Cu toții avem mici gesturi pe care le facem aproape fără să ne dăm seama, mai ales atunci când suntem stresați, emoționați sau concentrați. Ne jucăm cu un obiect, ne răsucim părul, ne mușcăm buzele, ne roadem pielițele din jurul unghiilor sau batem ritmic din picior.
Aceste comportamente sunt, de multe ori, modalități prin care organismul încearcă să reducă tensiunea și să se autoregleze.
Ticurile pot părea asemănătoare la prima vedere, însă nu sunt același lucru. Ele nu sunt simple obiceiuri și nici gesturi făcute intenționat. Sunt mișcări sau sunete involuntare, generate de modul în care funcționează anumite circuite ale sistemului nervos. Din acest motiv, persoana care le are nu le poate controla complet, chiar dacă își dorește.
Dacă ai observat că tu, copilul tău sau cineva drag clipește des, își mișcă umerii, își drege vocea sau repetă anumite sunete fără să vrea, este firesc să apară întrebări și îngrijorări.
Vestea bună este că, în multe situații, ticurile sunt trecătoare și nu reprezintă semnul unei afecțiuni neurologice grave. Totuși, merită înțelese, deoarece pot influența starea emoțională, relațiile și calitatea vieții, atât la copii, cât și la adolescenți și adulți.
Ce sunt ticurile?
Ticurile sunt mișcări sau sunete involuntare, rapide și repetitive, pe care persoana le face fără intenție și pe care, de cele mai multe ori, nu le poate controla complet.
Ele pot fi motorii (mișcări) sau vocale (sunete): clipit frecvent, grimase sau strâmbături, ridicat din umeri, mișcări repetate ale capului sau gâtului, încrețirea nasului, dresul repetat al vocii, tuse fără o cauză medicală, mormăit sau alte sunete repetitive.
Multe persoane descriu înaintea apariției ticului o senzație de tensiune sau presiune, ca și cum organismul „cere” să facă acel gest. După apariția ticului, această tensiune se reduce pentru scurt timp.
Acesta este unul dintre motivele pentru care simplul îndemn „Oprește-te!” nu funcționează.
Ce se întâmplă în creier?
Ticurile sunt considerate o tulburare de neurodezvoltare. Cercetările arată că ele sunt asociate cu o funcționare diferită a unor circuite din creier implicate în controlul mișcărilor și în inhibarea impulsurilor, în special a conexiunilor dintre cortex și ganglionii bazali.
Aceste circuite au rolul de a filtra și controla mișcările pe care le facem automat. Atunci când acest mecanism funcționează diferit, pot apărea mișcări sau sunete involuntare.
Sunt implicate și modificări ale unor neurotransmițători, în special dopamina, ceea ce explică de ce ticurile nu pot fi controlate doar prin voință și de ce, în anumite situații, tratamentul medicamentos poate fi util.
Așadar, ticurile nu apar pentru că persoana este răsfățată, lipsită de voință sau „nu se controlează suficient”. Ele au o bază neurologică reală.
De ce apar?
Nu există o singură cauză.
De cele mai multe ori există o predispoziție biologică, iar factorii de mediu influențează intensitatea simptomelor.
Este important de știut că stresul nu provoacă ticurile, însă le poate face mai vizibile.
Ele tind să fie mai frecvente în perioade de stres sau emoții intense, oboseală, lipsă de somn, schimbări importante, suprasolicitare.
La copii, ticurile apar frecvent în perioada adaptării la grădiniță sau școală ori în alte momente de schimbare. La adolescenți și adulți, ele se pot accentua în perioade solicitante, precum examenele, conflictele, schimbările profesionale sau alte situații stresante.
În unele cazuri, ticurile sunt asociate și cu alte condiții, precum ADHD, anxietatea sau tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC), fără ca acest lucru să însemne că toate persoanele cu ticuri vor dezvolta aceste dificultăți.
Cât de frecvente sunt?
Mai frecvente decât credem.
Se estimează că aproximativ unul din cinci copii prezintă, la un moment dat, ticuri tranzitorii.
Acestea apar cel mai frecvent între 5 și 8 ani și sunt mai întâlnite la băieți decât la fete.
În majoritatea cazurilor, ticurile se reduc treptat sau dispar spontan în decurs de câteva luni sau câțiva ani.
La unele persoane pot persista și în adolescență sau la vârsta adultă, însă adesea devin mai puțin intense și mai ușor de gestionat.
Ticurile nu sunt mereu la fel
Un aspect care îi îngrijorează pe mulți părinți este faptul că ticurile par să vină și să plece. Acest lucru este normal. Pot exista perioade în care aproape dispar, urmate de săptămâni în care reapar. Uneori se modifică și forma lor: un tic dispare, iar altul îi ia locul. Aceste fluctuații fac parte din evoluția obișnuită a ticurilor și nu înseamnă neapărat că problema se agravează.
Ce simte persoana care are ticuri?
Indiferent de vârstă, ticurile nu sunt o alegere.
Mulți copii și adulți spun că încearcă să le controleze, însă acest lucru necesită un efort foarte mare și poate fi menținut doar pentru perioade scurte.
Cu cât încearcă mai mult să le suprime, cu atât apare o nevoie mai intensă de a le face.
Din acest motiv, comentarii precum „Nu mai face asta”, „Controlează-te”, „Se uită lumea la tine” pot produce mai multă rușine și anxietate decât ajutor.
Pentru multe persoane, nu ticurile sunt partea cea mai dificilă, ci teama de a fi judecate sau respinse.
Unii copii evită să răspundă la ore sau să participe la activități de teamă că ceilalți vor observa ticurile. Unii adulți evită prezentările, întâlnirile sau situațiile sociale din același motiv.
De multe ori, suferința emoțională provocată de ticuri ajunge să fie mai mare decât ticurile în sine.
Perfecționismul și nevoia de control
În cabinet observ adesea că atât persoanele cu ticuri, cât și părinții lor ajung să își consume foarte multă energie încercând să controleze ceea ce se întâmplă.
Copilul încearcă să își oprească ticurile pentru a nu fi observat. Adultul devine atent la fiecare gest și încearcă permanent să pară „normal”. Părintele urmărește fiecare tic și își spune: „Trebuie să fac ceva să dispară.”
Este o reacție firească. Atunci când ne sperie ceva, primul impuls este să încercăm să îl controlăm.
Paradoxul este că, în cazul ticurilor, cu cât atenția și presiunea sunt mai mari, cu atât sistemul nervos rămâne într-o stare de activare crescută, iar ticurile pot deveni mai evidente.
Perfecționismul poate amplifica acest cerc vicios.
Copiii perfecționiști sunt adesea foarte preocupați să nu greșească și să fie acceptați de ceilalți. Adulții perfecționiști își impun standarde foarte ridicate și pot ajunge să creadă că trebuie să își controleze fiecare reacție, fiecare gest și fiecare emoție.
Dar oamenii nu au nevoie să fie perfecți pentru a fi acceptați.
Uneori, primul pas nu este să eliminăm fiecare tic, ci să reducem presiunea pe care o punem asupra noastră sau asupra copilului.
Acceptarea nu înseamnă resemnare. Înseamnă să pornim de la realitate și să alegem intervențiile potrivite, fără critică și fără vinovăție.
Cum pot reacționa părinții și cei din jur?
Atunci când ticurile apar la un copil, este firesc ca părinții să se îngrijoreze.
Însă ceea ce îl ajută cel mai mult pe copil este un mediu în care se simte acceptat și în siguranță.
Poate fi de ajutor:
- să păstrezi un ton calm;
- să eviți să atragi atenția asupra fiecărui tic;
- să îi asiguri suficient somn și o rutină echilibrată;
- să reduci, pe cât posibil, sursele de stres;
- să vorbești despre ticuri fără critică sau vinovăție;
- să observi și calitățile copilului, nu doar simptomele.
În schimb, este bine să eviți:
- observațiile repetate;
- pedepsirea;
- ironizarea;
- comparațiile cu alți copii;
- discuțiile despre ticuri în fața altor persoane fără acordul copilului.
Reacția ta nu va face ticurile să dispară peste noapte, însă poate influența profund felul în care copilul se simte în legătură cu ele.
Dar dacă ticurile apar la un adult?
Ticurile nu sunt doar o problemă a copilăriei.
Unii adulți le au încă din copilărie, iar alții observă că devin mai evidente în perioade de stres intens.
Pentru mulți, cea mai mare dificultate nu este ticul în sine, ci rușinea și teama de a fi judecați.
Este important să ne amintim că ticurile nu definesc valoarea unei persoane și nu spun nimic despre inteligența, caracterul sau capacitatea sa de a avea o viață împlinită.
Când este bine să ceri ajutor?
Este recomandat să consulți un medic neurolog, un medic psihiatru sau un psiholog dacă:
- ticurile persistă mai mult de un an;
- devin tot mai frecvente sau mai intense;
- provoacă durere sau accidente;
- afectează activitatea zilnică, școala, serviciul sau relațiile cu ceilalți;
- copilul sau adultul începe să evite anumite situații din cauza lor;
- apar împreună cu dificultăți de atenție, anxietate, simptome obsesiv-compulsive sau alte schimbări importante.
O evaluare de specialitate poate clarifica despre ce este vorba și poate orienta către cea mai potrivită intervenție. În funcție de situație, aceasta poate include monitorizare, intervenții psihologice, terapie comportamentală și, în anumite cazuri, tratament medicamentos.
Un gând important
Atunci când vedem un tic, este ușor să ne concentrăm doar asupra mișcării sau sunetului. Dar un tic este un simptom, nu un defect de caracter. Nu înseamnă că un copil este răsfățat. Nu înseamnă că un adult este lipsit de voință. Nu înseamnă că cineva nu se străduiește suficient.
Înseamnă doar că sistemul nervos funcționează puțin diferit și că persoana respectivă are nevoie, înainte de toate, de înțelegere.
Informarea corectă, răbdarea și sprijinul celor din jur pot face o diferență importantă. Iar atunci când este nevoie, apelarea la un specialist este un pas firesc, nu un motiv de teamă.
Pentru că, indiferent de vârstă, un om înseamnă mult mai mult decât ticurile pe care le are.
Dacă crezi că ai nevoie de ajutor specializat, te așteptăm la cabinetele noastre din București sau Cluj-Napoca sau pe www.gandestesanatos.ro, unde înregistrarea și primele 3 lecții sunt gratuite. Pentru mai multe detalii poți accesa pagina de Contact a site-ului și să realizezi o programare.
NOU! Accesează gratuit primele 3 lecții ale platformei de psihoterapie și dezvoltare personală online descărcând aplicația GandesteSanatos din AppStore și GooglePlay. Dacă dorești și interacțiune cu un psiholog te poți înregistra gratuit pe www.gandestesanatos.ro.
Psihoterapeut Roxana Dinu
0722.762.805
roxana.niculescu@psihosolutii.ro
De-a lungul timpului, am lucrat cu zeci, poate chiar sute de persoane care se confruntă cu tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC) și am fost martoră la suferința interioară prin care trec. Am văzut persoane terorizate de propriile gânduri, persoane care își puneau la îndoială caracterul sau intențiile cu privire la cei pe care îi iubeau cel mai mult și persoane care petreceau ore întregi făcând compulsii pentru câteva minute de liniște.
Dar, de asemenea, văd bucuria din privirea lor când încep să înțeleagă ce înseamnă această tulburare și mai ales când fac pași concreți către vindecare.
Dacă și tu te lupți cu TOC, cred cu tărie că te va ajuta să știi aceste lucruri:
1. Nu toate gândurile noastre ne reprezintă.
Unul dintre cele mai dificile aspecte ale TOC-ului este faptul că te identifici cu gândurile intruzive: „Ce fel de mamă sunt eu dacă am astfel de gânduri cu privire la copilașul meu? Cu siguranță sunt o persoană oribilă!”
Gândurile TOC sunt ego-distonice. Asta înseamnă că sunt în conflict puternic cu valorile, convingerile și dorințele tale reale.
Dacă îți trece prin minte un gând violent, nu înseamnă că ești o persoană violentă sau dacă îți apare în minte un gând sexual nepotrivit, nu înseamnă că îți dorești acel lucru.
Dacă ai dubii legate de relația ta, nu înseamnă automat că nu îți mai iubești partenerul.
TOC-ul te face să crezi că apariția unui gând e o dovadă cu privire la cine ești, dar nimic nu este mai departe de adevăr!
2. Cu cât încerci mai mult să scapi de un gând, cu atât el revine mai des.
Când apare un gând care te sperie, primul impuls este să îl alungi, să scapi de el cu orice preț.
Problema este că prin acest proces mintea învață că acel gând este periculos și trebuie monitorizat permanent, iar rezultatul este că acel gând va fi prezent și va avea toată atenția ta din ce în ce mai des.
3. Nu ești singurul care are astfel de gânduri.
Unul dintre lucrurile pe care le aud frecvent în cabinet este: „Nu cred că oamenii normali se gândesc la așa ceva” sau „Dacă cineva ar ști ce îmi trece prin minte, ar crede că sunt o persoană îngrozitoare”.
Adevărul este că aproape toți oamenii au, din când în când, gânduri ciudate, neplăcute, nepotrivite sau chiar șocante.
Diferența dintre persoana cu TOC și persoana fără această tulburare nu este dată de conținutul gândului, ci de faptul că persoanele care nu suferă de TOC lasă, de obicei, aceste gânduri să treacă mai departe fără să le acorde o importanță deosebită.
În schimb, persoana cu TOC se oprește asupra lor și începe să își spună: „De ce am gândit asta? Acest gând spune ceva despre mine! Dacă m-am gândit înseamnă că îmi doresc asta!”. De aici începe cercul vicios al anxietății și al compulsiilor.
Așa că, dacă ai gânduri care te sperie, te rușinează sau te fac să te simți „anormal”, merită să știi un lucru: nu ești singura persoană care trece prin asta și nu ești definit de conținutul gândurilor tale.
Ultimul și poate cel mai important lucru pe care aș vrea să ți-l spun este că TOC-ul nu trebuie să fie o sentință pe viață!
Cu ajutorul intervențiilor potrivite și al unui proces terapeutic structurat, simptomele se pot reduce semnificativ, iar multe persoane ajung să își recapete libertatea și să nu mai fie conduse de obsesii și compulsii.
Schimbarea este posibilă!
Dacă ai nevoie de ajutor, te așteptăm la cabinetele noastre din București sau Cluj-Napoca sau pe www.gandestesanatos.ro, unde înregistrarea și primele 3 lecții sunt gratuite. Poți face o programare la unul din numerele de telefon pe care le găsești la sectiunea de Contact de pe site.
NOU! Accesează gratuit primele 3 ședințe-lecții ale platformei de psihoterapie și dezvoltare personală online descărcând aplicația GândeșteSănătos din AppStore și GooglePlay. Dacă dorești și interacțiune cu un psiholog te poți înregistra gratuit pe www.gandestesanatos.ro.
Psihoterapeut Sandra Voicu
0729.007.831
(Photo credit: Karolina Grabowska @ Pexels)
„Dacă fac rău cuiva?”
„Dacă se întâmplă ceva grav?”
„De ce mi-a trecut asta prin minte?”
Mulți oameni se sperie atunci când observă anumite gânduri pe care nu și le doresc și care par să apară „din senin”. Acestea se numesc gânduri intruzive și, deși pot fi foarte neplăcute, ele sunt mai comune decât am crede.
Ce sunt gândurile intruzive?
Gândurile intruzive sunt idei, imagini mentale sau impulsuri care apar involuntar și care provoacă disconfort, anxietate sau vinovăție. De cele mai multe ori, ele sunt în contradicție cu valorile persoanei și tocmai acest lucru le face atât de tulburătoare.
Pot avea diferite teme:
- frica de a face rău cuiva;
- gânduri legate de accidente sau catastrofe;
- îndoieli repetate („am închis ușa?”, „am făcut ceva greșit?”);
- imagini violente sau șocante;
- gânduri legate de contaminare, boală sau pericol;
- idei considerate „interzise” sau rușinoase.
Important de reținut este că existența unui gând nu înseamnă intenție, dorință sau pericol real. Mintea umană produce constant gânduri, iar unele dintre ele sunt absurde, neașteptate sau inconfortabile.
Cum recunoaștem gândurile intruzive?
Există câteva caracteristici frecvente:
Apar involuntar – Nu alegem să le avem și, de multe ori, apar exact când nu ne dorim.
Provoacă anxietate sau rușine – Persoana se simte speriată de propriul gând și începe să se întrebe „ce spune asta despre mine?”.
Devin repetitive – Cu cât încercăm mai mult să le eliminăm, cu atât tind să revină mai des.
Sunt în contradicție cu valorile personale – De exemplu, o persoană foarte grijulie poate avea gânduri agresive care o șochează tocmai pentru că nu se identifică deloc cu ele.
De ce apar?
Gândurile intruzive pot apărea la oricine, însă sunt mai frecvente în perioade de:
- stres intens;
- anxietate;
- oboseală;
- perfecționism;
- nevoie crescută de control;
- schimbări importante de viață.
Uneori, ele sunt asociate cu tulburări precum anxietatea generalizată, atacurile de panică sau tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC), însă simpla existență a unor gânduri intruzive nu înseamnă automat că există o problemă psihologică severă.
Ce NU ajută
În mod paradoxal, multe dintre strategiile pe care le folosim instinctiv pot intensifica problema:
Lupta constantă cu gândurile – Încercarea de a „nu mă mai gândi” la ceva face adesea ca acel gând să revină și mai puternic.
Verificările repetate – Căutarea permanentă de reasigurări („sigur nu sunt o persoană rea?”) poate menține anxietatea.
Auto-critica – Etichetarea de tipul „ce e în neregulă cu mine?” amplifică rușinea și frica.
Ce poate ajuta în gestionarea gândurilor intruzive?
Observarea fără panică – Primul pas este să recunoaștem că un gând este doar un eveniment mental, nu un fapt și nu o intenție. În loc de „dacă am gândit asta, înseamnă că sunt periculos”, putem încerca „este un gând intruziv care îmi provoacă anxietate”.
Acceptarea prezenței gândului – Acceptarea nu înseamnă că suntem de acord cu gândul, ci că renunțăm la lupta permanentă cu el. Uneori, cu cât permitem mai mult gândului să existe fără a-l analiza excesiv, cu atât își pierde din intensitate.
Reglarea stresului – Somnul, odihna, mișcarea, rutina și reducerea suprasolicitării emoționale pot reduce frecvența gândurilor intruzive.
Exercițiile de mindfulness – Mindfulness-ul ne ajută să observăm gândurile fără să ne identificăm complet cu ele. De exemplu, „observ că mintea mea produce un gând anxios”, nu „acest gând mă definește”.
Psihoterapia – Atunci când gândurile devin foarte frecvente, provoacă suferință intensă sau afectează viața de zi cu zi, sprijinul unui psiholog poate fi foarte util.
Terapia cognitiv-comportamentală (CBT), terapia bazată pe acceptare și mindfulness sau alte forme de psihoterapie pot ajuta persoana să își schimbe relația cu aceste gânduri și să reducă anxietatea asociată.
Un lucru important de reținut
Nu suntem definiți de gândurile care ne trec prin minte.
Mintea umană este creativă, imprevizibilă și uneori haotică. Faptul că avem un gând intruziv spune mult mai puțin despre cine suntem decât felul în care alegem să ne raportăm la el. Iar uneori, cel mai sănătos lucru pe care îl putem face nu este să controlăm fiecare gând, ci să învățăm să îl lăsăm să treacă.
Sper ca aceste informaţii să te ajute și să te susțină în a-ți crea o viață mai bună. Iar dacă ai nevoie de ajutor din partea unui psiholog, te așteptăm cu drag online sau la cabinetele noastre din București sau Cluj-Napoca sau pe www.gandestesanatos.ro, unde înregistrarea și primele 3 lecții sunt gratuite. Poți face o programare la unul din numerele de telefon pe care le găsești la sectiunea de Contact de pe site.
NOU! Accesează gratuit primele 3 ședințe-lecții ale platformei de psihoterapie și dezvoltare personală online descărcând aplicația GândeșteSănătos din AppStore și GooglePlay. Dacă dorești și interacțiune cu un psiholog te poți înregistra gratuit pe www.gandestesanatos.ro.
Psihoterapeut Ileana Matei
0726.112.161
Perfecționismul din tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC) nu are legătură cu excelența sau atenția la detalii, ci este un mecanism rigid care consumă timp, energie și libertate psihologică. Dacă simți nevoia ca lucrurile să fie făcute exact „așa cum trebuie”, altfel ceva rău s-ar putea întâmpla sau disconfortul ar deveni insuportabil, s-ar putea să te confrunți cu o formă de perfecționism specifică TOC-ului — diferită de dorința sănătoasă de a face lucrurile bine.
Ce este perfecționismul în tulburarea obsesiv-compulsivă
Atunci când auzi cuvântul „perfecționism”, te gândești probabil la atenția la detalii, la excelență și la standarde înalte. Însă, în contextul TOC, nevoia de a face lucrurile „perfect” nu mai este doar o trăsătură de personalitate, ci un mecanism rigid, adesea dureros.
Din perspectivă clinică, TOC se caracterizează prin obsesii (gânduri intruzive, repetitive) și compulsii (comportamente sau acte mentale repetitive menite să reducă anxietatea provocată de obsesii).
Pentru unii oameni cu TOC, obsesia nu este legată de contaminare sau ordine, ci de ideea că lucrurile trebuie făcute exact „așa cum trebuie”, altfel ceva rău s-ar putea întâmpla sau senzația de disconfort ar deveni insuportabilă.
De unde vine nevoia de perfecțiune în TOC
Această nevoie de perfecțiune poate fi legată de:
- Nevoia de certitudine absolută – senzația că doar „făcutul perfect” garantează că nu va exista o greșeală.
- Reducerea anxietății – perfecțiunea devine o strategie de control al emoțiilor intense.
- Credințe rigide – „Dacă nu este perfect, este greșit” sau „Trebuie să fie impecabil ca să fie acceptat”.
Cum arată perfecționismul specific TOC-ului, în practică
În TOC, perfecțiunea nu este despre plăcerea de a face lucrurile bine, ci despre eliminarea unui disconfort intens. De exemplu: rescrierea aceluiași e-mail de zeci de ori până când sună „exact corect”, rearanjarea obiectelor până când senzația este că sunt perfect aranjate, reluarea unei sarcini pentru că „poate am ratat ceva”, chiar dacă nu există dovezi.
Diferența majoră față de perfecționismul sănătos este că aceste comportamente nu aduc satisfacție, ci doar o ușurare temporară, urmată de reapariția anxietății — astfel cercul vicios este întreținut.
De ce perfecțiunea absolută este imposibilă
Un aspect important în procesul de combatere a acestor dificultăți este înțelegerea faptului că perfecțiunea absolută este, în realitate, imposibilă. Creierul uman este predispus la erori, iar viața este plină de variabile pe care nu le poți controla. În TOC, însă, mintea „promite” că perfecțiunea ar elimina riscurile — o promisiune seducătoare, dar falsă.
Perfecționismul din TOC nu este un „dar” pentru productivitate, ci o capcană care menține anxietatea. Cu ajutorul tratamentului adecvat, este posibil să înveți să accepți lucruri care sunt „suficient de bune” în locul imposibilului „perfect” și să recapeți libertatea de a trăi fără frica de greșeli.
Fă primul pas către o stare de bine
Nu trebuie să treci singur prin anxietate, atacuri de panică, depresie, tulburare obsesiv-compulsivă (TOC), anxietate socială sau alte dificultăți emoționale. Primul pas este să înțelegi ce ți se întâmplă și să ai acces la informații corecte și la sprijinul unui psiholog.
Dacă nu poți ajunge la cabinetele noastre din București sau Cluj, poți beneficia de psihoterapie online, de oriunde te-ai afla, prin intermediul platformei Gândește Sănătos.
Descarcă gratuit aplicația Gândește Sănătos din App Store sau Google Play sau creează-ți un cont gratuit pe www.gandestesanatos.ro. Vei avea acces imediat la primele 3 lecții ale programului de psihoterapie online, fără niciun cost.
Dacă alegi să continui programul, poți lucra alături de unul dintre psihologii noștri specializați în terapia cognitiv-comportamentală (CBT), care te va ghida pe parcursul procesului terapeutic. Pentru întrebări sau pentru programarea unei ședințe individuale, accesează pagina Contact de pe site.
De asemenea, pe platformă vei găsi un forum dedicat comunității Gândește Sănătos, unde poți citi experiențele altor persoane care s-au confruntat cu probleme similare și poți afla cum le-a ajutat psihoterapia în procesul de recuperare.
Psiholog Larisa Paul
0737 039 446
Gândurile intruzive sunt acele gânduri, imagini sau impulsuri care intră în mintea noastră fără avertisment și care, de obicei, sunt neplăcute, deranjante sau în contradicție cu valorile noastre. Acestea pot fi legate de temeri nerealiste, îngrijorări obsesive sau imagini violente sau jenante. Deși toată lumea experimentează ocazional astfel de gânduri, pentru unele persoane, acestea pot deveni frecvente și copleșitoare, afectându-le viața de zi cu zi.
Gândurile intruzive pot apărea într-o varietate de forme: de la îngrijorări legate de siguranța propriei persoane sau a celor dragi, până la temeri de a comite acte inacceptabile sau imagini mentale de agresiune. De multe ori, aceste gânduri nu reflectă dorințe reale, ci mai degrabă un conflict între ceea ce simțim și ceea ce considerăm moral sau acceptabil.
Ce sunt gândurile intruzive?
Gândurile intruzive sunt o manifestare normală a activității mentale, însă pentru unii indivizi ele pot deveni deranjante și persistente. Aceste gânduri sunt adesea legate de anxietate și pot genera un sentiment de panică, de rușine sau de culpabilitate. Chiar și în absența unui diagnostic de tulburare psihologică, ele pot afecta calitatea vieții. Este important de menționat că a avea gânduri intruzive nu înseamnă că persoana este violentă, răuvoitoare sau că va acționa în moduri necontrolate. De fapt, adesea, aceste gânduri sunt complet contrare comportamentului real al persoanei.
Strategii de gestionare a gândurilor intruzive
Gestionarea gândurilor intruzive nu înseamnă suprimarea lor, ci schimbarea modului în care reacționăm la ele. Iată câteva strategii utile pentru a le face față:
- Acceptarea și desensibilizarea
În loc să ne opunem acestor gânduri, să le respingem sau să încercăm să le eliminăm, o abordare utilă este acceptarea lor ca fiind simple evenimente mentale. A le eticheta ca „gânduri” și a le lăsa să treacă fără a le da prea multă atenție poate reduce intensitatea acestora. Acceptarea nu înseamnă a le considera adevărate sau corecte, ci a învăța să coexistăm cu ele fără a le lăsa să ne controleze. - Mindfulness și meditația
Practicile de mindfulness ne învață să fim conștienți de gândurile și emoțiile noastre fără a le judeca. Aceste tehnici ne ajută să fim prezenți în momentul actual, reducând impactul gândurilor intruzive asupra stării noastre mentale. Meditația poate fi un instrument eficient pentru a învăța cum să privim gândurile intruzive ca pe niște simple fenomene mentale care vin și pleacă, fără a le atribui o semnificație specială. - Tehnici de restructurare cognitivă
Gândurile intruzive pot fi adesea iraționale sau distorsionate. Restructurarea cognitivă, o tehnică folosită în terapia cognitiv-comportamentală, ajută persoanele să identifice aceste gânduri și să le înlocuiască cu unele mai realiste și mai echilibrate. De exemplu, dacă o persoană are gânduri intruzive legate de pericole iminente, o restructurare cognitivă ar putea implica evaluarea dovezilor care susțin sau contrazic aceste temeri. - Expunerea graduală
Această tehnică presupune confruntarea treptată cu sursa gândurilor intruzive într-un mod controlat, pentru a reduce frica și anxietatea asociate. De exemplu, dacă o persoană se teme de a pierde controlul în anumite situații, expunerea graduală poate include scenarii fictive, iar pe măsură ce persoana se simte mai confortabil, poate înfrunta situații reale. - Menținerea unei rutine sănătoase
Un stil de viață sănătos, care include o alimentație echilibrată, exerciții fizice regulate și un somn adecvat, poate ajuta la reducerea nivelului de stres și anxietate. Gândurile intruzive sunt adesea mai frecvente atunci când suntem obosiți, stresați sau epuizați emoțional. - Căutarea unui specialist
Dacă gândurile intruzive devin copleșitoare sau persistente, este esențial să căutăm ajutor de la un psiholog sau psihiatru. Terapia cognitiv-comportamentală este una dintre cele mai eficiente forme de tratament pentru gestionarea gândurilor intruzive, iar în unele cazuri, medicamentele pot fi recomandate pentru a ajuta la reducerea simptomelor.
Gândurile intruzive sunt o parte normală a experienței umane, dar pot deveni dificil de gestionat atunci când sunt frecvente sau copleșitoare. Prin aplicarea unor strategii precum acceptarea, mindfulness, restructurarea cognitivă sau expunerea graduală, putem învăța să ne distanțăm de aceste gânduri și să reducem impactul lor asupra vieții noastre. În cazurile mai severe, este important să căutăm ajutor profesional pentru a înțelege mai bine cauzele și soluțiile posibile.
Sper ca aceste informaţii să te ajute să faci față cu ușurință gândurilor intruzive. Iar dacă ai nevoie de ajutor din partea unui psiholog, te așteptăm la cabinetele noastre din București sau Cluj-Napoca sau pe www.gandestesanatos.ro, unde înregistrarea și primele 3 lecții sunt gratuite. Poți face o programare la unul din numerele de telefon pe care le găsești la sectiunea de Contact de pe site.
NOU! Accesează gratuit primele 3 ședințe-lecții ale platformei de psihoterapie și dezvoltare personală online descărcând aplicația GândeșteSănătos din AppStore și GooglePlay. Dacă dorești și interacțiune cu un psiholog te poți înregistra gratuit pe www.gandestesanatos.ro.
Psihoterapeut Ileana Matei
0726.112.161
Tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC sau OCD) este o condiție mentală care se manifestă prin gânduri persistente și neliniștitoare (obsesii) și comportamente repetitive (compulsii). Aceste simptome sunt adesea deranjante și pot afecta semnificativ viața de zi cu zi a unei persoane.
TOC poate genera mult distres în viața pacientului, dar este important de înțeles că ea este tratabilă. Chiar dacă simptomele pot părea copleșitoare, cu ajutorul corect, majoritatea celor care suferă de OCD pot învăța să gestioneze simptomele și să își îmbunătățească semnificativ calitatea vieții. În acest sens, există mai multe abordări eficiente care pot face o diferență considerabilă.
1. Terapia cognitiv-comportamentală (TCC) – cheia tratamentului OCD
Una dintre cele mai eficiente metode de tratament pentru OCD este terapia cognitiv comportamentală (TCC), în special sub forma sa de expunere și prevenire a răspunsului (ERP).
În cadrul acestei terapii, pacientul este treptat expus situațiilor care declanșează obsesii, iar apoi este împiedicat să urmeze comportamentele compulsive asociate. De exemplu, dacă o persoană are o obsesie legată de contaminare (cum ar fi frica de a atinge obiecte “murdare”), aceasta va fi expusă la obiecte percepute ca murdare, iar terapeutul o va ajuta să reziste impulsului de a se spăla pe mâini imediat după contactul cu aceste obiecte. Scopul este ca persoana să învețe că chiar dacă nu se implică în comportamentul compulsiv (cum ar fi spălarea excesivă a mâinilor), anxietatea și disconfortul vor scădea treptat. Această abordare este bazată pe principiul expunerii repetate, prin care mintea învață că temerile nu sunt justificate și că evitarea compulsivă nu face decât să întărească anxietatea.
Beneficii:
• TCC poate reduce semnificativ frecvența și intensitatea obsesiei și compulsiilor.
• Este o formă de tratament activă, care ajută pacienții să își dezvolte abilități pentru a gestiona mai bine stresul și anxietatea în viața de zi cu zi.
• Tratamentul poate fi făcut și într-un cadru individual, dar și în grup, în funcție de nevoile pacientului.
2. Medicația pentru OCD
Medicamentele pot juca un rol important în tratamentul OCD, mai ales în cazurile moderate sau severe. Cele mai frecvent prescrise sunt inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (SSRI), o clasă de antidepresive care ajută la reglarea echilibrului chimic din creier, în special al serotoninei, un neurotransmițător asociat cu reglementarea stării de spirit și a anxietății.
Antidepresivele SSRI ajută la diminuarea simptomelor de anxietate și pot reduce numărul și intensitatea obsesiilor și comportamentelor compulsive. Aceste medicamente nu sunt o “soluție rapidă” și poate dura câteva săptămâni până când efectele devin vizibile. De asemenea, ajustarea dozei poate fi necesară, iar medicația trebuie administrată sub supraveghere medicală, pentru a monitoriza efectele secundare.
Beneficii:
• Pot ajuta la reducerea simptomelor într-o manieră sustenabilă, făcând terapia cognitiv comportamentală mai eficientă.
• Pot fi utile mai ales în cazurile în care OCD este sever și simptomele sunt greu de controlat doar prin terapie.
3. Combinarea terapiilor: Sinergia tratamentelor
De multe ori, un tratament eficient pentru OCD include o combinație de terapie cognitiv comportamentală și medicație. Aceste abordări lucrează sinergic, terapia ajutând pacientul să învețe tehnici pentru a face față obsesiei și compulsiilor, în timp ce medicamentele contribuie la reducerea nivelului de anxietate și la reglarea funcționării creierului.
Este important ca tratamentele să fie personalizate în funcție de nevoile fiecărui pacient, iar în multe cazuri, un psihiatru sau psihoterapeut va recomanda o abordare integrată. Astfel, pacientul beneficiază de cele mai bune instrumente pentru a înfrunta tulburarea.
4. Sprijinul social: Un rol esențial în tratament
Deși tratamentele medicale și psihoterapeutice sunt esențiale, sprijinul celor din jur este extrem de important în procesul de recuperare. Familia, prietenii și grupurile de sprijin pot oferi încurajare și înțelegere. Împărtășirea experiențelor cu alții care au aceleași dificultăți poate contribui la reducerea izolării și a rușinii, iar acest lucru poate accelera procesul de recuperare.
Mulți oameni care suferă de OCD pot ajunge să trăiască o viață normală și satisfăcătoare, chiar dacă simptomele nu dispar complet. De fapt, studiile arată că aproximativ 60% dintre persoanele cu OCD răspund bine la tratament și au o îmbunătățire semnificativă a calității vieții. Restul pot experimenta ameliorări semnificative ale simptomelor, care le permit să controleze mai eficient tulburarea. Oamenii care suferă de OCD pot avea uneori un sentiment de izolare, crezând că sunt singurii care experimentează aceste gânduri și comportamente. În realitate, OCD este mult mai frecvent decât se crede și afectează milioane de oameni din întreaga lume. Căutarea ajutorului profesional, atât prin terapie cât și prin medicamente, este un pas important în înfruntarea acestei tulburări și în recăpătarea controlului asupra vieții.
Este important de subliniat că OCD este o afecțiune cronică, ceea ce înseamnă că este posibil ca simptomele să revină de-a lungul timpului, în special în momentele mai stresante ale vieții. Cu toate acestea, prin menținerea unui tratament continuu și prin dezvoltarea unor strategii de coping, majoritatea persoanelor reușesc să trăiască o viață activă și productivă.
OCD nu este o sentință definitivă, iar prin intervenție precoce, terapie cognitiv comportamentală, medicamente și sprijin continuu, persoanele cu OCD pot învăța să își controleze simptomele și să ducă o viață împlinită. Deși recuperarea poate dura, mulți pacienți pot experimenta îmbunătățiri semnificative în câteva luni, iar tratamentele pot adresa chiar și cele mai persistente simptome. Este esențial ca persoanele afectate să știe că există ajutor și că viața lor poate fi mult mai ușoară cu tratamentul adecvat.
Pentru orice ajutor suplimentar, te așteptăm cu drag la cabinetele noastre din București sau Cluj sau pe www.gandestesanatos.ro, unde înregistrarea și primele 3 ședințe-lecții sunt gratuite. Pentru mai multe detalii poți accesa pagina de Contact a site-ului și poți realiza o programare.
NOU! Accesează gratuit primele 3 ședințe-lecții ale platformei de psihoterapie și dezvoltare personală online descărcând aplicația GândeșteSănătos din AppStore și GooglePlay. Dacă dorești și interacțiune cu un psiholog te poți înregistra gratuit pe www.gandestesanatos.ro.
Psiholog Larisa Paul
0737 039 446
Ce este tulburarea obsesiv-compulsivă?
TOC se manifestă printr-un cerc vicios format din:
– obsesii (gânduri, imagini sau impulsuri repetitive, nedorite)
– compulsii (comportamente sau ritualuri menite să reducă anxietatea)
Această tulburare se diferențiază de alte tulburări anxioase prin prezența clară a acestor gânduri intruzive și a comportamentelor repetitive.
Exemple de gânduri obsesive
Persoanele care se confruntă cu TOC pot avea gânduri de tipul:
„Dacă îmi pierd controlul?”
„Dacă fac ceva rău sau rușinos?”
„Dacă îi fac rău cuiva fără să vreau?”
„Dacă se întâmplă ceva grav din cauza mea?”
Un gând devine obsesiv atunci când apare frecvent (zilnic sau aproape zilnic), persistă pe o perioadă mai lungă de timp (de regulă peste o lună) și este greu de controlat sau eliminat.
Ce sunt compulsiile?
Compulsiile sunt comportamente sau ritualuri mentale pe care persoana le face pentru a reduce anxietatea generată de obsesii.
Acestea pot include:
– verificarea repetată a ușilor, gazului, apei sau ferestrelor
– spălatul excesiv pe mâini sau pe corp
– număratul sau repetarea unor acțiuni (ex: pași, gesturi)
– rugăciuni sau mantre repetate mental
Deși oferă o ușurare temporară, aceste comportamente întrețin, de fapt, tulburarea.
Tratamentul tulburării obsesiv-compulsive
Tulburarea obsesiv-compulsivă poate fi tratată și, în multe cazuri, ameliorată semnificativ sau chiar vindecată.
Cele mai eficiente forme de tratament includ:
– psihoterapia cognitiv-comportamentală (CBT)
– în unele cazuri, tratamentul medicamentos prescris de medicul psihiatru
Psihoterapia ajută la înțelegerea mecanismelor gândurilor obsesive și la dezvoltarea unor strategii eficiente de gestionare a anxietății și comportamentelor compulsive.
TOC este o tulburare care poate afecta semnificativ calitatea vieții, însă cu sprijin specializat, persoanele afectate pot învăța să își gestioneze gândurile și emoțiile și să își recapete echilibrul.
Dacă te confrunți cu simptome similare sau vrei să înțelegi mai bine ceea ce ți se întâmplă, te încurajăm să ceri ajutor specializat. Sună acum pentru o programare la numerele afișate pe pagina de Contact de pe site și începe procesul de recuperare alături de un psiholog din echipa noastră.
Succes!
Gabriel Dinu
Tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC) este o afecțiune caracterizată prin gânduri intruzive (obsesii) și comportamente repetitive (compulsii) care vizează atenuarea anxietății. În timp ce majoritatea oamenilor asociază TOC cu curățenia sau ordinea, există un subtip mai puțin cunoscut, numit TOC relațional sau ROCD. ROCD este o afecțiune complexă și adesea greșit înțeleasă, care se concentrează în jurul obsesiilor și compulsiilor legate de relațiile romantice și interpersonale.
În TOC-ul relational, persoanele experimentează îndoieli și obsesii intense cu privire la partenerii lor sau propriile sentimente față de acești parteneri. Aceste obsesii se pot manifesta în diferite moduri, cum ar fi:
Îndoieli constante: Persoanele cu ROCD se întreabă frecvent dacă sunt în relația „corectă” sau dacă își iubesc cu adevărat partenerul.
Comparații: își pot compara în mod obsesiv partenerul actual cu partenerii din trecut sau cu versiunile idealizate ale unui partener pe care și-l imaginează.
Frica de angajament: persoanele care suferă de ROCD pot evita să se angajeze într-o relație pentru că se tem să facă alegerea „greșită”.
Gânduri intruzive: pot aparea gânduri nedorite și tulburătoare despre infidelitate sau trădare.
Căutare excesivă de reasigurare: persoanele cu ROCD caută adesea reasigurări de la prieteni, familie sau chiar terapeuți, căutând validare pentru preocupările lor relaționale.
Dacă te confrunți cu simptomele descrise mai sus este important de știut că există soluții pentru a diminua simptomele și acestea implică de obicei o combinație a următoarelor abordări:
- Terapia cognitiv-comportamentală (CBT) te poate ajuta să îți confrunti obsesiile și să îți reduci compulsiile.
- Mindfulness și acceptare: Terapiile bazate pe mindfulness te pot ajuta să devii mai conștient de gândurile și sentimentele tale fără să te simți vinovat, reducând impactul emoțional al obsesiilor.
- Înțelegerea ROCD și informarea corectă despre afecțiune este extrem de utilă. A ști că gândurile și îndoielile tale fac parte din tulburare poate reduce suferința pe care o provoacă.
- Identificarea factorilor declanșatori: învață să recunoști situațiile sau stimulii care declanșează simptomele ROCD. Acest lucru te poate ajuta să te pregătești pentru situații provocatoare și să dezvolți strategii pentru a le gestiona eficient.
- Stabilește limite pentru căutarea reasigurării: Limitează căutarea reasigurării de la alții, fie că este vorba de prieteni, familie sau partener. Căutarea reasigurării alimentează adesea simptomele ROCD.
- Scrie într- un jurnal: ține un jurnal pentru a îți înregistra gândurile și sentimentele legate de ROCD. Acest lucru te poate ajuta să identifici modele declanșatoare, precum și să urmăresti progresul în timp.
- Provocarea distorsiunilor cognitive: ROCD implică adesea modele de gândire distorsionate. Exersează identificarea și provocarea distorsiunilor cognitive, cum ar fi gândirea ‘totul sau nimic’, generalizarea excesivă și catastrofarea.
- Compasiune de sine: Fii bun cu tine însuți. Amintește-ți că ROCD este o afecțiune de sănătate mintală, nu o reflectare a valorii tale sau a capacității tale de a iubi. Tratează-te cu aceeași compasiune pe care ai oferi-o unui prieten care se confruntă cu o provocare similară.
- Exerciții fizice regulate: Activitatea fizică poate ajuta la reducerea anxietății și la îmbunătățirea dispozitiei generale. Include exerciții fizice regulate în rutina ta pentru a te ajuta să gestionezi simptomele ROCD.
- Medicație: Consultă un psihiatru despre opțiunile de medicamente, mai ales dacă simptomele ROCD sunt severe.
- Împărtășește experiența ta cu o rețea de asistență de încredere, inclusiv prieteni și familie, care îți pot oferi sprijin emoțional și înțelegere.
- Exersează răbdarea: recuperarea de la ROCD necesită timp. Ai răbdare cu tine și cu progresul tău. Sărbătorește micile victorii de-a lungul drumului.
- Auto-îngrijire: acordă prioritate activităților de auto-îngrijire care promovează relaxarea și reduc stresul. Acestea pot include hobby-uri, tehnici de relaxare sau petrecerea timpului în natură.
- Caută ajutor profesionist: ia în considerare colaborarea cu un terapeut. El îți poate oferi strategii personalizate și sprijin pentru a te ajuta să îți gestionați simptomele în mod eficient.
ROCD poate fi complex, dar cu tratamentul și sprijinul potrivit, persoanele pot găsi ușurare și pot construi relații mai sănătoase și mai satisfăcătoare.
Dacă ți se pare că ai nevoie de ajutor specializat, te așteptăm la cabinetele noastre din București sau Cluj-Napoca sau pe www.gandestesanatos.ro, unde înregistrarea și primele 3 lecții sunt gratuite. Pentru mai multe detalii poți accesa pagina de Contact a site-ului și să realizezi o programare.
NOU! Accesează gratuit primele 3 lecții ale platformei de psihoterapie și dezvoltare personală online descărcând aplicația GandesteSanatos din AppStore și GooglePlay. Dacă dorești și interacțiune cu un psiholog te poți înregistra gratuit pe www.gandestesanatos.ro.
Psihoterapeut Roxana Dinu
0722.762.805
roxana.niculescu@psihosolutii.ro
Nu de puține ori, în cazul persoanelor care se confruntă cu diverse obsesii, apar confuzii privind strategiile la care multe dintre acestea apelează în încercarea de a scăpa de ele și care nu sunt deloc cele eficiente. Tocmai din acest motiv, am decis să scriu acest articol pentru a aduce câteva clarificări. Tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC) este o tulburare anxioasă, în care trăsăturile principale sunt revenirea repetată a obsesiilor și/sau a compulsiilor suficient de grave, încât să consume un timp destul de îndelungat (> 1 oră pe zi) și/sau să cauzeze un distres pronunțat sau deficit funcțional. Deși criteriile de diagnostic pentru TOC pot fi întrunite datorită prezenței obsesiilor sau a compulsiilor, marea majoritate a persoanelor cu această tulburare (75 – 91%) prezintă atât obsesii, cât și compulsii. Există o relație funcțională strânsă între aceste două fenomene, obsesiile fiind asociate în mod obișnuit cu creșterea semnificativă a anxietății, a distresului sau a sentimentului de vină, urmata de o compulsie al cărei scop este acela de a reduce sau de a elimina anxietatea sau disconfortul cauzat de obsesie. Două sunt procesele considerate esențiale pentru persistența TOC la nivelul fazei strategice în anxietate: (1) estimările asupra obsesiei și a abilității de coping a individului și (2) reacția de neutralizare sau ritualul compulsiv care au ca scop diminuarea anxietății sau prevenirea unui rezultat temut anticipat. În TOC, reacțiile cognitive și comportamentale care caută să reducă distresul și să neutralizeze obsesia contribuie așadar, la persistența tulburării. Persoanele cu TOC se angajează în mai multe strategii de neutralizare, cuprinzând ritualuri compulsive menite să reducă amenințarea percepută și anxietatea asociată acesteia și să stabilească un sentiment de siguranță prin stoparea obsesiei. Neutralizarea, care presupune deseori activități ascunse de control mental, ca de exemplu recitarea unei expresii pentru sine, este îndreptată cu precădere asupra anihilării sau a corectării efectelor negative percepute ale obsesiei. Deși folosirea ritualurilor compulsive evidente în comportamentul extern sau ascunse îi distinge pe oamenii cu TOC de alte grupuri de comparație anxioase sau nonanxioase, cei predispuși la gândirea obsesivă vor folosi mai frecvent o diversitate de strategii de control ca răspuns la gândurile lor intruzive nedorite și la obsesii, recurgând la oprirea gândurilor, la raționalizare, distragere, substituirea gândurilor, autopedepsire, autoliniștire, căutarea asigurărilor din partea celorlalți sau, mai rar, nefăcând nimic. Dacă luăm în considerare estimările și convingerile eronate despre amenințare, responsabilitate și control care caracterizează TOC, este normal ca persoana suferind de obsesii să recurgă la compulsii și la alte forme de neutralizare, într-un efort disperat de a reprima sau de a împiedica apariția obsesiei, de a reduce distresul asociat, de a se deroga de responsabilitatea percepută și de a împiedica un rezultat negativ anticipat. Deși eforturile de neutralizare pot avea succes, realizând aceste obiective pe termen scurt, ele sunt totuși strategii dezadaptative de coping care, în ultimă instanță, vor contribui la creșterea frecvenței, a intensității și a atenției acordate obsesiei. Eforturile persoanelor cu tendințe spre obsesie de a-și manifesta controlul sunt contraproductive din cauza: 1. Prezenței biasării favorizate de lipsa infirmării: o persoană crede în mod greșit că prevenirea rezultatului temut sau diminuarea anxietății se datorează neutralizării și blochează în felul acesta expunerea la orice dovadă care ar putea să-i infirme convingerea. 2. Atenției accentuate: conform teoriei lui Wegner despre procesul paradoxal, orice efort deliberat de a controla sau de a reprima un gând nedorit va intensifica procesul atențional automat de căutare a reaparițiilor ulterioare a gândului respectiv, astfel că intruziunea va câștiga prioritate atențională. 3. Responsabilizării personale excesive: succesul temporar în confruntarea cu intruziunea va contribui la creșterea semnificației percepute a acestuia și a sentimentului de responsabilitate legat de prevenirea amenințării anticipate. 4. Eforturilor exagerate pentru a dobândi controlul și regulilor mai ambigue pentru „a se opri”: succesul scurt, repetat, obținut în îndepărtarea grijii obsesionale va conduce la eforturi și mai exagerate pentru a deține controlul și la dificultăți mai mari în a înțelege când este „destul”. Concluzionând, rezultatele generale obținute din studii de specialitate susțin rolul important al neutralizării în persistența simptomelor obsesionale, cu efecte specifice asupra amplificării distresului și asupra interpretării greșite a intruziunilor. Dacă doriți să învățați să diminuați simptomele obsesive sau compulsive, va asteptam la cabinetele noastre din Bucuresti sau Cluj-Napoca sau pe www.gandestesanatos.ro, unde inregistrarea si primele 3 sedinte-lectii sunt gratuite. Pentru mai multe detalii puteti accesa pagina de Contact a site-ului si sa realizati o programare. NOU! Accesati gratuit primele 3 sedinte-lectii ale platformei de psihoterapie si dezvoltare personala online descarcand aplicatia GandesteSanatos din AppStore si GooglePlay. Daca doriti si interactiune cu un psiholog va puteti inregistra gratuit pe www.gandestesanatos.ro. Psiholog Ioana Ionicioiu 0746 211 896 ioana.ionicioiu@psihosolutii.ro www.gandestesanatos.ro www.psihosolutii.roGândurile obsesive sunt gânduri intruzive, repetitive, care apar involuntar și provoacă disconfort sau anxietate — ele nu reflectă cine ești și nu înseamnă că vei acționa conform lor. Deși tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC) este adesea asociată doar cu ordinea, curățenia sau frica de contaminare, temele gândurilor obsesive pot varia enorm, de la frica de a face rău cuiva până la întrebări existențiale copleșitoare. Află mai jos cinci principii esențiale care te pot ajuta să înțelegi și să gestionezi mai bine aceste gânduri.
Ce sunt gândurile obsesive și de ce sunt greșit înțelese
Când se vorbește despre sănătate mentală și problemele cu care se confruntă lumea, marea majoritate se gândește la depresie și, mai nou, la anxietate sau atacuri de panică. Dar destul de puțină lume este familiarizată cu conceptul de gânduri obsesive. Media nu ajută nici ea prea mult și portretizează tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC) ca fiind o preferință puternică pentru curățenie sau pentru ca lucrurile să fie într-o anumită ordine, ori se referă doar la un subtip de TOC — TOC-ul de contaminare — arătând persoane cu o teamă puternică de a nu se contamina cu germeni, care recurg la compulsii precum spălatul pe mâini pentru a se liniști.
Însă TOC-ul vine în diverse forme, iar tematica gândurilor obsesive poate varia de la ideea că ai putea pierde controlul și ai putea face rău celorlalți, până la întrebări filozofice legate de sensul existenței pe care nu le poți scoate din minte. De aceea, o educație corectă în legătură cu aceste gânduri este foarte importantă. Chiar dacă pentru a le înțelege și gestiona este cel mai recomandat să faci psihoterapie, câteva indicații pot să te ajute dacă treci prin așa ceva sau ai persoane apropiate care trec prin așa ceva.
1. Nu confunda un gând cu un comportament
Fuziunea gând-acțiune este unul dintre principalii factori care mențin gândurile obsesive. De exemplu, poți crede că, pentru că ți-a venit în minte gândul că o să spui un lucru imoral în timpul unei ședințe, sigur așa o să faci. Credința că a avea un gând este echivalent cu a face un comportament poate duce la multă anxietate sau vinovăție, atâta timp cât nu este dezbătută.
Pentru a o dezbate, poți face un mic exercițiu de imaginație: presupune că îți vine în minte gândul „O să donez Asociației X un milion de dolari”. Faptul că ai gândit asta înseamnă că într-adevăr o vei face? Nu — ai avut un gând, dar el nu s-a materializat în acțiune doar pentru că ți-a trecut prin minte. Până nu faci efectiv acest lucru — aduni un milion de dolari, iei decizia să îi donezi și apoi faci toate demersurile pentru ca aceasta să se întâmple — „O să donez Asociației X un milion de dolari” este pur și simplu un act mental, fără nicio legătură cu vreun comportament sau vreo acțiune concretă.
2. Nu te evalua negativ
Foarte multe persoane care au gânduri obsesive se pot evalua ca fiind oameni răi, păcătoși, slabi, periculoși sau alte astfel de însușiri negative. Dar aceste etichete nu reflectă nimic din ceea ce faci tu. De fapt, gândurile obsesive se leagă de foarte multe ori de valorile pe care le ai, de ceea ce prețuiești în viață. De exemplu, cu cât e mai importantă familia pentru tine, cu atât sunt șanse mai mari să ai gânduri legate de a face rău cuiva din familie. De aceea este foarte important să nu lași mintea să te convingă că, doar pentru că din frica să nu se întâmple ceva contrar a ceea ce îți dorești ai unele gânduri mai ciudate, ești o persoană rea.
3. Nu te aștepta să poți controla tot ce e în mintea ta
Așteptarea de a putea controla tot ce gândești este una nerealistă și de multe ori dăunătoare. La fel cum nu controlezi cum îți bate inima — un proces care se întâmplă natural, involuntar — la fel nu controlezi tot ce face creierul tău. Desigur, asupra gândirii ai un mai mare control: poți face, de exemplu, calcule mentale, poți analiza cele mai bune opțiuni când iei o decizie, poți aduce intenționat în sfera conștientă o informație pe care ai asimilat-o la un moment dat. Dar asta nu înseamnă că nu sunt foarte, foarte multe lucruri care îți vin în minte automat, fără decizia ta de a te gândi la ele. Astfel, încercarea de a controla un gând obsesiv nu este recomandată, pentru că efectul încercării va fi de fiecare dată altul decât îți dorești. Paradoxal, îți vor veni și mai mult în minte lucrurile pe care vrei să le controlezi.
4. Nu căuta certitudine de 100%
Un alt lucru care poate menține și intensifica anxietatea dată de gândurile obsesive este intoleranța la incertitudine, adică dorința de a avea o siguranță de 100%. Probabilitatea ca ceva să se întâmple nu va fi niciodată de 0% sau 100%, ci undeva între. Acceptarea faptului că nu vei putea ști niciodată cu o certitudine de 100% dacă se va întâmpla sau nu ceea ce îți imaginezi este esențială. De aceea, ce poate ajuta foarte mult în reducerea frecvenței gândurilor obsesive este renunțarea la reasigurarea prin diverse moduri (căutând pe internet, întrebându-i pe cei apropiați, cerând psihologului o garanție etc.) că nu se va întâmpla ceea ce gândești.
5. Nu lăsa TOC-ul să îți invadeze viața
Tulburarea obsesiv-compulsivă îți poate stoarce aproape toată energia pe care o ai, dacă o lași să facă asta. Dacă îți organizezi viața în jurul gândurilor obsesive, eviți activități pe care înainte le făceai, petreci foarte mult timp ruminând la ceea ce se întâmplă și te axezi doar pe a nu mai avea gândurile pe care le ai, ai doar de pierdut. Apariția inițială a acestor gânduri a creat suficientă suferință — suferință pe care o dublezi sau o intensifici mult mai mult în cazul în care te reduci pe tine ca persoană la aceste gânduri și nu vezi aspectele bune, valoroase din viața ta, lucrurile pe care poți în continuare să le faci.
Fă primul pas către o stare de bine
Nu trebuie să treci singur prin anxietate, atacuri de panică, depresie, tulburare obsesiv-compulsivă (TOC), anxietate socială sau alte dificultăți emoționale. Primul pas este să înțelegi ce ți se întâmplă și să ai acces la informații corecte și la sprijinul unui psiholog.
Dacă nu poți ajunge la cabinetele noastre din București sau Cluj, poți beneficia de psihoterapie online, de oriunde te-ai afla, prin intermediul platformei Gândește Sănătos.
Descarcă gratuit aplicația Gândește Sănătos din App Store sau Google Play sau creează-ți un cont gratuit pe www.gandestesanatos.ro. Vei avea acces imediat la primele 3 lecții ale programului de psihoterapie online, fără niciun cost.
Dacă alegi să continui programul, poți lucra alături de unul dintre psihologii noștri specializați în terapia cognitiv-comportamentală (CBT), care te va ghida pe parcursul procesului terapeutic. Pentru întrebări sau pentru programarea unei ședințe individuale, accesează pagina Contact de pe site.
De asemenea, pe platformă vei găsi un forum dedicat comunității Gândește Sănătos, unde poți citi experiențele altor persoane care s-au confruntat cu probleme similare și poți afla cum le-a ajutat psihoterapia în procesul de recuperare.
Psihoterapeut Alexandra Păcurar