Articole

Afla mai multe despre panica, anxietate, depresie si despre intreaga viata psihica

Cum sa slabim eficient cu ajutorul terapiei cognitiv-comportamentale

Gabriel Dinu

Odata cu lucrurile bune pe care ni le-a adus Occidentul, am importat si problemele cu care se confrunta, una dintre acestea fiind obezitatea. In Romania problema era minora, insa acum este bine sa ne ingrijoram.

Exista o multitudine de moduri prin care persoanele care doresc sa slabeasca o pot face, insa cele mai eficiente doua modalitati prin care putem lupta impotriva kilogramelor in plus sunt controlul alimentatiei si miscarea fizica, ambele fiind coordonate de autocontrolul nostru mental.

Alimentatia este foarte importanta: de la ce mancam pana la orele la care mancam. Exista foarte multe indicatii si diete eficiente, dar cel mai indicat este sa consultam un nutritionist, care ne poate personaliza dieta pe baza analizelor facute si in functie de preferintele noastre.

Miscarea fizica este la fel de importanta. Sunt necesare minim 30 de minute zilnic, iar pentru a fi eficienti putem apela la ajutorul unui antrenor personal, care ne poate creea un program cu exercitii specifice pentru a ne putea atinge scopul.

Pentru a reusi insa sa ne reglam alimentatia si sa ne mobilizam pentru miscare fizica este nevoie sa tinem cont de urmatoarele 3 aspecte, ce stau in spatele conceptului de vointa:
1. Sa aflam cum – este foarte important sa stim cum sa slabim (principiul de baza fiind consum mai mic si arderi mai mari de calorii).
2. Sa fim constienti ca putem sa slabim: nu avem cum sa nu putem sa slabim (chiar daca este cateodata mai greu) – unii oameni, dupa tentative nereusite, ajung sa creada ca nu pot sa slabeasca si nu mai fac eforturi sau acestea vor fi insuficiente.
3. Motivatia: sa ne fie foarte clar care este motivul pentru care vrem sa slabim (pentru sanatate, pentru mobilitate, pentru aspectul fizic, sa.). Important este sa ne asiguram ca suntem tot timpul constienti de motivatie, daca se poate, pentru a ne justifica eforturile.

De-a lungul procesului de slabit ne vom intalni insa cu anumite credinte care vor incerca sa ne saboteze dieta, precum: ‘ar trebui sa slabesc mai usor’, ‘ar trebui sa nu mai tin dieta’, ‘ar trebui sa-mi fie la fel de usor ca altora’, ‘daca am trisat putin, pot sa mananc toata ziua pentru ca ziua/dieta este pierduta’, ‘trebuie sa mananc pentru ca sunt suparat/a’, ‘nu pot sa ma abtin’, ‘nu vreau sa tin dieta toata viata’, ‘mananc doar astazi si de maine…’. Este indicat sa ne familiarizam cu aceste credinte dinainte si sa invatam sa le combatem in momentul in care una sau mai multe din ideile de mai sus ne vin in minte.

Pregatirea pentru slabit este, de asemenea, foarte importanta. Printre lucrurile pe care le putem face se numara: stabilirea zilei de inceput; alegerea unei diete, eventual consultarea unui nutritionist; pregatirea unui plan de exercitii fizice; pregatirea mediul inconjurator; lista avantaje / dezavantaje asezata undeva la vedere; cautarea unui prieten cu care sa tinem dieta; stabilirea unui scop realist, etc.

Pe parcursul procesului este necesar sa alocam timp si energie, sa invatam sa facem diferenta intre foame, dorinta si pofta, sa intarim ‘muschiul’ rezistentei, sa planificam fiecare masa.

Exista o multime de ponturi de care este bine sa tinem cont:
· Sa monitorizam ce anume mancam
· Sa oprim indopatul
· Sa redefinim ce inseamna ‘plin’
· Sa nu ne mai ‘pacalim’
· Sa trecem mai usor peste dezamagiri
· Sa revenim la planul facut
· Sa avem grija la gandurile care saboteaza dieta de genul: ‘nu e drept’
· Sa avem grija la fenomenul de platou, de stagnare a procesului de slabire
· Sa reducem stresul
· Sa gasim alte rezolvari ale problemelor in afara de mancare
· Exersati, exersati, exersati!
· Sa ne imbogatim viata, sa nu asteptam sa slabim ca sa traim
· Sa continuam activitatea fizica

Se poate intampla sa fi incercat sa slabiti, sa fi tinut diete dificile, sa fi facut multa miscare fizica si totusi nimic sa nu va fi ajutat sa ajungeti la rezultatul dorit. In acest caz v-ar prinde bine ajutorul unui psihoterapeut. Cateodata emotiile ne pot sabota planurile, chiar si cand sunt emotii pozitive.

Noi va asteptam cu drag in cabinetele noastre din Bucuresti sau Cluj, iar daca nu aveti posibilitatea sa ajungeti la cabinet va recomandam sa intrati pe www.gandestesanatos.ro si sa creati un cont. Inregistrarea si primele 3 sedinte-lectii sunt gratuite, iar unul dintre psihoterapeutii nostri va lua legatura cu dumneavoastra in cel mai scurt timp.

Succes!

Psihoterapeut Gabriel Dinu
0724.306.188
gabriel.dinu@psihosolutii.ro
www.gandestesanatos.ro
www.psihosolutii.ro

Facebook

Bucură-te și tu de avantaje!

Inregistrează-te și ai 3 ședințe - lecții gratuite!
Inregistrarea durează 2 minute.