Articole

Afla mai multe despre panica, anxietate, depresie si despre intreaga viata psihica

Stresul romanilor din diaspora poate favoriza Tulburarea Obsesiv-Compulsiva

Gabriel Dinu

Nu mai suntem surprinși când auzim în jurul nostru că tot mai mulți oameni aleg să plece în străinătate pentru a găsi oportunități mai bune de a munci și de a-și asigura un trai mai bun pentru ei și pentru familiile lor. Poate ai chiar tu o rudă apropiată, un prieten sau o cunoștință care e plecată în altă țară la muncă.

De multe ori, decizia de a face această schimbare nu este una ușoară și oamenii care se hotărăsc să plece pot resimți un nivel ridicat de stres, atât înainte de plecare, cât și după ce au ajuns în altă țară.

Grijile pe care și le fac în legătură cu plecarea de acasă, cu ce se va întâmpla cu familia lor după ce vor pleca, cu modul în care se vor descurca cu banii, cu probleme rămase nerezolvate, dar si cele legate de felul în care se vor descurca altundeva, dacă vor reuși să se adapteze și să facă față cerințelor noului mediu, dacă vor putea gestiona responsabilitățile care le revin și alte astfel de griji le pot afecta echilibrul emoțional și îi pot destabiliza.

În fața acestui eveniment major, unele persoane pot ajunge să resimtă emoții negative intense, stări dificil de controlat sau chiar probleme emoționale mai accentuate cum sunt stările de tristețe prelungită, anxietate intensă sau pot dezvolta anumite tulburări.

O tulburare care poate apărea de multe ori atunci când ne confruntăm cu mult stres in viețile noastre este tulburarea obsesiv-compulsivă.

Toți oamenii mai au din când în când gânduri negative și supărătoare, dar majoritatea reușesc să nu le acorde atenție și să își continue viața ca și până atunci. În tulburarea obsesiv-compulsivă, gândurile rămân blocate în mintea oamenilor și aceștia pot simți că nu își mai pot controla aceste gânduri intense, ele apar din ce în ce mai des, îi pot copleși și speria.

Persoanele care au această tulburare se îngrijorează că ar putea contracta o boală gravă sau s-ar putea contamina cu microbi și infecții, se îngrijorează că ceva groaznic i s-ar putea întâmpla unei persoane dragi, se îngrijorează că și-ar putea pierde controlul și ar putea să lovească, să rănească sau să omoare pe cineva, de obicei o persoană apropiată, cum este partenerul/a sau copilul, sau chiar pe ei înșiși. Acestea se numesc gânduri obsesive. Când ele apar, oamenii se gândesc că nu ar trebui să aibă astfel de gânduri, că ele sunt groaznice, că sigur își vor pierde controlul și vor face ceva foarte grav.

Astfel ei vor simți panică și vinovăție intensă greu de controlat și unele persoane vor apela la comportamente compulsive și la ritualuri, adică comportamentele pe care le fac în mod repetat (spălatul pe mâini, verificarea repetată a ușilor, ferestrelor, gazului), deoarece se gândesc că ceva rău se va întâmpla dacă nu fac aceste lucruri.

Dacă aceste îngrijorări intense și nivelul de stres ridicat persistă în viața acestor oameni, ele pot accentua stările și simptomele tulburării obsesiv-compulsive. Astfel, este important ca aceste persoane să învețe modalități prin care să își reducă nivelul stresului și îngrijorărilor resimțite, să își dezvolte abilități care să îi ajute să se adapteze mai bine noului mediu, precum și să dobândească instrumente prin care să își controleze gândurile obsesive și compulsiile atât de chinuitoare. Uneori este nevoie de puțin ajutor în a putea face aceste lucruri și a învinge problemele emoționale cu care ne confruntăm și terapia cognitiv-comportamentală s-a arătat a fi eficientă în a trata aceste dificultăți.

Dacă aveți persoane apropiate, prieteni sau cunoștințe plecate în străinătate care duc această luptă grea, este indicat să îi ajutați să caute îndrumarea unui psiholog.

Există acum programe de terapie online care se adresează special persoanelor care nu pot ajunge la cabinetul unui psiholog. Pe www.gandestesanatos.ro veți putea găsi răspunsurile la întrebările pe care le aveți, înțelegerea și ajutorul de care aveți nevoie din partea unui psiholog și veți putea împărtăși experiența dumneavoastră cu alte persoane care trec prin situații asemănătoare. Ședințele online se pot ține audio-video pe Skype sau Messenger, iar inregistrarea si primele 3 ședințe-lecții sunt gratuite.

Puteți primi ajutor oriunde vă aflați pentru a vă restabili echilibrul psihic și emoțional, a vă reduce stresul și problemele emoționale și a vă bucura din plin de viață.

Psiholog Roxana Petruș
www.psihosolutii.ro
www.gandestesanatos.ro

Facebook

Bucură-te și tu de avantaje!

Inregistrează-te și ai 3 ședințe - lecții gratuite!
Inregistrarea durează 2 minute.