme de comunicare.
Această perspectivă evidențiază faptul că stresul poate fi gestionat mai eficient atunci când învățăm să ne observăm gândurile, reacțiile și emoțiile.
De ce nu putem elimina complet stresul?
În realitate, nu putem controla toate evenimentele care apar de-a lungul vieții. Conflictele în relații, dificultățile financiare, responsabilitățile familiale sau presiunile profesionale fac parte din experiența umană.
Totuși, putem schimba modul în care ne raportăm la aceste situații. Atunci când încercăm să găsim sens în experiențele dificile și să le privim ca pe oportunități de adaptare și dezvoltare personală, efectul negativ al stresului poate scădea semnificativ.
Rolul emoțiilor în gestionarea stresului
Din perspectiva neurobiologiei interpersonale, emoțiile influențează direct modul în care organismul răspunde la stres.
Emoțiile pozitive, precum:
- iubirea;
- recunoștința;
- bucuria;
- admirația;
- speranța;
susțin procesele de echilibrare emoțională și recuperare psihică.
În schimb, emoțiile negative intense și persistente, precum furia, frustrarea, ura, tristețea sau dezamăgirea, pot afecta capacitatea organismului de adaptare și reglare.
Atunci când stresul devine cronic, corpul și mintea își pot pierde echilibrul, iar acest lucru poate conduce la rigiditate emoțională, epuizare și dificultăți de relaționare.
Regula de aur în gestionarea stresului
Dacă ne dorim să reducem impactul stresului asupra sănătății și stării emoționale, regula de aur constă în schimbarea relației noastre cu stresul.
În loc să privim stresul exclusiv ca pe un inamic, putem încerca să îl înțelegem ca pe un mecanism natural de adaptare și supraviețuire.
Observarea reacțiilor corpului, acceptarea emoțiilor și conștientizarea propriilor percepții ne pot ajuta să diminuăm efectele nocive ale stresului.
Acceptarea nu înseamnă resemnare, ci dezvoltarea unei relații mai sănătoase cu propriile experiențe.
Cum poți gestiona mai bine stresul în viața de zi cu zi?
Pentru a reduce nivelul de stres și pentru a îmbunătăți echilibrul emoțional, poți aplica câteva strategii simple:
- Observă-ți gândurile fără să le judeci imediat.
- Identifică factorii care îți amplifică stresul.
- Comunică deschis despre emoțiile și nevoile tale.
- Practică exerciții de respirație și relaxare.
- Menține relații sănătoase și conectate emoțional.
- Oferă-ți timp pentru odihnă și recuperare.
- Înlocuiește autocritica cu compasiunea față de sine.
Schimbările mici și constante pot avea un impact major asupra felului în care organismul răspunde la stres.
Avem întotdeauna posibilitatea de a alege modul în care ne raportăm la provocările vieții. Putem rămâne blocați în rolul de victimă sau putem învăța să ne folosim resursele interioare pentru a face față dificultăților.
În loc să ne criticăm corpul pentru reacțiile sale de supraviețuire, este important să înțelegem că stresul este un răspuns natural al organismului.
Așa cum afirmă și Lisa Feldman Barrett: „Stresul nu vine din lumea exterioară. Tu îl creezi.”
Atunci când schimbăm perspectiva asupra stresului, putem transforma experiențele dificile în oportunități de creștere, echilibru și dezvoltare personală.
Dacă ai nevoie de ajutor și nu reușești să faci față stresului, te așteptăm cu drag online sau la cabinetele noastre din București sau Cluj-Napoca sau pe www.gandestesanatos.ro, unde înregistrarea și primele 3 lecții sunt gratuite. Poți face o programare la unul din numerele de telefon pe care le găsești la sectiunea de Contact de pe site.
NOU! Accesează gratuit primele 3 ședințe-lecții ale platformei de psihoterapie și dezvoltare personală online descărcând aplicația GândeșteSănătos din AppStore și GooglePlay. Dacă dorești și interacțiune cu un psiholog te poți înregistra gratuit pe www.gandestesanatos.ro.
Psiholog Ioana Ionicioiu
0746 211 896
ioana.ionicioiu@psihosolutii.ro
Modalități eficiente de a opri agitația și gândurile constante legate de ce este de rezolvat
Mintea noastră este un aliat extraordinar, dar atunci când nu se mai oprește din a planifica, analiza și anticipa, devine obositoare, copleșitoare și ne fură liniștea. Gândurile legate de tot ce avem de rezolvat sunt firești, însă atunci când devin constante, ne blochează prezentul și ne consumă energia.
Vestea bună este că putem învăța să le domolim.
Iată câteva metode psihologice eficiente pentru a opri agitația și a-ți recăpăta calmul interior:
1. Respirația conștientă – ancora ta în prezent
Când mintea aleargă, corpul tău poate deveni ancora. Respiră adânc pe nas 4 secunde, ține 4 secunde, expiră lent pe gură 6 secunde. Repetă de câteva ori. Acest ritm liniștește sistemul nervos și te readuce în aici și acum.
2. Scrie tot ce te preocupă
Ia o foaie și notează absolut tot ce ai în minte. Nu edita, nu judeca, nu pune în ordine. Doar scrie.
De multe ori, simplul fapt că scoți gândurile din cap pe hârtie reduce semnificativ tensiunea mentală.
3. Transformă „ce este de rezolvat” în pași mici
Gândurile devin copleșitoare când le vedem ca pe un întreg uriaș. Împarte-le în pași concreți, mici și realizabili. Astfel, mintea ta va simți că are un plan și se va liniști.
4. Practică mindfulness în activitățile zilnice
Fii prezent în ceea ce faci: când speli vasele, când bei ceaiul, când mergi pe stradă. Observă senzațiile, sunetele, culorile. Mintea nu poate fi în trecut sau în viitor dacă este ancorată în prezent.
5. Pune limită ruminației mentale
Stabilește o „oră a grijilor” – 15–20 de minute pe zi în care îți permiți să te gândești la probleme și soluții.
În restul timpului, spune-ți cu blândețe: „Mă voi gândi la asta mai târziu.” Este un antrenament mental care aduce libertate.
6. Mișcarea eliberează tensiunea mentală
Plimbarea zilnică, stretching-ul, yoga sau orice formă de mișcare ajută la eliberarea hormonilor de stres și la oxigenarea creierului. Mintea se limpezește când corpul se pune în mișcare.
7. Auto-compasiunea: fii blând cu tine
Nu trebuie să le rezolvi pe toate, imediat. Ești om, nu robot. Recunoaște-ți eforturile și oferă-ți momente de odihnă fără vinovăție. Liniștea interioară începe cu acceptarea de sine.
Agitația și gândurile constante nu dispar peste noapte, dar pot fi gestionate cu răbdare și practică. Alege zilnic măcar una dintre aceste metode și oferă-ți darul liniștii.
Mintea ta are nevoie de liniște ca să îți arate drumul.
Sper ca aceste informaţii să te ajute și să te susțină în a-ți crea o viață mai bună. Iar dacă ai nevoie de ajutor din partea unui psiholog, te așteptăm cu drag online sau la cabinetele noastre din București sau Cluj-Napoca sau pe www.gandestesanatos.ro, unde înregistrarea și primele 3 lecții sunt gratuite. Poți face o programare la unul din numerele de telefon pe care le găsești la sectiunea de Contact de pe site.
NOU! Accesează gratuit primele 3 ședințe-lecții ale platformei de psihoterapie și dezvoltare personală online descărcând aplicația GândeșteSănătos din AppStore și GooglePlay. Dacă dorești și interacțiune cu un psiholog te poți înregistra gratuit pe www.gandestesanatos.ro.
Psihoterapeut Ileana Matei
0726.112.161
Cu toții vrem să fim fericiți, însă de multe ori ne gândim la fericire ca la o destinație finală – ceva ce vom atinge cândva, după ce rezolvăm tot, când vom avea mai mult timp, mai puțin stres sau mai puține griji. În realitate, fericirea, precum și alte emoții pozitive, nu sunt experiențe pe care ni le vom “permite” la un moment dat, atunci când le vom “merita” sau când vom avea mai mult timp. Ele sunt experiențe necesare pentru o funcționare optimă, care trebuie cultivate și hrănite cu intenție, în mod habitual.
Psihologia pozitivă ne arată că aceste emoții nu doar ne fac să ne simțim bine pe moment, ci ne și schimbă felul în care gândim și acționăm. Aceasta este ideea centrală a teoriei „broaden and build„, formulată de Barbara Fredrickson, care spune că emoțiile pozitive ne lărgesc (broaden) capacitatea de a gândi și de a acționa, și ne ajută să construim (build) resurse importante, psihologice, sociale, cognitive și chiar fizice, care ne servesc pe termen lung.
Atunci când trăim o emoție negativă, precum frica sau furia, atenția noastră se restrânge. Mintea intră în „modul de supraviețuire” și caută soluții rapide: să fugi, să te aperi, să te protejezi. Este un mecanism firesc și util în fața pericolului, dar care ne limitează câmpul de gândire și acțiune.
În schimb, emoțiile pozitive fac exact opusul – ne ajută să ne deschidem mintea și să privim lucrurile dintr-o perspectivă mai largă. De exemplu, când suntem bucuroși, devenim mai creativi și flexibili în gândire, reușind să vedem mai multe alternative într-o situație dificilă și să combinăm idei aparent fără legătură pentru a găsi soluții originale, la care, în mod obișnuit, nu ne-am fi gândit.
Curiozitatea și interesul, două emoții pozitive mult subestimate, ne determină să explorăm, să punem întrebări și să ieșim din zona de confort, ceea ce duce la învățare și descoperire. Recunoștința ne antrenează să vedem partea bună a lucrurilor și să apreciem ceea ce avem, oferindu-ne o perspectivă mai echilibrată asupra vieții și diminuând tendința de a ne fixa doar pe aspectele negative ale vieții.
Efectele emoțiilor pozitive nu se rezumă doar la momentul în care le trăim. Prin repetare, ele ne ajută să construim resurse durabile:
- Cognitive – devenim mai deschiși, mai flexibili și mai creativi în gândire și rezolvare de probleme
- Sociale – dezvoltăm relații mai apropiate și rețele de sprijin
- Fizice – ne crește energia și motivația pentru comportamente sănătoase, precum mișcarea și îngrijirea corpului
- Emoționale – crește reziliența, adică abilitatea de a face față stresului și de a ne reveni mai ușor după momente dificile.
Fredrickson descrie acest proces ca un cerc virtuos – emoțiile pozitive ne lărgesc perspectiva și ne încurajează să explorăm, să învățăm și să construim resurse interioare și exterioare, iar aceste resurse, la rândul lor, ne cresc abilitatea de a genera și mai multe emoții pozitive. Astfel, se creează un ciclu benefic în care emoțiile pozitive alimentează creșterea personală, iar această creștere generează și mai multe emoții pozitive.
În plus, emoțiile pozitive pot contracara efectele emoțiilor negative, printr-un fenomen cunoscut sub numele de „efectul de anulare” („the undoing effect”). De exemplu, după o perioadă de stres intens, o experiență pozitivă autentică, cum ar fi un moment de relaxare în natură, un moment de conectare cu cineva drag, o activitate plăcută, poate restabili echilibrul emoțional și fiziologic.
Cum putem cultiva emoțiile pozitive
Emoțiile pozitive de regulă nu apar de la sine, ci trebuie cultivate cu intenție, prin mici obiceiuri și practici conștiente făcute cu regularitate. Mai jos sunt câteva direcții concrete:
Activități plăcute – implică-te în activități care îți aduc bucurie, plăcere și satisfacție
Conectarea cu ceilalți – legăturile profunde cu alte persoane sunt surse puternice de emoții pozitive
Fii curios și încearcă ceva nou – ieșirea din zona de confort poate să aducă mult entuziasm și bucurie
Practicarea recunoștinței – exprimă-ți recunoștința față de lucrurile bune din viața ta
Cultivarea prezenței (mindfulness) – prezența aici și acum, în moment, ne face mai receptivi la momentele pozitive care există deja în viața noastră.
Oferă-ți momente de relaxare – de cele mai multe ori suntem atât de grăbiți și distrași, încât uităm cât este de important să ne oferim și momente de relaxare. Prin cultivarea conștientă a emoțiilor pozitive, nu doar că facilităm o stare de bine de moment, ci și construim treptat resurse interioare și exterioare care ne susțin dezvoltarea personală și reziliența pe termen lung.
Dacă ai nevoie de ajutor din partea psihologului, te așteptăm cu drag la cabinetele noastre din București sau Cluj. În caz că nu poți ajunge, intră pe www.gandestesanatos.ro, unde înregistrarea și primele 3 ședințe-lecții sunt gratuite. Pentru mai multe detalii poți accesa pagina de Contact a site-ului și poți realiza o programare.
NOU! Accesează gratuit primele 3 ședințe-lecții ale platformei de psihoterapie și dezvoltare personală online descărcând aplicația GandesteSanatos din AppStore și GooglePlay. Dacă dorești și interacțiune cu un psiholog te poți înregistra gratuit pe www.gandestesanatos.ro.
Psihoterapeut Raluca Liștea
Limitele personale reprezintă acele granițe invizibile care definesc ce este acceptabil și ce nu pentru noi în relația cu ceilalți. Ele țin de nevoile, valorile, emoțiile și spațiul nostru psihologic și fizic. Deși uneori pot fi percepute ca bariere sau semne de respingere, limitele sunt, în realitate, fundamentul relațiilor sănătoase, echilibrate și autentice.
În plan psihologic, limitele ne ajută să ne păstrăm identitatea. Fără ele, riscăm să ne pierdem în dorințele, așteptările sau emoțiile celorlalți, ajungând la relații marcate de confuzie, resentimente sau epuizare emoțională. O persoană care nu își cunoaște sau nu își respectă propriile limite va avea dificultăți în a spune „nu”, va tolera comportamente dăunătoare și va simți adesea vinovăție atunci când încearcă să se protejeze.
Limitele personale nu sunt doar un concept teoretic, ci se manifestă zilnic prin alegerile, reacțiile și modul în care comunicăm cu ceilalți. Ele ne ajută să ne protejăm timpul, energia și echilibrul emoțional, fără a deteriora relațiile importante. Mai jos sunt exemple practice de limite sănătoase în principalele tipuri de relații: cuplu, prietenie și muncă.
Limite sănătoase în relațiile de cuplu
În cuplu, limitele sunt esențiale pentru a menține atât intimitatea, cât și autonomia fiecăruia.
- Limite emoționale
– „Pot să te susțin când îți este greu, dar nu pot fi singura ta sursă de echilibru emoțional.”
– „Am nevoie de timp să mă liniștesc înainte să continuăm această discuție.” - Limite legate de spațiul personal
– „Am nevoie de o seară pe săptămână doar pentru mine.”
– „Nu îmi place să-mi verifici telefonul; este important pentru mine să existe încredere.” - Limite în comunicare și conflict
– „Nu continui o discuție în care se țipă sau se folosesc jigniri.”
– „Putem vorbi despre problemă, dar fără a aduce reproșuri din trecut.”
Aceste limite nu slăbesc relația, ci o ajută să fie mai sigură și mai matură emoțional.
Limite sănătoase în relațiile de prietenie
Prietenia autentică se bazează pe respect reciproc, nu pe disponibilitate nelimitată.
- Limite de timp și energie
– „Țin la tine, dar nu pot răspunde mereu imediat la mesaje.”
– „În perioada asta am nevoie de mai mult timp pentru mine.” - Limite emoționale
– „Te pot asculta, dar nu pot prelua constant rolul de terapeut.”
– „Mă afectează glumele pe tema asta și aș prefera să le evităm.” - Limite legate de respect
– „Nu mă simt confortabil când faci comentarii despre viața mea personală în fața altora.”
O prietenie sănătoasă permite exprimarea sinceră a acestor limite fără teamă de abandon.
Limite sănătoase la locul de muncă
În mediul profesional, limitele sunt esențiale pentru prevenirea burnoutului și pentru menținerea profesionalismului.
- Limite de timp
– „Programul meu se încheie la ora 17:00; pot prelua acest subiect mâine.”
– „Nu pot răspunde la emailuri în weekend.” - Limite de rol și responsabilitate
– „Această sarcină nu intră în atribuțiile mele, dar pot ajuta cu o soluție alternativă.”
– „Am nevoie de clarificări înainte de a-mi asuma această responsabilitate.” - Limite în comunicare
– „Prefer feedback-ul oferit într-un cadru privat.”
– „Nu sunt confortabil cu un ton agresiv; putem discuta calm.”
Aceste limite contribuie la relații profesionale mai clare, mai eficiente și mai respectuoase.
Un principiu-cheie
Limitele sănătoase nu sunt ultimatumuri, ci expresii ale responsabilității față de sine. Ele sunt cel mai eficiente atunci când sunt comunicate clar, calm și consecvent. Oamenii care ne respectă vor respecta și limitele noastre; cei care nu o fac ne oferă informații importante despre calitatea relației.
A învăța să ne stabilim limite înseamnă, în esență, a învăța să avem relații mai oneste, mai sigure și mai echilibrate – cu ceilalți și cu noi înșine.
Sper ca aceste informaţii să te ajute și să te susțină în a-ți crea o viață mai bună. Iar dacă ai nevoie de ajutor din partea unui psiholog, te așteptăm cu drag online sau la cabinetele noastre din București sau Cluj-Napoca sau pe www.gandestesanatos.ro, unde înregistrarea și primele 3 lecții sunt gratuite. Poți face o programare la unul din numerele de telefon pe care le găsești la sectiunea de Contact de pe site.
NOU! Accesează gratuit primele 3 ședințe-lecții ale platformei de psihoterapie și dezvoltare personală online descărcând aplicația GândeșteSănătos din AppStore și GooglePlay. Dacă dorești și interacțiune cu un psiholog te poți înregistra gratuit pe www.gandestesanatos.ro.
Psihoterapeut Ileana Matei
0726.112.161
Toleranța la disconfort este una dintre abilitățile psihologice de bază care se urmărește a fi dezvoltată în terapia cognitiv-comportamentală. Deși termenul poate suna inconfortabil, el descrie capacitatea de a rămâne prezent și funcțional, de a face față emoțiilor, senzațiilor fizice sau gândurilor neplăcute, chiar și atunci când trăim emoții neplăcute, fără a le evita sau amplifica.
Un studiu din 2005 (Simons, J.S., & Gaher, R.M.) definește toleranța la disconfort ca percepția capacității de a suporta emoțiile negative și arată că disconfortul este problematic mai ales când este perceput ca intolerabil și incontrolabil.
Toleranța la disconfort nu înseamnă să te resemnezi, să tolerezi abuzul sau să îți ignori nevoile, ci înseamnă să îți poți spune: „Este greu acum, dar pot rămâne cu această stare.”
De multe ori, problemele din terapie sunt mai adesea cauzate nu de emoție în sine, ci de relația noastră cu emoția și de modul în care încercăm să scăpăm de ea.
În terapia cognitiv-comportamentală evitarea este considerată unul dintre principalii factori care mențin suferința psihologică.
Evitarea disconfortului poate duce la:
- creșterea anxietății,
- atacuri de panică,
- comportamente compulsive,
- procrastinare.
Cel mai adesea toleranța scăzută la disconfort apare sub forma convingerii că „Nu pot face față acestei stări.„
Un studiu publicat în 2010 ne arată că două persoane pot avea aceeași anxietate, dar cea care are o toleranță mai scăzută la disconfort o va resimți mai intens. (Keough, M. E., Riccardi, C. J., Timpano, K. R., Mitchell, M. A. & Schmidt, N. B. 2010)
Se poate crește toleranța la disconfort?
Cercetările recente ne arată că aceasta este o abilitate psihologică modificabilă și un obiectiv valid pentru psihoterapie. Într-un review amplu al literaturii, Bornovalova și colaboratorii (2012) ne arată că toleranța scăzută la disconfort este implicată în multiple tulburări psihologice și că intervențiile cognitiv-comportamentale (CBT) pot crește semnificativ capacitatea indivizilor de a face față emoțiilor negative.
Autorii subliniază că următoarele strategii conduc la o scădere a simptomelor și la o funcționare emoțională mai adaptativă, susținând ideea că toleranța la disconfort reprezintă un mecanism cheie al schimbării:
- o expunere graduală la experiențe emoționale mai neplăcute
- acceptarea emoțiilor
- reducerea comportamentelor de evitare
Prin aceste strategii, emoțiile dificile devin mai gestionabile, iar anxietatea și stresul se reduc.
În concluzie, toleranța la disconfort este o abilitate esențială pentru echilibrul emoțional și poate fi dezvoltată prin psihoterapia cognitiv-comportamentală.
Atunci când dificultățile emoționale îți afectează calitatea vieții, sprijinul terapeutic poate reprezenta un pas important spre claritate, siguranță și funcționare sănătoasă.
Dacă te confrunți cu anxietate, evitarea emoțiilor sau disconfort persistent, te așteptăm cu drag la cabinetele noastre din București sau Cluj sau pe www.gandestesanatos.ro, unde înregistrarea și primele 3 ședințe-lecții sunt gratuite. Pentru mai multe detalii poți accesa pagina de Contact a site-ului și poți realiza o programare.
NOU! Accesează gratuit primele 3 ședințe-lecții ale platformei de psihoterapie și dezvoltare personală online descărcând aplicația GândeșteSănătos din AppStore și GooglePlay. Dacă dorești și interacțiune cu un psiholog te poți înregistra gratuit pe www.gandestesanatos.ro.
Psiholog Larisa Paul
0737 039 446
Relația terapeutică este fundamentală în succesul unui demers psihoterapeutic. Cercetările arată constant că modul în care te simți în ședintele cu psihoterapeutul prezice rezultatele terapiei cel puțin la fel de mult ca metoda folosită (de exemplu, psihoterapia cognitiv-comportamentală).
Ce este relația terapeutică?
Psihologia numește această legătură „alianță terapeutică” – combinația dintre: acordul dintre client și terapeut asupra scopurilor terapiei, sentimentul că lucrați împreună ca o echipă și conexiunea umană de încredere și respect. Când aceste elemente sunt prezente, terapia devine un spațiu sigur în care poți explora vulnerabilități fără teamă de judecată.
Ce spun studiile despre importanța ei
Meta-analize mari arată că o relație terapeutică bună se asociază cu rezultate mai bune în aproape orice tip de terapie, pentru depresie, anxietate, traume și alte probleme. Practic, cu cât simți mai multă încredere, colaborare și înțelegere cu terapeutul, cu atât scad mai mult simptomele în timp. Această legătură este valabilă și în terapia online, chiar dacă nu este interacțiune față în față. Este extrem de important să știi că dincolo de ecran este un profesionist care te face să te simți înțeles, nu te judecă, este alături de tine într-un proces poate dificil și reușește să te sprijine când ai nevoie.
De ce contează să te simți confortabil
Atunci când te simți confortabil cu terapeutul tău, devii mai sincer, îndrăznești să vorbești despre lucrurile „rușinoase” sau dureroase și poți primi feedback fără să te simți atacat. Studiile arată că pacienții care simt siguranță și încredere în primele ședințe au șanse mai mari să continue terapia și să ajungă la schimbări profunde.
Semne că relația este potrivită pentru tine:
- te simți ascultat fără să fii întrerupt sau judecat;
- poți spune „nu am rezonat cu exercițiul ăsta” fără teamă;
- simți că terapeutul e de partea ta, chiar când te provoacă să vezi lucruri dificile.
Rolul terapeutului și al tău
Cercetările arată că diferențele dintre terapeuți (stil personal, empatie, capacitatea de a construi relații) explică o parte importantă din rezultatele terapiei. Terapeuții care sunt calzi, empatici, comunică clar și își ajustează stilul după client reușesc să creeze alianțe mai puternice și rezultate mai bune. În același timp, și tu contribui: exprimând ce îți place sau nu în terapie, punând întrebări, aducând feedback despre cum te simți în relație. Când ambele părți văd relația ca pe un parteneriat, procesul devine mai eficient și mai sigur emoțional.
Când este important să schimbi terapeutul
Dacă, după câteva ședințe, simți constant că: nu ești înțeles, te simți judecat sau minimalizat, îți este teamă să fii sincer sau îți inhibi emoțiile ca „să nu deranjezi”, este un semnal important. Datele sugerează că, dacă alianța rămâne slabă în timp, șansele ca terapia să ajute scad semnificativ, chiar dacă terapeutul este bine pregătit.
Ai dreptul:
- să pui întrebări despre stilul și metoda terapeutului;
- să spui cum te simți în relație;
- să cauți un alt terapeut dacă, după ce ai discutat deschis, nu se schimbă nimic.
Grija pentru cum te simți lângă terapeut nu este un „moft”, ci un factor cheie pentru vindecare și schimbare, confirmat de zeci de ani de cercetare în psihoterapie.
Sper ca aceste informaţii să te ajute și să te susțină în procesul psihoterapeutic. Te așteptăm cu drag online sau la cabinetele noastre din București sau Cluj-Napoca sau pe www.gandestesanatos.ro, unde înregistrarea și primele 3 lecții sunt gratuite. Poți face o programare la unul din numerele de telefon pe care le găsești la sectiunea de Contact de pe site.
NOU! Accesează gratuit primele 3 lecții ale platformei de psihoterapie și dezvoltare personală online descarcând aplicația GandesteSanatos din AppStore și GooglePlay. Dacă dorești și interacțiune cu un psiholog, te poți înregistra gratuit pe www.gandestesanatos.ro.
Psihoterapeut Mihaela Stîngă
0760 737 493
mihaela.stinga@psihosolutii.ro
www.gandestesanatos.ro
www.psihosolutii.ro