Articole

Afla mai multe despre panica, anxietate, depresie si despre intreaga viata psihica

Ghid pentru o vacanță (mai) reușită

Gabriel Dinu

Este vară și luna august este probabil cea mai intensă lună de vacanțe, tabere sau concedii. Și cu toții ne dorim și avem nevoie de vacanță – de un timp departe de grijile și responsabilitățile pe care le avem în fiecare zi. De un interval în care să putem fi relaxați, liniștiți și liberi.

Cum să maximizăm șansele ca vacanța nostră să fie una reușită, care să ne aducă beneficiile dorite? Iată mai jos câteva informații care pot fi de ajutor:

  1. În vacanță ne luăm tot pe noi. Vom fi tot noi, cei de acasă în alt spațiu, cu alte activități. Dacă acasă mă stresez pentru toate lucrurile, controlez mediul și planific în detaliu toate activitățile, nu este realist să mă aștept de la mine ca în vacanță să am un comportament schimbat la 180 grade și să fiu cel mai relaxat om de pe plajă/munte/drum. Din contră, mă ajută să înțeleg și accept că va fi nevoie de un plus de prezență și efort pentru a mă relaxa.
  2. Relaxarea este o abilitate ce se învață prin exercițiu. Ca mersul pe bicicletă. Nu o pierdem și nu o uităm, însă, dacă o exersăm foarte rar avem nevoie de timp să ne reacomodăm. Probabil vi s-a întâmplat și vouă să vă simțiți relaxați și împăcați cu rutina de vacanță la finalul ei, când trebuia să va reîntoarceți acasă. Ca să evităm să se întâmple așa și să ne bucurăm de fiecare zi de vacanță, ajută să exersăm relaxarea tot timpul anului, să fim deja obișnuiți să ne detașăm de rutină, de probleme, de lucrurile de rezolvat.
  3. În vacanță mergem tot cu cei de acasă. Și ne ajută să avem așteptări adecvate. Dacă relația nu merge chiar cum îmi doream, dacă perioada prin care trecem nu este chiar una ușoară, vacanța ne poate ajuta cu condiția să nu punem presiune să fie o perioadă perfectă care să ne transforme relația în cea ideală, căreia acasă îi ducem dorul. Vom fi tot noi, în alt cadru. Și tot noi trebuie să cultivăm înțelegerea și iubirea și toleranța, nu le vom găsi în camera închiriată împreună cu prosoapele și gelul de duș.
  4. Și că vorbim de cei de acasă, știți cum se spune: „în vacanță părinții doar au grijă de copii în alt oraș”. Pentru relația de cuplu, pentru a vă putea reconecta mai bine, este benefic dacă puteți planifica și timp fără copii, doar pentru voi adulții. Și să setați așteptările corecte în cazul în care acest „lux” nu este posibil.
  5. Întotdeauna “frumusețea este în ochii celui care privește”. Putem fi înconjurați de cele mai frumoase peisaje, putem să ne aflăm în cea mai minunată companie, cu cele mai bune servicii și atracții. Ca să ne putem bucura de ele este necesar întâi să le vedem. Și apoi să le apreciem. Este în noi această putere. Și îmi doresc să o folosim cu ușurintă cât mai des.

La cât mai multe vacanțe reușite, exact cum aveți nevoie și cum vi le doriți!

Sper ca aceste informaţii să vă ajute să construiți așteptări realiste și pozitive legat de timpul de vacanță, iar dacă aveți nevoie de ajutor din partea unui psiholog, vă așteptăm la cabinetele noastre din București sau Cluj-Napoca sau pe www.gandestesanatos.ro, unde înregistrarea și primele 3 lecții sunt gratuite. Puteți face o programare la unul din numerele de telefon pe care le găsiți la sectiunea de Contact de pe site.

NOU! Accesați gratuit primele 3 ședințe-lecții ale platformei de psihoterapie și dezvoltare personală online descărcând aplicația GândeșteSănătos din AppStore și GooglePlay. Dacă doriți și interacțiune cu un psiholog vă puteți înregistra gratuit pe www.gandestesanatos.ro.

Psihoterapeut Ileana Matei

0726.112.161

ileana.matei@psihosolutii.ro

www.gandestesanatos.ro

www.psihosolutii.ro

Facebook

Bucură-te și tu de avantaje!

Inregistrează-te și ai 3 ședințe - lecții gratuite!
Inregistrarea durează 2 minute.