Articole
Afla mai multe despre panica, anxietate, depresie si despre intreaga viata psihica
Modalități defectuoase de gestionare a îngrijorării
Gabriel Dinu
Cele mai multe dintre persoanele care se îngrijorează au auzit aceste sfaturi de la prieteni bine intenționați sau chiar de la terapeuți cu bune intenții. S-ar putea ca acestea să ne ajute să ne simțim mai bine timp de vreo zece minute. Uneori, încercarea de a gândi pozitiv este o idee bună, dar fiind o persoană care își face griji, în realitate te temi să fii pozitiv. Îndemnul „gândește pozitiv” este ca și cum i-ai spune cuiva care are frică de înălțime „Ai încredere în mine, nu vei cădea. Poți să urci pe munte”. Șansele ca acest sfat să funcționeze sunt zero. Sau cum e când ți se spune „Trebuie să crezi în tine”? Sună drăguț, dar, dacă ești o persoană care se îngrijorează, nu ai cum să faci acest lucru.
De multe ori, îngrijorările persistă din cauza modului în care oamenii încearcă să scape de ele, folosind tehnici care înrăutățesc lucrurile. Este ca și cum un alcoolic ar încerca să scape de alcoolismul său bând încă un pahar. Timp de o oră îi va distrage gândurile de la problema lui, dar problema rămâne tot acolo și chiar mai rea decât înainte. Motivul pentru care insiști să aplici asemenea măsuri de înfrânare, cu care încerci să te eliberezi de îngrijorare, țin de faptul că ele funcționează pe termen scurt. Fiecare dintre strategiile pe care le folosești te va face mai puțin anxios în următoarele câteva minute sau câteva ore. Tehnicile de înfrânare sunt perdante, deoarece îți mențin convingerea că trebuie să te îngrijorezi pentru a reduce amenințarea. Ele te conving că nu poți trăi cu incertitudinea și te împiedică să te confrunți cu cele mai cumplite frici și să le învingi.
Există diferite strategii frecvente de eșec, care nu doar că nu reușesc să reducă îngrijorările pe termen lung, ci chiar le potențează.
Una dintre acestea este căutarea reasigurărilor. Problema celor care fac asta este aceea că nu o fac doar o dată. Continuă să le ceară, iar și iar. Căutarea de reasigurări nu funcționează pentru că oricând te poți îndoi mai târziu de reasigurarea primită. Principala problemă a căutării de reasigurări este că ea încearcă să elimine incertitudinea. Bazându-te pe reasigurare, te împiedici să înveți să trăiești cu incertitudinea, element esențial în reducerea îngrijorării. În consecință, căutarea reasigurării este o strategie care va eșua. Mai rău chiar, te va face să încerci să obții și mai multe reasigurări, deoarece îți reduce anxietatea și incertitudinea timp de câteva minute.
O altă strategie întâlnită adesea în rândul persoanelor cu anxietate este încercarea de a-și opri gândurile. Poate că ați auzit despre „oprirea gândurilor”, o terapie ce presupune să scapi de gândurile negative sau nedorite, reprimându-le. Astfel, ori de câte ori ai îngrijorarea că îți vei pierde toți banii plasați la bursă, ești încurajat să te forțezi să-ți oprești aceste gânduri, plesnindu-te cu un elastic pe încheietură (ca să te distragă) sau pur și simplu țipând la tine „Stop!”. Acest lucru ar trebui să îți reducă îngrijorarea. Din nefericire, nu doar că oprirea gândurilor nu funcționează, ci dimpotrivă, duce la un recul al gândurilor și înrăutățește situația pe termen lung. Oprirea gândurilor se bazează pe ideea că nu poți suporta să ai un anumit tip de gând, precum o obsesie sau o grijă. Îți confirmă ideea că aceste gânduri sunt dăunătoare sau duc la pierderea controlului. Reculul gândurilor apare pentru că nu poți elimina gânduri care sunt în mintea ta și nu poți să-ți ștergi memoria. Nu doar că e imposibil să-ți ștergi memoria, dar prin angajarea activă în reprimarea unui gând, trebuie să-i dai atenție acelui gând, adică în realitate, cauți gândul pe care încerci să-l reprimi. Și mai rău e când îți spui că gândul pe care încerci să-l reprimi este unul periculos, de fapt, unul important. Ca urmare, când ai din nou acel gând, trebuie să îi acorzi cu adevărat atenție. Aflând care sunt câteva dintre strategiile care trebuie evitate, vei reuși să îți depășești îngrijorările. Soluția este să înveți cum să elimini aceste obiceiuri proaste pe care până acum le-ai considerat soluții.
Dacă dorești să înveți cum poți elimina aceste obiceiuri, te așteptăm la cabinetele noastre din București sau Cluj-Napoca sau pe www.gandestesanatos.ro, unde înregistrarea și primele 3 ședințe-lecții sunt gratuite. Pentru mai multe detalii poți accesa pagina de Contact a site-ului și să realizezi o programare.
NOU! Accesează gratuit primele 3 ședințe-lecții ale platformei de psihoterapie și dezvoltare personală online descărcând aplicația GandesteSanatos din AppStore si GooglePlay. Dacă dorești și interacțiune cu un psiholog te poți înregistra gratuit pe www.gandestesanatos.ro.
Psiholog Ioana Ionicioiu
0746 211 896
Bucură-te și tu de avantaje!
Inregistrează-te și ai 3 ședințe - lecții gratuite!
Inregistrarea durează 2 minute.