Articole

Afla mai multe despre panica, anxietate, depresie si despre intreaga viata psihica

Managementul timpului

Gabriel Dinu

„Se spune că timpul schimbă lucrurile însă, de fapt, tu trebuie să le schimbi.” – Andy Warhol

Gestionarea timpului este o problemă comună care, de cele mai multe ori, stă în calea productivității, astfel pot să apară sentimente de inutilitate. De multe ori ne simțim depășiți de sarcinile pe care le avem de finalizat în viața de zi cu zi, simțind că nu ne ajung orele pentru toate lucrurile pe care le avem de făcut.

Cum se face însă că alți oameni reușesc să-și comprime sarcinile în cele 24 de ore pe care toți le primim într-o zi?

Un factor implicat în aceste situații este lipsa de organizare eficientă a sarcinilor sau a timpului alocat fiecărei sarcini. Lipsa abilităților de organizare a timpului poate genera stres în viețile noastre și astfel poate să ne îngrădească productivitatea și eficiența cu care lucrăm, făcându-ne să ne simțim inutili. 

Managementul timpului sau time management-ul este un subiect controversat în zilele noastre. Pentru a înțelege mai bine ce înseamnă acest concept este necesar în primul rând să îl definim, să ne raportam la el în termeni de generalitate.

Acest termen descrie un proces implicat în planificarea și gestionarea conștientă a timpului necesitat în diverse activități, în special pentru a spori productivitatea și eficiența. Și pentru că a fi ocupat nu înseamnă neaparat a fi și eficient, sunt necesare anumite abilități de gestionare a timpului care să faciliteze o cât mai bună organizare a sarcinilor de care noi ne lovim în viața cotidiană.

Este de preferat să învățăm să lucrăm inteligent, să reducem presiunea pusă pe noi de timp, pentru a putea să realizăm ceea ce ne propunem. Un management al timpului bun presupune o abilitate de a jongla cu focusul între sarcină și rezultat, presupune abilitatea de a stabili cât și cum vei sta într-o sarcină specifică și te ajută să lucrezi mai inteligent, nu neapărat mai mult, pentru a-ți face treaba bine.

Iată câteva trucuri care pot să te ajute în optimizarea acelor abilități implicate în managementul eficient al timpului și prin care poți să implementezi câteva schimbări în viața de zi cu zi: 

1. Gestionează energia, nu timpul

Dacă vă luați un moment să vă gândiți la asta, probabil că realizați că sunteți mai productivi și eficienți în anumite momente. Ce fel de energie ai dimineața? După amiaza? Seara?

2. Pregătește-te cu o seară înainte

Pregătirea cu o seară înainte vă va ajuta să vă organizați mintea și programul pentru următoarea zi. Faceți o listă cu toate sarcinile și prioritizați ceea ce este mai important.

Luați-vă 15 minute organizându-vă biroul cu o seară înainte și alcătuind o listă cu cele mai importante obiective pentru următoarea zi. Nu uitați să nu vă supraîncărcați programul. Este important să ne ascultăm corpul și să ne rezervăm timp pentru a ne relaxa (fie că vorbim de o baie caldă, un serial sau o carte bună).

3. Practică auto-compasiunea

Este important să blocam comportamentul de autocritică și să învățăm să ne comportăm cu noi cu blândețe, așa cum ne-am comporta cu un prieten bun sau cu copilul nostru.

4. Dezvoltă o rutină

Rutina este cea mai importantă unealtă de care ne putem folosi pentru a ne gestiona mai eficient timpul. Aceasta ne oferă predictibilitate și ne ajută să ne simțim disciplinați.

Dacă îți este greu să deprinzi această abilitate de gestionare a timpului de unul singur, suntem aici pentru tine și te așteptăm cu drag la cabinetele noastre din București sau Cluj sau pe www.gandestesanatos.ro, unde înregistrarea și primele 3 ședințe-lecții sunt gratuite. Pentru mai multe detalii poți accesa pagina de Contact a site-ului și poți realiza o programare.

NOU! Accesează gratuit primele 3 ședințe-lecții ale platformei de psihoterapie și dezvoltare personală online descărcând aplicația GândeșteSănătos din AppStore și GooglePlay. Dacă dorești și interacțiune cu un psiholog te poți înregistra gratuit pe www.gandestesanatos.ro.

Psiholog Larisa Paul

0737 039 446

larisa.paul@psihosolutii.ro

www.gandestesanatos.ro

www.psihosolutii.ro

Facebook

Bucură-te și tu de avantaje!

Inregistrează-te și ai 3 ședințe - lecții gratuite!
Inregistrarea durează 2 minute.