Aud tot mai des, în ultima vreme, vorbindu-se despre sindromul impostorului. Dar ce înseamnă, de fapt, și de ce pare să fie atât de prezent?
Pe scurt, sindromul impostorului apare atunci când, în ciuda dovezilor că ești competent și că rezultatele tale sunt reale, continui să ai senzația că succesul tău se datorează mai degrabă norocului, contextului sau unei conjuncturi favorabile. Iar undeva, în fundal, rămâne teama că, la un moment dat, cineva își va da seama că nu ești chiar atât de bun pe cât crede.
Acum, dacă te-ai angajat chirurg, tu fiind contabil, da, probabil ar fi indicat să îți dai demisia. Nu despre asta vorbim.
Dar dacă ești contabil, ai experiență, ai ajuns într-o poziție de expert și, cu toate acestea, te întrebi uneori dacă ești suficient de bun, atunci citește mai departe.
Cuprins
Competența nu înseamnă absența îndoielii
Există o mulțime de idei preconcepute despre competență. Una dintre cele mai păguboase este aceea că, odată ajuns într-o poziție de conducere sau într-un rol cu responsabilitate crescută, ar trebui să le știi pe toate. Să nu ai dubii. Să ai întotdeauna răspunsul potrivit. Să fii sigur pe tine și să reacționezi ca o stâncă în fața oricărei crize.
Doar că oamenii competenți nu funcționează așa.
Și, mai ales, competența nu înseamnă absența îndoielii.
Uneori se întâmplă chiar invers: cu cât știi mai multe, cu atât devii mai conștient de ceea ce nu știi. Cu cât responsabilitatea este mai mare, cu atât înțelegi mai bine consecințele unei decizii greșite. Iar succesul, în loc să îți ofere liniștea pe care ți-o imaginai, poate aduce o presiune nouă:
Acum trebuie să demonstrez că merit să fiu aici. Și nu doar o dată. În fiecare zi.
Sindromul impostorului și frica de a nu mai reuși
Aici mi se pare că discuția despre sindromul impostorului devine cu adevărat interesantă. Pentru că poate nu ne este întotdeauna frică de eșec. Uneori ne este frică să nu mai putem reproduce succesul pe care l-am avut deja.
Prima reușită poate fi pusă pe seama norocului. Promovarea — pe seama contextului. Proiectul care a ieșit bine — datorită echipei. Aprecierea primită — pentru că „oamenii nu știu chiar tot”.
Și, fără să ne dăm seama, modestia începe să semene tot mai mult cu auto-sabotajul.
În loc să spunem „am muncit și am făcut o treabă bună”, spunem „am avut noroc”. În loc să acceptăm un compliment, îl diminuăm. În loc să ne asumăm succesul, încercăm aproape instinctiv să explicăm de ce nu ni se datorează în totalitate.
De ce ne comparăm culisele cu scena celorlalți?
Iar toate acestea se întâmplă într-o lume în care ceilalți par să știe exact ce fac.
Deschizi LinkedIn și vezi experți. Lideri. Oameni cu opinii ferme, cariere impecabile, proiecte extraordinare și lecții de leadership extrase, aparent, din fiecare cafea băută înainte de ora 8 dimineața.
Numai că există o diferență importantă: noi ne comparăm culisele cu scena celorlalți.
Noi ne cunoaștem îndoielile, greșelile, întrebările fără răspuns și momentele în care habar nu avem ce să facem mai departe. Despre ceilalți vedem, de cele mai multe ori, versiunea editată.
Când problema nu este doar în noi
Și mai există ceva despre care vorbim prea puțin: uneori problema nu este doar în noi.
Există medii profesionale în care oamenii sunt făcuți să simtă permanent că trebuie să își demonstreze valoarea. Organizații în care standardele sunt neclare, feedbackul apare doar când ceva merge prost, vulnerabilitatea este confundată cu slăbiciunea, iar „nu știu” pare una dintre cele mai periculoase propoziții pe care le poți rosti.
Într-un astfel de mediu, poate că întrebarea nu mai este doar:
„De ce mă simt eu ca un impostor?”
Ci și:
„Ce anume din mediul în care lucrez mă face să simt că trebuie să demonstrez permanent că merit să fiu aici?”
Ce înseamnă, de fapt, maturitatea profesională?
Poate că soluția nu este să ajungem într-un punct în care nu ne mai îndoim niciodată de noi.
Poate că nici nu ar trebui.
Poate că maturitatea profesională înseamnă să poți spune „nu știu”, „am greșit”, „am nevoie de ajutor” sau „asta încă învăț” fără să transformi fiecare dintre aceste propoziții într-un verdict asupra propriei valori.
Pentru că opusul sindromului impostorului nu este să fii convins că le știi pe toate.
Este să nu mai simți că trebuie să demonstrezi, în fiecare zi, că meriți locul pe care l-ai câștigat.
Fă primul pas către o stare de bine
Nu trebuie să treci singur prin anxietate, atacuri de panică, depresie, tulburare obsesiv-compulsivă (TOC), anxietate socială sau alte dificultăți emoționale. Primul pas este să înțelegi ce ți se întâmplă și să ai acces la informații corecte și la sprijinul unui psiholog.
Dacă nu poți ajunge la cabinetele noastre din București sau Cluj, poți beneficia de psihoterapie online, de oriunde te-ai afla, prin intermediul platformei Gândește Sănătos.
Descarcă gratuit aplicația Gândește Sănătos din App Store sau Google Play sau creează-ți un cont gratuit pe www.gandestesanatos.ro. Vei avea acces imediat la primele 3 lecții ale programului de psihoterapie online, fără niciun cost.
Dacă alegi să continui programul, poți lucra alături de unul dintre psihologii noștri specializați în terapia cognitiv-comportamentală (CBT), care te va ghida pe parcursul procesului terapeutic. Pentru întrebări sau pentru programarea unei ședințe individuale, accesează pagina Contact de pe site.
De asemenea, pe platformă vei găsi un forum dedicat comunității Gândește Sănătos, unde poți citi experiențele altor persoane care s-au confruntat cu probleme similare și poți afla cum le-a ajutat psihoterapia în procesul de recuperare.



