Articole

Testimonial nr. 3

„As vrea sa scriu aceste randuri cu dorinta ca acei ce sufera de o tulburare anxioasa se vor convinge ca exista rezolvare pentru problema lor. Desi stiu ca este foarte greu pentru voi sa aveti astfel de trairi, o sa va povestesc din experienta mea si probabil veti putea observa ca am avut stari, simptome comune cu cele pe care le aveti si voi. Pe mine m-a linistit la un moment dat sa stiu ca mai sunt persoane care sufera ca si mine de astfel de stari si ca problemele lor s-au rezolvat, pentru ca atunci ma agatam si eu de o farama de speranta.
Totul a inceput in luna octombrie 2013, adica acum 8 luni de zile (oauuu 8 luni, nu imi vine sa cred ca atat timp a trecut), dupa o vara incarcata si obositoare. Intr-o dupa amiaza de vineri linistita la munca, merg pana la departamentul contabil si imi spune colega respectiva “parca esti un pic umflata pe partea stanga a fetei”… si de aici a inceput calvarul. Am mers in birou si primul lucru care mi-a venit in minte a fost ca o sa fac un atac cerebral. Auzisem recent o poveste la coafor despre o tanara care facuse un atac cerebral la munca si in capsorul meu au inceput sa se asocieze evenimentele. Aveam impresia ca ma inteapa capul in diverse locuri. Din cauza gandurilor irationale in scurt timp – 10-15 min am facut si primul atac de panica si am ajuns la urgente. Bineinteles nici un diagnostic. Totul era ok. Nu mi s-a spus de catre medici ca ar fi fost posibil sa fi avut vreun atac de panica, nici eu nu am realizat acest lucru pentru ca habar nu aveam ce inseamna un atac de panica. Mi-au dat o pastiluta, nu mi-au spus ce e, desi intrebasem, si m-am linistit in scurt timp.
In continuare a urmat un sir lung de evenimente, alte atacuri de panica, vizite la urgente, analize de toate felurile, controale la diverse specializari medicale etc. Nici un rezultat, eram perfect sanatoasa. Ma simteam rau mai tot timpul indiferent de circumstante: acasa, la munca, la film, la plimbare in parc, la vreo petrecere, oriunde, nu conta compania sau locatia. Ameteam, aveam senzatii de derealizare, de lesin, nod in gat, palpitatii, furnicaturi – intepaturi prin maini–picioare, dureri in piept, dureri de coloana cervicala, transpiratii, tiut in urechi, senzatia de urechi infundate, incoerenta in vorbire, nu puteam sa gandesc limpede – sa imi adun gandurile. Ma gandeam mai tot timpul ca am sa mor, ca sigur am o boala grava pe care medicii nu o descopera, chiar daca facusem diverse investigatii, imi spuneam ca: “nu cerceteaza medicii unde trebuie, ca e ceva la care nu se gandesc, ca o sa mor si dupa realizarea autopsiei vor descoperi de fapt boala de care sufeream”. Incepuse sa ma obsedeze gandul ca voi face un infarct sau un atac cerebral.
Am avut multe atacuri de panica, desi nu stiam ce sunt, nu mai eram vesela, eram mereu preocupata de senzatiile mele. Nici acum nu stiu cum am putut functiona la munca, pentru ca imi era frica mai mereu sa merg singura si la baie, de teama ca voi lesina acolo si nu m-ar gasi nimeni si astfel as putea muri. Aveam o senzatie permanenta de nod in gat si facusem o “pasiune” – (destul de costisioare ce e drept) din a merge la medic. Parca pe moment ma linistea faptul ca medicul imi spunea ca sunt sanatoasa. Sa nu va inchiputi ca nu am luat nici o medicatie. Ba da, m-am indopat cu calciu, vitamine, magneziu – toate din gama asta, ca vezi Doamne eram slabita si din cauza asta. La un moment dat cred ca imi doream sa mi se descopere o boala, sa stiu un diagnostic si gata.
Acum spun: “Bine ca nu s-a intamplat asa”. Vorba psihologului meu – Simona Chiriluta, cand la o sedinta m-am intrebat: – “ Ce preferi: sa ai cancer sau o tulburare anxioasa”?
Am ezitat o vreme. Atunci pe moment m-am gandit ca e mai bine cancer ca nu aveam vreo speranta ca imi voi reveni.
Ma culcam si ma trezeam cu aceleasi ganduri, senzatii si simptome, ba mai mult parca in fiecare zi era mai rau. Dupa o vreme au inceput si insomniile. Sa vezi atunci distractie. Dormeam foarte putin, uneori deloc, alteori ma trezeam foarte des. Am luat si diverse medicamente, ceaiuri sa dorm. Nu aveam treaba, nu isi faceau efectul neam. Incepusem sa cred ca pierd controlul asupra vietii mele, ba mai mult ca voi innebuni.
Si asta pana intr-o zi cand o foarte buna prietena de a mea mi-a povestit de experienta ei cu “printesa” anxietate. Eram foarte surprinsa cand am observat ca si ea avea aceleasi senzatii, simptome, trairi ca si mine. Nici eu nici ea nu ne-am gandit vreo clipa ca “boala” noastra era de fapt o tulburare anxioasa care are rezolvare cu ajutor de specialitate. Dupa 2 experiente esuate ale prietenei mele cu diversi psihologi, ea a inceput sa apeleze la programul de ajutor prin http://www.gandestesanatos.ro. Am incercat si eu, m-am inscris, am parcurs cele trei sedinte gratuite si apoi am continuat terapia.
Foarte buna idea asta cu sedintele gratuite, pentru ca la inceput te ajuta sa intelegi ce ti se intampla si poti astfel apela cu incredere la ajutor de specialitate. Pentru ca stiu ca multe persoane au o retinere sa mearga la psiholog – probabil din lipsa de incredere ca problema poate fi rezolvata, ca ea nu se afla decat in mintea si in gandurile noastre.
Daca si voi aveti astfel de trairi sau alt gen de tulburari va incurajez sa apelati la ajutorul unui psihoterapeut. Veti vedea ca exista rezolvare pentru problemele voastre. Nu disperati, nu renuntati daca pe parcursul terapiei observati ca aveti recaderi = revenirea unor senzatii, simptome, acestea sunt perfect normale si cu multa munca, rabdare si perseverenta vor disparea.
Nu pot spune ca anxietatea mea este momentan complet vindecata. Ceea ce pot afirma insa este faptul ca ma simt mai bine, ca nu mai am atacuri de panica, ca nu mai cred ca am vreo boala grava, ca aproape toate din senzatiile pe care le aveam au disparut, ca am invatat sa lupt cu aceasta tulburare, ca m-am convins ca anxietatea poate fi vindecata chiar si fara medicatie.
Vreau pe aceasta cale, sa ii multumesc Simonei Chiriluta – psihoterapeutul meu – ca a avut multa rabdare cu mine, ca m-a ascultat, ca pune mult suflet si se implica in a-si exercita meseria pe care o practica si o face cu multa daruire. Ii multumesc si pentru ca a facut misto de mine uneori ca asa m-a invatat sa decatrastofez unele ganduri si m-a motivat sa merg mai departe. Ii multumesc si pentru faptul ca atunci cand am dezarmat m-a readus cu picioarele pe pamant si m-am asezat din nou confortabil in fotoliul vietii mele.
Stiu insa ca am scris prea mult… am avut inspiratie azi.
Mult succes si voua si nu uitati “panica vine de la niste ganduri”. Sunt asa multe lucruri frumoase in viata asta care merita incercate si pretuite si nu merita sa stam sa ne preocupam de niste senzatii care pot fi perfect normale in anumite circumstante. Conteaza mult sa nu le amplificam si sa nu le catastrofam.
Invinge anxietatea si preia tu controlul asupra vietii tale.”